Anulare act administrativ. Sentința nr. 3088/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3088/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 3989/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3088
Ședința publică din data de 13.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul B. N. PUBLIC "M. G." în contradictoriu cu pârâtul C. L. SECTOR 2 MUNICIPIUL BUCUREȘTI - DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, a răspuns reclamantul prin avocat V. R., fiind lipsă pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: pricina se află la primul termen de judecată, la 28.10.2014 pârâtul a depus la dosar actele despre care face vorbire în cuprinsul întâmpinării.
Se comunică apărătorului reclamantei un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de partea pârâtă.
Nefiind alte chestiuni prealabile de discutat, întru respectarea disp. art. 131 NCPC, Curtea pune în discuție chestiunea competenței de judecare a cauzei de față.
Avocatul reclamantei consideră că instanța competentă să judece cauza este Curtea de Apel București.
Curtea, în cond. art.131 NCPC, își reține competența de judecare a cauzei, față de disp. art. 10 alin.1 și 3 din Legea nr. 554/2004 în raport de sediul părților, respectiv cuantumul accesoriilor fiscale ce fac obiectul deciziei litigioase.
În cond. art. 238 NCPC, Curtea solicită părții reclamante punct de vedere în ce privește durata necesară cercetării procesului.
Avocatul reclamantei estimează durata procesului la 1 termen, respectiv cel de azi.
Curtea, față de disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară cercetării procesului la 2 luni, în raport de probele solicitate în cauză. Totodată, pune în vedere părții reclamante să precizeze dacă se contestă strict decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/03.11.2013 ori se formulează cerere în anulare și împotriva deciziei privind soluționarea contestației, în măsura în care un astfel de act există, date fiind disp. art. 218 C.pr.fiscală.
Apărătorul părții reclamante consideră acțiunea a fi admisibilă, față de lipsa unui răspuns al organului fiscal.
Curtea pune în discuție admisibilitatea acțiunii, față de cele expuse anterior, prin prisma art. 218 C.pr.fiscală.
Apărătorul părții reclamante, invocând faptul că a formulat plângere împotriva deciziei privind accesoriile, consideră că acțiunea este admisibilă față de lipsa unui răspuns în termen de 30 de zile.
Se depun la dosar de partea reclamantă înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 8723/14.08.2014 a Judecătoriei Sector 2 București, extras portalul instanțelor de judecată, somație nr._/25.09.2012 și titlu executoriu nr._/25.09.2014, arătându-se că debitul principal a fost achitat în întregime, precum și faptul că au fost anulate toate formele de executare. Totodată, se menționează că decizia privind accesoriile a fost emisă ulterior situației expuse în precedent.
Curtea, luând act de precizările părții reclamante în ce privește obiectul cererii – anulare decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/03.11.2013, reține cauza în pronunțare în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii formulate.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, la 17.06.2014 sub dosar nr._, reclamantul B. N. PUBLIC "M. G." a chemat în judecată pe pârâtul C. L. SECTOR 2 MUNICIPIUL BUCUREȘTI - DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 03.11.2013, emisă pentru sumă totală generală de 2.179.532 lei, în principal pentru motivul împlinirii termenului de prescripție a dreptului pârâtei de a stabili obligații fiscale, atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire accesoriile lui, iar, în subsidiar, motivat de faptul că prin decizia atacată s-au stabilit, în mod eronat, creanțe accesorii aferente creanțelor principale întrucât B. N. Public M. G. a achitat debitul principal în totalitate prin plățile efectuate în precedent, cu respectarea termenelor de scadență în perioada 2006 - 2008.
În cond. art. 193 NCPC, arată reclamanta că la data de 06.01.2014 (ziua imediat lucrătoare datei de 5) a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 205, art. 207 și urm. C.pr.fiscală, împotriva titlului de creanță litigios - Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 03.11.2013 – la organul fiscal emitent, fără însă a fi primit vreun răspuns din partea autorității publice pârâte în termenul prevăzut la art. 2 alin.1 lit. h) din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cererii, a arăta reclamanta că B. N. PUBLIC "M. G., în perioada ianuarie 2003- decembrie 2006, a încasat taxe de timbru pentru activitate notarială, potrivit legislației în vigoare la acea dată. Aceste taxe notariale au fost vărsate integral și la scadență la Oficiul Postai 49, care a emis chitanțele ce atestă sumele încasate cu acest titlu, în contul Direcției Venituri Buget L. sector 2. Situația de fapt expusă nu este contestată de pârâtă.
