Anulare act administrativ. Decizia nr. 5517/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5517/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 23929/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5517
Ședința publică de la 26.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind recursurile formulate de recurentul reclamant C. de A. „D.-E. D.”, de recurenții pârâți B. București prin Decanul B. București și C. B. București prin Președintele B. și de recurenta intervenientă F. C. D., împotriva sentinței civile nr.6383/17.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul reclamant prin mandatar S. T. I., cu împuternicire la dosar, fila 89, recurenții pârâți prin avocat S.-G. D., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 18 și recurenta intervenientă prin avocat P. I., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 5.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 25.06.2014, recurentul reclamant a depus cerere pentru luarea dosarului cu prioritate, la începutul ședinței, atașând înscrisuri pentru a dovedi necesitate prezenței sale într-un alt dosar la o altă instanță.
Curtea acordă cuvântul pe probe în dovedirea și combaterea cererilor de recurs.
Recurentul reclamant, prin reprezentant, solicită proba cu înscrisuri, depunând un set de înscrisuri, înmânând câte o copie și celorlalte părți, precizând că nu mai are de formulat alte cereri prealabile judecății.
Recurenții pârâți, prin avocat solicită proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, arătând că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății..
Recurenta intervenientă, solicită proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, precizând că nu are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea, în temeiul art.492 C.pr.civ., încuviințează pentru toate părțile proba cu înscrisuri și constatând administrată această probă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea celor trei cereri de recurs.
Recurentul reclamant, prin mandatar, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, anularea Deciziei emisă de Decanul B. București, apreciind că în mod greșit instanța de fond nu a anulat și decizia emisă de Decanul B., apreciindu-se corect asupra anulării deciziilor emise de C. B. București. În susținerea recursului său, recurentul reclamant, prin reprezentant, arată că instanța de fond nu a motivat hotărârea în ce privește reducerea onorariului solicitat..
Recurenții pârâți, prin avocat, solicită respingerea recursului formulată de recurentul reclamant ca nefondat. în ce privește recursul lor, solicită admiterea acestuia pentru motivele invocate pe larg în conținutul cererii de recurs, urmând a se modifica în parte hotărârea pronunțată de instanța de fond, în sensul de a menține Hotărârile emise de C. B. București, ca fiind temeinice și legale. În privința recursului formulat de intervenientă, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Recurenta intervenientă, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, urmând a se avea în vedere înscrisurile depuse la doar și motivele invocate în conținutul cererii de recurs. Față de recursul formulat de recurenții pârâți, pune concluzii de admitere, astfel cum a fost formulat. în ce privește recursul formulat de recurentul reclamant solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Recurentul reclamant, având cuvântul în dezbaterea celorlalte cereri de recurs, solicită respingerea recursurilor formulate atât de pârâți cât și de intervenientă ca nefiind fondate, urmând a se avea în vedere motivele expuse pe larg în conținutul întâmpinărilor formulate împotriva celor două recursuri.
Curtea, constată terminate dezbaterile și în temeiul art.394 alin.1 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată:
Prin cererea de chemare in judecata depusa pe rolul Tribunalului București la data de 04.07.2013 si înregistrata sub nr de dosar_ reclamanta A. D.-E. D., titular al Cabinetului de A. "D.-E. D. a formulat cerere de chemare in judecata in contradictoriu cu parații B. București, prin Decanul B. București si C. B. București, prin Președinte solicitând instanței Anularea Hotărârii C. B. București nr. 4741 din data de 27 mai 2013 (comunicata la data de 19 iunie 2013), prin care a fost respinsa contestația pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 27 din data de 21 martie 2013, emisa de Decanul B. București; Anularea Hotărârii C. B. București nr. 4832 din data de 27 mai 2013 (comunicata la data de 19 iunie 2013), prin care a fost admisa contestația formulata de F. C. D. împotriva Deciziei nr. 27 din data de 21 martie 2013, emisa de Decanul B. București, Anularea Deciziei nr. 27 din data de 21 martie 2013, emisa de Decanul B. București, ca fiind netemeinica si nelegala.
In motivarea cererii sale reclamanta arata ca la data de 18 noiembrie 2011, a încheiat cu d-na F. C. D., contractul de asistenta juridica nr._ având ca obiect studiul si fotocopierea dosarelor naționale in care d-na F. C. D. era parte, precum si pregătirea si redactarea unui memoriu de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu indicarea limitelor mandatului de reprezentare in fata Curții Europene.
Onorariul convenit împreuna cu d-na F. C. D. a fost in cuantum de 10.000 Euro + T.V.A., raportat la notorietatea, reputația, specializarea, expertiza avocatului titular al Cabinetului (d-na avocat D.-E. D. fiind lector si expert extern al Consiliului Europei in practica si procedura Curții Europenei, tariful orar practicat de Curtea Europeana in cauzele privind Romania, complexitatea si dificultatea cazului, exclusivitatea si prioritatea dosarului d-nei F. C. D., precum si constrângerile de timp in care biroul de avocatura urma sa efectueze toate serviciile juridice solicitate de client.
Onorariul incasat a fost înregistrat in evidenta contabila a Cabinetului de A. „D. D.-E.", care a achitat taxa pe valoare adăugata (T.V.A.) către bugetul de stat in cuantum de 24%, precum si toate taxele, impozitele si obligațiile fiscale prevăzute de lege (cota de 5,5% din venit pentru asigurările de sănătate, impozitul pe venit in cuantum de 16%, contribuția de 10% pentru bugetul de asigurări sociale al Casei de Asigurări a Avocaților - Filiala București, etc.)
Acționând cu diligenta si profesionalismul care au consacrat mai bine de un deceniu activitatea juridica prestata, Cabinetul de avocat „D.-E. D.", in mai puțin de o luna de zile, a efectuat toate diligentele 1-a care s-a obligat: a fotocopiai integral dosarele naționale ale d-nei F. aflate in provincie (fond, recurs, contestație in anulare, revizuire), a studiat in detaliu sutele de pagini obținute si a pregătit, folosind intreaga sa expertiza si consultandu-se permanent cu d-na F. C. D., memoriul de sesizare al Curții Europene.
Înainte de a transmite memoriul Curții Europene (care insuma 48 de pagini si era insotit de zeci de pagini de anexe - a se vedea chiar înscrisurile depuse de reclamanta), Cabinetul de A. a invitat-o pe d-na F. C. D. sa lectureze si sa valideze forma finala a memoriului.
D-na F. C. D., arătând ca plângerea retine in mod complet si corect împrejurările cauzei, a semnat, alături de d-na avocat D., memoriul de sesizare al Curții Europene. Memoriul a fost transmis, prin curier postai, Curții de la Strasbourg.
