Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Sentința nr. 2803/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2803/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 3181/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2803
Ședința publică din data de 21 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul E. H. în contradictoriu cu pârâta A. de S. Financiară, cerere având drept obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 30.09.2014, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când CURTEA, din lipsă de timp pentru a delibera, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea hotărârii la data de 7.10.2014, 14.10.2014 și la 21.10.2014, când a hotărât:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2014, reclamantul E. H. a chemat în judecată pârâta A. de S. Financiară solicitând anularea Deciziei ASF nr. 257/21.01.2014, prin care a fost amendat cu 30.000 RON și a Deciziei ASF nr. 113/2.04.2014, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva deciziei de sancționare.
În motivarea acțiunii a arătat că este membru al Consiliului de S. al BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group (denumită Societatea) începând cu 17.06.2009 și până în prezent, societate administrată în sistem dualist. Astfel, Consiliul de S. exercită atribuțiile stabilite de Legea 31/1990, Legea 32/2000, legislația secundară emisă de CSA și de actul constitutiv al societății.
Legea 31/1990 interzice cu titlu imperativ Consiliului de S. să preia atribuții de conducere, esența acestei structuri corporative fiind de a supraveghe modul în care directoratul își desfășoară activitatea.
În urma controlului inopinat efectuat de ASF la societate în perioada 22.07.2013 – 26.08.2013, reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 RON prin decizia contestată, a cărei motivare în fapt rezidă, în opinia reclamantului, într-o alegație care nu are susținere în realitate.
Reclamantul arată că alegația conform căreia este responsabil de încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. 3 din Ordinul CSA nr. 18/2009 este neîntemeiată și nefondată, întrucât fapta nu există din următoarele considerente:
Norma juridică pretins nerespectată impune ca, în cadrul sistemului de control intern, asigurătorii să definească reguli, proceduri și o structură organizatorică ierarhizată care să asigure o funcționare corectă a activității în cadrul societății și să urmărească conformitatea activității societății cu normele juridice, politica și procedurile societății.
În fapt, în cadrul Societății, subsumat ariei de control intern există reguli, proceduri și o structură organizatorică menite să asigure atât funcționarea corectă, cât și conformitatea activității cu cerințele incidente.
Justețea acestei susțineri este dovedită de următoarele argumente:
(a) Societatea are o procedură privind organizarea și funcționarea sistemului de control intern, aprobată prin Hotărârea Directoratului nr. 2 din 24 septembrie 2010, procedură intrată în vigoare la data de 1 octombrie 2010 (atașată ca Anexa 4 la prezenta cerere de chemare în judecată).
(b) în cadrul organigramei Societății (Ia orice moment în timp în cadrul perioadei supuse controlului) au existat în strictă concordanță cu prevederile legale incidente inter alia următoarele structuri organizatorice: (i) departamentul de audit intern aflat în subordinea directă a Consiliului de S., (ii) actuarul aflat în subordinea directă a Consiliului de S., (iii) departamentul de control intern aflat în subordinea directă a Președintelui Directoratului, (iv) departamentul de management al riscului aflat în subordinea directă a Președintelui Directoratului, (v) departamentul de control și metodologie aflat în subordinea directă a Președintelui Directoratului. Or, toate aceste departamente nu numai că fac dovada existenței unei structuri organizatorice ierarhizate, ci concură tocmai la asigurarea funcționării corecte a Societății și la asigurarea conformității cu cerințele legale.
(c) în ceea ce privește departamentul de audit intern - pârghia cea mai utilă și eficientă aflată la îndemâna Consiliului de S. pentru supravegherea modului de realizare a administrării riscurilor și a sistemului de control intern astfel încât să obțină o asigurare rezonabilă că acestea funcționează în mod corespunzător" - Consiliul de S. a aprobat la data de 29 noiembrie 2010 Statutul Activității de Audit Intern în cadrul Societății, precum și Codul de Etică al Auditorului Intern (ambele documente atașate ca Anexa 6);
(d) în plus, în conformitate cu cerințele Ordinului 18, în cadrul Societății există comitet de audit organizat în cadrul Consiliului de S., comitet consultativ care are propriul regulament de organizare și funcționare, iar la nivelul conducerii executive există comitetul de management al riscurilor care operează în conformitate cu ghidul de inventariere a riscurilor și cu politica de evaluare a riscurilor aprobate de Directoratul Societății prin Hotărârea nr. 2 din 11 februarie;
(e) după informațiile deținute de reclamant, la nici un moment în timp CSA/ASF nu a considerat (fie ca urmare a procedurilor de control permanent sau de control periodic sau inopinat) că procedurile Societății privind controlul intern, auditul intern și managementul riscurilor și/sau organigrama Societății nu sunt adecvate și ar trebui modificate. Mai mult decât atât, în cadrul Procesului Verbal nu se face nici o mențiune cu privire la faptul că vreuna dintre procedurile menționate la lit. (a), (c) și (d) de mai sus sunt inadecvate sau înregistrează deficiențe și, implicit, nu s-a solicitat modificarea acestora.
