Anulare act administrativ. Decizia nr. 1406/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1406/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 77918/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1406
Ședința publică din 27.02.2014
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: R. I.
Judecător: V. D. C.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant HIRJOCHE C. - G. împotriva sentinței civile nr.5213/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L. AL SECTORULUI 6 BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ – pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât, prin consilier juridic B. C. care depune delegație la dosar, lipsind recurentul-reclamant Hirjoche C. - G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul-pârât CLS6 București a depus prin registratură, la data de 10.02.2014, dovada soluționării irevocabile a dosarului_/303/2011 (într-un exemplar) și că Judecătoria Sector 6 București căreia i s-a solicitat să comunice de asemenea dovada soluționării irevocabile a dosarului_/303/2011 nu a răspuns la adresa instanței, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată.
Reprezentantul intimatului-pârât CLS6 București pune concluzii de respingere a recursului formulat și de menținere a sentinței de fond. Depune concluzii scrise.
Curtea declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea formulată la data de 27.12.2011, ulterior modificată, reclamantul H. C. - G. în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL SECTORULUI 6 BUCUREȘTI a solicitat constatarea nulității HCLS6 nr.4/2010 și a anexelor acesteia și obligarea la plata sumei de 677,32 lei achitată pentru recuperarea vehiculului, respectiv a sumei de 885,73 lei, cu dobînda aferentă, și cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.5213/18.12.2012 Tribunalul București – Secția a IX a C. a respins acțiunea ca neîntemeiată, având în vedere argumentele de mai jos.
Prin procesul-verbal . nr._/17.09.2012, s-a reținut că autovehiculul reclamantului se afla staționat neregulamentar pe trotuarul aferent ..10, fără a asigura un spațiu de cel puțin 1 metru, faptă prev. de art.143 lit.a rap. la art.142 lit.n din RA OUG nr.195/2002.
De asemenea, prin dispoziția de ridicare . nr._/30.07.2012, s-a dispus ridicarea vehiculului în temeiul art.7 lit.h din legea nr.155/2010, rap. la art.143 lit.a și art.142 lit.n din RA OUG nr.195/2002 și HCLS6 nr.4/2010.
Pentru recuperarea vehiculului, petentul a achitat suma de 667,32 lei, potrivit facturii și chitanței depuse la dosar.
OUG nr.195/2002 nu conține reglementări privind procedura concretă de ridicare a vehiculelor, art.97 alin.6 prevăzînd că procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament. Cum regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006, nu conține dispoziții exprese privind procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar, nu exista nici un impediment ca autoritatea locală să prevadă prin hotărîre un regulament în acest sens.
Astfel, Tribunalul a apreciat că nu sîntem în ipoteza nulității de drept prev. de art.2 alin.5 din OG nr.2/2001, avînd în vedere, pe de o parte, că hotărîrea contestată de către reclamant nu reglementează existența și sancționarea unei fapte contravenționale, prevăzută ca atare și de OUG nr.195/2002, iar pe de altă parte astfel de dispoziții privind procedura efectivă de ridicare nu sînt cuprinse în acte normative cu forță juridică superioară.
De altfel, pentru oprirea neregulamentară, reclamantului i s-a aplicat și o amendă contravențională de 280 lei prin procesul-verbal . nr._/17.09.2012, pentru fapta prev. de 143 lit.a rap. la art.142 lit.n din OUG nr.195/2002, deci temeiul sancționării contravenționale nu este HCLS6 nr.4/2010, care nu prevede fapte contravenționale și sancțiuni contravenționale pentru staționarea pe trotuar.
În concluzie, Tribunalul a apreciat că reclamantul nu a prezentat nici un argument susceptibil să determine instanța de contencios administrativ să constate nelegalitatea dispozițiilor HCLS6 nr.4/2010.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, invocând în esență următoarele argumente:
Este real că hotărârea contestată nu reglementează existența și sancționarea vreunei faptei contravenționale. Însă, atâta timp cât intimatul nu putea stabili contravenții instituind un regim sancționator paralel cu actele normative statale, cu atât mai puțin același intimat putea stabili măsuri tehnico-administrative intim legate de o asemenea contravenție (pe care nu a stabilit-o, dar a avut-o în vederea la instituirea măsurii administrative). Cum măsura tehnico-administrativă este accesorie unei contravenții, fapt ce reiese din formularea art. 64 din OUG nr. 195/2002, în speță apreciez că este aplicabil principiul accesorium sequitur principale, astfel încât pârâtul, neavând competență normativă în privința principalului, el nu va avea nici în privința dependentului de principal, adică a accesoriului.
