Pretentii. Decizia nr. 2559/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2559/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 3638/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2559
Ședința publică din data de 31.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă A.F.P. S. împotriva sentinței civile nr. 3812/F din 6 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul - reclamant D. A. și intimata - chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen acordat pentru discutarea repunerii pe rol a cauzei.
Fiind solicitată judecata în lipsă, Curtea ia act de transmisiunea calității procesuale de la A.F.P. S. către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, în condițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013.
Totodată, Curtea dispune repunerea cauzei pe rol după suspendare, ca efect al soluționării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei C., înregistrate sub nr.C-214/3, după care reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului din prezenta cauză, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. unic_ la data de 13.09.2012, reclamantul D. A. cu domiciliul în mun. S., ., scara B, etaj 4, . împotriva pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. cu sediul în mun. S., ..14, jud. Ialomița, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme și autovehicule, în sumă de 3.901 lei, încasată necuvenit, cu titlu de taxă de poluare potrivit chitanței nr._/31.07.2012 pentru autoturismul marca RENAULT MEGANE nr. de identificare (.) VF1LM0B0H31080176, cât și la dobânda legală pentru perioada cuprinsă între data achitării și data restituirii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul autoturismului marca RENAULT MEGANE nr. de identificare (.) VF1LM0B0H31080176, pentru înmatricularea căruia i s-a solicitat achitarea taxei de poluare în sumă de 3.901 lei.
Apreciază că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulație a mărfurilor si a bunurilor.
In dovedire, reclamantul a depus înscrisuri.
In drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 117 Cod procedură fiscală, art. 148 din Constituția României, art. 110 (fost 90) par.1 din Tratatul CE etc.
Cererea a fost legal timbrată, conform înscrisului aflat la fila 15 dosar.
În conformitate cu prevederile art 115 Cod procedură civilă, pârâta A.F.P. S. a formulat întâmpinare, prin care ridică excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru nerespectarea obligației stabilite de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 referitoare la parcurgerea procedurii prealabile, iar pe fond solicită respingerea acțiunii și pe cale de consecință, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispune menținerea operațiunii de încasare a taxei de poluare, ca fiind temeinică și legală, precum și în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Totodată, a chemat în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU motivat de faptul că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de această instituție.
Chematul în garanție nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ridicată de pârâta A.F.P. S., tribunalul a reținut următoarele:
Atât timp cât reclamantul prin cererea sa introductivă nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv deciziile de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule emise de pârâtă, nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din O.U.G. nr.92/2003.
De altfel, așa cum a stabilit și Î.C.C.J. în rezolvarea unui RIL, prin decizia nr.24/17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul al taxei de poluare, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a considerat că cererea reclamantului se dovedește a fi întemeiată pentru considerentele de mai jos:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a achiziționat dintr-un stat comunitar, un autovehicul second hand marca RENAULT MEGANE nr. de identificare (.) VF1LM0B0H31080176 pentru înmatricularea căruia a fost condiționată să achite suma de 3.901 lei, potrivit chitanței nr._/31.07.2012 cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană, că prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Prin reglementările sale, Legea nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii fiscale, calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală calculată de la data achitării fiecărei sume și până la data plății efective.
Potrivit art. 60 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Așa cum rezultă din aceste prevederi legale, soluția care se va da asupra cererii de chemare în garanție depinde de soluția care se va pronunța cu privire la cererea principală.
Întrucât în cauza de față cererea de chemare în judecată urmează să fie admisă ca fondată, aceeași va fi soluția și cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Față de toate aceste considerente, prin sentința civilă nr. 3812/F din 6 decembrie 2012, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în baza art. 137 Cod procedură civilă, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta A.F.P. S., a admis ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a obligat pârâta A.F.P. S. să restituie reclamantului suma de 3.901 lei, încasată necuvenit, cu titlu de taxă de poluare potrivit chitanței nr._/31.07.2012 pentru autoturismul marca RENAULT MEGANE nr. de identificare (.) VF1LM0B0H31080176, cât și la dobânda legală pentru perioada cuprinsă între data achitării și data restituirii efective și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei A.F.P. S. fondurile necesare restituirii sumei reclamantului.
Administrația Finanțelor Publice (A.) S. in termen legal, in temeiul art.299, 304 alin (1) pct.9, 3041 coroborat cu art.101 alin.(l) C.pr.civ, a formulat recurs împotriva Sentinței civile, solicitând:
-casarea sentinței civile nr.3812F/2012 pronunțata de Tribunalul Ialomița cu privire la excepția inadmisibilitatii cererii formulata de reclamant si modificarea acesteia;
-pe fondul cauzei, admiterea recursului si pe cale de consecința anularea sentinței civile nr.3812F/2012, in sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul D. A., pentru următoarele motive:
In susținerea excepției mai sus menționate, instanța de fond era obligata conform art.105 Cod Procedura Civila, sa o ridice din oficiu, ceea ce nu s-a întâmplat.
