Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5296/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5296/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 30357/3/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 5296

Ședința publică din data de 23.06.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: D. A. L.

JUDECĂTOR: P. C.

JUDECĂTOR: B. V.

GREFIER: B. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 4476/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. G. și cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „contestație act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul – reclamant, prin avocat N. C. L., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.

Intimatul – reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, urmând a se avea în vedere Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârile pronunțate în materie de către Curtea Europeană, la care instanța de fond s-a raportat, precum și prevederile art. 11 și 148 din Constituția României, care prevăd faptul că normele comunitare au caracter prioritar față de cele naționale. Menționează că a fost respectată procedura prealabilă, în sensul că s-a încercat soluționarea pe cale administrativă, notificarea fiind transmisă în termen. De asemenea, solicită să fie menținute dispozițiile privind calcularea dobânzii conform art. 124 din O.G nr. 92/2003. Solicită plata cheltuieilor efectuate la judecata în primă instanță, constând în taxa judiciară de timbru.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 02.08.2012 sub nr._, reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București și Administrația F. pentru Mediu a solicitat anularea deciziei de calcul nr._/05.04.2012 și restituirea taxei pe emisiile poluante în cuantum de_ lei cu dobânda calculată potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca BMW adus dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa în cuantum de_ lei. Reclamantul a menționat că a formulat plângere prealabilă și că taxa contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex-articolul 90 TCE), prin instituirea unei măsuri discriminatorii în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule second hand cumpărate în alte state membre având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 alin.1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, OUG nr. 50/2008, art. 148 alin.2 și 4 din Constituție, art. 110 TFUE.

Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinări.

Prin sentința civilă nr. 4476/26.09.2013 Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, a dispus anularea deciziei de calcul nr._/2012 și obligarea pârâtei AFP Sector 2 la restituirea către reclamant a sumei de 17.906 lei achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluate și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective, plus 43,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre Tribunalul a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2012 un autoturism second hand marca BMW, an de fabricație 2003 ce fusese înmatriculat prima dată în 04.04.2003, astfel cum rezultă din decizia de calcul al taxei aflată la fila 8, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 2, taxa pe emisiile poluantee în cuantum de_ lei conform chitanței . nr._/2012, fila 7.

Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei AFP Sector 2 cu cerere de restituire a taxei, iar pârâta a comunicat un răspuns nefavorabil, fila 21, fapt pe care îl consideră ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale conform art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004.

Având în vedere situația de fapt reținută, Tribunalul a considerat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat.

Având în vedere că raporturile juridice de drept material fiscal s-au născut la data perceperii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculul în discuție de către pârâta AFP Sector 2, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele în vigoare la acest moment.

Taxa în discuție, denumită anterior „taxa pe poluare” a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 și O.U.G. nr. 118/2010.

O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ în vigoare la data emiterii deciziei de calcul nr. nr._/2012, respectiv la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a taxei.

Problema dedusa judecății constă în a lămuri, în raport de datele speței, dacă taxa instituită prin prevederile legale cuprinse în Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.

Textul art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu face distincție, sub aspectul existenței obligației de plată a taxei, între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele rulate.

Chiar așa fiind, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor legale incidente, începând cu data de 31.01.2012 și până la data de 01.01.2013, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.

De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.

Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.

În acelasi sens sunt și prevederile constituționale cuprinse în art. 11 și art. 148.

Obligatia instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).

Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.

Analizând efectele conjugate ale Legii nr. 9/2012 si O.U.G. nr. 1/2012, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că, in perioada 31.01._13, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar aceasta tendință este cu atât mai evidență cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa pe poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, dacă acestea se înmatriculează aici pentru prima dată în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția internă de automobile.

În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei de calcul nr._/2012 și obligarea pârâtei AFP Sector 2 la restituirea către reclamant a sumei de 17.906 lei achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluate și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

Cum pârâta AFP Sector 2 a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C.pr.civ., aceasta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrației F. pentru Mediu, deoarece reclamantul nu a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că ar fi achitat vreo sumă de bani cu titlu de taxă pe emisiile poluante acesteia sau că i s-ar fi adresat cu vreo cerere de restituire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta pârâtă arată că hotararea este netemeinica si nelegală, fiind dată cu aplicarea gresită a legii, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:

Conform art.1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emsiile poluante acest act normativ stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emsii poluante pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului.

Se arată că este nefondată susținerea reclamantului că taxa pentru emisii poluante ar fi discriminatorie, regimul fiscal fiind același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.

Legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește" pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.

In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxă pe poluare, se arată ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege. Din textul legii nr. 9/2012 rezultă că restituirea taxei se face numai in anumite condiții. Reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.

Referitor la obligarea Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice la plata dobânzii legale, arată recurenta că potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută pentru acordarea acestora.

În ce privește obligarea pârâtei A.F.P. Sector 2 la plata cheltuielilor de judecată, soluția este nelegală întrucât aceasta nu se află în culpă procesuală, și nici nu a determinat prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, aceste cheltuieli.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Referitor la fondul cauzei, specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma UE nu permitea adoptarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

În respectiva cauză, Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.

Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).

Prin Legea nr. 9/2012 ce a reglementat taxa pentru emisii poluante a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturat efectul protecționist constatat, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 că: (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.; (2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.

Ulterior însă, prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația F. pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada de suspendare a dispozițiilor art. 4 alin. (2) (interval de timp în care reclamantul din prezenta cauză a achitat taxa), este incompatibilă cu art. 110 TFUE.

Instanța europeană a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.

Prin urmare, concluzia Curții în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă pe perioada de suspendare a art. 4 alin. (2) este incompatibilă cu art. 110 TFUE este fundamentată tocmai pe împrejurarea că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.

În consecință, văzând cele de mai sus, se constată că taxa pentru emisii poluante percepută în perioada de suspendare a articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012, a avut efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE.

Ca atare, taxa a fost impusă reclamantului pentru înmatricularea autoturismului său, achiziționat second-hand, cu nerespectarea dispozițiilor dreptului UE.

În ce privește susținerea că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art.117 lit. a-h Cod procedură fiscală, Curtea reține că dimpotrivă, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CJUE, rezultând astfel că la momentul emiterii deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine.

Astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție legală asupra cererii principale de chemare în judecată, care nu se impune a fi modificată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor normelor dreptului UE.

Critica privind acordarea dobânzii legale nu poate fi primită în contextul în care inclusiv în jurisprudența recentă a Curții Europene de la Luxemburg (c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plății efective, Curtea de la Luxemburg arătând că “Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”

Totodată, în paragraful nr.23 al hotărârii sus menționate se reține că “atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p.I-1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p.I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”

Cât privește obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică. Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În speță, organul fiscal, în calitate de pârât, a pierdut procesul în fața reclamantului, ceea ce înseamnă că a „căzut în pretențiile” acestuia din urmă. Afirmația că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei s-au făcut în temeiul unui act normativ nu atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată că nu au fost respectate dispozițiile art. 110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (10 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 4476/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. G. și cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. A. L. P. C. B. V.

GREFIER,

B. M.

Red. jud. DAL/2 ex./28.07.2014

Jud. fond: D. S., Tribunalul București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5296/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI