Pretentii. Decizia nr. 634/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 634/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 29/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 634
Ședința publică de la 30.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
JUDECĂTOR - J. A.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă . SRL și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 445/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au solicitat judecarea recursurilor și în lipsa lor, după care,
Potrivit dispozițiilor OG 74/2013 și HG 520/2013, Curtea constată transmiterea calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași.
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursurile în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr._, reclamanta S.C. V. S. AUTO S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 8.370 lei reprezentând taxă de poluare, a dobânzii legale calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, anularea adresei nr._/11.12.2012, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autovehicul second hand, marca M., iar pentru a înmatricula autovehiculul în România reclamantul a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 8.370 lei conform OUG nr. 50/2008.
Se mai arată de reclamantă că a formulat o cerere la AFP Călărași pentru restituirea acestei taxe, cerere care însă a fost respinsă, iar prin adresa sus indicată i s-a comunicat refuzul de restituire a taxei.
Apreciază reclamanta că taxa percepută de pârâtă este în contradicție cu reglementările UE acceptate și de România, fiind încălcate dispozițiile art.90 par.1 din TFUE.
Față de considerentele menționate, reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept a invocat dispozițiile art. 148 din Constituția României, OUG nr. 50/2008, art. 90 din TCE.
In dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
In termen legal, pârâta AFPM Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei în principal, pe cale de excepție.
S-a invocat de pârâtă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, în raport de dispozițiile art. 205 și urm. Cod pr.fiscal coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr.554/2004, având în vedere că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă în termenul legal împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxe de poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
In drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
In susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.
A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. S. Auto SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași.
A obligat pârâta să restituie reclamantei taxa de poluare în sumă de 8.370 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
A dispus anularea dispoziției nr._/2012.
A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Tribunalul a analizat cu prioritate, conform art. 137 alin.1 Cod pr.civilă excepția invocată prin întâmpinare de pârâtă pe care a respins-o pe motiv că nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile..
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autovehicul sencond-hand, marca M., iar în România a plătit o taxă specială pentru înmatriculare în cuantum de 8.370 lei, achitată cu chitanța depusă în copie la dosar.
Reclamanta consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art. 90 al.1 ale Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei de 8.370 lei, însă pârâta a refuzat acest lucru.
Tribunalul reține că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr. 343/2000 și art. 2142 – 2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin OUG nr. 50/21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de l iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Potrivit art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară autoritățile fiscale.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).
Autoturismul reclamantei nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008, în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.).
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul OUG 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile art. 4 lit.a din OUG nr. 50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cele similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
In consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și dispozițiile art. 148 al.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană, fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.
Pe fond, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. S. AUTO SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași.
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 8.370 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
A respins cererea reclamantei de plată a dobânzii fiscale de la data plății taxei, având în vedere dispozițiile art.124 Cod proc.fiscală, constatând că nu a formulat o astfel de solicitare și în fața organului fiscal.
A anulat decizia nr._/2012, ca o consecință a faptului că reclamanta nu datorează taxa de poluare, care a fost percepută nelegal.
În baza art. 274 alin.1 Cod proc.civ., a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 400 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile.
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului asa cum a fost formulat, in sensul admiterii capătului de cerere avind ca obiect si obligarea pârâtei la plata dobânzii legale si a indicelui de inflație aferente taxei de poluare, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 663,3 ron, in loc de 400 ron.
În motivarea recursului, a arătat că a formulat acțiune in contencios administrativ, solicitind instanței de judecata sa constate ca preluarea sumei de 8370 ron cu titlu de taxa de poluare s-a făcut in mod nelegal, cu nerespectarea legislației europene in materie, astfel incât se impune admiterea acțiunii, restituirea sumei datorate cu acest titlu, actualizata cu dobânda legala de la data plații la data restituirii efective a sumei.
Instanța de fond a admis numai in parte cererea pe care a formulat-o, in sensul ca a admis cererea de restituire a sumei efective, insa a respins cererea de obligarea a pârâtei si la plata dobânzii legale si a indicelui de inflație, motivate de faptul ca nu ar fi formulat_o_astfel cerere in fata organului administrativ fiscal.
In realitate, analizind notificarea formulata prin care a efectuat procedura prealabila, necontencioasa, rezulta ca a solicitat atât obligarea la plata dobânzilor legale, cât si a indicelui de inflație aferent sumei, astfel incât se poate constata ca in mod greșit a apreciat instanța de fond ca, in cadrul prcedurii prealabile, nu ar fi formulat o astfel de cerere.
In consecința, constatând ca a solicitat si in cadrul procedurii prealabile obligarea pârâtei la plata indicelui de inflație si a dobânzii legale aferente sumei, urmează sa se constate ca instanța de fond a procedat in mod nemeteinic atunci când a respins acest capăt de cerere.
Al doilea motiv de recurs privește greșita obligare la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de numai 400 ron, atit timp cât la dosar s-au depus dovezi in sensul efectuării unor cheltuieli in cuantum total de 663,3 3 ron constând in onorariu avocat 620 ron, taxa de timbru 43 ron si timbru judiciar in cuantum de 0,3 ron. lnstanta de fond menționează in motivare ca admite cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata fara nicio alta mențiune, insa in mod greșit obligă doar la plata sumei de 400 ron, desi totalul cheltuielilor efectuate in cauza este in cuantum de 663,3 ron, asa cum a arătat mai sus.