Argumentele de mai sus demonstrează cu claritate faptul că Societatea respectă întocmai prevederile art. 3 lit. (e) din Ordinul 18, mai ales în contextul în care în cadrul Procesului Verbal (document care stă la baza emiterii Deciziei Inițiale) nu există nici un argument care să susțină contrariul.
Alegația potrivit căreia reclamantul ca membru al Consiliului de S. este culpabil pentru nerespectarea prevederilor art, 35 alin. (1) și alin. (2) litera f din Ordinul 18 este nefondată și netemeinică și, implicit sancțiunea aplicată este lipsită de temei legal deoarece fapta nu există, având în vedere următoarele considerente:
Art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. f din Ordinul 18 impune obligația Consiliului de S. de a "verifica dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politici¬lor stabilite".
În cursul perioadei supuse controlului Consiliul de S. și-a exercitat întocmai atribuția menționată anterior prin aceea că a solicitat, a analizat, a discutat:
(a) planul de audit intern pentru anul 2011, precum și strategia de audit intern pentru perioada 2011-2012 (ședința din data de 29 noiembrie 2010) ;
(b) planul de audit intern pentru anul 2012, precum și strategia de audit intern pentru perioada 2012-2014 (ședința din data de 13 decembrie 2011);
(c) planul de audit intern pentru anul 2013, precum și strategia de audit intern pentru perioada 2013-2015 (ședința din data de 12 decembrie 2012) ;
(d) cu regularitate trimestrială și anuală au fost aprobate rapoartele privind activitatea de audit intern, rapoarte care detaliau misiunile de audit întreprinse, constatările referitoare la neregularitățile identificate, precum și recomandările pentru înlăturarea acestor neregularități; totodată, la nivelul Consiliului de S. erau prezentate și verificările cu privire la stadiul implementării recomandărilor; astfel rapoartele anuale de audit intern aferente perioadei supuse controlului au fost aprobate după cum urmează: raportul de audit intern pentru 2012 a fost aprobat în ședința din data de 7 iunie 2013, iar raportul de audit intern pentru 2011 a fost aprobat în ședința din data de 15 iunie 2012;
(e) politica de risc a Societății, rapoartele privind profilul de risc și rapoartele privind managementul riscului (pentru anul 2011 aprobate în ședința din data de 21 iunie 2012, iar pentru anul 2012 aprobate în ședința din data de 7 iunie 2013);
Se mai arată că documentele aprobate de Consiliul de S. erau analizate și aprobate în prealabil de comitetul de audit organizat la nivelul Consiliului de S..
În ceea ce privește misiunile de audit intern, după cum se observă din analiza rapoartelor de audit intern, acestea au vizat printre altele sistemul de control intern, sistemul de management al riscului, precum și aspecte referitoare la contractele de asigurare de grup pentru angajați. în mod constant rapoartele de audit intern au menționat faptul că nu au fost identificate neregularități sau neconformități care să aibă un impact semnifica¬tiv asupra activității Societății; chiar și aspectele minore au fost abordate în mod corespunzător, așa cum de altfel impune chiar cadrul normativ aplicabil, prin luarea de măsuri pentru înlăturarea acestor neconformități minore. Prin urmare, raportat la informațiile accesibile Consiliului de S. concluzia era aceea că mecanismele de control intern și management al riscului funcționează, existând și aspecte care necesitau îmbunătățiri, aspecte tratate corect prin stabilirea unui plan de acțiune și monitorizarea implementării acestuia.
