Pretentii. Decizia nr. 2001/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2001/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 5373/2/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2001
Ședința publică de la 14 MARTIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE PRIN DIRECȚIA FINANCIARĂ, împotriva sentinței civile nr. 755 din 19.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. I. C., având ca obiect „pretenții”.
În cadrul amânărilor fără discuții la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă, personal și reprezentată de avocat, M. D., în baza împuternicirii avocațiale ._/2014, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Intimata-reclamantă, prin avocat depune note scrise.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință a răspuns intimata-reclamantă, personal și reprezentată de avocat, M. D., în baza împuternicirii avocațiale ._/2014, aflată la dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimata-reclamantă, prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, așa cum a detaliat prin notele de ședință. Solicită cheltuieli de judecată, depune chitanță onorariu avocat.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta L. I. C. a chemat în judecată pe pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE solicitând obligarea acestuia la plata c/v cheltuielilor de transport aferente călătoriei pe care a efectuat-o în perioada 06-29.04.2011 din zona de misiune în România și retur, în valoare totală de 1.665,85 USD și 178,77 Euro.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat în esență că, în perioada 20.11._11 a participat, în calitate de personal al Poliției Române, la misiunea de menținere a păcii organizată sub egida Națiunilor Unite în Haiti, pe durata misiunii a efectuat o călătorie din zona de misiune în România și retur, în perioada 06-29.04.2011, suportând personal cheltuielile de transport, și, conform procedurilor și ordinelor interne, în temeiul art.16 alin.1 lit.c din Legea nr.42/2004 a depus la IGPR un raport prin care a solicitat decontarea cheltuielilor de transport, la care a anexat în original documentele justificative. Raportul a fost aprobat la decontare, însă sumele nu au fost achitate, deși la data de 20.05.2011 a solicitat IGPR să vireze acești bani indicând un cont bancar.
Reclamanta susține că refuzul pârâtei de a achita sumele este nejustificat, având în vedere dispozițiile art.16 alin.1 lit.c și 27 din Legea nr.42/2004, privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, coroborate cu art.1 și art.26 pct.28 și 29 din Legea nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, din care rezultă că polițiștii fac parte din personalul Poliției Române, alături de alți funcționari publici și personal contractual, astfel încât de decontarea cheltuielilor de transport, potrivit art.16 alin.1 lit.c din Legea nr.42/2004, beneficiază și polițiștii, ca personal civil participând la astfel de misiuni.
De altfel chiar și pârâta a considerat astfel în cazul polițiștilor care au participat la astfel de misiuni în afara teritoriului statului român până la sfârșitul anului 2011, aprobând decontarea acestor cheltuieli și efectuând plata către toți cei care au solicitat acest drept, colegi de contingen sau din alte contingente.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii de pe documentele justificative și adresa nr._/SM/BS/14.06.2012 emisă de IGPR-Direcția Financiară.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că în speță nu pot fi aplicate dispozițiile Legii nr.121/2011, care a intrat în vigoare ulterior perioadei 06-29.04.2011, iar refuzul achitării cheltuielilor a avut în vedere precizările formulate de Direcția Generală Financiară din cadrul MAI, prin care se comunică că dispozițiile legale incidente sunt aplicabile în MAI numai pentru componenta militară și personalului civil, nu și polițiștilor, care în cadrul MAI nu sunt personal civil, aceștia fiind funcționarii publici și personalul contractual.
Atașat întâmpinării, pârâtul a depus la dosarul cauzei punctele de vedere al Direcției Generale Juridice și ale Direcției Generale Financiare din cadrul MAI.
La data de 30.10.2012 reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, iar la data de 29.01.2013, documentele contabile din care să rezulte clar tranzacțiile la care se referă extrasele de cont depuse la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 755/19.02.2013 Curtea de Apel București a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1665,85 USD, respectiv a sumei de 178,77 Euro în lei la cursul BNR din ziua plății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea ce face obiectul cauzei de față, reclamanta, ofițer de poliție cu gradul de comisar șef în cadrul IGPR, a solicitat obligarea IGPR la plata c/v cheltuielilor de transport aferente călătoriei pe care a efectuat-o în perioada 06-29.04.2011 din zona de misiune în România și retur, în valoare totală de 1.665,85 USD și 178,77 Euro.
Reclamanta a participat în perioada 20.11._11, în calitate de personal al Poliției Române, la misiunea de menținere a păcii organizată sub egida Națiunilor Unite în Haiti, pe durata misiunii a efectuat o călătorie din zona de misiune în România și retur, în perioada 06-29.04.2011, suportând personal cheltuielile de transport, solicitând, în temeiul art.16 alin.1 lit.c din Legea nr.42/2004, printr-un Raport depus la IGPR, decontarea cheltuielilor de transport, la care a anexat în original documentele justificative.