Prin scrisoarea datata 02 octombrie 2012, Curtea Europeana a comunicat faptul ca plângerea formulata de F. C. D. a fost inregistrata sub numărul nr. 9504/2012, cauza F. vs. Romania, dosarul a fost repartizat d-lui judecător L. Lopez Guerra (judecătorul național al Spaniei), care la data de 25 septembrie 2012, asistat de un raportor, a decis sa declare inadmisibila plângerea F. vs. Romania.
Decizia Curții Europene din data de 25 septembrie 2012, nu indica motivul pentru care judecătorul spaniol, dl. Lopez Guerra a decis, in numele Curții Europene, sa declare inadmisibila plângerea F. vs. Romania; întrucât motivele pentru care un judecător al Curții Europene poate decide, farà a fi obligat sa isi motiveze decizia sa respinga plângerea unui petent sunt variate si nu tin de apărarea efectiva pe care o asigura avocatul in cauza, nu se poate specula asupra motivului respingerii plângerii de către Curtea Europeana.
Nemulțumita de hotărârea Curții Europene, d-na F. C. D., a formulat o reclamație adresata B. București, solicitând restituirea onorariului achitat Cabinetului de A. „D. D.-E.", fara a observa faptul ca, obligațiile asumate de Cabinetul de A. „D. D.-E." prin contractul de asistenta juridica sunt obligații de diligenta si nu de rezultat, Cabinetul neobligându-se sa obtina o anumita soluție in cauza, ci sa pregătească si sa redacteze memoriul de sesizare a Curții Europene, obligații îndeplinite cu seriozitate si profesionalism.
Pe fondul aceleiași nemulțumiri fata de decizia luata in cazul sau de către Judecătorul spaniol al Curții Europene, d-na F. C. D. a adus acuzații extrem de grave la adresa d-nei avocat D.-E. D., speculând ca motivului respingerii memoriului de către Curtea Europeana a fost nerespectarea termenului de 6 luni înlăuntrul căruia poate fi sesizata instanța de la Strasbourg.
La data de 21 martie 2013, soluționând sesizarea formulata de petenta D. C. F., prin Decizia nr. 27, Decanul B. București a constatat ca d-na avocat D.-E. D. ...evidențiază un înalt grad de profesionalism, cunoaștere temeinica a dosarului si realizarea unei motivări in concordanta cu exigentele impuse de Curte" si ca „a îndeplinit cu profesionalism si conștiinciozitate obligațiile ce ii reveneau conform contractului de asistenta juridica încheiat cu petenta", însa a decis, absolut fara nici o motivare si justificare, sa admită in parte sesizarea formulata de petenta si sa oblige la restituirea sumei de 2.000 Euro către aceasta.
Împotriva Deciziei nr. 27 din data de 21 martie 2013, reclamanta a formulat, in termen legal, o contestație, susținând ca a fost sancționată pecuniar doar pe baza speculațiilor nedovedite ale clientului; speculații care in mod limpede erau neîntemeiate, de vreme ce, a dovedit indubitabil faptul ca, Cabinetul de A. „D. D.-E." a redactat si transmis memoriul de sesizare a Curții Europene înlăuntrul termenului de 6 luni, prevăzut de articolul 35 paragraful 1 din Convenția Europeana, care pentru Romania, curge, cel mai devreme, de la data redactării deciziei atacata la Curtea Europeana, potrivit chiar „Ghidului de admisibilitate" editat si publicat de Instanța de la Strasbourg.
Decizia nr. 27 din data de 21 martie 2013 a fost contestata si de d-na F. D. C..
La data de 27 mai 2013, C. B. București a emis Hotărârea nr. 4741 prin care a respins contestația pe care reclamanta a formulat-o împotriva Deciziei nr. 27 emisa de Decanul B. București si a obligat-o pe aceasta la restituirea, in totalitate, a onorariului in cuantum de 10.000 Euro + T.V.A., respectiv 12.400 Euro, cu motivarea ca „Termenul de decădere de 6 luni curge de la data pronunțării deciziei interne definitive - in speța noastră. 1.06.2011 - si nu de la data redactării de către instanța a acestei decizii, respectiv 01 iulie 2011. {...} In concluzie plângerea nu a fost trimisa la CEDO inlauntrul termenului imperativ, de decădere, de 6 luni.[...J Respingerea cererii ca tardiv introdusa, sancționată ca atare de către judecătorul CEDO[...]"(anexa 2)
Cu aceeași motivare, copiata ad litteram, C. B. București, prin Hotărârea nr. 4832 din data de 27 mai 2013, a admis contestația formulata de F. D. C., obligand-o pe reclamanta la restituirea, in totalitate, a onorariului in cuantum de 10.000 Euro + T.V.A., respectiv 12.400 Euro.
Hotărârile Consiliului B. București nr. 4741 si nr. 4832 din data de 27 mai 2013 sunt vădit nelegale, in primul rand, pentru aceea ca, Decizia Curții Europene din data de 25 septembrie 2012, pronunțata in cauza F. vs. România, nu indica motivul pentru care judecătorul spaniol, dl. Lopez Guerra, in numele Curții Europene, a decis sa declare inadmisibila plângerea.
In aceste imprejurari, concluziile Consiliului B. București in sensul ca „Termenul de decădere de 6 luni curge de la data pronunțării deciziei interne definitive - in speța noastră, 1.06.2011 - si nu de la data redactării de către instanța a acestei decizii, respectiv 01 iulie 2011. [...] In concluzie plângerea nu a fost trimisa la CEDO înlăuntrul termenului imperativ, de decădere, de 6 luni...] Respingerea cererii ca tardiv introdusa, sancționată ca atare de către judecătorul CEDO[...]" sunt nelegale.
In mod cu totul surprinzător, deși Decizia Curții Europene pronunțata in cauza F. vs. România, nu indica motivul pentru care plângerea este declarata inadmisibila, C. B. București da crezare speculațiilor nedovedite ale petentei care a considerat ca motivul respingerii plângerii ar fi fost nerespectarea termenului de 6 luni, speculații contrazise de chiar Regulamentul Curții Europene, Ghidul de admisibilitate al unei plângeri la CEDO si, nu in ultimul rand, de jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv in ceea ce privește România, care insa s-au dovedit a fi întrutotul necunoscute consilierului investit cu soluționarea.
Intrucât, Decizia Curții Europene pronunțata in cauza F. vs. România nu indica motivul pentru care judecătorul spaniol, dl. López Guerra, a decis, in numele Curții Europene, sa declare inadmisibila plângerea, este vădit nelegal a considera ca tardivitatea introducerii plângerii a fost motivul pentru care memoriul de sesizare a Curții Europene a fost respins, in condițiile in care Curtea Europeana nu a arătat ca acesta ar fi fost motivul respingerii plângerii si cu atat mai mult cu cat reclamanta a dovedit indubitabil faptul ca termenul de sesizare a Curții Europene a fost respectat in cauza.
