Despăgubire. Decizia nr. 2130/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2130/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 9647/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2130
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.03.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: P. O. D.
JUDECĂTOR: C. C. M.
JUDECĂTOR: G. G.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr.4133/19.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. G. Ș..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant H. G. Ș., reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale ._, lipsind recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă a depus prin serviciul registratură cerere privind introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și note de ședință.
Curtea, în ceea ce privește recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ia act că în temeiul Legii nr.165/2013 a avut loc o transmisiune a calității procesuale pasive de la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, urmând a fi rectificat citativul în ceea ce privește denumirea recurentei pârâte.
Având cuvântul, intimatul reclamant prin apărător, declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul reclamant H. G. Ș. reprezentat de avocat solicită respingerea recursului ca nefondat.
Ca o chestiune prealabilă, în situația tranzitorie creată de apariția Legii nr.165/2013, solicită instanței să aprecieze că obligațiile stabilite în dispozitivul hotărârii de fond împotriva pârâtei CCSD, actuala CNCI, sub aspectul conținutului obligațiilor, aceasta nu poate fi obligată la acest moment decât la finalizarea procedurii administrative, în sensul că numai poate numi evaluator pentru că nu se mai numește, urmând ca evaluarea să se facă potrivit grilei notariale.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, suspendarea parțială a activității CCSD nu poate conduce la limitarea accesului la justiție al reclamantului pentru obținerea unui remediu adecvat. În mod corect instanța de fond a apreciat că într-o perioadă de 5 ani de zile CCSD nu a întreprins nici un demers în sensul analizării dosarului, astfel că în mod corect a fost interpretat ca o tergiversare și un refuz nejustificat de soluționare.
În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a Legii 165/2013, astfel cum se solicită în recurs pe aspectul prematurității, apreciază că nu poate fi aplicată în cauză pe aspect procedural, pentru că cererea de fond și cea de recurs sunt întemeiate pe Legea nr.554/2004, este o acțiune făcută contra CCSD pentru refuz de nesoluționare a cererii.
Referitor la aplicabilitatea Legii nr.165/2013, solicită să se aibă în vedere că la momentul apariției legii acțiunea era deja pe rolul instanței și, mai mult, avea o hotărâre de fond.
Depune note scrise și solicită cheltuieli de judecată conform contractului de asistență juridică, factura fiscală în sumă de 500 lei pe care o depune la dosar.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 4133/19.06.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul H. G. Ș. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
A obligat pârâta să procedeze la analiza cu prioritate a dosarului nr._/CC și să emită titlul de despăgubire reclamantului în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr.7/10.01.2006 emisă de Primarul Mun. V. s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent, pentru imobilul, teren și construcții, situat în mun. V., . nr.25, notificatoarei B. G. C. Aline, imposibil de reconstituit în natură, întrucât construcția a fost demolată și pe teren s-au edificat blocuri.
Titulara notificării, B. G. C. Aline, a decedat la data de 16.10.2009, singurul moștenitor fiind reclamantul, în calitate de fiu, potrivit Certificatului de moștenitor nr.67/06.11.2009.
Dispoziția de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate, în temeiul art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 la C. Centrală, la data de 06.02.2006, formându-se dosarul nr._/CC/.
Potrivit apărărilor din întâmpinare, dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC/06.02.2006, iar CCSD va emite decizia privind titlul de despăgubire numai după parcurgerea procedurii prevăzute de art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, în ordinea înregistrării dosarelor, conform Deciziei nr.2815/16.09.2008.
Pârâta susține că prin adresa nr._/CC/06.05.2011, dosarul a fost returnat Primăriei Mun. V., întrucât imobilul nu a fost exact identificat, separat pentru teren și separat pentru construcție, în notificare fiind menționat Ș. cel M. nr.25, întrucât în actele de proprietate figurează figurează Ș. cel M. nr.48, iar în Dispoziția nr.7/10.01.2006 emisă de Primarul Mun. V. s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul, teren și construcții, situat în mun. V., . nr.25.
