Anulare act administrativ. Sentința nr. 933/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 933/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 8365/2/2013
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Sentința civilă nr. 933
Ședința publică din data de 20 martie 2014
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul ȚĂPUȘIU C. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-U.M. 0465 JANDARMI BUCUREȘTI-BĂNEASA, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde reclamantul, legitimat cu CI nr._ ., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât.
Reclamantul arată că din actele medicale depuse la dosar rezultă că este apt pentru serviciul militar, fiind pensionat nelegal de către pârât.
La solicitarea Curții de a pune concluzii asupra excepției autorității de lucru judecat, reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Curtea
CURTEA
Deliberând asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, prin prisma excepției autorității de lucru judecat invocate de pârât, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.12.2013, reclamantul ȚĂPUȘIU C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-U.M. 0465 JANDARMI BUCUREȘTI-BĂNEASA, anularea certificatului medical nr. 170/01.11.2006 și a ordinului nr._/30.11.2006 privind trecerea sa în retragere, fiind clasat medical inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidență și încadrat în gradul III de invaliditate, cu drept de pensie conform Legii nr. 164/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 29.01.2014 (filele 47-48), pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat față de acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2008 al Curții de Apel București, soluționat irevocabil prin decizia ÎCCJ nr. 4781/2011
Având a se pronunța cu prioritate asupra acestei excepții de fond, conform art. 248 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2008 al Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 03.12.2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Jandarmeria Română-UM 0456 și Ministerul Administrației și Internelor, anularea certificatului decizie medicală nr. 170/01.11.2006 și a ordinului nr._/30.11.2006. Prin sentința civilă nr. 388/20.01.2010, a fost admisă excepția decăderii reclamantului din dreptul de a introduce acțiunea în anulare și a fost respinsă această acțiune, astfel cum a fost precizată, ca tadiv formulată (filele 95-97). Această soluție a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului promovat de reclamant, prin decizia nr. 5697/16.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (file 100-109).
Potrivit art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepții procesuale are autoritatea de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Conform art. 431 alin. 1 și 2, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, oricare dintre părți putând opune lucrul judecat anterior într-un alt litigiu.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând tripla identitate de obiect, părți și cauză ale prezentei acțiuni față de cea care a făcut obiectul dosarului nr._/3/2008 al Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța va admite excepția invocată de pârât prin întâmpinare și va respinge acțiunea întrucât există autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul ȚĂPUȘIU C., domiciliat în București, .. 3, ., ., sectorul 3, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-U.M. 0465 JANDARMI BUCUREȘTI-BĂNEASA, cu sediul în București, .-11, sectorul 1, întrucât există autoritate de lucru judecat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Curtea de Apel București -Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2014.
Judecător Grefier
D. D. M. G. M.
Red/thred. DDM/ 4 ex/ 11.04.2014.
← Despăgubire. Decizia nr. 2130/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 8328/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|