Anulare act administrativ. Sentința nr. 3002/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3002/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 4946/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Sentința civilă nr. 3002
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta R. T. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și M. Justiției, având ca obiect anulare act administrativ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31 octombrie 2014 și apoi la data de 7 noiembrie 2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul C.-SCAF la data de 15 iulie 2014, reclamanta R. T. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției și M. Justiției, solicitând anularea hotărârii nr._/2/06.11.2013 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva ordinului nr. 1327/C/11.04.2013 al ministrului Justiției și obligarea acestuia la emiterea unui alt ordin de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei începând cu 1 aprilie 2013, în care indemnizația de încadrare brută lunară să fie de 10.330 lei, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase să fie de 1.150 lei, iar cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității să fie de 1.354 lei sau obligarea la acordarea diferențelor salariale rezultate dintre suma cuvenită și cea stabilită prin ordinul nr. 1327/2013 cu titlu de sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu până la aplicarea integrală a Legii nr. 284/2010 ori până la abrogarea legii.
În motivare, reclamanta arată că este judecător la Curtea de Apel C., iar la data de 1 aprilie 2013 a împlinit o vechime în funcție de 20 de ani, vechimea în muncă de 20 de ani fiind împlinită anterior.
Ordinul atacat a fost emis pentru noua încadrare, iar din perspectiva cuantumului drepturilor salariale, se constată că acestea sunt mai mici decât drepturile colegilor magistrați cu aceeași vechime în funcție și în muncă împlinită însă anterior datei de 1 ianuarie 2011 (diferența totală, în valoare brută, fiind de 258 lei). O astfel de discriminare nu are nicio justificare obiectivă. În calculul indemnizației au fost încălcate dispozițiile art. 2 din OUG nr. 80/2010, dar și principiul nediscriminării în muncă.
Dacă prin jocul aplicării dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 3 din OUG nr. 80/2010 indemnizația calculată este diferită de cea de care beneficiază persoanele care au îndeplinit aceleași cerințe anterior datei de 1 ianuarie 2011, indemnizația acordată trebuie să fie egală cu cea acordată acestora, art. 6 alin. 1 teza finală menționând că nu va fi acordat salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii case de salarizare. O astfel de interpretare corespunde principiilor stipulate în art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 și în capitolul VIII al anexei VI a legii.
În primul rând, diferențele sunt generate de faptul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare este 2,5 %, procent subdimensionat și care nu asigură indirect cuantumul sporurilor anterioare atunci când se acordau direct și separat. Prin aplicarea doar a coeficientului de 2,5 % partea din cele două sporuri incluse în bază, dimensionate inițial la 25 % și respectiv 10 %, nu mai reprezintă în prezent procentele menționate, ci procente mai mici, fiind calculate la o indemnizație corespunzătoare unei tranșe de vechime mai mici.
În al doilea rând, în ceea ce privește sporurile neincluse în bază cuprinse la art. I liniuțele 2 și 3 din ordinul contestat, arată că lit. H din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 (care exemplifică modalitatea de calcul) sunt nelegale. Sporurile au fost „înghețate”, ceea ce este inadmisibil.
În drept, sunt invocate prevederile art. 7 alin. 2 cap. VIII, anexa VI a Legii nr. 284/2010, art. 14 din CEDO, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a drepturilor Omului coroborate cu art. 20 alin. 1 din Constituție.
Prin întâmpinare, pârâtul M. Justiției solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că ordinul contestat a fost emis potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2010, care cuprinde dispoziții referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a trecerii într-o altă transă de vechime în muncă/în funcție. Invocă și prevederile pct. III lit. A din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul MMFPS nr. 42/2011 și Ordinul MFP nr. 77/2011. Existența unor prevederi legale exprese (art. 6 din OUG nr. 80/2010) cu privire la salarizarea persoanelor cărora li se modifică gradația sau vechimea în funcție în anul 2013, exclude aplicarea dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 80/2010.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată de reclamantă, arată că nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, practica CEDO fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 669/2012, a subliniat că legiuitorul poate interveni oricând din rațiuni care țin de politica economico-financiară a statului cu reglementarea unor criterii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă. Or, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii, fără privilegii și discriminări.
Prin note scrise (filele 65 și urm.) reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. 5 teza I din Legea nr. 284/2010 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție, care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, solicitând, în principal, să se constate neconstituționalitatea prevederilor legale citate, iar în subsidiar, să se constate că acestea sunt constituționale numai în măsura în care, prin aplicarea procentului stabilit de lege, rezultă o indemnizație lunară de încadrare egală cu cea a personalului care a fost reîncadrat în aceeași clasă de salarizare de la data de 1 ianuarie 2011, în condițiile art. 33 din Legea nr. 284/2010.
