Pretentii. Decizia nr. 2048/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2048/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 3926/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2048
Ședința publică de la data de 17.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
JUDECĂTOR - V. H.
GREFIER – M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (fosta Administrație a Finanțelor Publice Slobozia), împotriva sentinței civile nr. 153F/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea repune cauza pe rol, având în vedere că nu mai subzistă motivul care a determinat suspendarea judecății, căci prin ordonanța din 03.02.2014 a fost soluționată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cauza C214/13 “C.”, după care, constatând că a fost solicitată judecata în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.(1865), constată cauza în stare de judecată și reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.153/F din 17.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a dispus: admite în parte cererea formulată de reclamantul C. D. împotriva pârâtei A.F.P. Slobozia și a chematului în garanție Administrația F. pentru Mediu; obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 1749 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autoturismul marca FORD FIESTA cu nr. de identificare (.) nr. WF0DXXGAJD7L89088, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 22.10.2012, la data plății efective; admite cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu formulată de pârâtă; obligă chemata în garanție să vireze în contul pârâtei suma de 1749 lei, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 22.10.2012, la data plății efective; obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 04.10.2012 reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare pentru autoturismul marca FORD FIESTA cu nr. de identificare (.) nr. WF0DXXGAJD7L89088, în sumă de 1.749 lei, actualizată cu dobanda legală până la data plății integrale a taxei. A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, reclamantul a aratat că s-a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.9868 în data de 20.02.2012, iar acesta a achitat pârâtei suma de 1749 lei cu titlu de taxă de poluare în data de 20.02.2012 pentru autoturismul identificat mai sus cumpărat din Germania. Consideră că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate în raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulație a mărfurilor și a bunurilor. Reclamantul a mai arătat că a solicitat organului fiscal restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, însa aceasta a respins cererea de restituire a acestei taxe. În drept, invocă art.148 alin.2 din Constituția României, dispozițiile Tratatului CE, Legea nr.554/2004, art.274 cod procedură civilă, art.110 TFUE –Hot.CJE din 07.07.2011 Cauza N., art.124 cod procedură fiscală.
A mai reținut Tribunalul că pârâta A.F.P. Slobozia, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant, considerând că încasarea taxei de poluare este in concordanta cu normele Uniunii Europene, iar organul fiscal a respectat prevederile OUG nr. 50/2008 și ale HG nr. 686/2008, stabilind corect suma de plată. Totodată, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa de poluare se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se gestionează de către aceasta.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a dobândit în anul 2012 autoturismul marca FORD FIESTA cu nr. de identificare (.) nr. WF0DXXGAJD7L89088, înmatriculat pentru prima dată în Germania.
Pârâta a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.9868 în data de 20.02.2012 prin care a fost stabilita o taxa in suma de 1749 lei.
Reclamantul a contestat actul administrativ fiscal enunțat mai sus la data de 17.09.2012, fiind emisa adresa nr._/07.09.2012 prin care se respinge restituirea acestei sume.
Tribunalul urmează a analiza legalitatea perceperii taxei speciale de înmatriculare în raport de normele interne, cât mai ales de normele legale impuse de Uniunea Europeană.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003.
Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 214 ,214 și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate.
Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin O.U.G nr. 110/2006.
Prin . Legii nr. 9/2012 s-a prevăzut prin art. 4 alin. 1 lit. a „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;”.
De asemenea, conform art.2 lit i) din același act normativ, prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Însă, prin O.U.G.nr.1/2012 aplicarea acestor dispoziții legale a fost suspendată până la data de 01.01.2013.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „taxă de primă înmatriculare" se plătește „cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
De asemenea, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal și apoi preluat de prevederile O.U.G. 50/2008, și apoi de prevederile Legii nr. 9/2012, după ce a intervenit O.U.G. nr. 1/2012, este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143 din Codul Fiscal, prevederile O.U.G. nr. 50/2008, ca și prevederile Legii nr. 9/2012, nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 4 din Legea nr. 9/2012 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Această obligație este prevăzută atât în Constituției României art. 148, cât și din Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europene este în acest sens, exemplu fiind cauza C./Enel (1964 ) și cauza Simmenthal (1976) care reglementează efectual direct al normelor comunitare.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, temeiul juridic în baza căreia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție Europene (cauza Nadasdi și Nemeeth - Ungaria și cauza Berezinischi –Polonia) care stabileste incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în Ungaria și Polonia. Tribunalul are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeai vechime și aceeași uzură de pe piața națională
Față de considerentele sus arătate, tribunalul, constatând caracterul discriminatoriu al taxei de poluare, are obligația impusă de prevederile art. 148 din Constituția României să înlăture aplicarea acesteia.
Mai mult, tribunalul apreciază nelegalitatea încasării taxei de poluare în raport de prevederile legale interne în vigoare la momentul perceperii taxei de poluare, față de prevederile art.6 alin.2 /Noul Cod Civil.
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozitiilor Tratatului Uniunii Europene și în consecință tribunalul admite cererea formulată de reclamantul C. D. privind restituirea sumei de 1749 lei, obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 1749 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autoturismul marca FORD FIESTA cu nr. de identificare (.) nr. WF0DXXGAJD7L89088, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 22.10.2012, la data plății efective.
Potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire.
În acord cu prevederile legale sus menționate, suma totală va fi actualizată cu această dobândă fiscală, de le expirarea celor 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire la organul fiscal încasator, la data plății efective și nu de la data achitării taxei de poluare, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamantul L. I. C. va fi admisă în parte.
De asemenea, având în vedere că taxa de poluare s-a făcut venit la Administrația F. pentru Mediu, tribunalul admite cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, obligând chemata în garanție să vireze în contul pârâtei A.FP. Slobozia suma de 1749 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, precum și suma reprezentând dobânda fiscală de la data de 22.10.2012 la data plății efective.
A mai obligat Tribunalul pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 31.01.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 13.02.2013, pârâta A.F.P. Slobozia., solicitând admiterea recursului si respingerea cererii reclamantului C. D..
În motivare, a arătat recurenta că în cuprinsul acțiunii reclamantul face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa taxa achitata de reclamant s-a efectuat in baza dispozițiilor Legii nr.9/2012, care abroga prevederile OUG nr. 5 0/2008.
In aceste condiții, toate precizările referitoare la practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu are suport, deoarece, acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei depoluare, iar întemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neintemeiata.
Referitor la fondul cauzei, partea recurentă arată că din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
In relație cu art.90 din Tratatul CE se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, instituirea taxei pe poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala.
In concluzie, fata de cele prezentate mai sus, se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, anularea sentinței civile nr. 153/17.01.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița si respingerea acțiunii formulate ca neintemeiata.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.299 si 304 pct.9 C.pr.civ. și ale Legii nr.9/2012; s-a solicitat judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citați, intimatul – reclamant și intimatul – chemat în garanție nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Din analiza înscrisurilor atașate la dosar (filele 8-14 din dosarul tribunalului), Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită, respectiv percepută la data de 20.02.2012, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2007 într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Curtea arată astfel că perceperea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule s-a făcut sub incidența Legii nr. 9/2012, publicată în M.Of. nr. 17/10.01.2012.
Astfel, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012 în intervalul de până la data de 01.01.2013, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel institui, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (fosta Administrație a Finanțelor Publice Slobozia), împotriva sentinței civile nr. 153F/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2014.
Președinte Judecător Judecător
O. D. PogoranBogdan C. V. H.
Grefier
M. H.
Red./Tehnored. B.C. /2 ex./aprilie 2014
Tribunalul Ialomița – Secția Civilă/ Judecător fond I. T.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3413/2014. Curtea de... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 2290/2014.... → |
|---|