De asemenea, s-a mai solicitat Primăriei mun. V. să procedeze la emiterea deciziei pe numele moștenitorului întrucât titularul notificării a decedat.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.4-7 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, după primirea procesului-verbal prevăzut de alin. 2, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, apoi va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale, raport ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare C. Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În condițiile în care în speță, dosarul reclamantului a fost înregistrat la autoritatea pârâtă la data de 06.02.2006, pârâta CCSD avea obligația a o analiza într-un termen rezonabil, motiv pentru care Curtea apreciază această cerere ca fiind întemeiată, constatându-se o nesoluționare într-un termen rezonabil a cererii reclamantei, respectiv de a parcurge procedura prevăzută de art. 16 alin.4-7 din Legea nr.247/2005 și de a emite acesteia o soluție la dosarul său în sensul în care este îndreptățită sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.
În speță, durata de mai mult de 6 ani de la data emiterii dispoziției prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu care Legea nr.247/2005 se completează în mod corespunzător, iar prin nesoluționarea dosarului reclamantului într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu.
Pârâta nu a făcut nicio dovadă că a parcurs vreo etapă din procedura administrativă prevăzută de dispozițiile arătate, până la data emiterii adresei nr._/CC/06.05.2011, prin care dosarul a fost returnat Primăriei Mun. V., după mai mult de 5 ani de la înregistrarea dosarului.
Pe de altă parte, motivele pentru care dosarul a fost restituit nu justificau o asemenea măsură întrucât, este evident că imobilul menționat se află în mun. V. . nr.25 (fost 48) județul V., aspect ce rezultă din actele din dosarul administrativ depuse la dosarul cauzei, iar menționarea pe decizie a moștenitorului nu se impunea, atâta vreme cât la data emiterii deciziei titulara notificării era în viață.
Aspectele legate de întinderea imobilelor, teren și construcție excede analizei Comisiei care, potrivit dispozițiilor art. 16 alin.4-7 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, după primirea procesului-verbal prevăzut de alin. 2, Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să procedeze la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care să le transmită, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.C.S.D. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că la momentul soluționării cauzei, emiterea titlului de despăgubire era suspendată potrivit O.U.G. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea 117/2012, perioada de suspendare fiind 15.03.2012 – 15.05.2013, necesară pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu.
Instanța de fond în mod greșit a reținut ca fiind un refuz nejustificat de a continua și finaliza procedura prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005, în speță fiind parcurse primele două etape ale acestei proceduri, ocazie cu care s-a constatat că imobilul pentru care s-au propus măsuri reparatorii nu era identificat exact, în privința locației, a componenței acestuia cât și a suprafeței. De asemenea, s-a constatat faptul că nu se cunoștea actul normativ în temeiul căruia imobilul notificat a fost trecut în proprietatea statului. Totodată, prin adresa nr._/CC/6.05.2011 s-a solicitat Primăriei Municipiului V. a preciza dacă există identitate între imobilul pentru care se acordă beneficiul Legii nr. 10/2001 prin Dispoziția nr. 7/2006 și imobilul menționat în actul dotal transcris la nr. 27/1908 sau imobilul obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.06.1912. La analizarea dosarului de despăgubire s-a constatat că doamna B. G. C. A. a decedat la data de 16.10.2009, astfel că dispoziția a fost emisă pe numele unei persoane fără capacitate de exercițiu.
Prin adresa amintită dosarul de despăgubire a fost restituit, în original, Primăriei Municipiului V., ulterior, prin adresa nr._/CC/17.01.2012 s-a revenit la entitatea mai sus menționată.
Instanța, în mod greșit a reținut că restituirea dosarului de despăgubire a fost neîntemeiată. La momentul la care dosarul de despăgubire a fost restituit Primăriei mun. V. erau în vigoare dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora evaluarea imobilului se făcea de către evaluatori aleși de C.C.S.D. Evaluarea imobilului era posibilă numai în condițiile în care existau la dosarul de despăgubire suficiente înscrisuri care să descrie imobilul pentru care s-au propus măsuri reparatorii. Or, în dosarul nr._/CC, imobilul nu era identificat, nu existau înscrisuri care să descrie cu claritate imobilul pentru ca acesta să poată fi evaluat. Nici C.C.S.D. și nici evaluatorii aleși de către aceasta nu aveau atribuții de identificare a imobilului.
Instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale în vigoare și a ignorat faptul că în lipsa identificării concrete a imobilului, dosarul de despăgubire nu putea fi soluționat.
În prezent, dosarul de despăgubire nu a fost restituit Secretariatului Comisiei Centrale în vederea soluționării acestuia.
Recurenta a susținut că dosarul de despăgubire era deja analizat, astfel că soluția instanței de analizare a acestui dosar cu prioritate este lipsită de obiect.
De asemenea, a invocat dispozițiile art. 4, art. 17 alin. 1 lit. a, b, art. 34 alin. 1, art. 35 alin. 2 din Legea 165/2013 din care rezultă că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată, formulată anterior împlinirii termenului de 60 de luni trebuie respinsă ca prematur formulată.
A mai fost criticată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 lei apreciat de recurentă ca fiind exagerat de mare, sens în care a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 492/2006, jurisprudența CEDO în materie și dispozițiile art. 274 alin. 3 C.p.c.
Recurenta pârâtă a depus note de ședință prin care a solicitat introducerea în cauză a C.N.C.I., față de dispozițiile art. 17 alin. 2 și art. 18 alin. 1 și 3 din Legea 165/2013 și a invocat excepția prematurității acțiunii în raport de dispozițiile O.U.G. 4/2012 și ale Legii 165/2013, iar pe fondul cauzei a precizat că dosarul de despăgubire nr._/CC va fi soluționat cu respectarea dispozițiilor Legii 165/2013, a ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire stabilită prin Decizia nr._/2012 a C.C.S.D.
Curtea a dispus citarea în cauză, în calitate de recurentă pârâtă, a C.N.C.I., având în vedere dispozițiile art. 17 alin. 2, art. 18 alin. 1 și 3 din Legea 165/2013.
Curtea va califica excepția prematurității acțiunii ca și motiv de recurs de ordine publică, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 109 C.pr.civ. „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.
Așadar, pentru sesizarea instanței, dar și pentru ca partea să beneficieze de protecție judiciară, este necesară formularea unei cereri, dar și îndeplinirea anumitor condiții apreciate de literatura de specialitate ca și condiții generale de exercitare a acțiunii civile.
Aceste condiții, care sunt aspecte de verificat inclusiv din oficiu de instanță, iar eventuale neregularități ar putea fi invocate de orice parte interesată, inclusiv de instanță, oricând, deci și direct în faza procesuală a recursului, apreciate datorită importanței deosebite a acestora ca și motive de ordine publică, sunt afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.
Cu privire la prima condiție amintită, instanța arată că dreptul pretins trebuie să îndeplinească anumite cerințe, respectiv să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.
Cu referire la această din urmă cerință, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual (existând un termen suspensiv încă neîmplinit ori o condiție suspensivă încă nerealizată), se impune invocarea și admiterea excepției de prematuritate a cererii, excepție de fond, absolută și peremptorie.
Chestiunea privind afirmarea unui drept actual (iar în raport de aceasta invocarea excepției prematurității), tocmai întrucât este vorba de o condiție generală pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, constituie un aspect de interes public.
Curtea apreciază așadar, că norma juridică în discuție nu ocrotește un interes privat, astfel că problema de drept nu este de ordine privată, motiv pentru care excepția prematurității poate fi invocată și direct în recurs, iar nu numai de pârât, dar și de instanță din oficiu.
