Pretentii. Decizia nr. 4000/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4000/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 5013/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2012
DECIZIA CIVILĂ NR.4000
Ședința publică din data de 19.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta Administrație a Finanțelor Publice Slobozia) împotriva sentinței civile nr.1387/F din 25.03.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă .. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen acordat pentru depunere certificat de înmatriculare emis anterior într-un stat membru U.E., intimata-reclamantă a comunicat înscrisuri în data de 12.05.2014.
Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului, în baza înscrisurilor de la dosar, inclusiv cele depuse în faza recursului.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:
Prin sentința civilă nr.1387/F din 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ , s-a dispus admiterea ca fondată, a acțiunii formulate de reclamanta . – Slobozia, bulevardul M. B., nr. 27, ., jud Ialomița, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, cu sediul în Slobozia, ..14, județul Ialomița.
A fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA să restituie reclamantei suma de 12 392 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare cu ordinul de plată nr. 89/10.07.2008 pentru autoturismul marca BMW cu nr. de identificare (.) nr.WBAGM21060DR58269, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Slobozia, împotriva Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6.
A obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. Slobozia, suma de 12 392 lei reprezentând taxă pe poluare plătită de reclamantă, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în vederea restituirii acesteia către reclamantă, precum și dobânda legală calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.12.2012, sub nr._ /2013, reclamanta . – Slobozia, bulevardul M. B., nr. 27, ., jud Ialomița în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA cu sediul în Slobozia, ..14, județul Ialomița, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 12 392 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare cu ordinul de plată nr. 89/10.07.2008 pentru autoturismul marca BMW cu nr. de identificare (.) nr.WBAGM21060DR58269, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism second – hand, înmatriculat pentru prima data într-un stat membru UE.
Pentru înmatricularea acestui autoturism în România, a fost nevoit să achite suma de 12.392 lei, reprezentând taxa pe poluare.
Reclamantul a considerat că perceperea acestei taxe este contrară normelor Comunității Europene, întrucat are un caracter discriminatoriu, aplicandu-se numai autovehiculelor second–hand achiziționate de pe piața europeană, nu și autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională.
Învederează că a investit inițial Tribunalul Ialomița cu o cerere având același obiect (dosar nr._ ), cererea sa a fost admisă, însă în calea de atac, Curtea de apel București a admis recursul pârâtei, a desființat sentința iar cererea sa a fost respinsă motivat de faptul că nu s-a adresat în prealabil pârâtei pentru restituirea taxei.
În aceste condiții la data de 05.12.2012 prin cererea înregistrată la pârâtă, sub nr. 317, a solicitat restituirea taxei, cerere ce i-a fost respinsă prin adresa nr._/05.12.2012.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art. 148 Constituției Romaniei, prevederile Tratatului Comunității Europene.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit înscrisurilor anulate la dosar .
Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii având în vedere că dispozițiile OUG 50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeană, concludentă în acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisă de Comisa pentru petiții din cadrul Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile OUG 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule și care completează dispozițiile OUG 50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
De asemenea, arată că potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre. Or, OUG 50/2008 art. 4 face distincție între autovehicule noi, la care, potrivit anexei, taxa pe poluare este integrală și autoturisme vechi, înmatriculate pentru prima oară în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent, diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
În drept invocă prevederile art. 112 C pr civ și ale OUG 50 /2008.
Totodată, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu ( AFM), considerând că aceasta, în situația în care reclamantului i se admite acțiunea, va trebui să fie obligată la rândul ei să restituie către A.F.P. Slobozia suma solicitată de reclamant, având în vedere că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu, buget administrat de A.F.M., în timp ce obligația organelor fiscale constă în stabilirea, verificarea și colectarea acestei taxe.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand marca BMW cu nr. de identificare (.) nr.WBAGM21060DR58269, dintr-un stat comunitar, respectiv Germania, iar pentru a fi înmatriculat în România, i s-a calculat și perceput taxa pe poluare în sumă de_ lei, taxă achitată conform ordinul de plată nr. 89/10.07.2008. De reținut că data primei înmatriculări este 23 iulie 2004, astfel cum rezultă din decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule..
Instanța a reținut că potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei pe poluare, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozitiilor Tratatului Uniunii Europene .
Față de aspectele sus – reținute, având în vedere și prevederile art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală conform cărora în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective, a admis cererea și a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA să restituie reclamantei suma de 12 392 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare cu ordinul de plată nr. 89/10.07.2008 pentru autoturismul marca BMW cu nr. de identificare (.) nr.WBAGM21060DR58269
Totodată a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective, având în vedere jurisprudența Curții Europene de Justiție. În acest sens Hotărârea Fracovich prin care Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, in speța de fata, prin încălcarea art.110 TFUE. Prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
De asemenea, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 – Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile – S.R.L., a stabilit că procedurile reglementate de statele membre pentru restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Tribunalul a apreciat că aceste principii nu pot fi respectate prin aplicarea dispozițiilor legale în baza cărora taxa a fost percepută, ci numai prin aplicarea principiilor specifice instituției plății nedatorate, care impun repararea integrală a prejudiciului, prin restituirea sumei încasate cu titlu de taxă, precum și a dobânzii legale calculate de la data la care taxa a fost încasată și până la restituirea efectivă, ca beneficiu nerealizat.