Extrem de important este faptul că la nici un moment în timp în cadrul perioadei supuse controlului nici Directoratul Societății, nici auditul intern, nici comitetul de management al riscurilor, nici actuarul, nici auditorul independent nu au sesizat Consiliului de S. existența oricăror probleme semnificative în ceea ce privește eficacitatea sistemului de control intern, a sistemului de management al riscului sau în ceea ce privește aspectele reținute în motivarea de fapt a Deciziei în legătură cu contractele de asigurare de grup pentru angajați. Fiecare dintre aceste entități erau obligate de lege să semnaleze aceste aspecte Consiliului de S. (în susținere sunt invocate prevederile art. 12 din Legea Asigurărilor și prevederile art. 8 și art. 31 din Ordinul 18).
În ceea ce privește recomandările auditorului extern PricewaterhouseCoopers Audit SRL, adresate Directorului Financiar al Societății, în legătură cu controlul intern și care nu au fost prezentate deloc în cadrul vreunei ședințe a Consiliului de S., acestea nu surprind constatările retinute de ASF în Decizia Inițială în legătură cu contractele de asigurare de grup pentru angajați. În plus, niciuna dintre recomandările formulate nu vizează probleme care pot afecta semnificativ sistemul de control intern și, ca urmare, ar trebui rezolvate urgent; acestea se referă la aspecte care nu reprezintă cea mai bună practică în domeniu și ar trebui aliniate la cele mai bune practici. Pentru acestea, Societatea prin Directorat a stabilit un plan de măsuri menite să implementeze recomandările auditorului extern. Constatările auditorului extern sunt în consonanță cu cele ale auditorului intern și s-au întreprins demersurile necesare pentru implementarea acestora.
Existența unor elemente în activitatea Societății care puteau și trebuiau îmbunătățite sau care necesitau remediere a constituit pentru Consiliul de S. dovada faptului că auditul intern și controlul intern funcționau. Subliniem faptul că dacă Reclamantul ar fi primit constant rapoarte în care se consemna că totul este perfect, că totul se desfășoară potrivit procedurilor interne, că nu există nici un aspect care necesită îmbunătățiri, atunci Reclamantul ar fi avut suspiciuni temeinice referitor la faptul că sistemele de audit intern, control intern sau management al riscurilor nu sunt efective și nu funcționează în mod corespunzător.
Raportat la elementele de mai sus, concluzia este aceea că membrii Consiliul de S. și, prin urmare, și Reclamantul și-au îndeplinit în mod corespunzător toate obligațiile de supraveghere care le revin prin raportare la cadrul normativ aplicabil, care stabilește că (a) nu membrii Consiliului de S. sunt responsabili pentru implementarea adecvată a sistemului de control intern și de management al riscului, ci Directoratul Societății și că (b) Consiliul de S. nu poate prelua atribuții de conducere.
În plus, este evident faptul că nici un consiliu de supraveghere nu își poate exercita atribuțiile decât raportat la informațiile pe care le deține și că, în cazul în care informații relevante nu ajung la cunoștința consiliului de supraveghere, este faptic imposibil pentru acesta să poată întreprinde demersuri raportat la informații pe care nu le cunoaște. Astfel, în contextul în care la nici un moment în timp Consiliul de S. și implicit nu a fost informat cu privire la deficiențele consemnate de ASF în legătură cu contractul de asigurare de grup pentru angajați (mai ales în condițiile în care fuseseră misiuni de audit intern în legătură cu acest produs) este cel puțin nerezonabil și cu siguranță nelegal ca cineva să susțină că o persoana poate fi culpabilă pentru o faptă pe care nici măcar nu a cunoscut-o și care nu intră în atribuțiile sale. Raportat la ansamblul sancțiunilor dispuse de ASF în baza Procesului Verbal, se remarcă faptul că ASF însuși nu consideră că există deficiențe semnificative la nivelul sistemului de control intern și de management al riscului deoarece sancțiunile aplicate Directoratului au ca temei factual ideea că membrii Directoratului nu au urmărit dacă personalul Societății își cunoaște propriul rol și propriile responsabilități, iar nu deficiențe de ansamblu ale sistemelor de control intern și de management al riscului. Or, în contextul în care potrivit Ordinului 18 Directoratul este direct responsabil pentru stabilirea și implementarea unui sistem de detectare a deficiențelor sistemului de control intern, o eventuală ineficiență factuală a sistemului de control intern este imputabilă în primul rând și în mod direct Directoratului, iar nu Consiliului de S..