In drept, a invocat disppozițiile art. 299-316 C.p.c.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat si, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare in judecata.
În motivarea recursului, a arătat că, prin soluția pronunțata de instanța de fond, in mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilitatii si admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
Astfel, cu ocazia soluționării in fond a cauzei, a arătat ca in data de 06.07.2010, contestatoarea a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru inmatricularea autoturismului marca FORD, fabricat in anul 2004, norma de poluare R3 inmatriculat pentru prima data in 06.04.2004.
Urmare depunerii acestei cereri, a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/ 06.07.2010, insotita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului in aceeași zi.
Împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare, . SRL nu a formulat plângere prealabila in sensul Legii 554/2004 in termen legal.
F. de acest aspect, invocă excepția inadmisibilitatii acțiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 privind legea contenciosului administrativ.
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare a fost incasata ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezintă titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petent nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.
In practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/ 1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor „adrese” ale autorităților administrative prin care se comunică reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civilă în pretenții, de competența instanțelor de drept comun.
Pe fondul cauzei, apreciază că OUG 50/ 2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Referitor la invocarea hotărârii preliminare CJUE in baza art. 267 TFUE, menționează faptul ca aceasta este obligatorie numai pentru instanța de trimitere si numai in privința litigiului in cadrul căruia a fost formulata chestiunea prejudiciata.
Sistemul instituit de OUG 50/ 2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculul prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculare anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevăzute de OUG nr. 50/ 2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre .
A precizat faptul ca in data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Actul normativ mai sus menționat reglementează, de asemenea, posibilitatea si condițiile restituirii taxei de poluare.
In raport de cele menționate, apreciază drept inadmisibila prezenta cerere de chemare in judecata.
In drept, a invocat dispozițiile art. 3041 din Codul de procedura civila.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă:
Referitor la critica recurentei-pârâte privind soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției inadmisibilității cererii, Curtea constată că, prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei pronunțate în cadrul soluționării recursului în interesul legii că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
A constatat Înalta Curte că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare.
A mai reținut că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
A statuat instanța supremă că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, în mod legal a respins instanța de fond excepția inadmisibilității.
Taxa a fost plătită, de către intimata-reclamantă, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2009 cu prevederile art. 110 TFUE, invocată de către recurenta-pârâtă, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar din data de 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultând că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatei-reclamante reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Ca atare, susținerile recurentei-pârâte în sensul compatibilității taxei pe poluare achitate în cauză cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E., nu pot fi reținute.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă:
În recurs, recurenta-reclamantă a depus la dosar, în administrarea probei cu înscrisuri, copia cererii adresate Administrației Finanțelor Publice Călărași, prin care a solicitat restituirea taxei pe poluare, actualizată cu indicele de inflație și a dobânzilor legale calculate de la data plății până la data restituirii efective a sumei solicitate.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiție, „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04,, punctul 205, Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, punctul 65, Hotărârea din 18 aprilie 2013, I., C-565/11, punctul 21).”
De asemenea, prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, I., C-565/11, punctul 29, Curtea Europeană de Justiție a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Prin urmare, în urma constatării încălcării dreptului Uniunii prin încasarea taxei, se impune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente taxei pe poluare ce urmează a fi restituită, calculată de la data plății taxei, 6.07.2010, până la restituirea efectivă a acesteia, motivul de recurs invocat de către recurenta-reclamantă fiind întemeiat.
Art. 124 Cod procedură fiscală prevede că, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă.
Prin prisma textului legal invocat, cererea de actualizare a sumei supuse restituirii cu indicele de inflație este neîntemeiată, recurenta-reclamantă putând solicita doar dobânda fiscală mai sus arătată, aceasta fiind de natură să acopere integral prejudiciul suferit.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ.: „(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. (2) Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. (3) Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”
În cursul judecății în fața primei instanțe, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 663,3 lei, din care 620 lei onorariu de avocat, 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Prin sentința recurată, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, fără a motiva admiterea doar în parte a capătului de cerere având acest obiect.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantei, pârâta fiind partea care „a căzut în pretenții” iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamantă, se impunea obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă, neputându-se reține vreun motiv pentru reducerea acestora.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și la plata dobânzii fiscale aferente taxei de poluare ce urmează a fi restituită, calculată de la data plății taxei - 6.07.2010 - până la restituirea efectivă a acesteia.
De asemenea, va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor ocazionate de judecarea fondului cauzei, în cuantum de 663,3 lei, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, ca nefondat.
Admite recursul recurentei S.C. V. S. AUTO S.R.L.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și la plata dobânzii fiscale aferente taxei de poluare ce urmează a fi restituită, calculată de la data plății taxei - 6.07.2010 - până la restituirea efectivă a acesteia.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor ocazionate de judecarea fondului cauzei, în cuantum de 663,3 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. A. C. R. I. J. A.
GREFIER,
S. I.
Red. CRI/ 2 ex.
Jud. fond – T. N.M.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 92/2014. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 5195/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