In considerarea dreptului de a fi judecat in mod echitabil, este de principiu ca reclamanta nu poate fi sancționată patrimonial in baza unei prezumții de vinovăție potrivit căreia avocatul se face vinovat de soluția pronunțata in cauza. Decizia prin care a fost soluționata sesizarea formulata de petenta F. C. D. trebuia sa se întemeieze pe probe si nu pe afirmațiile speculative ale pârtii interesate.
Pe de alta parte, desi Statutul profesiei de avocat prevede la art. 132 faptul ca:
„ (4) C. baroului hotărăște cu privire la legalitatea si temeinicia deciziei decanului fara participarea la vot a acestuia. Părțile interesate pot fi invitate pentru a da lămuriri si explicații" reclamanta nu a fost invitata niciodată de C. B. București pentru a da explicații sau lămuriri cu privire la aspectele sesizate in contestație.
Se impunea insa ca reprezentanții Consiliului B. București sa invite avocatul a cărui probitate profesionala se punea in discuție, sa explice specificitatea procedurii in fata Curții Europene si sa aducă in aparare argumente tehnice si practice, inclusiv din propria cazuistica in fata Instanței de la Strasbourg, unde, in calitate de avocat, a obținut hotărâri care au obligat Guvernul României sa schimbe legislația naționala.
In al doilea rand, Hotărârile Consiliului B. București nr. 4741 si nr. 4832 din data de 27 mai 2013 sunt vădit nelegale si contrazise sub aspectul momentului de la care începe sa curgă termenul de 6 luni in care poate fi sesizata Instanța de la Strasbourg, de chiar Ghidul de admisibilitate publicat de Curtea Europeana si tradus in limba romana de Agentul Guvernamental, de Regulamentul si jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, dovedite a fi necunoscute consilierului investit cu soluționarea celor doua contestații.
Atat jurisprundenta Curții Europene, cat si „Ghidul de admisibilitate" al unei plângeri la CEDO, publicat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului arata in mod limpede ca termenul de 6 luni in care poate fi sesizata Instanța Europeana, curge de la data la care partea putea lua cunoștința de motivarea deciziei interne definitive, anume data redactării deciziei si nu data pronunțării acesteia.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat constant ca: termenul de 6 luni nu poate curge înaintea cunoașterii suficient de clare a conținutului ultimei deciziei interne definitive;
Înalta Instanța Europeană a arătat ca „Atunci cană comunicarea nu este prevăzuta in legislația interna, este necesar sa se tina seama de data redactării deciziei, de la care părțile pot lua efectiv cunoștința de conținutul acesteia" (a se vedea pagina 24, paragraful 3 din Ghidul practic de admisibilitate - versiune tradusa in limba romana de Direcția Agentului Guvernamental, Ministerul Afacerilor Externe, România, martie 2012).
Paratul B. București a formulat intampinare la data de 08.10.2013 la cererea de chemare in judecata promovata de av. D. E. -D., titular al Cabinetului de avocat „D. D. - E." solicitand respingerea acesteia ca neîntemeiata.
Solicita admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului B. București, citat in cauza ca parat. C. B. București reprezintă unul din organele de conducere, organ colegial fara personalitate juridica si fara atribuții de reprezentare, conform art.51 si art.56 din Legea 51/1995.
Pe fondul cauzei: la data de 18.11.2011 a fost încheiat Contractul de Asistenta Juridica intre av. D. E. D., titulara Cabinetului de A. cu același nume si F. C. D., având ca obiect: Redactare memoriu de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului, asistenta juridica si reprezentare in procedura in fata Curții Europene si in orice procedura susceptibila de a interveni in cadrul Convenției in legătura cu cererea F. vs România, pana la comunicarea Plângerii Guvernului roman, precum si studiu si fotocopiere dosare naționale care au stat la baza Plângerii adresata Curții. Onorariul achitat in baza acestui contract a fost de 10.000 Euro si TVA aferent, in total 12.400 Euro.
Decizia interna definitiva si irevocabila dedusa judecații CEDO a fost Decizia Civila nr.3605/01.06.2011 a C. Secția a VII a Civila si pentru cauzele privind conflictele de munca si de asigurări sociale, in dosarul_ . Plângerea a fost expediata cu mandat postai cu confirmare de primire in data de 09.12.2011. La data de 02.10.2012 Curtea comunica dnei av. D. E. D. ca cererea înregistrata sub nr.9504/12, F. vs România, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.34 si 35 din Convenție si a fost declarata inadmisibila.
F. C. D. se adresează B. București cu o plângere, solicitând restituirea onorariului aferent contractului de asistenta juridica încheiat cu av. D. E. D., arătând ca aceasta nu a depus Plângerea la CEDO in termenul de 6 luni prevăzut de art.35 al. 1.
Decanul B. București prin Decizia 27/21.03.2013 admite in parte cererea formulata de F. C. D. si dispune restituirea parțiala a onorariului.
Împotriva Deciziei mai sus menționate se formulează contestații de către D. E. D. si F. C. D..
Analizând contestațiile formulate, C. B. București admite contestația formulata de F. C. D. împotriva Deciziei Decanului B. București nr.27/21.03.2013, si respinge contestația formulata de D. E. D. împotriva aceleiași Decizii, obligand-o pe aceasta din urma la restituirea sumei de_ Euro (onorariu de 10.000 Euro si TVA in cuantum de 2.400 Euro).
Ambele Hotărâri atacate sunt emise cu respectarea condițiilor de fond si de forma, reținându-se in mod temeinic ca Dispozițiile art.35 al.l CEDO au un caracter imperativ si prevăd expres un termen de 6 luni, termen de decădere, de la data deciziei interne definitive, acesta curgând de la data pronunțării deciziei, respectiv 1.06.2011 si nu de la data redactării de către instanța - 1.07.2011. D. fiind data incheierii contractului de asistenta juridica - 18.11.2011, exista posibilitatea formulării Plângerii pana la data limita 01.12.2011, conform art.35 al.l CEDO. Transmiterea cererii către CEDO la data de 09.12.2011 a făcut ca petenta F. C. D. sa fie prejudiciata de posibilitatea examinării cererii, aceasta neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute in mod expres si imperativ de art.35 al.l CEDO (Plângerea nefiind transmisa CEDO înăuntrul termenului imperativ, de decădere, de 6 luni, acesta fiind depășit cu 8 zile).
