Anulare act administrativ. Sentința nr. 8/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 5539/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8
Ședința publică din 07.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul M. F. EUROPENE REPREZENTAT DE M. FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu pârâții . T. și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect anulare act administrativ.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, pe lista amânărilor fără discuții, au răspuns: reclamantul M. F. Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic V. M., cu delegație de reprezentare aflată la fila 127 din dosar, și pârâții . de avocat D. G., cu delegație de substituire pe care o depune la dosar, M. T., reprezentat de consilier juridic H. L., cu delegație de reprezentare aflată la fila 129 din dosar, și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, reprezentată de consilier juridic A. D., cu delegație de reprezentare aflată la fila 128 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune efectuarea apelului și în dosarul nr._ aflat la poziția nr. 4 pe lista de ședință, privind pe reclamantul M. T., în contradictoriu cu pârâții M. F. EUROPENE, . C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect anulare act administrativ.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, pe lista amânărilor fără discuții, au răspuns: reclamantul M. T., reprezentat de consilier juridic H. L., cu delegație de reprezentare aflată la fila 105 din dosar și pârâții M. F. Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic V. M., cu delegație de reprezentare aflată la dosar, . de avocat D. G., cu delegație de substituire pe care o depune la dosar,, și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, reprezentată de consilier juridic A. D., cu delegație la dosar.
Pârâta . avocat, solicită amânarea cauzei, sens în care depune la dosar note de ședință, pe care le comunică și părților adverse, cu privire la excepția de conexare și legea procedurală aplicabilă în cauză.
Precizează că motivul amânării îl reprezintă faptul ca părțile adverse să ia cunoștință de notele de ședință și să se dispună conexarea celor două cauze, pe de o parte, iar pe de altă parte împrejurarea că colegul său, avocat C. I. F., reprezentant ales al pârâtei . află în imposibilitate de prezentare din motive medicale, însă a depus la dosar delegație de substituire și va depune la termenul următor înscrisuri medicale în acest sens. Totodată, arată că va susține oral notele de ședință depuse la dosar.
Reclamantul M. F. Europene, prin consilier juridic, arată că apărătorul pârâtei și-a asigurat substituirea, motiv pentru care apreciază că aceste note de ședință se pot susține și nu este necesară acordarea unui termen. De asemenea, arată că nu dorește să ia cunoștință de notele scrise depuse la dosar, ci doar lăsarea cauzei la o altă strigarea în vederea lecturării acestora.
Pârâtul M. T., prin consilier juridic, arată că nu este un motiv de amânare studierea notelor de ședință.
Pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoștință de notele de ședință depuse la dosar de către pârâta . dispune lăsarea cauzei la o nouă strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, au răspuns: reclamantul M. F. Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic V. M., cu delegație de reprezentare aflată la dosar, și pârâții . de avocat D. G., cu delegație de substituire pe care o depune la dosar, M. T., reprezentat de consilier juridic H. L., cu delegație de reprezentare aflată la fila 105 din dosar, și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, reprezentată de consilier juridic A. D., cu delegație la dosar.
Curtea acordă cuvântul părților cu privire la calificarea temeiului juridic a litigiului din punctul de vedere al normelor procedurale aplicabile în cauză.
Reclamantul M. F. Europene, prin consilier juridic, în opinia sa, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile Noului Cod de procedură civilă. Apreciază că această acțiune formulată de reclamant nu este o cale de atac, așa cum doctrina o caracterizează ca fiind o cale de atac, ci este o acțiune nouă reglementată de Codul de procedură civilă. De altfel, normele procedurale nu califică această acțiune ca fiind o cale de atac, ci ca fiind o acțiune care se supune regulilor procedurale. Apreciază că este o nouă acțiune, că este supusă noilor reglementări din Noul Cod de procedură civilă.
M. T., prin consilier juridic, arată că acțiunea în anulare formulată de M. T. a fost întemeiată pe dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă, iar considerentul pentru care a formulat acțiunea pe vechiul Cod de procedură civilă îl reprezintă faptul că acțiunea arbitrală a fost înaintată de către . intrării în vigoare a dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă. Or, acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale nu poate fi privită ca o acțiune separată ci este o cale specială de atac împotriva unei hotărârii arbitrale. Acesta este motivul pentru care a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, întrucât fără existența acestei hotărâri arbitrare nu ar fi avut vreun temei să formuleze această acțiune în anulare.