Mai mult decât atat, prin întâmpinare instituția a ridicat excepția inadmisibilitatii cererii formulate de reclamantul D. A., pe motiv ca acesta nu a respectat dispozițiile art. 7 alin (1) din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.207 respectiv 209 din Codul de Procedura Fiscala privind contestarea actelor administrative fiscale in termen de 30 de zile de la comunicare, in speța de fata a Deciziei de calcul a taxei de poluare.
Având in vedere faptul ca aceasta excepție a fost respinsa, instanța de fond a trecut la judecarea pe fond a cauzei, motiv pentru care a dispus admiterea cererii formulate de reclamantul D. A.. In condițiile pronunțării favorabile asupra excepției, judecarea cauzei pe fond nu ar mai avea sens.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administrației Finanțelor Publice S., au emis Decizie de Calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, care reprezintă potrivit Codului de Procedura Fiscala, act administrativ potrivit căreia reclamantul a achitat suma de 3.901 lei.
In aceste condiții, procedura prealabila stabilita de art.7 alin (1) din Legea nr.554/2004 privind Contenciosul Administrativ, in speța contestarea actului administrativ se va face, potrivit art. 209 alin.(l) din Codul de Procedura Fiscala, in termen de 30 de zile la organul fiscal competent.
Potrivit art. 10 din Legea nr.9/2012, stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorata de catre contribuabili, se realizează de catre autoritatea fiscal competent, potrivit prevederilor OG nr.92/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Totodată, potrivit art. 11 din Legea nr.9/2012, "persoana nemulțumită de răspunsul primit la contestație se poate adresa instanțelor de contencios, competente potrivit legii".
Procedura prealabila administrativa este reglementata ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărui neîndeplinire în termenele si condițiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Având in vedere ca procedura prealabila in cazul actelor administrative, stabilita de Legea nr.544/2009 respectiv de Codul de Procedura Fiscala, prevede o cu totul alta cale de acțiune, incepand cu a contesta Decizia emisa de organul fiscal emitent, consideră că adresarea reclamantului direct la instanța de contencios administrativ, face ca inadmisibilitatea cererii sa fie evidentă si pe cale de consecința, se impune admiterea excepției ridicate si respingerea acțiunii.
Pe fond, arată că reclamantul face in tot cuprinsul acțiunii, referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa taxa achitata de reclamant s-a efectuat in baza dispozițiilor Legii nr.9/2012, care abroga prevederile OUG nr.50/2008.
In aceste condiții, toate precizările vis a vis de practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu au suport, deoarece acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei de poluare, iar întemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neîntemeiata.
Referitor la fondul cauzei face următoarele precizări:
Din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
In relație cu art.90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a pricipiului poluatorul plătește, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege".
Cu privire la captul de cerere prin care reclamanta solicita restituirea taxei plus dobânda fiscala aferente, consideră ca instanța de fond in mod greșit a admis aceasta solicitare deoarece pentru a beneficia de dobânda fiscală, în accepțiunea art124 din O.G. Nr.92/2003, contribuabilul trebuie să solicite acest lucru prin cerere scrisă, ceea ce reclamantul nu a făcut.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.299 și 304 pct.-ul 9 C.pr.civ. și ale art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Intimatul D. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, pentru următoarele motive:
1.Fiind vorba de o creanță fiscală, conform prevederilor art. 131 din Codul de procedură fiscală, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data de 1 ianuarie al anului următor nașterii obligației, respectiv 01.01._18, astfel că acțiunea înaintată este introdusă în termenul legal, întrucât demararea unei astfel de acțiuni este marcată de formularea și depunerea cererii prealabile de către reclamant.
2.Totodată, prin acțiunea introdusă, nu a solicitat recalcularea vreunei sume sau restituirea vreunei fracții din suma încasată de la dumnealui ci, așa cum a arătat în cererea de chemare în judecată, întrucât a fost lipsit de această sumă în mod nelegal (în baza unei norme juridice-OG 50/2008 actualizată- ce încalcă flagrant prevederile Tratatului UE), considerând că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S. trebuie să îi restituie suma de 3.901 lei (treimiinouăsuteunulei) la care se adaugă dobânzile legale aferente de la data plății până la data restituirii efective, numai așa putând să-i fie reparat integral prejudicial cauzat, conform art. 1536 cod civil raportat la art. 1531 Noul Cod Civil.