In mod corect se retine in ambele Hotărâri atacate faptul ca obligația avocatului de respectare a termenelor procedurale imperative nu reprezintă o obligație de mijloace, ci o obligație de rezultat. Prin respingerea cererii ca inadmisibila, fiind tardiv introdusa, prin nerespectarea unui termen de decădere imperativ si clar prevăzut de lege nu se mai poate pune in balanța nici calitatea activității profesionale, nici volumul de munca depus, prejudiciul creat clientului prevalând fata de acestea.
Prin sentința civilă nr. 6383/17 decembrie 2013, prima instanță respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocata prin întâmpinare, de către intervenienta ca neîntemeiata; respinge excepția lipsei calității procesual-pasiva a paratului Consiliului B. București invocata prin întâmpinare, de către parat ca neîntemeiata. Admite in parte cererea de chemare în judecată, anulează Hotărârea Consiliului B. București nr. 4741/27.05.2013 si Hotărârea Consiliului B. București nr. 4832/27.05.2013. Respinge in rest cererea ca neîntemeiată.
Tribunalul constată următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata invocată de catre intervenienta F. C. D..
Conform art. 32 si art. 56 alin. 2 lit n si lit. u din Legea 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat contestațiile, reclamațiile si plângerile privind onorariile se soluționează de decanul baroului; decizia decanului poate fi atacata la Consiliului B., in termen de 15 zile de la data comunicării - art. 76 alin. 2 din Legea 51/1995 ai art. 132 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat.
In speța, decizia nr. 27/21.03.2013 emisa de Decanul B. București a fost contestata de reclamanta la C. B. București, care a soluționat-o prin Hotărârea nr.4741/27.05.2013, hotărâre care este definitiva conform art. 32 din Legea 51/1995.
Prin Deciziile Curtii Constitutionale nr 409/12.10.2012, nr. 478/9.11.2004 Curtea Constituționala a reținut ca procedurile prealabile administrative de contestare a actelor admnistrativ-fiscale au natura juridica a unor recursuri grațioase ori ierarhice, plângerile si contestațiile fiind soluționate de înseși organele care au emis actele, ori de organele ierarhic superioare acestora.
Chiar daca reclamanta a îndeplinit aceste proceduri prealabile administrative, totuși liberul acces la justiție da dreptul reclamantei de a se adresa si instanței pentru a se verifica soluția pronunțata in baza unor recursuri grațioase, motiv pentru care excepția inadmisibilității e neîntemeiata.
Cu privire la excepția lipsei calitatii procesual pasive a Consiliului B. București:
Potrivit art. 56 alin 2 din Noul Cod Pr.civ., și entitățile fără personalitate juridică pot sta în instanță. Astfel, conform Noului Cod de Proc. Civ., care nu face diferența dintre entitate și personalitate juridică,
Având in vedere ca C. B. a emis cele 2 hotărâri a caror anulare reclamanta o cere, instanța considera ca acesta are calitate in prezenta cauza. In dreptul administrativ calitatea procesual-pasiva nu este condiționata de personalitatea juridica a autoritatii publice emitente a actului administrativ.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul retine următoarele:
La data de 18 noiembrie 2011, reclamanta a încheiat cu d-na F. C. D., contractul de asistenta juridica nr._ având ca obiect redactarea unui memoriu de sesizare al CEDO, asistenta juridica si reprezentare in procedura susceptibila de a interveni in cadrul convenției in legătura cu cererea F. vs Romania pana la comunicarea plângerii Guvernului R. ; studiu si fotocopiere dosare naționale care stau la baza plângerii adresate CEDO.
Onorariul convenit împreuna cu d-na F. C. D. a fost in cuantum de 10.000 Euro + T.V.A.
Plângerea ce urma a fi adresata CEDO privea Decizia Civila nr. 3605 pronunțata de Curtea de Apel București Secția a VII-a si pentru cauza conflictele de munca si asigurări Sociale la data de 01.06.2011 a fost redactata de către reclamanta la data de 09.11.2011 pe care a si semnat-o alături de petenta, fiind expediata cu mandat poștal cu confirmare de primire.
La data de 2.10.2012 Curtea a comunicat reclamantei ca cererea formulata in numele petentei si înregistrata sub nr. 9504/2012 nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 34 si art 35 din Convenție si a decis sa o declare inadmisibila, in condițiile in care a fost introdusa peste termenul de 6 luni pana la data rămânerii definitive a deciziei mai sus-mentionate.
Intervenienta F. C. D. a considerat ca, avand in vedere ca la data de 01.06.2011 a fost pronunțata Decizia Civila supusa analizei Curtii, plângerea trebuia introdusa cel târziu la data de 1.12.2011 si nu la data de 09.12.2011.
Instanta retine ca atat jurisprundenta Curții Europene, cat si „Ghidul de admisibilitate" al unei plângeri la CEDO, publicat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului arata in mod limpede ca termenul de 6 luni in care poate fi sesizata Instanța Europeana, curge de la data la care partea putea lua cunoștința de motivarea deciziei interne definitive, anume data redactării deciziei si nu data pronunțării acesteia.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat constant ca: termenul de 6 luni nu poate curge înaintea cunoașterii suficient de clare a conținutului ultimei deciziei interne definitive;
Este astfel, stabilit la nivel de principiu, ca termenul de sase luni incepe sa curgă in ziua următoare momentului la care petentul a cunoscut conținutul deciziei interne definitive si a fost in măsura sa prezinte o cerere fundamentata curții europene. Aceste aspecte sunt menționate si in „Ghidul de admisibilitate" publicat de Curtea Europeana, care arata ca „Perioada de șase luni incepe sa curgă de la data la care reclamantul si/sau reprezentantul acestuia a luat la cunoștința decizia interna definitiva (cauza Koc si Tosun c. Turciei)".
Întrucât, Decizia Curții Europene pronunțata in cauza F. vs. România nu indica motivul pentru care judecătorul spaniol, dl. López Guerra, a decis, in numele Curții Europene, sa declare inadmisibila plângerea, tribunalul constata ca nu se poate presupune ca motivul acestei inadmisibilitati ar fi faptul ca reclamanta ar fi introdus tardiv plângerea din moment ce asa cum s-a reținut mai sus practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului este in sensul in care termenul de 6 luni incepe sa curga de la data comunicării deciziei si nu de la momentul pronuntatii acesteia.
Prin urmare, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu rezulta ca reclamanta ar fi avut vreo culpa in declararea de către Curte a plângerii intervenientei ca fiind inadmisibila, de altfel, judecătorul spaniol, dl. López Guerra motivandu-si decizia de inadmisibilitate pe doua rticole art 34 si art 35 din Conventie.
Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca plângerea ce urma a fi adresata CEDO privea Decizia Civila nr. 3605 pronunțata de Curtea de Apel București Secția a VII-a si pentru cauza conflictele de munca si asigurări Sociale la data de 01.06.2011 a fost redactata de către reclamanta la data de 09.11.2011 pe care a si semnat-o alături de petenta, fiind expediata cu mandat poștal cu confirmare de primire, fiind așadar trimisa Curții Europene atât in termenul de 6 luni de zile de la data redactării deciziei cat si de la data comunicării deciziei.
Reclamanta a respectat așadar prevederile Ghidului practic privind admisibilitatea cererilor la CEDO in care se prevede clar ca perioada de 6 luni incepe sa curga de la data la care reclamantul si/sau reprezentantul sau cunoaste suficient decizia interna definitiva (Koc .), asadar de la data comunicarii deciziei ( WORMc AUtriche)
Așadar reclamanta a acționat in conformitate cu prevederile Convenției astfel cum au fost ele interpretate de catre insasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a cărei jurisprudență a fost constanta in sensul in care perioada de 6 luni incepe sa curga de la data la care reclamantul a luat la cunostinta de conținutul deciziei.
Tribunalul constata ca din prevederile contractului de asistenta juridica nr._/18.11.2011 rezulta ca onorariul de 10.000 Euro + T.V.A trebuia achitat pentru redactarea unui memoriu de sesizare al CEDO, asistenta juridica si reprezentare in procedura susceptibila de a interveni in cadrul convenției in legătura cu cererea F. vs Romania pana la comunicarea plângerii Guvernului R. ; studiu si fotocopiere dosare naționale care stau la baza plângerii adresate CEDO.
In cauza nu a fost dovedita o culpa a reclamantei in declararea inadmisibilității plângerii de către CEDO astfel incat aceasta sa restituie intervenientei onorariu de 10.000 Euro++ T.V.A . Însa tribunalul retine totuși ca in contractul de asistenta juridica incheiat intre parti nu se prevede care defalcat partea din onorariu partea pentru pregatirea memoriului si inaintarea acestuia Curtii si partea din onorariu datorata pentru asistenta juridica si reprezentare in procedura susceptibila de a interveni in cadrul convenției in legătura cu cererea F. vs Romania pana la comunicarea plângerii Guvernului R..
Astfel, Tribunalul constata ca in mod corect Decanul B. Bucuresti a emis Decizia nr 27/21.03.2013 si a obligat intervenienta la restituirea catre intervenienta a sumei de 2000 Euro considerând ca aceasta suma de bani este echivalentul partii din onorariu ce ar fi trebuit platit pentru asistenta juridica si reprezentare in procedura susceptibila de a interveni in cadrul convenției in legătura cu cererea F. vs Romania pana la comunicarea plângerii Guvernului R., asistenta juridica care datorita declarării ca inadmisibila a plângerii de catre CEDO nu a mai fost realizata de catre reclamanta.
F. de aceste considerente instanța a constatat ca Decizia nr 27/21.03.2013 emisa Decanul B. București a fost întocmita cu respectarea prevederilor legale motiv pentru care a respins cererea reclamantei de anulare a acesteia ca neintemeiata si a dispus anularea Hotărârii Consiliului B. București nr. 4741/27.05.2013 si Hotărârii Consiliului B. București nr. 4832/27.05.2013 ca fiind nelegală având in vedere ca in cauza nu a fost dovedita o culpa a reclamantei in declararea ca inadmisibila a plângerii de catre CEDO în legătura cu cererea F. vs Romania.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs toate părțile.
F. C. arată că, în motivarea sentinței recurate, instanța de fond reține că "nu a fost dovedita o culpa a reclamantei în declararea inadmisibilității plângerii de către CEDO astfel încât aceasta sa restituie intervenientei onorariul de 10.000 Euro+TVA."
In aceeași motivare se retine ca "însă tribunalul retine ca totuși in contractul de asistenta juridica incheiat intre parti nu se prevede defalcat partea din onorariu datorata pentru pregătirea memoriului si inaintarea acestuia Curții si partea din onorariu datorata pentru asistenta juridica si reprezentare in procedura susceptibila de a interveni in cadrul convenției in legătura cu cererea F. vs România pana la comunicarea plângerii Guvernului R.", motiv pentru care instanța de fond constata ca Decizia nr. 27/21.03.2013 emisa de Decanul B. București a fost emisa cu respectarea prevederilor legale.
Instanța de fond nu precizează care sunt prevederile legale care au dus la convingerea ca Decizia Decanului B. București este legala iar cele doua Hotărâri ale Consiliului B. sunt nelegale si se impune anularea acestora.
Recurenta consideră că plata onorariului de 8.0000 Euro+TVA pentru redactarea memoriului adresat Curții este disproporționata in raport cu munca depusa și că doamna avocat si-a îndeplinit necorespunzător obligația de diligenta, prudentă si rezultat privind introducerea in termen a cererii mele la CEDO, având in vedere ca:
1. În conformitate cu dispozițiile art. 35 din CEDO, aceasta poate fi sesizata in termen de 6 luni de la data deciziei interne criticate;
2. în speța, data pronunțării acestei decizii este necontestat 01.06.2011, textul legal menționat mai sus nefăcând nici un fel de precizare vizând altceva decât data pronunțării deciziei;
3. în aceste condiții, este evident ca expedierea la data de 09.12.2011, s-a făcut cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de Convenție.
4. este adevărat ca numeroase decizii pronunțate de Curte evidențiază interpretări ale Curții după care atunci când "dreptul intern dispune ca, copia unei decizii definitive trebuie sa fie notificata reclamantului, termenul incepe sa curgă de la data notificării copiei deciziei, fie ca s-a dat sau nu citire, in tot sau in parte, deciziei in chestiune".
5. cu toate acestea, tocmai pentru ca textul imperativ legal nu face o atare mențiune, reținerile privind curgerea termenului de 6 luni de la data comunicării deciziei, fiind exclusiv rodul unei practici judecătorești a Curții, contrazise uneori de decizii ale altor judecători, având in vedere calificarea deosebita a doamnei avocat in domeniu, reputația sa, se impunea ca domnia sa să manifeste o prudenta deosebita cu privire la respectarea termenului, sa acționeze de o atare manierea încât, indiferent de practica adopatata de Curte, sa se asigure ca cererea va fi interpretata ca fiind introdusa in termen.
Apoi, conform contractului de asistenta juridica nr._/18.11.2011 acesta a avut ca obiect "redactare memoriu de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului; asistenta juridica si reprezentare in procedura in fata Curții Europene si in orice procedura susceptibila de a interveni in cadrul Convenției in legătura cu cererea F. vs. România, pana la comunicarea plângerii guvernului roman; studiu si fotocopiere dosare naționale care au stat la baza plângerii adresata Curții".