La data de 05.11.2012 pârâta CONSILIULUI L. SECTOR 2 - MUNICIPIUL BUCUREȘTI, DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2 comunică Titlul executoriu nr._/25.09.2012 și somația nr._/25.09.2012. Prin titlul și somația arătate, pârâta a dispus începerea executării silite pentru plata sumei totale de 2.009.605,11 lei reprezentând: 606.276,11 lei rămășiță; 1.376.866,00 lei dobânzi și penalități de întârziere.
La data de 21.11.2012, reclamanta arată că a formulat contestație la executare în temeiul art. 399-401 Cod procedură civilă cu raportare la art. 172 alin. 1, alin 2, art. 173, art. 174 alin. 3 din Codul de procedură fiscală împotriva Titlului executoriu nr._/25.09.2012 și a somației nr._/25.09.2012 ce formează obiectul dosarului nr._/300/2012 aflat pe rolul JUDECĂTORIEI SECTORULUI 2, cu termen de judecată la data de 14.08.2014.
Prin această contestație s-a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 să dispună anularea executării silite și încetarea executării înseși, lămurirea și anularea Titlului executoriu nr._/25.09.2012, anularea tuturor actelor și formelor de executare silită, respectiv: anularea somației nr._/25.09.2012, anularea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Titlurile de creanță care au stat la baza emiterii Titlului executoriu îl reprezintă probabil "Chitanțele pentru încasări DVBL-S2" aflate în arhiva notarială și enumerate în opisul depus la dosarul cauzei, în totalitatea lor emise de "Compania Națională Poșta Română S.A., Direcția Regională de Poștă București, Oficiului poștal 49" reprezentând încasări taxe de timbru din activitatea notarială. În baza încasărilor prin aceste "Chitanțe pentru încasări DVBL-S2" provenind de la toate birourile notariale, Compania Națională Poșta Română S.A. a efectuat plata către CONSILIULUI L. SECTOR 2 - MUNICIPIUL BUCUREȘTI, DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2.
Legiuitorul nu a reglementat și nici nu a prevăzut posibilitatea/obligativitatea depunerii unor declarații fiscale de către birurile notariale pentru perioada în discuție. În acea perioadă a existat un vid legislativ deoarece nu se prevede o procedură de depunere a unor astfel de declarații. Chiar și în acest caz, niciuna dintre declarațiile fiscale care ar constitui titluri de creanță nu puteau fi contestate în procedura reglementată de art. 205 Cpf. Tocmai de aceea, executarea silită a titlului executoriu a fost comunicat în aceeași zi cu somația de plată.
Cu toate acestea, pentru orice obligație fiscală există obligația emiterii în prealabil a titlului de creanță. Totodată, titlul executoriu este un titlu de creanță a cărui creanță a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul emitent sau alt mod prevăzut de lege.
La interval de 1 an de la introducerea contestației și respectiv la mai mult de 10 ani de la împlinirea primului termen de scadență relativ la anul 2003, CONSILIULUI L. SECTOR 2 - MUNICIPIUL BUCUREȘTI, DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2 constată că nu a emis niciodată un Titlu de constatare a creanței fiscale pentru debitul executat.
Observând nelegalitatea săvârșită prin încălcarea principiului respectării drepturilor și intereselor legitime ale contribuabilului BNP"M. G.", DVLB -2 trimite în plic, fără confirmare de primire, Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 03.11.2013, pentru sumă totală generală de 2.179.532 lei.
Potrivit art. 91 din Codul de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
În condițiile în care însuși dreptul principal s-a prescris, rezultă că operează și prescripția dreptului accesoriu conform dispozițiilor art. 12 din Decretul nr.167/1958.
În concluzie, debitul principal își are originea din anii 2003-2006, iar partea pârâtă a emis Titlu de constatare a creanței fiscale în condițiile în care termenul de prescripție s-a împlinit în intervalul 2008-2011, relativ la scadența fiecărei prestații datorate.
A mai susținut reclamanta că debitul principal, care a stat la baza emiterii deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 03.11.2013, a fost achitat integral cu respectarea datelor de scadență la care trebuiau onorate aceste obligații de plată.
B. N. PUBLIC "M. G." deține în arhiva notarială înscrisuri justificative cu regim contabil - respectiv chitanțe emise de Compania Naționala "Poșta Româna" SA - care fac dovada și prin care se atestă plata debitului principal.
Aceste înscrisuri justificative au făcut obiectul expertizei tehnice judiciare nr. 1021/23.05.2014 în dosarul nr._/300/2012 al Judecătoriei sectorului 2, prin expert B. D., arătând reclamanta că prin aceasta se confirmă poziția sa procesuală în sensul plății.