Totodată, în contextul în care setul de reguli interne ale Societății și modul în care Consiliul de S. își îndeplinește atribuțiile care îi revin în legătură cu controlul intern și managementul riscului nu au înregistrat modificări semnificative de-a lungul timpului, se reține că la controlul de fond periodic realizat de CSA în 2008 au fost verificate sistemele de control intern și management al riscului neexistând nici o consta-tare a CSA care să releve existența vreunor probleme în această materie (a se vedea în acest sens Procesul Verbal al CSA încheiat la data de 21 iulie 2008, atașat ca Anexa 12).
Consiliul de S. al societății a acționat întotdeauna cu maximă diligență în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, raportat la informațiile ce i-au fost aduse la cunoștință sau care i-au devenit cunoscute din surse terțe.
În acest sens au fost enumerate demersurile întreprinse în iulie 2013 când organele de cercetare penală au realizat o percheziție la sediul societății și anume:
a) Consiliul de S. a solicitat auditului intern al Societății să realizeze o misiune de audit specială în legătură cu produsul de asigurare menționat anterior, misiune focalizată inclusiv pe aspectele referitoare la controlul intern (a se vedea în acest sens Hotărârea Consiliului de S. din data de 19 iulie 2013 Anexa 13);
(b) Pentru a se asigura că va avea o imagine obiectivă asupra eficacității sistemelor de control intern și asupra modului în care a fost gestionat, de Directoratul Societății, fluxul de operațiuni în legătură cu contractul de asigurare de grup pentru angajați, Consiliul de S. a nu¬mit un expert independent cu reputație internațională, respectiv KPMG, pentru a verifica aceste aspecte (a se vedea în acest sens Hotărârea Consiliului de S. din data de 11 iulie 2013 Anexa 14);
(c) După ce a recepționat atât concluziile auditorului intern, cât și concluziile expertului independent, Consiliul de S. a solicitat insistent Directoratului Societății să pregătească un plan de acțiune menit să rezolve deficiențele constatate prin raportul KPMG;
(d) Constatând, între altele, faptul că reacția Președintelui Directoratului la solicitările Consiliului de S. nu era adecvată nevoii de rezolvare a problemelor semnalate de KPMG, Consiliul de S. a decis revocarea Președintelui Directoratului;
(e) În cursul anului 2013, Consiliul de S. a mai decis o . schimbări la nivelul Directoratului între care se numără încetarea mandatului dlui. C. B. ca membru al Directoratului și numirea dnei. D. V. ca membru al Directoratului, precum și a dlui. S. M. ca Președinte al Directoratului (procedura de aprobare a dlui. M. de către ASF fiind încă în derulare).
Reclamantul apreciază că este nefondată și netemeinică susținerea că ar fi culpabil de nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 lit. b din Legea 32/2000 care instituie generic în sarcina societății obligația de a supraveghea activitatea personalului propriu, a unităților din subordine și a agenților, obligație ce revine Directoratului societății, acesta fiind îndreptățit și obligat de normele juridice care îi sunt aplicabile să asigure funcționarea corectă și adecvată a Societății.
O intervenție directă a Consiliului de S. asupra activității personalului angajat a sau a agenților Societății ar echivala cu asumarea unor atribuții de conducere, ceea ce este în mod expres interzis de Legea Societăților.
Singurele persoane subordonate ierarhic direct Consiliului de S. sunt membrii Directoratului, actuarul și persoanele din cadrul Departamentului de Audit Intern.
Se mai arată în acțiune că faptele despre care ASF susține că este culpabil reclamantul nu există în procesul-verbal încheiat în urma controlului, ceea ce demonstrează netemeinicia deciziei de sancționare, care nu conține probe cu privire la modul în care reclamantul nu și-a îndeplinit atribuțiile și cu privire la faptul că a acționat cu neglijență.
Reclamantul susține că decizia nr. 113/2.04.2014 nu conține motivele pentru care plângerea a fost respinsă, ASF nu a putut combate argumentele care susțineau plângerea, astfel că decizia este nefondată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât potrivit procesului-verbal încheiat în urma controlului, s-a constatat că sistemul de control intern al societății nu a funcționat.
Au fost invocate dispozițiile art. 1 pct. 14, art. 3, art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 18/2009 susținându-se că la societățile care au un sistem de conducere dualist, Consiliul de S. are atribuții de conducere administrativă a societății, conducere care este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient.
Împrejurările de fapt sesizate de echipa de control și care au făcut dovada încălcării dispozițiilor contractuale sau procedurale pentru care au fost sancționați membrii Consiliului de S. al societății au fost reținute în procesul-verbal nr. B –_/1.10.2013.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii arătând că pârâta nu aduce niciun contraargument la motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.