Pentru serviciile prestate -constând în obiectul contractului de asistenta juridica mai sus-mentionat - s-a convenit un onorariu de 10.000 EURO+TVA ( adică 12.400 EURO), onorariu pe care recurenta l-a achitat integral pana la data de 25.11.2011.
Obiectul contractului a fost unul complex, reclamanta realizând doar o parte a acestuia, respectiv redactare memoriu si sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului.
La momentul semnării contractului, recurenta a convenit cu reclamanta asupra reprezentării in fata Curții, precum si in orice procedura susceptibila de a interveni in fata Curții, asupra cheltuielilor de deplasare in vederea reprezentării, fiind asigurată că acestea sunt incluse in onorariul perceput.
Reprezentarea in fata Curții era hotărâtoare in susținerea si apărarea intereselor recurentei,cu atat mai mult cu cat reclamanta este lector si expert al Consiliului Europei si practica si procedura Curții.
Este de neconceput ca ar fi acceptat sa achite un onorariu de 10.000 EURO+TVA numai pentru redactarea memoriului adresat Curții..
Mai arată recurenta că obligația avocatului de respectare a termenelor procedurale imperative nu reprezintă o obligație de mijloace, ci o obligație de rezultat.
Respingerea cererii introdusa peste termenul de 6 luni, sancționată ca atare de către judeactorul CEDO, prevalează, prin prejudiciul creat clientului, calității activității profesionale a avocatului in studierea dosarului si redactarea unei cereri in concordanta cu exigentele impuse de Curte.
Jurisprudența CEDO vorbește de diligentele pe care trebuie sa le depună partea sau avocatul pentru respectarea acestui termen; din păcate plângerea nefiind transmisa înlăuntrul termenului de 6 luni a dus la respingerea acesteia.
Motivarea Tribunalului referitoare la menținerea ca legala a Deciziei Decanului B. București privind obligarea reclamantei de a restitui către subsemnata suma de 2000 Euro (fără TVA), considerând ca aceasta suma este echivalentul pârtii din onorariu ce ar fi trebuit plătit pentru asistenta juridica si reprezentare in faza procedura susceptibila de a interveni in cadrul convenției in legătura cu cererea F. vs România pana la comunicarea plângerii Guvernului R., este neargumentata in drept si este nejustificata prin raportare la obiectul contractului de asistenta juridica.
Asistenta juridica si reprezentarea, raportate la experiența profesionala a doamnei avocat in acest domeniu, au fost elemente esențiale in alegerea acesteia, iar faptul că memoriul a fost respins ca inadmisibil a privat de posibilitatea de a supune judecații Curții cauza sa.
Urmare admiterii in parte a plângerii formulata de avocat, instanța de fond trebuia sa dispună obligarea acesteia, in parte, la plata cheltuielilor de judecata solicitate.
A. D.-E. D., cealaltă recurentă petentă, arată că, întrucât motivele pentru care un judecător al Curții Europene poate decide, fara a fi obligat sa isi motiveze decizia, să respingă plângerea unui petent sunt variate si nu țin de apărarea efectiva pe care o asigura avocatul in cauza, nu se poate specula asupra motivului respingerii plângerii de către Curtea Europeana.
Obligațiile asumate de Cabinetul de A. „D. D.-E." prin contractul de asistenta juridica sunt obligații de diligenta si nu de rezultat, Cabinetul neobligându-se să obțină o anumita soluție in cauza, ci sa pregătească si sa redacteze memoriul de sesizare a Curții Europene, obligații îndeplinite cu seriozitate si profesionalism.
Apoi, F. C. D. a adus acuzații extrem de grave la adresa recurentei avocat D.-E. D., speculând că motivul respingerii memoriului de către Curtea Europeana a fost nerespectarea termenului de 6 luni înlăuntrul căruia poate fi sesizata instanța de la Strasbourg.
La data de 21 martie 2013, soluționând sesizarea formulata de petenta D. C. F., prin Decizia nr. 27, Decanul B. București a constatat ca d-na avocat D.-E. D. „evidențiază un inalt grad de profesionalism, cunoaștere temeinica a dosarului si realizarea unei motivări in concordanta cu exigentele impuse de Curte" si ca „a indeplinit cu profesionalism si conștiinciozitate obligațiile ce ii reveneau conform contractului de asistenta juridica încheiat cu petenta", insa a decis, absolut fara nici o motivare si justificare, sa admită in parte sesizarea formulata de petenta si sa oblige la restituirea sumei de 2.000 Euro către aceasta.
Recurenta arată că nu a fost invitată niciodată în fata Consiliului B. București pentru a da explicații sau lămuriri cu privire la aspectele sesizate in contestație.
La data de 27 mai 2013, C. B. București a emis Hotărârea nr. 4741 prin care a respins contestația pe care recurenta avocat a formulat-o impotriva Deciziei nr. 27 emisa de Decanul B. București si a obligat-o la restituirea, in totalitate, a onorariului in cuantum de 10.000 Euro + T.V.A., respectiv 12.400 Euro, cu motivarea ca „Termenul de decădere de 6 luni curge de la data pronunțării deciziei interne definitive - in speța noastră, 1.06.2011 - si nu de la data redactorii de către instanța a acestei decizii, respectiv 01 iulie 2011. [...] In concluzie plângerea nu a fost trimisa la CEDO inlauntrul termenului imperativ, de decădere, de 6 luni.[...J Respingerea cererii ca tardiv introdusa, sancționată ca atare de către judecătorul CEDO ...]"
Cu aceeași motivare, C. B. București, prin Hotărârea nr. 4832 din data de 27 mai 2013, a admis contestația formulata de F. D. C., obligand-o pe recurenta avocat la restituirea, in totalitate, a onorariului in cuantum de 10.000 Euro + T.V.A., respectiv 12.400 Euro.
Soluționând plângerile împotriva deciziilor, la data de 17 decembrie 2013, Tribunalul București a respins, excepția inadmisibilitătii acțiunii recurentei avocat și excepția lipsei calității procesual-pasive a paratului Cosiliul B. București, i-a admis acesteia in parte cererea de chemare in judecata si a dispus anularea hotărârii Consiliului B. București nr. 4741 din 27 mai 2013 si a Hotărârii Consiliului B. București nr. 4832 din 27 mai 2013.
A respins, în rest, cererea ca neîntemeiata.
Deși în cea mai mare parte soluția primei instanțe este corectă, în mod absolut greșit aceasta nu a anulat si Decizia nr. 27 din 21 martie 2013 emisa de Decanul B. București, în condițiile în care și aceasta decizie este vădit nelegala, fiind întemeiată pe aprecierile lipsite de orice fundament ale Decanului B. București cu privire la procedura Curții Europene in cauza F. vs. România.