Raportul a fost aprobat inițial la decontare, însă, ulterior, având în vedere punctele de vedere ale Direcției Generale Juridice și Direcției Generale Financiare din cadrul MAI, potrivit cărora dispozițiile legale incidente sunt aplicabile în cadrul MAI numai pentru componenta militară și personalul civil, nu și polițiștilor, prin adresa nr._/SM/BS/14.06.2012 emisă de IGPR-Direcția Financiară, s-a comunicat reclamantei refuzul achitării acestor cheltuieli.
Curtea a apreciat însă acest refuz al autorității pârâte de a achita c/v cheltuielilor de transport aferente călătoriei pe care a efectuat-o în perioada 06-29.04.2011 din zona de misiune în România și retur, ca fiind nejustificat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.42/2004, privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în vigoare la data efectuării călătoriei, (1) personalul militar și civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) - d) și f) beneficiază, pe durata acestora, de: a) un concediu de odihnă suplimentar, de 2,5 zile pentru fiecare lună de prezență în zona de operații; acordarea și efectuarea concediului de odihnă suplimentar se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Apărării Naționale; b) drepturi salariale asigurate de Ministerul Apărării Naționale, conform reglementărilor în vigoare, precum și, în cazul participării la misiuni de apărare colectivă și la cele tip coaliție, stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, de un spor de campanie de 100% din solda lunară/salariul de bază; c) decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară și retur, de către Ministerul Apărării Naționale, la fiecare 6 luni de misiune.
Potrivit art.27, dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Competențele ministrului apărării naționale, stabilite prin prezenta lege, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective.
La data solicitării decontului era în vigoare Legea nr.121/2011, care a înlocuit Legea nr.42/2004, însă conține dispoziții identice, conform art.16 alin.1.
Pârâta nu contestă că dispozițiile Legii nr.42/2004 s-ar aplica și în cazul Ministerului Administrației și Internelor, prin efectul art. 27, ci consideră că, având în vedere distincția pe care o fac prevederile art.2 și art.77 alin.2 din Cap. II al Anexei VII din Legea-cadru nr.284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin sintagma ”personal militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personalul civil”, dispozițiile legale incidente sunt aplicabile în acest minister numai pentru componenta militară și personalul civil.
Însă potrivit art.17 alin.1 din OUG nr.30/2007, invocată de pârât prin întâmpinare, personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați voluntari, dispoziție ce se completează cu prevederile art.1 din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului, potrivit cărora, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.
Prin urmare, având în vedere că art.16 alin.1 din Legea nr.42/2004 se referă la personalul militar și civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) - d) și f), că polițistul este un funcționar public civil cu statut special, după cum rezultă din textele de lege menționate, este evident că dispozițiile invocate de reclamantă în susținerea cererii sale sunt aplicabile și în cazul său, pârâta dând o interpretare restrictivă și discriminatore acestor dispoziții legale, în contextul în care nu există nici o rațiune în a interpreta că deși reclamanta a participat în baza Legii nr.42/2004 în calitate de personal al Poliției Române, la misiunea de menținere a păcii organizată sub egida Națiunilor Unite în Haiti, acesta nu poate beneficia de drepturile conferite de acest act normativ identic cu personalul civil participant la aceste misiuni.
Pe de altă parte, reclamanta a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru revenirea în țară în vederea efectuării concediului de odihnă, decontate la sfârșitul anului 2010, în baza prevederilor Legii nr.42/2004, pârâta interpretând trunchiat dispoziția legală.
Pârâta a interpretat trunchiat prevederile art.2 din Cap. II al Anexei VII din Legea-cadru nr.284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, unde la alin.1 se prevede că: “Personalul încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională este format din personal militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil” la alineatul 2 se definește personalul militar, iar la alineatul 3 se prevede că “ prin polițiști, în sensul prezentei legi, se înțelege funcționarii publici cu statut special din unitățile Ministerului Administrației și Internelor, aflați sub incidența Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, și polițiștii, în calitate de funcționari publici civili cu statut special, intră în categoria personalului civil prevăzut de art.16 alin.1 din Legea nr.42/2004, beneficiind astfel de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară și retur.
