Despăgubire. Decizia nr. 500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 500/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 2264/2/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 500
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr.4207 din data de 22.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – pârât S. Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. R..
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, a amânat pronunțarea la data de 27.01.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 19.03.2012, sub nr._, reclamanta A. R. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate a Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr._/07.05.2010 în privința respingerii cererii de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafață de 357,50 mp situat în București, ., sector 6, identificat ca ., sector 6, pentru care s-a propus măsuri reparatorii, dispoziție care face obiectul dosarului înregistrat la ANRP sub nr._/CC.
2. obligarea pârâtei, în funcție de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz:
a) la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a terenului în suprafață de 357,50 mp situat în București, ., sector 6, identificat ca ., sector 6 și pe baza raportului de evaluare Ia emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul indicat mai sus, conform dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 ;
b) la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului revendicat, dacă imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură.
3. cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 4207 /22.06.2012, prin care a dispus admiterea în parte a acțiunii, obligarea pârâtei să efectueze controlul de legalitate a Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr._ /07.05.2010 și obligarea pârâtei să se conformeze dispozițiilor art. 16, cap. V, titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit dispozițiilor din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.” (art. 13 alin. 1), iar potrivit alin. 7 al art. 13 „Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.”
Potrivit art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, procedura de evaluare și de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispozițiilor din acest titlu este coordonată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispozițiilor art. 18, în baza căruia se poate efectua plata.
Astfel, față de prev. art. 16 din lege, procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil. Astfel, nu este necesară exprimarea expresă în scris a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, trecerea unui termen de mai mult de un an în care pârâta trebuia să efectueze controlul de legalitate a Dispoziției Primarului mun. București, nr._/07.05.2010, fiind prin ea însăși expresia refuzului de soluționare care se constituie într-un abuz de drept administrativ conform Legii nr. 554/2004.
Curtea apreciază că omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și pe de altă parte, că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată. Calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent i-a fost recunoscută reclamantei prin Dispoziția nr.._/07.05.2010 emisă de Primăria Municipiului București.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, conduce la concluzia încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.
Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a unui proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Curtea a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtului la efectuarea controlului de legalitate a Dispoziției Primarului Municipiului București nr._/07.05.2010 și a obligat pârâta să se conformeze dispozițiilor art.16, cap. V, titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat de pârâtă s-au invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie privind hotărârea instanței de fond:
În temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, Sentința civilă nr.4207/2206.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, este netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, în mod greșit, a reținut făptul că, în speță, nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționarea a dosarului privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantei.
După cum este cunoscut, dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisa Centrală, fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri. Mai mult, legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest context, s-au invocat prevederile pct. 17. 1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005, potrivit cărora "ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale.
În aplicarea acestor prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.2/28.02.2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, cu mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr.2815/16.09.2008.
Potrivit acestei noi decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii:
- dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Ordonanței de Urgență nr, 81/2007,
- dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . O.U.G.nr.81/2007.
Totodată, conform art.2 din decizia amintită, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi transmise spre evaluare.
Comisia Centrală a emis Decizia nr.2815/16.09.2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, în temeiul dispozițiilor pct. 17. 1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, la care s-a făcut referire mai sus, dar si a soluțiilor nefavorabile pronunțate de instanțele de judecată cu privire la criteriul aleatoriu stabilit prin Decizia nr.2/28.02.2006.
Totodată, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial nr.446/29.06.2007, a fost modificat și completat Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind introdus și Capitolul V1, Secțiunea 1 referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire.
Potrivit modificărilor și completărilor aduse art.16 Titlul VII din Legea nr.247/2005 prin actul normativ amintit, dispozițiile autorităților publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi transmise Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, precum și de înscrisuri, care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare de alte bunuri și servicii, deținute de entitățile notificate.