A arătat partea reclamantă că, în același sens, este chiar recunoașterea de către pârâtă a achitării debitului principal, împrejurare care rezultă în chiar cuprinsul deciziei atacate, la poziția 2 - "Debit exigibil", suma indicată chiar de către CONSILIULUI L. SECTOR 2 - MUNICIPIUL BUCUREȘTI, DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2 este "0" zero.
Alte neregularități procedurale opuse de reclamantă față de cuprinsul deciziei litigioase și care atrag nulitatea sunt: nu există atașată si nici nu s-a comunicat vreodată Decizia de impunere nr._, conține "6" pagini, dar în realitate nu au fost comunicate decât 5 pagini, codul numeric personal "_" este menționat în mod greșit la datele de identificare ale debitorului, căci datele de identificare sunt cele ale Biroului N. Public "M. G.": C.:_ și/sau ale notarului public M. G.: CNP:_.
În drept, au fost invocate disp. art. 47 alin. 3, art. 110, alin. 3 lit. c, art. 205 alin. 1 din OG 92/2003, art. 2 alin. 1 lit. h), art.7, art. 10, alin. 1, teza finală, art.ll alin 1 lit. c din Legea nr.554/2004.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În condițiile prevăzute de art. 201 alin.1 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.
Pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI - DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2 a depus întâmpinare la data de 22.07.2014, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamantul BNP "MINDRUTA G." împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._/03.11.2013.
În motivare, partea pârâtă a arătat în esență că decizia litigioasă este legal emisă, motivele invocate de partea reclamantă cu privire la excepția prescripției și fondul cauzei fiind lipsite de temei.
In drept, au fost invocate disp. art. 205 NCPC, O.G. nr. 92/2003; a fost solicitată judecata în lipsă.
În condițiile art.201 alin.2 NCPC, întâmpinarea formulată de pârât a fost comunicată părții reclamante, care a depus la data de 19.09.2014, răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivare, partea reclamantă a contestat temeinicia apărărilor susținute de pârât și a reluat în esență argumentația expusă în cererea de chemare în judecată.
Analizând înscrisurile atașate la dosar, Curtea reține următoarele în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii:
Prin decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/03.11.2013 emisă de Municipiul București Sector 2 – Direcția Venituri Buget L. Sector 2 a fost stabilită în sarcina de plată a părții reclamante BNP D. G. suma de 2.179.532 lei accesorii fiscale. (filele 10 și urm. dosar)
Împotriva acestei decizii, partea reclamantă a formulat la data de 06.01.2014, în cond. art. 205 și urm. din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestație (filele 14 și urm. dosar), fără a rezulta însă că organul fiscal ar fi soluționat-o prin decizie sau dispoziție.
Partea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Potrivit art. 248 alin. 1 NCPC „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”. Pe cale de consecință, în cauza de față se impune a se lămuri dacă cererea formulată de reclamantă este inadmisibilă, aspect care soluționat în sensul admiterii face de prisos cercetarea fondului acțiunii.
Ca noțiune, în materie procesuală, inadmisibilitatea este, în mod corespunzător, ‹‹sancțiunea›› procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii (de chemare în judecată, de recuzare, de încuviințare a unor probatorii, de apel, de recurs etc.) prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului.
Art. 205 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede că „(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. (2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.”.
Totodată, la art. 210 și 218 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se arată că „(1) În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz. (2) Decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.”, respectiv „(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2)Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. (3) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desființarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluției de desființare emise în procedura de soluționare a contestației se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă.”.
Din analiza textelor menționate, Curtea reține că, în materie procedural fiscală, legiuitorul a reglementat accesul la instanță, în vederea analizei temeiniciei stabilirii de către autoritatea publică a creanțelor fiscale, în anumite condiții procedurale, implicând ca premisă emiterea unei decizii sau dispoziții în soluționarea contestației formulate de contribuabilul potrivit art. 205 și urm. din OG nr. 92/2003.