Față de aceste considerente, Curtea a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.665,85 USD, respectiv a sumei de 178,77 Euro în lei la cursul BNR din ziua plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul I. G. al Poliției Române (I.G.P.R, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
A arătat că prin adresele transmise Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale nr._/3/15.04.2011, respectiv nr._/3/29.06.2011, Direcția Generală Juridică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a emis un punct de vedere prin care, după o argumentare detaliată, concluzionează că "dispozițiile Legii nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român " se aplică în mod corespunzător personalului militar (jandarmi,etc.) și civil (funcționari publici și personal contractual) al M.A.I., aflat în misiuni în afara teritoriului statului român, astfel cum acestea sunt stabilite de această lege, nu și polițiștilor.
Având în vedere punctul de vedere formulat anterior de Direcția Generală Juridică, Direcția Financiară din cadrul Inspectoratului G. al Poliției Române a procedat la comunicarea situației expuse mai sus structurii cu competențe în domeniu, respectiv, Direcției Generale Financiare din cadrul M.A.I. Conform precizărilor formulate de această direcție și transmise unității noastre prin adresa nr._/SM/BS/04.12.2012, dispozițiile legale incidente sunt aplicabile în M.A.I. numai pentru componenta militară și personalul civil, nu și polițiștilor, distincție a categoriei de personal stabilită și de prevederile art. 2 și art. 77 alin. 2 alin. 2 din Cap. II al Anexei VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prin sintagma "personal militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil ".
Întrucât Direcția Generală Juridică și Direcția Generală Financiară fac parte din cadrul Ministerul Afacerilor Interne - organ ierarhic superior Inspectoratului G. al Poliției Române și având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I. " ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite ", pârâta a achiesat la punctele de vedere referitoare la aplicarea Legii nr. 42/2004 formulate de către structurile mai sus enunțate.
In aceste condiții criticile de nelegalitate a sentinței atacate privesc, în drept, aplicarea greșită a legii și, în fapt, punctul de vedere exprimat de Ministerul Afacerilor Interne, punct de vedere care a stat la baza refuzului instituției de a da curs solicitării intimatei – reclamante.
Legea nr. 42/2004 a reglementat, potrivit art. 1, condițiile în care forțele armate ale României participă la misiuni în afara teritoriului statului român, enumerând în mod concret misiunile la care aceste forțe armate pot participa, respectiv de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistență umanitară, tip coaliție, exerciții comune, individuale și ceremonia/e (art. 2).
Legea nr. 121/2011 reglementează, potrivit art. 1, condițiile în care forțele armate ale României participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român și enumera în mod concret misiunile/operațiile la care aceste forțe armate pot participa, respectiv de apărare colectivă în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securității statelor membre ale Uniunii Europene, de răspuns la crize, de pace și de asistență umanitară (art. 2).
Semnificativ în identificarea categoriilor de personal cărora le-au fost aplicabile anumite dispoziții ale Legii nr.42/2004 sau le sunt aplicabile dispoziții ale Legii nr. 121/2011 este art. 15 alin. (1) din aceste acte normative care stabilește în mod similar că „forțele armate participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român cu personal militar, iar, la nevoie, și cu personal civil, propriu". Această disociere a personalului care participă la misiuni în afara teritoriului statului român a fost/este determinată de specificul organizațional al Ministerului Apărării Naționale, încadrat cu personal militar și personal civil.
Potrivit art. 27 din Legea nr.42/2004 și din Legea nr. 121/2011, dispozițiile acestor legi s-au aplicat/se aplică în mod corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar competențele ministrului apărării naționale, stabilite prin aceste legi, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective.
In acest context, a fost relevantă aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.42/2004 și ale Legii nr.121/2011 în cazul Ministerului Afacerilor Interne, potrivit propriului său sistem organizațional al resurselor umane, dar tot pe componenta militară (cadre militare) și civilă (personal civil-contractual etc).
Legea-cadru nr. 284/2010 stabilește o distincție clară în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care desfășoară misiuni în afara teritoriului statului român, evidențiind faptul că polițiștii beneficiază de anumite drepturi salariate doar pentru misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O., NATO sau a altor organizații internaționale [art. 77 alin. (2) din Cap. II (Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională), Secțiunea a 9"a (Salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care desfășoară misiuni în afara teritoriului statului român) al Anexei VII (familia ocupațională de funcții bugetare „apărare, ordine publică și siguranță națională")], nu și pentru misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) și f) din Legea nr. 42/2004, care vizează personalul militar și personalul civil [art. 77 alin. (1) și (3) din Cap. II, Secțiunea a 9" al Anexei VII].