Astfel, prin Decizia nr.2815/16.09.2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția O.U.G.nr.81/2007, și cele transmise după . actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
În speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantei, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . O.U.G.nr.81/2007, cu mențiunea că dosarul aferent Dispoziției nr._/2010 emisă de Primăria Municipiului București în favoarea reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC, fiind verificat și din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură. Astfel, obligația instituită de Curtea de Apel București, în sarcina Comisiei Centrale, privind efectuarea controlului de legalitate a Dispoziției nr._/2010 emisă de Primăria Municipiului București, a rămas fără obiect.
În privința termenului de suspendare prevăzut de O.U.G. nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat următoarele:
Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr.4/2012.
Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99%, iar, plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesare în acest sens. În aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri.
Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G. nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G. nr.4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza - pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Așa cum rezultă și nota de fundamentare a O.U.G. nr.4/2012, în intervalul de timp de 6 luni, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, respectiv pentru a avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.
În contextul în care procedurile de evaluare, respectiv de emitere a titlului de despăgubire au fost suspendate pe perioada amintită, Comisia Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, motiv pentru care a solicitat ca, în soluționarea prezentei cauze, să aibă în vedere aceste aspecte.
În Monitorul Oficial nr.456/06.07.2012, a fost publicată Legea nr.117/2012 privind aprobarea OUG nr.4/2012 și modificarea OUG nr.62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013.
Pentru motivele arătate mai sus și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, invocând în acest sens art. 304 pct. 9 și art.304 din Codul de Procedură Civilă, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat să se admită recursul formulat și să se modifice hotărârea recurată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. R. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată.
În drept s-au invocat: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, O.U.G nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 304 din Codul de Procedura Civilă.
La Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la data de 28.11.2012, sub nr. _ .
Prin încheierea nr. 2345 din data de 27 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art.153 alin.(3) din codul de procedură civilă din 1865, a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată la data de 25 februarie 2013 și, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, instanța devenită competentă să soluționeze.
La Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la data de 18.04.2013, sub nr. _ .
La data de 17.01.2014, recurenta - pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de cauza dedusă judecății, a învederat instanței faptul că își menține criticile aduse sentinței civile nr. 4207/2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, cu atât mai mult cu cât ele sunt întemeiate și prin prisma noilor reglementări în materia despăgubirilor acordate pentru imobilele preluate în mod abuziv, înțelegând să invoce și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
În motivarea acestei excepții, recurenta a arătat că, drept urmare a publicării Legii nr. 165 /2013 în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege. Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4). Așadar, potrivit acestui text de lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire al reclamantului se va realiza conform prevederilor Legii nr. 165/2013.
Prin această lege a fost înființată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care Comisia Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, art. 34 alin.(1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, recurenta – pârâtă CCSD a apreciat că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată. Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
Referitor la situația dosarului aferent Dispoziției nr._/2010, emisă de Primăria Municipiului București și înregistrat la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sub nr._/CC, recurenta – pârâtă CCSD a precizat următoarele:
Ca urmare a analizării dosarului înregistrat la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sub nr._/CC ce conține Dispoziției nr._/2010, emisă de Primăria Municipiului București în temeiul dispozițiilor art.21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Primăria Municipiului București, s-a adresat rugămintea de a se completa dosarului de despăgubire mai sus menționat.
Potrivit textului de lege mai sus invocat, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor si oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
În speța de față, Secretariatul Comisiei Naționale a apreciat că documentația transmisă nu este completă, fiind imperativă atașarea următoarelor înscrisuri:
- înscrisuri din cuprinsul cărora să rezulte destinația întregii suprafețe de teren de 357,50 mp. la data preluării abuzive precum si, după caz, suprafața aferentă fiecărei destinații în parte.
Totodată, în situația în care terenul sau o parte din acesta avea destinația „agricol" la data preluării abuzive vă rugăm să ne transmiteți și o adeverință din care să reiasă suprafața totală reconstituită după autor, localitățile în care a avut loc reconstituirea și persoanele care au beneficiat de reconstituire.