Recurentul apreciază că numai lucrătorul de poliție este abilitat să dispună ridicarea autovehiculelor staționate regulamentar, în temeiul Regulamentului pentru aplicarea OUG nr. 195/2002.
Referirea tribunalului la art. 2, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 este greșită prii raportare la speță, căci acest text de lege face referire la competența normativă 1 consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București privitoare - între altele - 11 întreținerea străzilor și trotuarelor, iar nu la ridicarea de vehicule de pe străzi și trotuare, cele două noțiuni nefiind în opinia mea similare.
Nici referirea la art. 81, alin. (2), lit. 1) și m) din Legea nr. 215/2001 nu au incidență în cauză. Aceste prevederi legale se referă la activități de asigurare a ordinii publice, de analizare a activității Poliției Locale, la protecția și refacerea mediului în scopul creșterii calității vieții, la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și a rezervațiilor naturale. Niciunde în aceste formulări nu se face referire la ridicarea de vehicule.
Dimpotrivă, activitatea de ridicare a vehiculelor este circumscrisă limitelor prevăzute de alin. (4) al art. 81 din lege, care condiționează actul deliberativ de preexistenta atribuțiilor stabilite prin lege sau delegate de către C. General a Municipiului București, delegație ce în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi avut loc.
În final, recurentul susține că insatnța de fond nu a lămurit pe deplin situația de fapt, în sensul că a respins acțiunea fără a se lămuri cu privire la existența avizului IGPR pentru adoptarea actului contestat.
La dosarul de recurs au fost depuse actele care au stat la baza hotărârii atacate și alte înscrisuri, printre care sentința civilă nr. 4380/16.05.2012, pronunțată de Judecătoria sector 6 București, și decizia civilă nr. 389/25.02.2013, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile recurentului și normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, iar sentința atacată este legală și temeinică, însă pentru motivele de mai jos..
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat anularea unui act administrativ, concretizat în hotărârea nr.4/2010, adoptată de intimat, precum și obligarea acestuia din urmă la repararea pagubei cauzate, rerpezentând taxele de recuperare a autovehiculului.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Așa cum reiese din susținerile recurentului-reclamant, coroborate cu mențiunile din sentința civilă nr. 4380/16.05.2012, reclamantul a fost sancționat contravențional deoarece și-a parcat neregulamentar autoturismul. Cu această ocazie a fost emisă și dispoziția de ridicare autoturismului, care a fost dusă la îndeplinire.
în raport cu cele reținute, Curtea constată că actul vătămător nu este hotărârea de consiliu local atacată în cauză, ci procesul verbal de constatare a contravenției și respectiv dispoziția de ridicare emisă în baza acesteia.
Totodată, Curtea mai reține că reclamantul a contestat procesul verbal de contravenție și dispoziția de ridicare, iar prin sentința civilă nr. 4380/16.05.2012, rămasă irevocabilă, cererea sa a fost respinsă.
Coroborând cele expuse mai sus, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată, întrucât reclamantul nu probează nici un prejudiciu cauzat, direct sau indirect, prin actul administrativ atacat în prezent, deoarece prejudiciul invocat, respectiv taxele de recuperare a autoturismului, a fost provocat de un alt act administrativ, a cărui legalitate a fost verificată și menținută pe cale judiciară, cu toate consecințele ce decurg de aici.
Având în vedere argumentele expuse mai sus, Curtea va înlătura toate argumentele expuse în motivarea recursului și pe cale de consecință va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant HIRJOCHE C. - G. împotriva sentinței civile nr.5213/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L. AL SECTORULUI 6 BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. G. R. I. V. D. C.
GREFIER,
T. M.
Red. Jud. RI
Tehnored. DM/2ex./2014
Tribunalul București, Secția a IX-a C.
Jud. fond, I. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7987/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8951/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