În motivare arată că modul de calcul conceput de legiuitor prin aplicarea unui procent de 2,5 % la acordarea unei clase de salarizare la trecerea în tranșa următoare de vechime în muncă sau funcție conduce la stabilirea unei indemnizații lunare de încadrare mai mică decât cea a personalului de același nivel care a trecut în aceeași tranșă anterior datei de 1 ianuarie 2011. Acest mod de calcul conduce la inegalități salariale fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, respectiv la inegalitate în fața legii, prin discriminare, cu nesocotirea art. 16 alin. 1 din Constituție.
Prin note de ședință (filele 85 și urm. ), pârâtul M. Justiției arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, referindu-se la considerentele Curții Constituționale din decizia nr. 669/2012, prin care a mai fost analizată constituționalitatea dispozițiilor legale care au stat la baza emiterii ordinului atacat în cauză.
Prin note scrise (filele 83-84, 88 și urm.), reclamanta a arătat că formulat plângeri prealabile împotriva Ordinului MMFPS nr. 42/2011 comun cu Ordinul MFP nr. 77/2011, respectiv a dispozițiilor cuprinse în partea II lit. H), solicitând să nu fie închise dezbaterile asupra fondului înainte de lămurirea problemei de drept a incidenței prevederilor acestor Norme metodologice potrivit cărora cele două sporuri rămase în afara bazei se acordă în cuantumul mai mic și „înghețat” la nivele anterioare avansării în tranșa de vechime în funcție mai mare de 20 de ani.
În aceste condiții, se ridică problema dacă aceste norme sunt aplicabile în speță, ordinul atacat fiind emis în anul 2013 conform OUG nr. 84/2012 cu trimitere la OUG nr. 80/2010 și raportat la Legea cadru nr. 284/2010.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse ordinul contestat, contestația administrativă îndreptată împotriva ordinului și răspunsul Ministerului Justiției, precum și documentația care a stat la baza emiterii ordinului.
Cât privește excepția de neconstituționalitate invocată de către reclamantă, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 pentru a admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, aceasta privind dispozițiile art. 10 alin. 5 din Legea nr. 284/2010, aplicate în situația reclamantei prin ordinul nr. 1327/C/11.04.2013 contestat în cauză, în temeiul art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2010. De asemenea, în privința acestui text de lege, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat anterior în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate.
Opinia Curții de Apel asupra excepției invocate este în sensul că aceasta este neîntemeiată. Deși aplicarea prev. art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2010, respectiv a art. 10 alin. 5 din Legea nr. 284/2010 creează o situație inechitabilă pentru personalul bugetar din cadrul familiei ocupaționale „Justiție” care trece într-o altă tranșă de vechime în muncă sau funcție, având în vedere că indemnizația stabilită în această situație este mai mică decât cea a personalului încadrat în aceeași tranșă de vechime în muncă sau funcție, dar în privința căruia trecerea a avut loc sub imperiul reglementărilor legale anterioare Legii nr. 285/2010, aceste dispoziții nu contravin prevederilor art.16 din Constituție referitor la egalitatea în drepturi întrucât situațiile diferă prin prisma actului normativ care a guvernat trecerea într-o altă tranșă de vechime în muncă sau funcție.
Întrucât sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate nu împiedică continuarea judecății, Curtea, analizând fondul cererii, o constată neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Prin ordinul nr. 1327/C/11.04.2013, M. Justiției a dispus încadrarea reclamantei, judecător la Curtea de Apel C., începând cu data de 1.04.2014, în gradația 5, clasa de salarizare 108, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani, stabilindu-se cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară, al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de care urmează să beneficieze reclamanta conform noii încadrări, având în vedere prevederile Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative precum și unele măsuri fiscal bugetare.
Reclamanta critică modul de stabilire a drepturilor salariale prin ordinul menționat sub aspectul cuantumului indemnizației de încadrare brută lunară și a sporurilor stabilite, mai mici decât cele ale persoanelor ocupând funcții similare și care au trecut în aceeași tranșă de vechime în funcție anterior anului 2011.
Potrivit art. 2 din OUG nr. 84/2012, (…) art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. IIdin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Reclamanta invocă prevederile art. II – art. 2 din OUG nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, arătând că nivelul de salarizare pentru personalul promovat într-o nouă treaptă trebuie să fie același cu nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din cadrul aceleiași instanțe.
Pârâtul arată că a aplicat întocmai prevederile legale incidente, trimițând la dispozițiile art. II – art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2010, conform cărora avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
Prin urmare, situația personalului care avansează în anul 2013 în gradația corespunzătoare unei noi tranșe de vechime în funcție este reglementată expres de prev. art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2010, în mod identic cu modul în care a fost reglementată situația acestui personal în anul 2011, prin art.6 din Legea nr. 285/2010. Încadrarea acestui personal în conf. cu art. 2 din OUG nr. 80/2010, ar însemna excluderea de la aplicare a prevederilor art. 6 din același act normativ, care reglementează expres situația personalului care trece într-o altă tranșă de vechime în funcție/muncă, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului din sistemul bugetar în anul 2013 ca urmare a trecerii într-o tranșă nouă de vechime în funcție.
Al doilea aspect invocat se referă la păstrarea cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității la aceeași valoare nominală raportată la indemnizația precedentă, iar nu prin aplicarea procentelor de 15%, 50% și, respectiv 15 % la noua valoare a indemnizației brute de încadrare.
Curtea constată că această modalitate de stabilire a valorii sporurilor corespunde prevederilor explicite ale Legii nr. 330/2009 asupra acestor sporuri, la care se raportează art. 1 din Legea nr. 285/2010 (pentru anul 2011) și, respectiv, art. 1 din OUG nr. 80/2010 (pentru anii 2012 și 2013).
Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din anexa VI a Legii nr. 330/2009, De la 1 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale:
a) un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază;
b) sporurile prevăzute la alin. (1), ce se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariul de bază sau, după caz, noua indemnizație de încadrare brută lunară și cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câștigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a unui spor de confidențialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizația de încadrare brută lunară. Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate și drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se mențin, în timp ce alin. 4 al aceluiași text de lege prevede:Cuantumul sporurilor prevăzute la alin. (3) lit. b) se va acorda și se va înscrie în carnetele de muncă sub forma unei valori nominale.
Prin urmare, art. 4 alin. 4 se referă la acordarea sporurilor sub forma unei valori nominale, înțelegându-se prin aceasta voința legiuitorului de a păstra cuantumul acestor sporuri, indiferent de avansarea ulterioară a personalului vizat în grade/trepte superioare de vechime în muncă/funcție.
Trimiterea pârâtului la Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 lit. H – Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, aprobate prin Ordinul comun MMFPS și MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 este considerată de Curte drept exemplificativă asupra modului de calcul al drepturilor salariale, iar nu ca o trimitere la o normă legală aplicabilă, întrucât în cauză s-au aplicat dispozițiile OUG nr. 80/2010, în virtutea art. 2 din OUG nr. 84/2012, iar nu dispozițiile Legii nr. 285/2010. Exemplificativ, însă, trimiterea este valabilă, în considerarea împrejurării că prevederile din OUG nr. 80/2010 privitoare la modul de calcul al drepturilor salariale, aplicabile în anii 2012 și 2013 sunt identice cu cele ale Legii nr. 285/2010, aplicabile în 2011.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată de reclamantă, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, practica CEDO fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art.. 14 din Convenție, doar atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum Curtea EDO a statuat in jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei), „nu are o existență independentă, întrucât are efect doar in relație cu drepturile si libertățile protejate de prevederile Convenției si Protocoalelor sale", or dreptul pretins de reclamantă nu este un drept fundamental apărat de Convenție.
Totodată, Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006, care consacră expres în art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație", nu are aplicabilitate în cauză, întrucât încadrarea reclamantei s-a făcut corespunzător gradației și clasei de salarizare, așa cum prevede noua lege de salarizare pentru tot personalul bugetar, fiind exclusă orice formă de discriminare.
Curtea consideră că aplicarea textelor de lege menționate produce rezultate injuste pentru personalul care trece într-o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție sub imperiul Legii nr. 285/2010, OUG nr. 80/2010 sau OUG nr. 84/2012, personal care este retribuit cu un salariu mai mic decât personalul încadrat în aceeași tranșă sub imperiul legii vechi (Legea nr. 330/2009). Însă, aceste rezultate inechitabile nu îmbracă forma unei situații de discriminare, întrucât există un element de diferență constând în legea aplicabilă raportului juridic, element de diferență care face ca situațiile să nu fie identice, nefiind deci îndeplinite condițiile pentru constatarea unei situații discriminatorii, potrivit OG nr. 137/2000.
Chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta este discriminată prin aplicarea dispozițiilor art. 6 din OUG nr. 80/2010, prin Decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a stabilit că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, constatarea discriminării nu poate fi folosită în scopul înlăturării de la aplicare a legii, pentru că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Pentru toate aceste motive, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Înaintează Curții Constituționale, spre soluționare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. 5 teza I din Legea nr. 284/2010.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta R. T., cu domiciliul procesual ales la Curtea de Apel C.- C., .. 5A, jud. D. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și M. Justiției, ambii cu sediul în sector 5, București, ..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. B. A. I.
Red. VEC/tehnored. B./5 ex/.>
| ← Pretentii. Decizia nr. 7748/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 217/2014. Curtea... → |
|---|