Tribunalul a privit întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M, în cauză fiind îndeplinite condițiile art.60 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții În acest sens, a reținut că potrivit O.U.G. nr.50/2008, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
În această situație, pârâta, cazând în pretenții, poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâta Administrația Finanțelor Publice (AFP) Slobozia, prin reprezentanții săi legali si in termen, a formulat recurs pentru următoarele motive:
După ce a prezentat istoricul cauzei, a arătat că în cuprinsul acțiunii, reclamanta face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeana, concludenta in acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisa de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile O.U.G. nr. 117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, si care completează dispozițiile O.U.G.nr.50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de incalcare au incetat sa existe si cazul a fost inchis.
Mai mult decât atat, taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii care reprezintă un act administrativ al organului fiscal unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul, in speța .. In aceste condiții, considera ca încasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, ca in cazul taxei de prima inmatriculare, situație in care considera inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atat de reclamant cat si de instanța de fond.
Din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu afectat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a pricipiului poluatorul plătește, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Cu privire la captul de cerere prin care reclamanta solicita restituirea taxei plus dobânda, considera ca instanța de fond in mod greșit a admis aceasta solicitare obligând instituția la acordarea de dobânzi de la data achitării taxei de poluare, deoarece dobânda fiscala, in accepțiunea art. 124 din OG nr.92/2003, se acorda de la data la care contribuabilul a solicitat acest lucru prin cerere scrisa, ceea ce reclamanta . nu a făcut, in acest caz acordarea de dobânzi fiscale fiind neintemeiata.
In concluzie, fata de cele prezentate mai sus, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat, anularea sentinței civile nr. 1153F/05.03.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița si in consecința, respingerea acțiunii formulate de reclamantul . ca neintemeiata.
In drept, și-a intemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art.299 si 304 pct.9 Cod Procedura Civila si dispozițiile OUG nr.50/2008.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație procesuală.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Astfel, în esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond, precum și cu cele administrate în recurs), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca BMW cu nr. de identificare (.) nr.WBAGM21060DR58269, înmatriculat anterior într-o țară membră a Uniunii Europene.
De asemenea, în raport de forța juridică superioară a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, urmează a fi înlăturate propunerea departamentului responsabil al Comisiei Europene și soluția Comisiei privind aplicarea O.U.G. nr.117/2009, precum și comunicarea Comisiei de petiții din cadrul Parlamentului European privind aplicarea O.U.G. nr.117/2009.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază criticile ca neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
De asemenea, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar decizia este aplicabilă după data publicării sale, și cauzelor în curs de soluționare, cum este cazul prezent, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale sunt neîntemeiate.
De asemenea, întrucât cererea de restituire formulată de către intimatul reclamant vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
În privința criticilor legate de dobânda legală fiscală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
În acest context, trebuie observat că prin cererea introductivă, s-a solicitat acordarea dobânzilor, iar din cuprinsul acțiunii rezultă, fără echivoc, că ele sunt aferente unei sume a cărei restituire se solicită în „condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr.92/2003”, astfel că, deși este lipsit de acuratețe juridică, capătul de cerere trebuie înțeles că se referă la dobânda prevăzută de legea specială, recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor).
Cu alte cuvinte, trebuie precizat faptul că deși prin cererea intimatei reclamante, formulată fără acuratețe juridică, s-a solicitat acordarea dobânzilor, dispoziția instanței de fond se referă la dobânda prevăzută de legea specială (care este o dobândă legală lato sensu), recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor), dându-se o interpretare solicitării intimatei reclamante în sensul în care produce efecte juridice, conform principiului actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, astfel că este neîntemeiată critica recurentei sub acest aspect.
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimata reclamantă, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
În acest context, trebuie precizat că deși instanța de fond a acordat dobânda fiscală calculată în condițiile art.124 cu raportare la art.117 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, soluția primei instanțe sub acest aspect, nu se impune a fi reformată, întrucât reclamantul nu a formulat recurs.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv propus de recurentă (respectiv, că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus). De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta Administrație a Finanțelor Publice Slobozia) împotriva sentinței civile nr.1387/F din 25.03.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă .. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. Jud. V.H. /2 ex.
Judecător fond: V. M. / Tribunalul Ialomița – S. Civilă
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 7748/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
