Pretentii. Decizia nr. 7703/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 7703/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 2932/98/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7703
Ședința publică din data de 22 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - A.J.F.P. IALOMIȚA PENTRU SERVICIUL MUNICIPAL FISCAL URZICENI împotriva sentinței civile nr. 552/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. M. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții – taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 552F/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul L. M. împotriva pârâtei D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - A.J.F.P. IALOMIȚA, în nume propriu și pentru Serviciul Fiscal Municipal Urziceni, s-a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 3.363 lei contravaloare taxă poluare auto plătită necuvenit și plata dobânzilor legale calculate potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală începând cu data de 15 decembrie 2008 și până la plata efectivă a debitului, precum și la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, a fost admisă și cererea formulată de pârâta D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - A.J.F.P. IALOMIȚA împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, chemata în garanție fiind obligată să asigure pârâtei fondurile necesare achitării obligațiilor stabilite în sarcina pârâtei către reclamant, potrivit prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Ialomița prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, solicitând casarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România.
Pe de altă parte, recurenta a criticat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 124 din OG nr. 92/2003.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și art. 488 pct. 8 C.pr.civ., art. 124 C.pr. fiscală, Legea nr. 9/2012, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat argumentele expuse în cererea de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantului, iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - A.J.F.P. IALOMIȚA PENTRU SERVICIUL MUNICIPAL FISCAL URZICENI cu sediul în Slobozia, .. 14, județ Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 552/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. M. cu dom. ales în Slobozia, ., .. A, ., și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. M. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./thred. MD - 5 ex./14.11.2014
Tribunalul Ialomița - Secția Civilă
Jud. Fond – B. A.
← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 2861/2014. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3266/2014. Curtea de Apel... → |
---|