Aceeași distincție între categoriile de personal încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională este stabilită și în art. 2 din Anexa VII la Legea-cadru nr.284/2010, unde se face referire la personal militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil, astfel încât orice interpretare potrivit căreia Legea nr.42/2004 ori Legea nr.121/2011 s-ar aplica și polițiștilor, este eronată și depășește limitele stabilite de aceste legi și Legea-cadru nr.284/2010. Aplicarea Legii nr.42/2004 și a Legii nr. 121/2011 nu poate fi extinsă și în cazul polițiștilor pe cale de interpretare extensivă raportată la aprecieri determinate de:
•înțelesul sintagmei personal civil (care ar putea include și funcționarul public civil, cu statut special - polițist);
•ori de aplicarea prevederilor Legii nr.42/2004 sau ale Legii nr.121/2011 în mod corespunzător la nivelul instituției MAI, fără a fi avută în vedere distincția între categoriile de personal cu care forțele armate sunt abilitate să participe la misiunile stabilite de această lege: personal militar și personal civil, propriu.
A subliniat faptul că Legea nr. 121/2011 a adus anumite modificării Legii-cadru 284/2010 pentru a se realiza o corelare cu prevederile de același nivel referitoare la salarizare, cu care se află în conexiune, astfel încât noua reglementare privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român să se integreze în ansamblul legislației. Prin acest demers au fost respectate normele referitoare la sistematizarea și unificarea legislației, astfel cum acestea sunt stabilite în cap. II al Legii nr.24/2000 .
Aceste modificări au urmărit doar dispozițiile din cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 referitoare la personalul militar și civil, nu și pe cele referitoare la polițiști.
Legea-cadru nr.284/2010, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 121 /2011, stabilește/menține o distincție clară în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, evidențiind faptul că polițiștii beneficiază de anumite drepturi salaríale doar pentru misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O., NATO sau a altor organizații internaționale [art. 77 pct. (2) din Cap. II (Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională). Secțiunea a 9"a (Salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român) al Anexei VII (familia ocupațională de funcții bugetare „apărare, ordine publică și siguranță națională")], nu șj_pentru misiunile și operațiile prevăzute de Legea nr. 121/2011 [art. 2 alin. (1) lit. a)-d)], care vizează personalul militar și personalul civil [art. 77 pct. (1) și (3) din Cap. II, Secțiunea a 9 –a al Anexei VII].
In situația în care intenția de reglementare ar fi vizat aplicabilitatea Legii nr. 121/2011 și în cazul misiunilor la care participă polițiștii, această distincție din Legea-cadru nr. 284/2010 se impunea a fi eliminată ori după caz ar fi impus o modificare corespunzătoare a art. 77 pct. (2) din Cap. II, Secțiunea a 9-a al Anexei VII. Or, dispoziția cuprinsă art. 77 pct. (2) din Cap. II, Secțiunea a 9"a al Anexei VII la Legea-cadru nr.284/2010 nu a suferit nicio intervenție normativă.
In context, semnalează faptul că personalul militar și personalul civil participă la misiuni și operații, astfel cum acestea sunt stabilite prin Legea nr. 121/2011, iar polițiștii participă la misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O., NATO sau a altor organizații internaționale (inclusiv OSCE și UE).
In consecință, dispozițiile Legii nr. 42/2004 s-au aplicat, iar dispozițiile Legii nr. 121/2011 se aplică personalului militar (jandarmi etc.) și civil (funcționarii publici și personal contractual) al MAI, aflat în misiuni și operații în afara teritoriului statului român, astfel cum acestea sunt stabilite de această lege, nu și polițiștilor aflați în misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O., NATO sau a altor organizații internaționale (inclusiv OSCE și UE).
Intimata-reclamantă a depus note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
A arătat că, având in vedere perioada in care a fost efectuata călătoria raportat la dispozițiile invocate de recurenta, I.G.P.R. trebuia sa deconteze contravaloarea călătoriei deoarece a fost efectuată în perioada 06-29 aprilie 2011, raportul de decontare a fost înregistrat la data de 20 mai 2011, iar Legea nr.42/2004, în baza căreia a efectuat toate demersurile, a fost abrogată prin Legea nr.121/2011 care a intrat în vigoare la data de 15 iunie 2011. Menționează că până la acea data, toate deconturile au fost făcute în baza Legii nr .42/2004.
La data la care intimata recurenta a efectuat misiunea, Legea nr.42/15 martie 2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, era in vigoare respectiv, din data de 18.03.2004 pana la data de 17.06.2011, si prevede la art.16, alin., lit.c că: "personalul militar și civil participant la misiuni în afara teritoriului statului român beneficiază, pe durata acestora, de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară și retur, la fiecare 6 luni de misiune."