Pârâta . avocat, solicită a se constata în ce privește calea de atac, așa cum a susținut pârâtul M. T., că este o cale de atac împotriva unei decizii arbitrale. Deci, solicită a se constata că fără existența acestei decizii nu s-ar fi aflat în această situație în fața instanței. Totodată, precizează că nu este o nouă acțiune, iar în ceea ce privește legea aplicabilă, în opinia sa, este Noul Cod de procedură civilă, întrucât acțiunea arbitrală a fost formulată ulterior acestei date. În doctrina de specialitate nu există o dispoziție la care s-ar putea raporta. Urmează a se aprecia în acest sens, însă atâta vreme cât cauza venind de la Curtea de arbitraj și s-a supus normelor în fața acestei instanțe, iar acțiunea în anulare a fost promovată ulterior, apreciază că sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.
Pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin consilier juridic, arată că vizează Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că în ea se specifică că cererea în anulare trebuie să cuprindă elementele cererii de chemare în judecată. Consideră că este o cerere nouă și se supune dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă.
În replică, pârâtul M. T., prin consilier juridic, arată că s-a invocat dispozițiile art. 27 din Noul Cod de procedură civilă, consideră că tocmai dispozițiile acestui text arată faptul că în cauză se aplică Vechiul Cod de procedură civilă.
În replică, pârâta . avocat, arată că s-a invocat atât prevederile art. 27 dar și art. 24 din Noul Cod de procedură civilă.
În repică, reclamantul, prin consilier juridic, depune la dosar extras Ecris, prin care instanța s-a considerat competentă cu soluționarea cauzei și arată că nu are încă motivarea încheierii de ședință prin care instanța s-a pronunțat asupra acestor aspecte.
Curtea, deliberând, având în vedere că acțiunea arbitrală a fost formulată anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, că procedura specială de contestare a sentinței arbitrale face parte din procedura arbitrală pornită prin acea acțiune, având în vedere dispozițiile art.24 din codul de procedură civilă potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor începute după ., având în vedere că procedura arbitrală este asimilată unui proces în sensul art. 24 din Codul de procedură civilă, apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, urmând ca acțiunea în dosarul nr._, motivele de anulare, să fie reformulate față de dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865.
În ce privește practica judiciară depusă la dosar, Curtea constată că din extrasul Ecris comunicat la acest termen nu rezultă data la care a fost formulată acțiunea arbitrală și nu rezultă motivarea instanței astfel că nu poate fi avută în vedere. În legătură cu faptul că acțiunea în anulare a deciziei arbitrale trebuie să cuprindă aceleași dispoziții ca și cererea de chemare în judecată, Curtea apreciază că aceste dispoziții nu au relevanță asupra aplicabilității vechiului sau noului Cod de procedură civilă în cauză, referindu-se la forma acțiunii.
Având în vedere că s-a constatat aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă din 1865, Curtea constată că este competentă în soluționarea cererii de conexare a dosarului nr._ la prezenta cauză și acordă cuvântul părților asupra acesteia.
Reclamantul M. F. Europene, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției conexității și, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă din 1865, conexarea celor două dosare.
M. T., prin consilier juridic, achiesează la concluziile reclamantului.
Pârâta . avocat, solicită conexarea celor două cauze.
Pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin consilier juridic, solicită conexarea celor două cauze.
Având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea dispune conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._, dat fiind faptul că între cele două cauze există o strânsă legătură, fiind atacată aceeași decizie arbitrală.
Curtea acordă cuvântul părților asupra competenței materiale a instanței.
Reclamantul M. F. Europene, prin consilier juridic, apreciază că această instanță este competentă materială să judece acest litigiu, având în vedere dispozițiile art. 101 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia toate cererile privind actele administrative se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, solicită a se avea în vedere și dispozițiile art. 610 din Codul de procedură civilă în care se menționează că, competența de a judeca cererea în anulare revine Curții de Apel București în competența căreia a avut loc arbitrajul.
Reclamantul M. T., prin consilier juridic, consideră că revine competența Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dispozițiile art. 365 din vechiul Cod de procedură civilă fac trimitere la art. 342 din Codul de procedură civilă, care spun că instanța competentă de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul. Or, competentă să soluționeze cauza, apreciază că ar fi fost Tribunalul București, iar instanța imediat superioară este Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Consideră că Tribunalul București este competent pentru că obiectul acțiunii arbitrale l-a constituit anularea contractului de prestării servicii. Or, în concordanță cu dispozițiile legii contenciosului administrativ, art. 2 sunt asimilate actelor administrative și contractele care au ca obiect prestările de servicii publice, iar contractul în cauză este unul de prestări servicii publice și este un contract administrativ. De asemenea, art. 8 din Legea nr. 554/2004 face trimitere la același lucru cu privire la asimilarea contractelor de prestări servicii publice ca fiind contracte administrative și mai departe acte administrative. Tribunalul București are competența de soluționare a acțiunilor împotriva actelor administrative, iar Curtea de Apel este instanța imediat superioară.