Așa cum arătam mai sus, acțiunea introdusă este o acțiune în pretenții, care urmărește cenzurarea actului normativ care reglementează aplicarea normelor privind taxa specială pentru autoturisme, act normativ ce încalcă prevederile Tratatului UE, situație constatată și confirmată de către organele judiciare europene, respectiv Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din data de 07.04.2011. pronunțată în cauza nr. C-402/09, respectiv Hotărârea din data de 07.07.2011, pronunțată în cauza nr. C-263/10 referitoare la cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 243 CE de Tribunalul Sibiu (România) și respectiv Tribunalul G. (România), cu privire la compatibilitatea între taxa de poluare instituită de statul român prin OUG 50/2008 și dispozițiile art. 90 CE, respectiv art. 110 TFUE.
3.Referitor la respingererea cererii ca neîntemeiată, face precizarea că cererea de recurs formulată de către A. S. nu reprezintă decât o încercare de amânare a restituirii sumelor mai sus menționate, fără ca excepțiile invocate de aceasta să aibă o acoperire legală.
Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg, Camera întâi, din data de 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. C-402/09, respectiv din data de 07.07.2011, pronunțată în cauza nr. C-263/10 constată și sancționează OUG 50/2008 reactualizată, pentru că încalcă prevederile Tratatelor Europene.
4. În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a pronunțat următoarea soluție: Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011 – „Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel lași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și stabilește că:
1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este admisibilă.
2.Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1/2012 - M. Of. 1 / 3 ianuarie 2012 astfel că potrivit prevederilor art. 330 alin.4 din Codul de procedură civilă, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România, competente să soluționeze cererile formulate pentru restituirea taxei de poluare.
Decizia mai sus menționată confirmă în mod direct și irevocabil soluția pronunțată de către Tribunalul Ialomița în dosarul cu nr. de mai sus, astfel că solicită să se respingă ca nefondat recursul formulat.
În drept, art. 1, art. 2 alin (1) lit. i).n), alin. (2), art. 8, art. 10 și art. 18, toate din Legea nr. 554/2004 - legea contenciosului administrativ, art. 16 alin. (1) și art. 148 din Constituția România, art. 28 și art. 90 din Tratatul Comunității Europene, OUG nr. 50/2008-actualizată, Codul Fiscal, art. 3021 alin. (1) lit. a), art. 308 alin. (2), art.*310 Cod procedură civilă, Decretul nr. 167/1958, Hotărârea Curții Europene de Justiție din data de 07.04.2011. pronunțată în cauza nr. C-402/09, Hotărârea Curții Europene de Justiție din data de 07.07.2011. pronunțată în cauza nr. C-263/10. Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 1/2012 - M. Of. 1 / 3 ianuarie 2012.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul primului motiv de recurs, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din codul de procedură civilă (1865), s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar decizia este aplicabilă după data publicării sale, și cauzelor în curs de soluționare, cum este cazul prezent, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale, cu sancțiunea incidenței altfel, a excepției de inadmisibilitate, sunt neîntemeiate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
De asemenea, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit (prin Legea nr.9/2012), apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale(prin O.U.G. nr.1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, rară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Practic, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a statuat că regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituit prin Legea nr.9/2012, apoi restrâns de O.U.G. nr.1/2012, este similar celui instituit prin O.U.G. nr.50/2008, fiind, deci, valabile toate concluziile enunțate în paragraful anterior.
Rezultă, deci, că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea 9/2012, ridică probleme din perspectiva respectării art. 110 din T.F.U.E, în măsura în care regimul acestei taxe este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, în perioada de referință, ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 ale art. 4 din lege, prin O.U.G. nr.1/2012, taxa pentru emisiile poluante este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
În acest sens, se reține că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) " nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare". Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală consistentă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În conformitate cu dispozițiile art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar în materie fiscală.
Prin urmare, Legea nr. 9/2012 (forma în vigoare pe perioada incidenței O.U.G. nr.1/2012) este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Cu alte cuvinte,Tratatul CE (actualmente, TFUE) a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Prin urmare, chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.
În concluzie, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că solicitarea intimatului reclamant de restituire a taxei pentru emisiile poluante este întemeiată. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În privința criticilor referitoare la dobânda legală fiscală solicitată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
În acest context, trebuie observat că prin cererea introductivă, s-a solicitat acordarea dobânzilor legale, iar din cuprinsul acțiunii rezultă, fără echivoc, că ele sunt aferente unei sume a cărei restituire se solicită în „condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr.92/2003”, astfel că, deși este lipsit de acuratețe juridică, capătul de cerere trebuie înțeles că se referă la dobânda prevăzută de legea specială, recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor).
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de recurentul reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus. De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești (fostă A.F.P. S.) împotriva sentinței civile nr.3812/F din 6 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant D. A. și intimata - chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. V.H. /2 ex./….
Judecător fond: D. I. / Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5758/2014.... → |
|---|