De asemenea, că respectivul incident este motiv de recurs rezultă din faptul că este invocat de către recurentă și nu vizează calea de atac promovată, ci cererea introductivă de instanță, intenția reală a autorului excepției fiind de admitere a recursului și, modificând sau casând sentința recurată, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este fondat exceptând motivul de recurs referitor la prematuritatea acțiunii, față de următoarele considerente:
Excepția prematurității acțiunii nu poate fi reținută, întrucât dreptul subiectiv pretins de reclamant la data sesizării instanței – 9.11.2011 este un drept actual, acesta sesizând instanța cu o cerere având ca temei incidența dispozițiilor Legii 247/2005 astfel că dreptul pretins nu este afectat de vreun termen suspensiv sau de vreo condiție suspensivă.
Analizând motivele invocate în susținerea excepției, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că cererea de chemare în judecată nu poate fi prematură în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.
Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor reclamantei. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamanților, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Prin urmare, împrejurările invocate în susținerea excepției prematurității urmează a fi avute în vedere de instanța de control judiciar la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând în continuare motivele de recurs invocate, Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantului, constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la analizarea cu prioritate a dosarului nr._/CC, la desemnarea evaluatorului și predarea dosarului către acesta în vederea întocmirii raportului de evaluare și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, pentru imobilul situat în V., ., nr. 25.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 554/2004 și ale Legii 247/2005.
Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la desemnarea unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei-pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamantului, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Totodată, Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii conținând titlu de despăgubire pentru dosarului reclamantului cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamant, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
În speță mai există însă un motiv pentru respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, respectiv acela că la momentul pronunțării instanței de recurs nu există un refuz nejustificat al instituției pârâte de soluționare a cererii reclamanților.
Astfel, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 9.11.2011, iar sentința recurată a fost pronunțată la data de 19.06.2012, până la acest moment a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Actul normativ menționat a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 15.03.2012, iar conform art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”.
Potrivit articolului unic din ordonanța invocată „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.
Așadar, deși la data sesizării instanței se putea analiza și constata existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în contextul în care menționata hotărâre nu era și irevocabilă, neputând fi deci reținută o rea credință a pârâtei pentru nepunerea în executare, Curtea observă că până la acest moment a fost suspendată prin voința legiuitorului obligația Comisiei de emitere a titlului de despăgubire.
Nu mai poate fi obligată recurenta-pârâtă la executarea unei astfel de obligații (prevăzută de Legea nr. 247/2005) în raport de rațiunile avute în vedere la emiterea actului de suspendare, respectiv:
„În contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României,
având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor,
întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât, din cauza obligativității parcurgerii tuturor etapelor procesului de elaborare legislativă, momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, având în vedere faptul că, ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea, având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare", ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.
De altfel, în raport de aceste rațiuni au fost legal suspendate obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și adoptată Legea nr. 165/2013, care trebuie implementată.
Față de aceste acte normative, Curtea apreciază că în prezent, la data soluționării în mod irevocabil a cauzei, refuzul pârâtei de soluționare a cererii reclamantei este unul justificat, nefiind întrunite așadar condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I. ca neîntemeiată, menținând în rest sentința, în ceea ce privește obligarea C.N.C.I. la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sub acest aspect, Curtea reține că pronunțarea soluției de respingere a acțiunii a fost determinată de modificarea cadrului legislativ, care a intervenit între momentul pronunțării sentinței și data soluționării recursului și nu de împrejurarea că, în raport de prevederile legale în vigoare la data sesizării instanței, acțiunea era neîntemeiată.
Nerespectarea de către C.C.S.D. a termenului rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 7/10.01.2006 a Primăriei mun. V. a fost motivul pentru care reclamantul a promovat prezenta acțiune, iar derularea acestui demers judiciar a implicat efectuarea unor cheltuieli pe care pârâta urmează să le suporte, respingerea acțiunii față de noile prevederi legale în vigoare în această materie nejustificând soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată al căror cuantum nu este considerat de către instanță exagerat de mare, astfel că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, împotriva sentinței civile nr.4133/19.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. G. Ș..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. O. D. C. C. M. G. GEHORGHE
GREFIER
C. D.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored. R.O./2 ex./
Curtea de Apel București
Secția a VIII–a C. Administrativ și Fiscal
Jud.fond.P. H.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9513/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 933/2014. Curtea de... → |
|---|