Solicitarea anterior menționată este în acord cu dispozițiile art. 15, Legea 165/2013, potrivit cărora cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar. În speță, soluționarea dosarului înregistrat sub nr._/CC se va face în concordanță cu dispozițiile noului act normativ, la care s-a făcut referire mai sus. În aceste condiții, pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate, nu își mai găsesc justificare legală în condițiile noului cadrul legislativ instituit prin Legea nr.165/2013, dosarul aferent Dispoziției nr._/2010 urmând a se soluționa cu respectarea procedurilor din noua lege.
Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr._/2010 emisă de Primăria Municipiului București și înregistrat sub nr._/CC, acesta va fi soluționat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 165/2013, a termenului legal mai sus menționat precum și cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire stabilită prin Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, decizie însușită și de entitatea ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în ședința acesteia din data de 14.11.2013. Atașăm, în copie, Decizia nr._/14.11.2012 a CCSD.
Referitor la Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, în cuprinsul art. 2 din decizia amintită, sunt prevăzute principiile care trebuie avute în vedere în soluționarea dosarelor.
Astfel, în cuprinsul art. 2 al deciziei mai sus menționate sunt enumerate punctual tipurile de dosare existente în cadrul Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (fostă CCSD), precum și modalitatea de soluționare a acestora. ( a se vedea în acest sens prevederile pct. 2.1- 2.8 din Decizia nr._/14.11.2012)
Modalitatea de soluționare a dosarelor are la bază principiul proporționalității analizării dosarelor, egalitatea de tratament, precum și faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale căror dosare au fost soluționate sau care urmează a fi soluționate de către entitățile învestite cu un număr mai mare de dosare decât altele (și la care, evident, ritmul de soluționare este mai lent).
Chiar dacă Decizia nr._ din 14.11.2012 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și însușită de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, face referire la procedura de evaluare așa cum a fost stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul de despăgubire va fi soluționat conform noii proceduri prevăzute de Legea nr. 165/2013, modificată, cu completări, prin Legea nr. 368/2013.
În cazul de față dosarul de despăgubire nr._/CC face parte din categoria dosarelor de despăgubire menționate la pct. 2.2 raportat la 2.8 din Decizia nr._/14.11.2012 a CCSD.
In subsidiar, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013, recurenta – pârâtă CCSD a solicitat admiterea recursului și modificarea Sentinței civile nr.4207/2012, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), pentru următoarele considerente:
Astfel cum a precizat anterior, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia. Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: „In situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte".
Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri). Numai în situația în care dosarul este validat de către CNCI, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. (9) din lege). Totodată, potrivit prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, "evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu." CNCI este obligată să pună în aplicare dispozițiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 și art. 21 - 26, care prevăd expres: compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către Comisia Națională și evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.
Cu privire la cuantumul ce va fi stabilit în cuprinsul deciziei de compensare, recurenta – pârâtă CCSD a facut următoarele precizări:
Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. Numărul de puncte se stabilește după scăderea va lorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat. Pe site-ul www.anrp.gov.ro sunt publicate grilele notariale aferente anului 2013. Având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr. 165/2013, solicitarea de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în dosarul de despăgubire nr._ ICC, nu își mai găsește aplicabilitatea, motiv pentru care recurenta – pârâtă CCSD a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.
Având în vedere aspectele expuse, recurenta – pârâtă CCSD a solicitat admiterea recursului și modificarea Sentinței civile nr. 4207/2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ 2011* în sensul respingerii pretențiilor conținute de cerere de chemare în judecată formulată de reclamant, în principal ca fiind prematur formulate, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiate.
În drept s-a invocat: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, OUG nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 165/2013.
La termenul din 20.01.2014, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, Curtea a constatat că, potrivit Legii nr. 165 /2013, a intervenit o transmisiune legală cu privire la drepturile și obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acestea fiind preluate de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor urmând a se face cuvenitele rectificări în sistem Ecris și citativ.
Analizând recursul formulat, prin prisma disp. art. 304 și art. 3041 C.pr.civ. și a motivelor invocate, Curtea reține:
Asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că se impune calificarea acestui incident ca și motiv de recurs de ordine publică, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 109 C.pr.civ. „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.