Subliniază faptul că printre obiectivele misiunilor de audit, aprobate de Consiliul de S., s-au numărat și aspecte referitoare la polițele verificate de ASF și că, la niciun moment nu au fost aduse în atenția Consiliului de S. aspecte de tipul celor invocate de ASF ca urmare a controlului. Nici Directoratul și nici auditorul extern care a făcut o verificare a eficacității sistemului de control intern nu au semnalat Consiliului de S. deficiențe majore în funcționarea sistemului de control intern.
Au fost depuse la dosar actele administrative contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.
Analizând proba cu înscrisuri administrată în cauză, Curtea reține în fapt că prin Decizia nr. 257/21.01.2014 emisă de ASF, reclamantul, în calitate de persoană semnificativă/membru consiliu de supraveghere la societate, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 lei, în conformitate cu art. 39 alin. 3 lit. c din Legea 32/2000.
S-a reținut în decizie că în urma controlului inopinat efectuat în perioada 22.07.2013 – 26.08.2013 la societate, au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați – Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului și cu încălcarea prevederilor procedurilor interne ale societății privind „Încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup”, referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului, ceea ce conduce la concluzia că sistemul de control intern al societății nu a funcționat.
S-a menționat în decizie că au fost încălcate dispozițiile art. 3 lit. e, art. 35 alin. 1 și alin. 2 lit. f din Ordinul nr. 18/2009, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 lit. b din Legea 32/2000.
Fapta constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. a și lit. d din Legea 32/2000.
Se mai arată în motivarea deciziei că, întrucât nu a verificat dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite, responsabil pentru aceste deficiențe constatate în activitatea asigurătorului este reclamantul – persoană semnificativă/membru consiliu de supraveghere la societate.
Plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva deciziei de sancționare a fost respinsă prin Decizia ASF nr. 113/2.04.2014.
Curtea apreciază că acțiunea este neîntemeiată, față de următoarele considerente:
Reclamantul este membru al consiliului de supraveghere al societății începând cu data de 17.06.2009, societate care este administrată în sistem dualist.
Prin Ordinul CSA nr. 18/2009 au fost aprobate Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasigurători, care la art. 1 pct. 14 definesc noțiunea de control intern ca fiind procesul continuu la care participă conducerea administrativă, conducerea executivă, precum și întregul personal al asigurătorilor, prin care se furnizează o asigurare rezonabilă asupra atingerii obiectivelor prevăzute la art. 3.
Conform art. 1 pct. 15 din același ordin, conducerea administrativă este reprezentată de consiliul de administrație sau consiliul de supraveghere, pentru societățile care au adoptat sistemul dualist de conducere.
Cum societatea în discuție este administrată în sistem dualist, rezultă că revine consiliului de supraveghere conducerea administrativă a societății.
Potrivit art. 35 alin. 1 din ordinul sus menționat, conducerea administrativă a asigurătorilor/reasigurătorilor este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient, alin. 2 al aceluiași articol reglementând atribuțiile conducerii administrative, printre acestea numărându-se și atribuția de la lit. f, aceea de a verifica dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor, conform politicilor stabilite.
În condițiile în care reclamantul este membru al consiliului de supraveghere al societății, consiliu care exercită conducerea administrativă a societății, iar această conducere este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient, se reține că reclamantul este responsabil pentru nefuncționarea sistemului de control intern al societății.
Susține reclamantul că în procesul-verbal încheiat ca urmare a controlului nu există nicio constatare conform căreia consiliul de supraveghere nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile sau că ar fi încălcat normele legale reținute în decizia de sancționare.
Astfel, faptele despre care ASF susține că sunt culpabile reclamantul nu exista în cadrul procesului-verbal.
Susținerea este neîntemeiată, întrucât în procesul - verbal nr. B –_/1.10.2013, care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare, se face referire la identificarea contractelor de asigurare de grup pentru angajați – Employee Benefits (EB), pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății, cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului, precizându-se că „pentru răscumpărarea parțială nu este respectată limita de 90 % din valoarea Contului de investiții”.
Astfel, se face referire la încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului.
