Despăgubire. Decizia nr. 5195/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 5195/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 2759/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5195
Ședința publică din data de 19.06. 2014
Completul constituit din:
Președinte - C.-M. C.
Judecător - O. D. P.
Judecător – M. B.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1270/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. S., G. G., P. D., P. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 486 Noul Cod de Procedură Civilă invocă excepția nulității recursului și reține dosarul în pronunțare asupra acestei excepții.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr.1270/25.09.2013, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții M. S., G. G., P. DIȚA și P. G., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, a obligat pârâtul să plătească reclamantilor suma de_, 33 lei, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum, calculata de la data de 8 aprilie 2006 și până la data plații efective și să platească reclamantilor suma de 2000 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților invocând excepția prematurității cererii, în raport de disp.art.1 alin. 1 și 2 din OUG 10/2013, din care rezultă că nu este exigibilă în momentul de față creanța reclamanților.
Cu privire la solicitarea de actualizare a compensațiilor a invocat disp.art.1 alin.4 din OUG 10/2013, iar referitor la plata cheltuielilor de judecată a invocat jurisprudența CEDO și art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp.art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
Curtea a solicitat recurentei să depună cererea de recurs semnată de consilier juridic și delegația consilierului juridic, în conformitate cu art.486 alin.1 lit.e, art. 486 alin.2 și art. 84 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, a solicitat ca recurenta să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, prevăzute de art.488 din noul Cod de procedură civilă.
Ca răspuns la solicitarea instanței, recurenta a precizat că recursul a fost semnat de șeful Serviciului de contencios Lg.290/2003 și Lg.9/1998 din cadrul Direcției Juridice și de C. a ANRP, fiind atașate fișa postului și ordinul prin care a fost numită în funcția publică de consilier juridic.
Totodată, cu privire la motivele de nelegalitate invocate în susținerea recursului, a precizat că sunt întemeiate pe disp.art.488 alin.1 pct.8 din noul Cod de procedură civilă.
Acestor precizări, recurenta a atașat un exemplar al cererii de recurs, având același conținut cu cererea depusă inițial, acest exemplar având mențiunea că este întocmită de consilier N. F., dar la dosar nu a fost depusă delegația consilierului care a întocmit cererea.
Potrivit art.486 alin.1 lit.a din noul Cod de procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni (…)numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea, alin.2 al aceluiași articol prevăzând că la cererea de recurs se vor atașa (…) după caz, delegația consilierului juridic.
A..3 al aceluiași articol stabilește că mențiunile prevăzute la alin.1 lit.a și c-e, precum și cerințele menționate la alin.2 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Curtea constată că recurenta nu a depus delegația consilierului juridic care a întocmit și semnat cererea de recurs, mențiune obligatorie a cărei lipsă este sancționată cu nulitatea cererii.
Ordinul prin care șeful Serviciului de contencios Lg.290/2003 și Lg.9/1998 a fost numit în funcția de consilier juridic și fișa de post a acestuia, înscrisuri care au fost depuse la dosar, sunt irelevante în cauză, din moment ce art.486 din noul Cod de procedură civilă se referă în mod expres la consilierul juridic care a întocmit cererea de recurs.
Or, în speță, potrivit mențiunilor din cererea de recurs care a fost anexată adresei nr.8271/DJC/17.12.2013 emisă de ANRP, rezultă că cererea de recurs a fost întocmită de consilier N. F. și nu de către șef Serviciu E. M., delegația consilierului care a întocmit cererea nefiind depusă la dosar.
Față de aceste considerente, Curtea va admite excepția nulității recursului invocată din oficiu și va constata nulitatea recursului, față de disp.art.486 din noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1270/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. S., G. G., P. D., P. G..
Constată nulitatea recursului față de art. 486 Noul Cod de Procedură Civilă .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. O. D. P. M. B.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 2 ex./ C.C.M./Tehnored.
Tribunalul Teleorman
Jud. fond T. I.
← Pretentii. Decizia nr. 634/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
---|