Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1629/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1629/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 69865/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1629
Ședința publică de la 3.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR P. H.
JUDECĂTOR F. G. A.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3941/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. A. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 27.02.2014, la serviciul registratură, intimata-reclamantă a depus concluzii scrise, într-un singur exemplar, după care:
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cererii de recurs.
Intimata-reclamantă, personal, solicită instanței de judecată respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra fondului cererii de recurs.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 31.10.2011 la Tribunalul București – Secția a IX-a, sub nr._ /CA/2011, reclamanta S. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația F. pentru Mediu, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/14.07.2011 emisă de AFP Sector 6, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.225 lei, achitată la data de 14.07.2011, cu aplicarea dobânzii fiscale la suma plătită de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei.
Reclamanta a arătat că a achitat, conform OUG nr.50/2008, în data de 14.07.2011, taxa de poluare percepută de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6, în valoare de 8.225 lei, pentru un autovehicul folosit, marca Opel Zafira, anterior înmatriculat într-o țară a Uniunii Europene.
Reclamanta a fost obligată la plata taxei de poluare, prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/14.07.2011 a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, fiind achitată suma de 8.225 lei.
Reclamanta a solicitat pârâtei AFP Sector 6 restituirea sumei de 8.225 lei, apreciind că taxa de poluare, prevăzută de OUG nr.50/2008, este nelegală, contravenind prevederilor legislației comunitare – solicitare înregistrată cu nr._ din 28.07.2011.
Reclamanta consideră că pârâta a refuzat să restituie suma achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturisme și autovehicule, însă, în opinia sa, această taxă trebuie restituită, deoarece dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin legislației comunitare.
Atâta timp cat în România nu se percepea la data respectivă nici o taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate în tara, ci doar pentru cele înmatriculate în alte state și reînmatriculate in România, după aducerea lor în țară, reclamanta apreciază că s-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Comunitatea Europeană și care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru România legislația comunitară este obligatorie, se aplică in mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art. 148 din Constituția Românei, având in vedere că de la data de 1.01.2007 este membru al Uniunii Europene.
Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art.148 din Constituția României, art.8 din Legea nr. 554/2004, O.G. 9/2000, OUG nr.50/2008 și a depus la dosar înscrisuri în legătură cu aspectele menționate în cererea de chemare în judecată.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantei, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, pentru că nu s-a contestat Decizia de soluționare a contestației formulată împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare și lipsei calității sale procesuale pasive, pentru că decizia de calcul al taxei de poluare este emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, nu de către DGFPMB și nici nu a încasat suma ce este solicitată de către reclamantă.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, în condițiile în care nu este vorba de un exces de putere, refuzul fiind motivat prin aplicarea actelor normative interne în vigoare, în speță OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, modificată, iar în ceea ce privește concordanța dreptului intern cu cel comunitar, nu autoritatea publică are competența constatării acestei stări de fapt.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii în raport de necontestarea deciziei.
S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 3941 din 17.10.2012 Tribunalul București a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea reclamantei și în consecință, a dipus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/14.07.2011 emisă de A.F.P. sector 6 București.
A obligat pârâtele A.F.P. Sector 6 și Administrația F. pentru Mediu la restituirea către reclamant a sumei de 8.225 lei sumă ce va fi indexată cu dobânda fiscală începând cu 12.09.2011 până la data restituirii efective.
Pentru a dispune astfel, instanța ia act că reclamanta a achiziționat din Germania, o țară a Uniunii Europene, un autoturism second-hand, marca Opel Zafira, având nr.de identificare WOLOAHM758G144703, data primei înmatriculări - 17.04.2008, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 8.225 lei cu titlu de taxă de poluare.
Această taxă de poluare a fost stabilită în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008, prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/14.07.2011 a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 5 București.
Reclamanta a solicitat pârâtei AFP Sector 5 restituirea sumei de 8.225 lei apreciind că taxa este nelegală, contravenind prevederilor legislației comunitare,
Prin Decizia nr.419/12.10.2011, DGFPMB - Serviciul soluționare contestații a soluționat contestația, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată.
Instanța reține că, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe primă înmatriculare, astfel cum este prevăzută de OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare, nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de primă înmatriculare.
Potrivit art.117 din O.G. nr.92/1996, se restituie, la cerere, debitorului, următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/1996, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de primă înmatriculare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Lg. nr.554/2004 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Pe fondul cererii, instanța apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantei, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanța reține că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 încalcă art.110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 1996) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art.110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București la restituirea sumei de 8.225 lei.
În ceea ce privește dobânda fiscală solicitată, instanța constată că potrivit art.994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/1996 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ., potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța reține că a existat rea-credință în sensul art.994 C.civ., motiv pentru care suma ce va fi restituită va fi indexată cu dobânda legală prevăzută de art.124 Cod alin.1 din Codul de Procedură Fiscală, corespunzătoare sumei de 8.225 lei de la data expirării termenului de 45 zile menționat de art.70 din Codul de Procedură Fiscală pentru soluționarea cererii de restituire, respectiv 12.09.2011, până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
A obligat la restituirea acestei sume și pârâta Administrația F. pentru Mediu, instanța reținând că, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr.686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr.50/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând modificarea în tot a hotărârii criticate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac recurenta arată că instanța fondului a încălcat principiul disponibilității, soluționând cauza în contradictoriu și cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6, fără ca această instituție să fie chemată în judecată.
De altfel, recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precizând că DGFPMB nu este nici organul care a încasat această taxă și nici nu gestionează această taxă, întrucât se face venit la bugetul F. pentru mediu.
Față de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului de față ca fiind nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din actele dosarului reclamanta intimată a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în calitate de organ emitent al deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare precum și în calitatea sa de reprezentant al Administraței Finanțelor Publice Sector 6, potrivit OPANAF nr.3411/2011, context în care apărările recurentei pe marginea lipsei calității procesuale pasive sunt neîntemeiate.
În fond, curtea constată că prima instanța a făcut o corectă dezlegare a compatibilității dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În afara celor menționate de tribunal, se impune a fi subliniat că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Ca atare, în mod întemeiat a hotărât instanța fondului că reclamanta este îndreptățită la restituirea taxei percepute în baza unui act normativ adoptat cu încălcarea legislației comunitare.
În egală măsură, considerentele tribunalului cu privire la temeinicia cererii de acordare a dobânzii legale sunt pe deplin valabile, reflectând aplicarea principiului reparării integrale și efective a prejudiciului suferit de reclamant prin impunerea taxei cu încălcarea principiului supremației dreptului comunitar.
În atare context, acțiunea reclamantei, prin care solicită restituirea taxei percepute în baza unui act normativ incompatibil cu legislația comunitară este admisibilă pe tărâmul dispozițiilor art.117 litera d din O.G. nr.50/2008 și întemeiată, considerente pentru care recursul civil de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3941/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. A. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. L. E. P. H. F. G. A.
GREFIER
M. G.-D.
Red. FG/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4144/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 259/2014. Curtea... → |
|---|