Așadar, pentru sesizarea instanței, dar și pentru ca partea să beneficieze de protecție judiciară, este necesară formularea unei cereri, dar și îndeplinirea anumitor condiții apreciate de literatura de specialitate ca și condiții generale de exercitare a acțiunii civile.
Aceste condiții, care sunt aspecte de verificat inclusiv din oficiu de instanță, iar eventuale neregularități ar putea fi invocate de orice parte interesată inclusiv de instanță, oricând, deci și direct în faza procesuală a recursului, apreciate datorită importanței deosebite a acestora ca și motive de ordine publică, sunt afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.
Cu privire la prima condiție amintită, instanța arată că dreptul pretins trebuie să îndeplinească anumite cerințe, respectiv să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.
Cu referire la această din urmă cerință, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual (existând un termen suspensiv încă neîmplinit ori o condiție suspensivă încă nerealizată), se impune invocarea și admiterea excepției de prematuritate a cererii, excepție de fond, absolută și peremptorie.
Chestiunea privind afirmarea unui drept actual (iar în raport de aceasta invocarea excepției prematurității), tocmai întrucât este vorba de o condiție generală pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, constituie un aspect de interes public.
Curtea apreciază așadar că norma juridică în discuție nu ocrotește un interes privat, astfel că problema de drept nu este de ordine privată, motiv pentru care excepția prematurității poate fi invocată și direct în recurs, iar nu numai de pârât, dar și de instanță din oficiu.
De asemenea, că respectivul incident este motiv de recurs rezultă din faptul că este invocat de către recurentă și nu vizează calea de atac promovată, ci cererea introductivă de instanță, intenția reală a autorului excepției fiind de admitere a recursului și, modificând sau casând sentința recurată, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Prin urmare, Curtea va califica pentru aceste motive excepția prematurității invocată de recurentă ca și motiv de recurs de ordine publică.
În continuare, analizând motivul de recurs legat de invocarea prematurității cererii, Curtea urmează să constate caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, întrucât dreptul subiectiv pretins de intimata-reclamantă la data sesizării instanței este un drept actual, aceasta sesizând instanța prin demersul judiciar cu o cerere având ca temei incidența dispozițiilor Legii nr. 247/2005, astfel că dreptul pretins nu este afectat de vreun termen suspensiv sau de vreo condiție suspensivă.
Analizând motivele invocate în susținerea excepției, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că cererea de chemare în judecată nu poate fi prematură în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.
Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor reclamantei. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamanților, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Prin urmare, împrejurările invocate în susținerea excepției prematurității urmează a fi avute în vedere de instanța de control judiciar la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând în continuare motivele de recurs invocate pe fondul acțiunii, Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantei, astfel cum a fost modificată, constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului constituit unui evaluator autorizat și ulterior la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în acest dosar, operațiuni conforme procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. A mai relevat reclamanta nerespectarea de către instituția pârâtă a dreptului său la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, aspect subsumat conceptului de refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost modificată, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la desemnarea unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Totodată, Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi. Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247 /2005, se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii capătul de cerere din acțiunea modificată privind obligarea pârâtului la transmiterea dosarului unui evaluator autorizat și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire ca nefondat.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantei cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamantă, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Având în vedere aceste motive de fapt și de drept, respectiv procedura de urmat în continuare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în vederea soluționării pe fond a dosarului reclamantei, nu vor mai fi analizate motivele invocate de recurentă și care pot fi subsumate problemelor de fond ce pot fi ridicate în speță, spre exemplu împrejurarea că dosarul reclamantei nu era complet, lipsind o . înscrisuri.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 din C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Califică excepția prematurității ca fiind motiv de recurs de ordine publică.
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 4207 din data de 22.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – pârât S. Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. R..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. A.V. /2 ex./
C.A.B. – S.8 – judecător fond D. V.
Data red. 10.02.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 8/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 915/2014. Curtea de... → |
|---|