Pârâta . avocat, solicită să se constatate că este instanță legal învestită. În ceea ce privește obiectul cauzei, solicită a se constata că atât deciziile pronunțate de Curtea de arbitraj cât și cele pronunțate spre exemplu de Consiliul Concurenței sunt atacabile doar cu acțiune în anulare și doar în fața Curții de Apel în raza competenței unde se află și respectiv fiind în București, Curtea de Apel București.
Pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin consilier juridic, susține că, în opinia sa, Curtea de Apel București este competentă să soluționeze această cerere în anulare în condițiile în care se aplică vechiul Cod de procedură civilă.
Curtea reține cauza spre soluționarea excepției invocate.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.08.2013, sub nr._, reclamantul M. F. EUROPENE REPREZENTAT DE M. FINANȚELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâții . T. și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA a formulat acțiune în anulare a sentinței arbitrale nr. 132 din 09 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin care s-a admis în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta . cum aceasta a fost precizată, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832._ euro reprezentând capătul 1 din cerere, a respins celelalte capete de cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile de arbitrare și a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală (pro rata) și a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat (parte aferentă procedurii arbitrale, pro rata).
În drept, a invocat reclamantul dispozițiile art. 579, art. 608 lit. a) și c) din Noul Cod de procedură civilă.
Pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., la data de 11.09.2013, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond a solicitat menținerea în parte a sentinței arbitrale în ceea ce privește CNADNR-ul, iar în ceea ce privește cererea formulată de către M. F. Europene admiterea contestației numai în ceea ce privește pretențiile.
Pârâta . depus întâmpinare la data de 19.09.2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată.
La data de 17.10.2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.
În ședința publică din 07.01.2014, Curtea a constatat că legea aplicabilă în cauză este cea din Codul de procedură civilă din 1865, a admis excepția de conexitate invocată de pârâta . dosarul nr._ și a dispus conexarea dosarului respectiv la dosarul nr._ și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței.
În dosarul nr._, reclamantul M. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții . F. EUROPENE și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 09 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Analizând cauza sub aspectul competenței materiale, Curtea reține următoarele:
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost investită de către reclamanta . acțiunea arbitrală la data de 31 ianuarie 2013, litigiul fiind soluționat potrivit Codului de procedură civilă de la 1865, cu modificările ulterioare (pct. 8 din sentința arbitrală, fila 37 din dosar).
Având în vedere că procedura arbitrală a demarat sub imperiului legii procedurale vechi, Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, cu modificările ulterioare și în ceea ce privește acțiunea în anularea sentinței arbitrale.
Acțiunea arbitrală are ca obiect pretenții- preț al prestațiilor și accesorii- în executarea contractului de prestări servicii încheiat între părți.
Conform art. 365 C.p.civ., „competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul”.
Potrivit art. 342, „Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată, care în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță.”
Curtea constată că la data investirii tribunalului arbitral, 31 ianuarie 2013 (ca și în prezent, dealtfel), competentă în fond pentru soluționarea acțiunii în pretenții ar fi fost Curtea de Apel.
Contractul de prestări servicii este unul administrativ, încheiat cu autorități centrale, iar valoarea acestuia depășește pragul prevăzut de art. 10 din legea nr. 554/2004, de 500.000 lei.
Prin concluziile scrise, M. F. Europene a invocat un temei juridic pe care nu l-a susținut oral- dispozițiile art. 286 alin. 1 din OUG nr. 34/2006.
Din sentința arbitrală rezultă faptul că acțiunea privește executarea unui contract de prestări servicii nr. RO2004/_.02.02- „asistență tehnică pentru pregătirea unui set de proiecte privind siguranța rutieră” pentru acțiuni din exteriorul Comunității Europene finanțate din bugetul general al CE. Contractul a fost încheiat „în cadrul relației inter-instituționale dintre Guvernul României și Comisia Europeană pentru derularea Programului Phare 2004” (fila 41).
Curtea constată că dispozițiile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii nu ar fi fost aplicabile în cazul lipsei convenției arbitrale, contractul respectiv de prestări servicii fiind încheiat în baza procedurilor specifice privind implementarea acordului referitor la asistența financiară internațională.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 158 și urm. C.p.civ., va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunile conexe formulate de reclamantul M. F. EUROPENE REPREZENTAT DE M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, și reclamantul M. T., cu sediul în București, .. 38, sector 1 în contradictoriu cu pârâții . sediul ales la Cabinet de Avocat I. F. C., în București, ., nr. 28A, sector 1,, și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./10.01.2014
← Conflict de competenţă. Hotărâre din 23-01-2014, Curtea de... | Despăgubire. Decizia nr. 500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|