Anulare act administrativ. Decizia nr. 3266/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3266/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 554/87/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3266
Ședința publică de la 25.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești care se subrogă DIRECȚIEI REGIONALE PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. reprezentant al Direcției Județene și Operațiuni Vamale Teleorman și al AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR împotriva sentinței civile nr. 1123 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 07.08.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . A. și cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 15.04.2014, Întâmpinare formulată de intimata – reclamantă, la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
Curtea ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea autorității publice intimate – pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN ( din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești) .
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în calitate de intimată – pârâtă, prin reorganizarea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN.
Totodată, constatând că, atât recurenta – pârâtă, prin cererea de recurs cât și intimata – reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1123 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 07.08.2013 în dosarul nr._ s-au admis excepțiile privind prescrierea dreptului de a efectua un control vamal ulterior și de a stabili o datorie vamale invocate de către reclamantă. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta . A. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE TELEORMAN, PRIN DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR-PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN. A fost anulată decizia nr. 2011/20.04.2011 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Teleorman și decizia nr. 324/24.08.2011, emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, ca fiind prescris dreptul de a efectua control vamal și de a stabili o datorie vamală. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, care potrivit dispozițiilor art.20 alin.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală se subrogă Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C..
A susținut recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În esență, a învederat recurenta că la data de 02.02.2011, inspectori din cadrul Biroului inspecție Fiscala si Control Ulterior au procedat la efectuarea reverificarii declarației vamale de import definitiv EU 4 nr. I 288/ 08.02.2006 depusa de .. in data de 08.02.2006 la Biroul Vamal A., prin comisionarul vamal S.C. FEMAR IMPEX SRL pentru 1 buc. autoturism Opel Astra-H (folosit).
Controlul vamal ulterior a fost efectuat în temeiul art. 100 din Codul vamal al României aprobat prin Legea nr. 86/2006, concluzionându-se că baza de impozitare a drepturilor vamale datorate a fost calculata in baza O.M.F. nr. 687/2001, desi valoarea facturata conform facturilor externe a autovehiculului in cauza era superioara valorii prevăzute de O.M.F. nr. 687/2001. În urma acestui control s-a emis Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 526/03.02.2011 pentru suma de 10.695 lei.
Menționează recurenta faptul că termenul de prescripție în cauză nu s-a împlinit față de dispozițiile art. art. 91 alin (1) si (2) din OG 92/2003 "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu excepția cazului in care legea dispune altfel" si" Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin (1) începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanța fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel." Prin urmare, în speță, termenul de prescripție se împlinea la data de 01.01.2012.
Mai susține recurenta că decizia nr. 46/06.04.2011 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice Teleorman, prin care a fost desființată decizia nr. 526/03.02.2011, dispunându-se ca, in 30 de zile de la data comunicării, sa se întocmească un nou act administrativ fiscal care să vizeze aceeași perioada si același obiect al contestației, pentru care s-a emis decizia, reprezintă un caz de întrerupere a termenului de prescripție, astfel cum acesta este reglementat de art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, la data de 20.04.2011, inspectori din cadrul Biroului Inspecție Fiscala si Control Ulterior au procedat la întocmirea unui nou act administrativ fiscal, consecința fiind emiterea Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 2011/20.04.2011 pentru suma de 10 695 lei care face corp comun cu Procesul verbal de control nr. 2002/20.04.2011.
A mai susținut recurenta incidența prevederilor art.92 alin.2 din O.G.92/2003, „termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul emiterii deciziei de impunere ca urmarea efectuării inspecției fiscale".
În continuare, recurenta-pârâtă a prezentat argumentele ce țin de temeinicia actului vamal contestat.
Pentru toate acestea a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulată de către intimata reclamanta ..
In drept, au fost invocate disp. art. 299-316 Cod procedura civila.
Intimata-reclamantă .. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
La data de 08.02.2006, ., în calitate de titular, a depus la Biroul Vamal A., prin comisionarul vamal S.C. FEMAR IMPEX S.R.L., declarația vamală EU4 nr. I 288 / 08.02.2006 de import definitiv pentru autoturismul Opel Astra-H.
La data de 02.02.2011, inspectori din cadrul Biroului inspecție Fiscala si Control Ulterior au procedat la efectuarea reverificării declarației vamale, în temeiul disp. art. 100 din Codul vamal, aprobat prin Legea nr. 86/2006, emițând Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 526/03.02.2011 pentru suma de 10.695 lei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație administrativă ..
Contestația a fost admisă prin decizia nr. 46/06.04.2011 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice Teleorman, dispunându-se desființarea deciziei nr. 526/03.02.2011, iar, in 30 de zile de la data comunicării, sa se întocmească un nou act administrativ fiscal care să vizeze aceeași perioada si același obiect al contestației.