Astfel, prin Decizia nr. 27 din data de 21 martie 2013, Decanul B. București a obligat-o pe recurenta avocat la restituirea, către intervenientă, a sumei de 2.000 Euro, considerând ca, in lipsa unei defalcari a onorariului pe etape, aceasta suma ar fi echivalentul pârtii din onorariu care ar fi trebuit plătit pentru asistenta juridica si reprezentare in procedura susceptibila de a interveni in cadrul Convenției in legătura cu cererea F. vs. România, asistenta juridica care datorita declarării inadmisibila a plângerii, nu a mai fost realizata.
Această soluție este vădit nelegala, pentru următoarele considerente:
Mențiunea din contractul de asistenta juridica referitoare la „asistenta juridica si reprezentare in procedura Curții Europene si in orice procedura susceptibila de a interveni in cadrul Convenției in legătura cu plângerea F. vs. România" nu se refera la o etapa diferita, distincta, care ar fi trebuit sa existe, dar nu a mai avut loc, din cauza ca cererea a fost soluționata de Curtea Europeana printr-o decizie de inadmisibilitate.
Nu exista etape diferite in procedura Curții Europene a Drepturilor Omului, de la momentul înregistrării memoriului de sesizare a Curții si pana la comunicarea plângerii Guvernului R..
Aceasta expresie a fost menționata in contractul de asistenta juridica, doar pentru a permite Curții Europene sa cunoască faptul ca, în cazul excepțional in care judecătorul raportor desemnat in cauza are nevoie de informații suplimentare despre caz, se poate adresa Cabinetului de avocat.
S-a convenit astfel sa se indice in contract o formula care sa acopere orice servicii juridice, neprevăzute, care ar putea sa apară in procedura in fata Curții Europene, mai ales ca d-na F. locuia in Belgia si venea in tara rar.
Procedura in fata Curții Europene nu prevede insa etape distincte care ar urma sa aiba loc dupa inregistrarea memoriului de sesizare si pana la comunicarea plângerii Guvernului R..
Regulamentul Curții Europene prevede ca, dupa inregistrarea memoriului de sesizare a Curții Europene, prin Secția Filtru se decide - printr-o procedura interna la care petentul nu are acces - daca plângerea urmează sa fie judecata in complet de unul, trei sau șapte judecători. In ultimele doua cazuri. Curtea comunica plângerea Guvernului R.. Tot acest proces intern se desfășoară fara participarea petentului, fara a i se aduce la cunoștința etapele intermediare si fara a avea acces la actele interne ale Curții Europene. Petentului i se comunica doar concluzia finala a Curții, daca plângerea sa a fost comunicata Guvernului sau daca a fost apreciata ca inadmisibila, fara motivare insa.
In cazuri excepționale, inainte de a lua o decizia daca sa comunice sau nu plângerea Guvernului, Instanța Europeana poate solicita părtii lămuriri suplimentare cu privire la anumite aspecte sesizate. Se întamplă însă extrem de rar.
Pentru a acoperi insa si aceasta eventualitate, s-a convenit sa se menționeze in contractul de asistenta juridica o formula care sa acopere orice ar putea interveni in legătura cu cauza F. vs. România.
Acest lucru nu poate fi interpretat insa in sensul ca, in mod obligatoriu, trebuiau sa aiba loc etape de reprezentare in fata Curții Europene, pana la comunicarea plângerii Guvernului R..
Astfel, nu se poate vorbi de servicii juridice care au fost contractate si trebuiau sa fie efectuate, dar care nu au mai fost prestate.
B. București și C. B. București arată că prima instanță a reținut, in mod netemeinic, faptul ca atat Jurisprudenta CEDO, cat si „Ghidul de Admisibilitate al unei plângeri la CEDO", publicat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, arata ca termenul de 6 luni in care poate fi sesizata Instanța Europeana curge de la data la care partea putea lua cunoștința de motivarea deciziei interne definitive, anume data redactării deciziei si nu data pronunțării acesteia.
De asemenea instanța de fond retine faptul ca CEDO a statuat in mod constant ca termenul de 6 luni nu poate curge înaintea cunoașterii suficient de clare a conținutului deciziei interne definitive.
Motivarea instanței de fond nu tine cont de faptul ca dispozițiile art 35 al. 1 CEDO au un caracter imperativ si prevăd expres si foarte clar un termen de decădere de 6 luni de la data deciziei interne definitive. Deci, termenul de decădere curge de la data pronunțării deciziei interne definitive - in speța noastră 01.06.2011 si nu de la data redactării de către instanța - 1.07.2011.
Asa cum se retine si in Referatul preliminar soluționării Contestațiilor formulate împotriva Deciziei Decanului B. București 27/2013, document depus la dosarul cauzei in cadrul probei cu înscrisuri, trimiterea la CEDO de către dna av D. D. E. a cererii abia in data de 09.12.2011, a făcut ca petenta sa fie prejudiciata de posibilitatea examinării cererii, aceasta neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute in mod expres si imperativ de art.35 al. l CEDO, plângerea nefiind trimisa la CEDO înăuntrul termenului de decădere de 6 luni, ci după 6 luni si 8 zile.
Este adevărat ca numeroase Decizii pronunțate de Curte, indicate in mod expres de reclamanta in referatul formulat in procedura de soluționare administrativa din cadrul B. București, evidențiază interpretări ale Curții după care atunci când „dreptul intern dispune ca, copia unei decizii definitive trebuie sa fie notificata reclamantului, termenul începe sa curgă de la data notificării copiei deciziei, fie ca s-a dat sau nu citire, in tot sau in parte deciziei in chestiune".
Dar tocmai pentru ca textul imperativ legal nu face o atare mențiune, reținerile privind curgerea termenului de 6 luni de la data comunicării deciziei fiind exclusiv rodul unei practici judecătorești a Curții, contrazise uneori de decizii ale altor judecători, cum a fost cazul in speța, având in vedere calificarea deosebita a reclamantei intimate in domeniu, reputația sa, se impunea ca domnia sa să manifeste o prudenta deosebita cu privire la respectarea termenului, sa acționeze de o atare maniera încât, indiferent de practica adoptata de Curte, sa se asigure ca cererea va fi interpretata ca fiind introdusa in termen. Nimic nu o împiedica pe doamna avocat sa formuleze sesizarea către Curte in termenul de 6 luni de la data pronunțării deciziei, urmând ca, ulterior, după redactarea deciziei, sa completeze memoriul cu o argumentație raportata la aceasta motivare.
Instanța de fond nu a avut in vedere, in analizarea cauzei, faptul ca obligația avocatului de respectare a termenelor procedurale imperative nu reprezintă o obligație de mijloace, ci o obligație de rezultat. Respingerea cererii ca tardiv introdusa, sancționată ca atare de către judecătorul CEDO, prevalează, prin prejudiciul creat clientului, calității activității profesionale a avocatului in studierea dosarului si redactarea unei cereri in concordanta cu cerințele impuse de Curte.