Totodată, se face referire și la încălcarea Procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului, menționându-se că prin procedura privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup, în vigoare la data de 1.03.2013, s-au introdus următoarele: (…) răscumpărarea este posibilă doar pentru clauza de economisire și doar dacă au trecut minim 6 luni de la încheierea asigurării și plățile sunt la zi (…) nerespectarea termenului de 6 luni de la data încheierii contractelor de asigurare și până la data răscumpărării constatată de echipa de control, s-a efectuat în baza analizării „Situației privind răscumpărările parțiale” pusă la dispoziția echipei de control de către societate.
Aceste constatări reținute în procesul-verbal de control fundamentează concluzia că sistemul de control intern al societății nu a funcționat, că reclamantul nu a verificat, în calitate de membru al consiliului de supraveghere, dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor, conform politicilor stabilite, astfel că actul întocmit de echipa de control face referire la faptele culpabile ale reclamantului.
Se invocă în acțiune faptul că societatea are o procedură privind organizarea și funcționarea sistemului de control intern, intrată în vigoare la 1.10.2010, sunt enumerate structurile organizatorice din cadrul organigramei societății, se face referire la departamentul de audit intern considerat pârghia cea mai utilă și eficientă, aflată la îndemâna consiliului de supraveghere pentru supravegherea modului de realizare a administrării riscurilor și a sistemului de control intern și se susține că pârâta sau CSA nu a considerat că procedurile societății privind controlul intern, auditul intern și managementul riscurilor și/sau organigrama societății nu sunt adecvate și ar trebui modificate.
Sub acest aspect, Curtea reține că sancțiunea contravențională a fost aplicată reclamantului nu pentru că procedurile societății sus menționate nu erau adecvate și nu au fost modificate, ci pentru că nu a verificat dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor, conform politicilor stabilite.
În decizia de sancționare se reține încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. e din Ordinul nr. 18/2009 conform cărora în cadrul sistemului de control intern, asigurătorii/reasigurătorii trebuie (…) să urmărească conformitatea activității societății cu reglementările legale în vigoare, politica și procedurile societății.
De asemenea, se reține încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 și alin. 2 lit. f din același ordin rezultând, așadar, că sancțiunea vizează modul de verificare a implementării sistemului de control intern și de gestiune a riscurilor și nu caracterul inadecvat al procedurilor societății, astfel că este irelevantă în soluționarea cauzei susținerea că în procesul-verbal de control nu se face nicio mențiune cu privire la faptul că vreuna dintre proceduri este inadecvată sau înregistrează deficiențe.
Sunt enumerate în acțiune măsurile luate de consiliul de supraveghere în perioada supusă controlului, în exercitarea atribuției prevăzute de art. 35 alin. 2 lit. f din Ordinul nr. 18/2009, dar din proba cu înscrisuri administrată în cauză reiese că nu a funcționat sistemul de control intern al societății, din moment ce au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului, dar și cu încălcarea prevederilor procedurilor interne ale societății.
Aceasta înseamnă că măsurile pe care le invocă reclamantul nu au fost de natură să asigure funcționarea sistemului de control intern al societății, acest aspect fiind reținut și cu privire la faptul că documentele aprobate de consiliul de supraveghere erau analizate și aprobate în prealabil de comitetul de audit organizat la nivelul consiliului de supraveghere.
Se mai arată că în cadrul perioadei supuse controlului, Directoratul societății, auditul intern, comitetul de management al riscurilor, actuarul, auditorul independent nu au sesizat consiliului de supraveghere existența oricăror probleme semnificative în ceea ce privește eficacitatea sistemului de control intern, a sistemului de management al riscului sau aspectele reținute în motivarea în fapt a deciziei, în legătură cu contractele de asigurare de grup pentru angajați. Aceste entități erau obligate de lege (art. 12 din Legea 32/2000, art. 8 și art. 31 din Ordinul nr. 18/2009) să semnaleze aceste aspecte consiliului de supraveghere.
Acest argument nu poate constitui un motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, întrucât responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient este conducerea administrativă a asigurătorilor/reasigurătorilor, conform art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 18/2009 (în speță, consiliul de supraveghere).
În consecință, este vădit nefondată susținerea că nu membrii acestui consiliu sunt responsabili pentru implementarea adecvată a sistemului de control intern și de management al riscului, ci Directoratul societății și că acest consiliu nu poate prelua atribuții de conducere.
Așa cum s-a arătat, conducerea administrativă a societății, care a adoptat sistemul dualist de conducere, este asigurată de consiliul de supraveghere, iar înscrisurile depuse la dosar nu susțin concluzia reclamantului că membrii consiliului de supraveghere și-au îndeplinit în mod corespunzător toate obligațiile care le revin prin raportare la cadrul normativ aplicabil.
