Pretentii. Decizia nr. 5937/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5937/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 41702/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ CU NR. 5937
Ședința publică din data de 4 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 139/13.01.2014pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. D. F., cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu care răspunde și în calitate de intimată chemată în garanție, cererea de chemare în judecată având drept obiect pretenții – taxă de poluare.
La primul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin intermediul Serviciului Registratură, în data de 12.08.2014 intimatul reclamant înaintează la dosar întâmpinare.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică părțile nu se prezintă.
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamantul T. D. F., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI și ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea la restituirea sumei de 9881 lei, reprezentînd taxa pentru emisii poluante, actualizată cu dobînda legală.
În fapt, reclamantul a aratat că a achiziționat din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei speciale de poluare, în cuantum de 9881 lei. Reclamantul a considerat că taxa contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
Tribunalul, prin sentința civilă nr. 139/13.01.2014, a admis acțiunea, a obligat pîrîta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, să restituie reclamantului suma de 9881 lei reprezentînd taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobînda de la data plății la data restituirii efective și a respins ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție Administrației F. pentru Mediu și a obligat pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în Reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 la plata sumei de 2039,30 lei cheltuieli de judecată.
În esență, pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din UE un autovehiculul marca AUDI, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă pe poluare de 9881 lei.
Reclamantul s-a adresat AFPS1 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pîrîta a refuzat restituirea taxei.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxei este nejustificat.
Tribunalul a constatat stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului.
S-a reținut că Art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este suspendat prin OUG 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege.
Rezultă că discriminarea regimului fiscal aplicabil subzista in continuare, iar Legea 9/2012 in forma modificată prin OUG 1/2012 nu a înlăturat aceasta discriminare ce izvora din O.U.G. 50/2008 cu modificările si completările ulterioare, atâta timp cat art. 4 al.2 din legea 9/2012 este suspendat, asa cum am arătat mai sus.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Instanța de fond a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei AFM apreciind că această autoritate nu este parte a raportului de drept fiscal, nu a prejudiciat reclamantul, neîncasând suma de bani plătită. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generază o obligație de garanție a AFM.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu instanța de fond a respins și această cerere apreciind că singura autoritate care a prejudiciat reclamantul este AFP Sector 3 independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei și nu ulterior prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu. S-a reținut că în contenciosul administrativ, instanța verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată neavând relevanță în acest caz destinația dată sumei încasate. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generază o obligație de garanție a AFM, raporturile între autorități urmînd a fi reglate prin mecanisme bugetare, iar nu prin acțiuni în garanție.
S-a reținut de instanța de fond că cererea de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire. Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Deși este adevărat că, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM, totuși, conform art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma respectivă.
S-a reținut că în cauza, pretențiile paratei fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, recursul fiind declarat și motivat în condițiile legii.
Scutit de obligația achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar mobil potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 229 din OG nr. 92/2003, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la 02.04.2014 sub nr._ .
Criticând sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală, recurenta pârâtă în esență reiterează motivele de fapt și drept indicate în întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond și susținute în fața primei instanțe.
În primul rând se invocă de către recurentă greșita interpretare a textelor de lege în motivarea soluției date cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției. Arată că din prevederile art. 1 alin.2 Legea nr. 9/2012 și din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.9/2012 rezultă la bugetul cărei instituții revine taxa de poluare încasată și că obligația gestionării și administrării revine AFM. Arată că Administrația Sector 1 are doar obligația încasării taxei conform art.5 Legea nr.9/2012.
Se mai arată că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, având în vedere că Fondul pentru Mediu se administrează de această instituție, beneficiarul real al taxei.
Recurenta arată cu privire la fondul cauzei că nu se pot reține afirmațiile reclamantului în sensul că taxa ar fi în contradicție cu art.90 paragraf 1 TCE. Se reiterează apărările formulate în fața instanței de fond.
Critică de asemenea soluția dată cu privire la plata dobânzilor arătând că prin acțiune reclamantul nu a solicitat și acordarea dobânzilor fiscale, și instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incidente disp.art. 304 pct. 6 Cod proc.civ.
Recurenta arată că în mod greșit a fost admisă cererea de acordare a a cheltuielilor de judecată recurentul arătând că în speță nu se pot reține aspecte privind reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale și nici nu este situația unui proces câștigat irevocabil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 și art. 304 ind.1 Cod proc.civ., Legea nr. 9/2012 și art. 115 Cod proc.civ..
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, reiterând în cuprinsul acesteia motivele invocat în cererea de chemare în judecată.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 304 ind.1 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat sub aspectul criticii care vizează soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în garanție, celelalte critici formulate de recurentă neputând fi reținute, față de următoarele considerente:
Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea în integralitate a taxei de poluare pe care a achitat-o în temeiul unui act normativ contrar dreptului comunitar.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, Curtea apreciază că soluția de respingere a acesteia este dată cu aplicarea greșită a legii, în raport de disp. art. 60 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Pârâta a căzut în pretenții, fiind obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare, cu dobânda legală de la data plății până la data plății efective, astfel că se poate îndrepta împotriva AFM cu o cerere prin care să solicite obligarea la plata taxei de poluare, dar și a dobânzii aferente acesteia, din moment ce, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finalizării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Pârâta este emitentul deciziei de calcul al taxei de poluare și încasează această taxă, dar taxa este plătită într-un cont deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, care este beneficiarul sumelor achitate cu acest titlu, fiind justificată admiterea cererii de chemare în garanție în integralitate.
Sub acest aspect este incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea urmând ca în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civ. să admită recursul, să modifice în parte sentința în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și a obligării chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a taxei de poluare în cuantum de 9881 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 139/13.01.2014pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. D. F., cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu care răspunde și în calitate de intimată chemată în garanție.
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 9881 lei taxă de poluare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. Gh. G.
Tehnored. C.O./2 ex.
Tribunalul București – Secția a IX-a C.
Dosar nr._
Judecător de fond: R. E. M.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2322/2014.... → |
|---|