In aceste condiții, raportat la nerespectarea unui termen procedural imperativ, nu poate fi pusa in balanța nici calitatea activității profesionale desfășurate, nici volumul de munca depus, indiferent cat de intense ar fi fost acestea.
Analizând cauza, Curtea găsește soluția dispusă de prima instanță a fi cea justă, urmând a fi înlocuită, însă, parțial argumentația care o justifică, sens în care vor fi respinse recursurile.
Astfel, Curtea, în acord cu tribunalul și cu recurenta petentă avocat D. E. D., apreciază că, în condițiile în care hotărârea Curții Europene pronunțata in cauza F. vs. România nu indică motivul pentru care judecătorul a decis să declare inadmisibilă plângerea, nu se poate specula cu privire la motivul acestei inadmisibilități în sensul că reclamanta ar fi introdus tardiv plângerea, mai ales că există o jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul în care termenul de 6 luni începe să curgă de la data comunicării deciziei instanței naționale și nu de la momentul pronunțării acesteia ( a se vedea jurisprudența invocată de recurenta petentă – cauzele Papachelas vs. G., Seher Karatas vs. Turcia, Baghli vs. Franța).
Pe de altă parte, în acord cu recurenta petentă avocat D. E. D., dar în dezacord cu prima instanță și cu recurenta intervenientă, Curtea consideră că mențiunea din contractul de asistenta juridica referitoare la „asistenta juridica si reprezentare in procedura Curții Europene si in orice procedura susceptibila de a interveni in cadrul Convenției in legătura cu plângerea F. vs. România" nu se refera la o etapa diferita, distincta, care ar fi trebuit sa existe, dar nu a mai avut loc, din cauza ca cererea a fost soluționata de Curtea Europeana printr-o decizie de inadmisibilitate.
Așa cum reliefează recurenta petentă, nu există etape diferite în procedura Curții Europene a Drepturilor Omului de la momentul înregistrării memoriului de sesizare a Curții si pana la comunicarea plângerii Guvernului R., formula „asistenta juridica si reprezentare in procedura Curții Europene si in orice procedura susceptibila de a interveni in cadrul Convenției în legătura cu plângerea F. vs. România" fiind utilă doar pentru a acoperi orice ipotetică situație care ar fi putut sa apară în procedura in fata Curții Europene, întrucât, în cazuri excepționale, înainte de a lua o decizie instanța europeana poate solicita părții lămuriri suplimentare cu privire la anumite aspecte sesizate.
Prin urmare, nu se poate vorbi de servicii juridice care au fost contractate si trebuiau sa fie efectuate, dar care nu au mai fost prestate.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că în mod corect a fost menținută de prima instanță soluția de obligare a avocatului la restituirea unei părți din onorariu, respectiv 2000 euro (fără TVA).
Aceasta întrucât contractul de asistență juridică încheiat cuprinde mai multe obligații ale avocatului, dintre care unele de diligență (referitoare la declararea soluționarea favorabilă a plângerii de către instanța europeană a drepturilor omului) și altele de rezultat (referitoare la măsurile punctuale pe care avocatul trebuia să le ia în vederea atingerii dezideratului menționat anterior).
Astfel de obligații de rezultat din contract sunt obligația de studiere a dosarului, de fotocopiere a documentației, de concepere a plângerii, de redactare a acesteia în forma cerută de convenție, de expediere/comunicare către instanța europeană, de expediere în termenul prevăzut de convenție.
În ceea ce privește termenul, conform art. 35 alin. 1 al CEDO,Curtea nu poate fi sesizata decât dupa epuizarea cailor de recurs interne, asa cum se intelege din principiile de drept internațional general recunoscute, si . 6 luni incepand cu data deciziei interne definitive.
Este adevărat că un număr de hotărâri ale Curții Europene evidențiază interpretări după care, atunci când „dreptul intern dispune ca, copia unei decizii definitive trebuie sa fie notificata reclamantului, termenul începe sa curgă de la data notificării copiei deciziei, fie ca s-a dat sau nu citire, în tot sau în parte deciziei in chestiune".
Însă, în condițiile în acre textul convenției nu face o atare mențiune, reținerile privind curgerea termenului de 6 luni de la data comunicării deciziei fiind exclusiv rodul unei practici judecătorești a Curții, avocatul avea obligația unei prudențe deosebite cu privire la respectarea termenului și să acționeze de o atare maniera încât, indiferent de practica adoptata de Curte, sa se asigure că cererea va fi interpretata ca fiind introdusa in termen.
Deși nu se poate specula că motivul declarării ca inadmisibilă a plângerii adresate instanței europene ar consta în depășirea termenului de 6 luni (ceea ce a și determinat soluția de anulare a Hotărârii Consiliului B. București nr. 4741/27.05.2013 și a Hotărârii Consiliului B. București nr. 4832/27.05.2013 prin care se dispusese restituirea integrală a onorariului încasat), totuși se constată că una dintre obligațiile asumate de avocat prin contract nu a fost îndeplinită corespunzător și cu prudența necesară.
Or, în condițiile neîndeplinirii uneia dintre obligațiile asumate, este justificată restituirea unei părți din onorariul încasat, în scopul unei echivalări a prestațiilor reciproce, parte ce a fost judicios apreciată în Decizia nr. 27/21 martie 2013 a Decanului B. București ca ridicându-se la 2.000 euro, chiar dacă motivarea a fost una lacunară și eronată.
Cât privește alegațiile recurentei petente privind neinvitarea sa în fața Consiliului pentru a își putea exprima poziția referitoare la sesizarea făcută împotriva sa, se constată că aceasta nu a solicitat o rejudecare a cauzei de către instanțele disciplinare, ci reanalizarea lor în fond de către instanțele judecătorești, unde a avut posibilitatea de a își face toate apărările pe care le-a găsit de cuviință.
Față de cele expuse mai sus, se constată că soluția primei instanțe, a cărei considerente vor fi parțial modificate, este corectă, urmând a fi respinse în baza art. 496 N.C.pr.civ. recursurile declarate, motivele fiecărui recurs găsindu-și răspunsul în argumentația de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul reclamant C. de A. „D.-E. D.”, cu sediul în București, ..9, corp A, ., sect.1, de recurenții pârâți B. București prin Decanul B. București și C. B. București prin Președintele B. cu sediile în București, ..3, sect.5 și de recurenta intervenientă F. C. D., cu domiciliul ales la CA „P. I.” din București, ., ., ., sect.2, împotriva sentinței civile nr.6383/17.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal,, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. LEF/CA
2 ex.: 01.08.2014
Jud. fond – R. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2594/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5754/2014.... → |
|---|