Mai arată reclamantul că potrivit Ordinului nr. 18/2009, Directoratul este direct responsabil pentru stabilirea și implementarea unui sistem de detectare a deficiențelor sistemului de control intern, astfel că o eventuală ineficiență factuală a sistemului de control intern este imputabilă în primul rând și în mod direct Directoratului și nu consiliului de supraveghere.
În exprimarea unui asemenea punct de vedere, reclamantul nu ține cont de dispozițiile art. 35 alin. 1 din ordinul invocat și de faptul că responsabilitatea pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient implică și responsabilitatea pentru stabilirea și implementarea sistemului de detectare a deficiențelor sistemului de control intern, fiind evident că eficiența sistemului de control intern depinde și de posibilitatea de a detecta în timp util și în mod corespunzător deficiențele acestuia, pentru a le putea remedia.
Se face referire în acțiune și la controlul de fond periodic realizat de CSA în 2008, când au fost verificate sistemele de control intern și management al riscului, neexistând nicio constatare a CSA privind probleme în această materie și la faptul că setul de reguli interne ale societății și modul în care consiliul de supraveghere își îndeplinește atribuțiile ce îi revin în legătură cu controlul intern și managementul riscului, nu au înregistrat modificări semnificative de-al lungul timpului.
Instanța apreciază că lipsa constatării unor probleme în materia controlului intern și a managementului riscului la controlul anterior nu exclude apariția unor încălcări ale Ordinului nr. 18/2009 ulterior finalizării controlului.
Mai mult, chiar în acțiune se precizează că societatea are o procedură privind organizarea și funcționarea sistemului de control intern, aprobată prin Hotărârea Directoratului nr. 2/24.09.2010, intrată în vigoare la 1.10.2010, fiind vorba despre o altă procedură decât cea vizată de controlul care a avut loc în anul 2008.
Reclamantul enumeră demersurile întreprinse de consiliul de supraveghere în exercitarea atribuțiilor care îi revin, în luna iulie 2013, când organele de cercetare penală au realizat o percheziție la sediul societății, în cadrul procedurilor de urmărire penală care vizau suspiciuni legate de tratamentul fiscal aplicat de clienții societății în legătură cu produsul contract de asigurare de grup pentru angajați.
Curtea constată că, deși au fost luate o . măsuri, acestea nu au prevenit încălcarea normelor menționate în decizia de sancționare: art. 3 lit. e, art. 35 alin. 1 și alin. 2 lit. f din Ordinul nr. 18/2009, art. 20 alin. 3 lit. b din Legea 32/2000, sub aspectul contractelor de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB), al efectuării răscumpărării parțiale de către angajații societății.
Se mai arată în acțiune că responsabilitatea pentru o eventuală nerespectare a dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 32/2000 revine Directoratului, aspect reconfirmat prin dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordinul nr. 18/2009.
Curtea reține că potrivit art. 36 alin. 1 din acest ordin, conducerea executivă a asigurătorului/reasigurătorului are responsabilități pe linia monitorizării funcționării adecvate și eficiente a sistemului de control intern, dar această responsabilitate nu înlătură responsabilitatea ce revine consiliului de supraveghere, conform art. 35 alin. 1 din ordin, sub aspectul stabilirii și menținerii unui sistem de control intern adecvat și eficient.
Cu privire la decizia de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei de sancționare, reclamantul susține că aceasta conține referiri doar la o . prevederi legale care statuează atribuțiile consiliului de supraveghere, fără a face referire la faptele care au determinat ASF să aplice sancțiunea sau a modului în care acțiunile consiliului de supraveghere reprezintă o încălcare a prevederilor legale aplicabile.
Curtea apreciază că decizia este motivată, chiar dacă este vorba despre o motivare succintă, pârâta indicând temeiul de drept al soluției de respingere a plângerii, motivele de fapt care au determinat aplicarea amenzii fiind precizate în decizia de sancționare.
Față de toate aceste considerente, constatând că actele administrative contestate sunt legale, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul E. H., cu domiciliul procesual ales la SCA SCHOENHERR și ASOCIAȚII, cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu pârâta A. de S. Financiară, cu sediul în București, sector 5, Splaiul Independenței, nr. 15, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-M. C. R. O.
Red. C.M.C.
Tehnored. R.O./4 ex./9.01.2015
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 630/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 6846/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