Altfel spus, în reglementarea art. 205 – 218 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contribuabilul nu se află în prezența unei simple proceduri prealabile în cond. art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 193 NCPC. Astfel, dacă în cazul procedurii prealabile de drept comun, ceea ce incumbă celui ce se pretinde vătămat de actul administrativ litigios este obligația de a se adresa emitentului actului litigios sau organului ierarhic superior, dreptul de sesizare a instanței născându-i-se odată cu soluționarea plângerii, dar nu mai târziu de împlinirea unui termen legal expres prevăzut, în schimb, în cazul procedurii administrativ – fiscale a contestației, dreptul de acces la instanță se naște odată cu soluționarea contestației prin decizia sau dispoziția organului fiscal competent, acest act fiind cel identificat de legiuitor la art. 218 din OG nr. 92/2003 ca fiind susceptibil de a fi atacat în principal în fața judecătorului.
A reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 687/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 563/25.07.2008, respingând excepția de neconstituționalitate a disp. art. 205 din OG nr. 92/2003, că „ (…)"instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția persoanei vătămate și a administrației, iar, pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității". De asemenea, Curtea a reținut că "nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic". În plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiționări. Prin urmare, Curtea a statuat că "parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești".”.
Mai reține instanța că, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că „dreptul la justiție”, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenția [europeană] privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este absolut; el se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (a se vedea cauza Weissman și alții c. România, hotărârea din 24 mai 2006, paragraful 34), putând varia în timp și spațiu în funcție de nevoile și resursele comunității și ale indivizilor (a se vedea cauza Bellet c. Franța, hotărârea din 20 noiembrie 1995, paragraful 31, cauza Garcia Manibardo c. Spania, hotărârea din 15 februarie 2000, paragraful 36). Efectivitatea dreptului de acces la un tribunal presupune ca individul să se bucure de o posibilitate clară și concretă de a contesta orice act constituind o ingerință în drepturile sale (cauza F.F. c. Franța, hotărârea din 30 octombrie 1998, paragraful 46).
Valorificarea dreptului de acces la instanță, în materie procedural fiscală, implică mai întâi soluționarea contestației contribuabilului de către autoritatea publică prevăzută de lege, prin emiterea unui act administrativ fiscal, inclusiv ca efect al obligării sale prin hotărâre judecătorească la aceasta, iar, în măsura în care partea interesată este nemulțumită de soluția dată prin actul administrativ fiscal de soluționare a contestației, are deschisă calea acțiunii în contencios administrativ în anularea actului respectiv, inclusiv a celor subsidiare de stabilire a creanțelor fiscale.
Câtă vreme însă contestația administrativ – fiscală nu a fost soluționată, contribuabilul interesat nu are drept de acces la instanță în vederea anulării vreunui act administrativ – fiscal, căci acela care îl învestește în mod legal pe judecător, adică decizia sau dispoziția de soluționare a contestației, încă nu a fost emis de organul fiscal, ci eventual este admisibilă o acțiune formulată împotriva actului administrativ asimilat, adică a nesoluționării în termen sau a refuzului nejustificat de soluționare, ceea ce însă este distinct de actul administrativ tipic și acțiunea în anularea acestuia. În plus, procesul de față nu are ca obiect o acțiune privind un act administrativ asimilat, ci partea reclamantă urmărește anularea unui act administrativ fiscal.
În același sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța supremă arătând, de exemplu în decizia nr. 1163/2011, că:
«Titlul IX (art. 205 – 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative – fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate în recursul recurentei-reclamante.
Prin urmare, regularitatea demersurilor procesuale efectuate de recurenta-reclamantă nu poate fi apreciată prin prisma termenelor sau condițiilor prevăzute în art. 1, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că, la data învestirii Curții de apel, termenul de 45 de zile prevăzut în art. 70 C. proc. fisc. era expirat, nu poate primi semnificația juridică menționată în motivarea recursului, pentru că actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este decizia de soluționare a contestației. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 216 C. proc. fisc., urmează a fi analizată în cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanța se învestește cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său.»
Pe cale de consecință, față de cele arătate în precedent, Curtea va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, reținând că partea reclamantă s-a adresat instanței direct cu acțiune în anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, fără însă a fi așteptat și fără a fi intervenit soluționarea contestației de către organul fiscal competent, căci în cond. art. 218 din OG nr. 92/2003 acțiunea în fața instanței de contencios administrativ și fiscal este admisibilă în măsura în care se atacă respectiva deciziei sau dispoziție de soluționare a contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. N. PUBLIC "M. G.", cu sediul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. L. SECTOR 2 MUNICIPIUL BUCUREȘTI - DIRECȚIA VENITURI BUGET L. SECTOR 2, cu sediul în București, .. 10, sector 2, C.U.I._, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se poate depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red../Tehnored. Judecător B.C.
4 ex./19.12.2014
Comunicate 2 ex./………...…………
Grefier ………….
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1051/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 7364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