Art. 27 precizează: dispozițiile prezentei legi se aplica si celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publica si siguranța naționala.
Intimata reclamanta face parte din categoriile amintite, astfel ca evident textul de lege ii este aplicabil, mai cu seama ca s-a aplicat in mod corespunzător pe toata durata legii amintite.
Mai mult, desi intimata reclamanta a participat in baza legii nr. 42/2004 in calitate de personal al Politiei Romane, la Misiunea de Menținere a Păcii organizata sub egida Națiunilor Unite in Hait si a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru revenirea in tara in vederea efectuării concediului de odihna, decontate la sfârșitul anului 2010 in baza prevederilor Legii nr. 42/2004, recurenta-parata interpretând trunchiat dispoziția legala, a apreciat că aceaasta nu poate beneficia de drepturile conferite de acest act normativ identic cu personalul civil participant la aceste misiuni.
A apreciat că cheltuielile de transport in interes de serviciu, suportate de intimata reclamanta nu pot ramane neacoperite, or recurenta chiar susținând ca a intervenit o alta lege (desi nu I se aplica mtimatei potrivit principiului neretroactivitatii legii) era datoare a identifica textul de lege potrivit decontării cheltuielilor efectuate de personalul sau in interesul instituției.
Toate acestea cu atat mai mult cu cat din anul 2011, intimata nu poate beneficia de banii personali, din care a achitat cheltuielile instituției statului roman.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Potrivit art.16 alin.1 lit. C. din Legea nr.42/2004, privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în vigoare la data efectuării călătoriei, (1) personalul militar și civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) - d) și f) beneficiază, pe durata acestora, de: c) decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară și retur, de către Ministerul Apărării Naționale, la fiecare 6 luni de misiune.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 42/2004 dispozițiile acestei legi se aplică în mod corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar competențele ministrului apărării naționale, stabilite prin această lege, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective.
În acord cu judecătorul fondului, Curtea apreciază că polițiștii, în calitate de funcționari publici civili cu statut special, potrivit art.1 din Legea nr.360/2002, intră în categoria personalului civil prevăzut de art.16 alin.1 din Legea nr.42/2004, beneficiind astfel de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară și retur.
În plus, Curtea observă că art. 36 alin. 1 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale prevede că „Personalul Ministerului Apărării este format din personal militar si personal civil.”
Având în vedere componența acestui minister, art. 16 alin. 1 din Legea nr. 42/2004 nici nu se putea referi la alte categorii de personal, însă dispozițiile acestei legi, după cum a arătat chiar legiuitorul, se aplică corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. A aplica corespunzător nu înseamnă a aplica tale quale, ci a adapta norma în funcție de specificul celorlalte instituții, inclusiv în ceea ce privește categoriile de personal pe care textul în discuție nici nu le putea cuprinde, dată fiind organizarea proprie a MApN. Dacă legiuitorul intenționa să restrângă sfera acordării drepturilor prevăzute de legea nr. 42/2004 în cadrul altor instituții, fie nu folosea sintagma „în mod corespunzător”, fie preciza că se aplică acelorași categorii de personal.
A restrânge sfera de aplicare a acestui act normativ în vigoare la data la care reclamanta a solicitat decontarea cheltuielilor de transport înseamnă a crea o discriminare nejustificată, întrucât reclamanta a participat chiar în baza Legii nr.42/2004 în calitate de personal al Poliției Române, la misiunea de menținere a păcii organizată sub egida Națiunilor Unite în Haiti și în plus a mai beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport la sfârșitul anului 2010, în baza prevederilor Legii nr.42/2004, în vederea efectuării concediului de odihnă.
Faptul că prin art. 77 din Cap II Secțiunea a 9-a din Legea nr. 284/2010 s-a făcut o distincție între personalul militar, polițiști și personalul civil, nu schimbă cu nimic situația, întrucât potrivit alin. 2 lit. b) „polițiștii beneficiază de compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;” printre acestea numărându-se deci și drepturile prevăzute de Legea nr. 42/2004, care se aplică în mod corespunzător, în lumina celor mai sus arătate.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C. va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. Curtea va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței . nr. 0051/13.03.2014 depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE PRIN DIRECȚIA FINANCIARĂ, împotriva sentinței civile nr. 755 din 19.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. I. C., ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER
G. P.
Red./tehnored. Jud. S.P.– 2 ex./15.04.2014
Judecător fond H. P. - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1994/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Hotărâre din... → |
|---|