Ca urmare, la data de 20.04.2011, inspectori din cadrul Biroului Inspecție Fiscala si Control Ulterior au procedat la întocmirea unui nou act administrativ fiscal, Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 2011/20.04.2011 pentru suma de 10 695 lei care face corp comun cu Procesul verbal de control nr. 2002/20.04.2011.
Împotriva acestei din urmă decizii și a celei de respingere a contestației administrative a formulat plângere reclamanta ..
Curtea consideră, în acord cu instanța de fond, că, într-adevăr, în cauză au devenit incidente dispozițiile privitoare la prescripția extinctivă, prin urmare pârâta a emis un act administrativ nelegal.
Astfel, conform art. 100 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 86/2006 ”A. vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă (subl. n.), să modifice declarația vamală. În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut și controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există. Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune”.
Se observă, așadar, că termenul de prescripție este de 5 ani, dar, spre deosebire de textul art. 91 alin. 2 C. proc. fiscală, invocat de recurentă, acesta începe să curgă de la momentul acordării liberului la vamă, iar nu ”de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală (…)”.
Prin urmare, dat fiind caracterul special al dispozițiilor Codului Vamal, Curtea nu va putea reține sub acest aspect, incidența normelor de procedură fiscală, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
De altfel, după cum se arată în art. 267 coroborat cu art. 266 din Legea nr. 86/2006, dispozițiile Codului de procedură fiscală se aplică numai în ceea ce privește soluționarea contestației administrative formulate împotriva unui titlu de creanță privind datoria vamală și alte taxe și impozite datorate statului în cadrul operațiunilor vamale.
Pentru aceleași considerente, Curtea consideră neîntemeiate și susținerile recurentei-pârâte privitoare la incidența în speță a reglementărilor în materia suspendării ori întreruperii cursului prescripției extinctive, conform art. 92 C. proc. fiscală.
Mai mult, se observă că domeniul indicat de art. 92 alin. 2 lit. b C. proc. fiscală - „termenele de prescripție prevăzute la art. 91 se suspendă pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale și data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale” nu are nicio legătură cu prezenta cauză, ce privește efectuarea unui control vamal, iar nu a unei inspecții fiscale.
După cum, în plus, Curtea apreciază că organul fiscal nu s-ar putea prevala în speță de disp. art. 92 alin. 1 lit. a – ”termenele de prescripție prevăzute la art. 91 se întrerup în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune”, prin invocarea art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958.
Respectiv, nu poate recurenta să aducă în favoarea sa faptul că prin decizia nr. 46/06.04.2011 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice Teleorman s-a admis contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 526/03.02.2011, dispunându-se desființarea acesteia din urmă și reluarea verificării, prin urmare ar fi operat întreruperea termenului de prescripție extinctivă.
Aceasta întrucât prescripția extinctivă se întrerupe ”prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent” (art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958).
Este evident, însă, că textul citat are în vedere o cerere de chemare în judecată formulată de creditor, singurul interesat în a întrerupe cursul prescripției ce curge împotriva sa, iar nu de către debitor, cum este cazul în dosarul de față.
Mai mult, pentru a produce efect întreruptiv, cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească și următoarea condiție: să fie introdusă la o instanță judecătorească sau alt organ cu atribuții jurisdicționale, chiar dacă acestea nu ar fi competente.
Or, Curtea arată că noțiunea de „organ cu atribuții jurisdicționale”, deși primește aici un sens larg, exclude, în mod evident, organele administrative, acestea nefuncționând ca organe cu atribuții jurisdicționale.
De reținut că în același sens este și doctrina de specialitate care arată că dintre cauzele de întrerupere poate fi reținută numai recunoașterea dreptului pretins (a obligației fiscale) de către debitor.
Pentru considerentele arătate, nefiind incidente niciuna dintre cauzele de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției, în mod corect a stabilit prima instanță că raportând data de 08.02.2006, când reclamanta a completat declarația vamală de import, la momentul efectuării celui de-al doilea control – 20.04.2011 și al emiterii deciziei de impunere nr. 2011/20.04.2011, se împlinise termenul de 5 ani impus și calculat conform art. 100 din Legea nr. 86/2006.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu se mai impune verificarea susținerilor recurentei asupra fondului cauzei, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești care se subrogă DIRECȚIEI REGIONALE PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C. reprezentant al Direcției Județene și Operațiuni Vamale Teleorman și al AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR împotriva sentinței civile nr. 1123 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 07.08.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . A. și cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN ( actualmente Administratia Judeteană a Finantelor Publice Teleorman din cadrul Directiei Regionale a Finantelor Publice Ploiesti, după reorganizare), ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.R.V./2x./02.06.2014
JUD. FOND T. I. - Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7703/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2472/2014.... → |
|---|
