Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3750/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3750/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 9389/3/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3750
Ședința publică de la 15.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței civile nr. 3379/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă . IFN SA PRIN MANDATAR . și intimatele-pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3379/11.06.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI si a respins actiunea formulata in contradictoriu cu aceste parate ca fiind formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva. A admis cererea precizata formulată de reclamanta . IFN SA PRIN MANDATAR . în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-D.G.A.M.C. .dispunand anularea deciziei de calcul nr._/22.12.2011 emisa de catre parata DGAMC si obligarea paratei DGAMC, prin ANAF, sa plateasca reclamantei suma de 15.533 lei, taxa pe poluare si dobanda legala fiscala calculata in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala. A respins ca neintemeiata cererea vizand cheltuielile de judecata constand in onorariu avocat. A obligat parata DGAMC prin ANAF la plata sumei de 43 lei, cheltuieli de judecata(taxa timbru) catre reclamanta.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a achizitionat un autoturism second hand marca Volvo cu numar de identificare 26B437260, an de fabricatie 2006, inmatriculat pentru prima data la 15.06.2006, iar pentru inmatricularea in R., a fost nevoita sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 15.533 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/22.12.2011 si din ordinul de plata din 23.12.2011. (f.22, 15).
Acesta a formulat cerere de restituire a taxei de poluare pentru autovehicule achitate(f.42) la care parata nu i-a comunicat nici un raspuns .
Ca urmare, avand in vedere ca reclamanta a respectat prevederile legale in privinta parcurgerii procedurii prealabile, in sensul ca s-a adresat mai intai paratei solicitand restituirea taxei achitate, instanta a apreciat ca acesta s-a adresat corect autoritatii emitente a deciziei de calcul a taxei, care este si institutia care a incasat contravaloarea taxei pe poluare si ca prin masura impunerii acestei taxe in legislatia interna i s-a produs reclamantei o vatamare, in conditiile in care aceste norme incalca legislatia comunitara, astfel ca avea interes sa uzeze de prevederile Legii 554/2003.
Totodata, instanta a constatat ca reclamanta a formulat in termenul legal, prev.de art.11 din acelasi act normativ, actiune in instanta, impotriva refuzului de solutionare a cererii.
In privinta cererii de restituire a sumei achitate, tribunalul a retinut, pe de o parte, ca reclamanta a formulat in acest sens plingere prealabila, iar, pe de alta parte, ca plingerea prealabila nu era necesara conform art.7 al. 5 din Legea nr.554/2003 raportat la art.2 al.2 din Legea nr.554/2003 („Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”) intrucit reclamanta a formulat acest capat de cerere cu motivarea ca taxa a fost achitata nelegal, invocind asadar un caz de refuz nejustificat de restituire a taxei achitate.
Refuzul pârâtei de a restitui reclamantei suma solicitata, reprezentand contravaloarea taxei de poluare auto incasata este nejustificat. Potrivit art.3 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003. Autorismul achizitionat de reclamanta nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 si art 9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație, înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Potrivit considerentelor CEJ, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
A considerat că O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana de Justiție in cauza C‑402/09 (cauza T.) având ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu (România). Astfel, prin decizia din 07.04.2011 Curtea a stabilit ca „Articolul 110 TFUE (fost art.90) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională”.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei ANAF-DGAMC de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2003, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2003 republicată, tribunalul a admis in parte cererea, a anulat decizia de calcul nr._/22.12.2011 si a obligat pârâta la restituirea către reclamanta prin mandatar a sumei de 15.533 lei, reprezentând taxa pe poluare si a dobanzii legale calculate in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala si nu de la data platii efective a taxei.
Cererea vizand actualizarea sumei in cauza si cu rata inflatiei a fost respinsa fata de faptul ca, prin acordarea dobanzii fiscale i-a fost reparata deja reclamantei pierderea suferita prin imposibilitatea folosirii sumei in cauza, iar acordarea si a ratei inflatiei ar conduce la acordarea unei duble reparatii, fapt impovarator pentru parata.
In temeiul art.274 C.p.civ, instanta a obligat parata ANAF-DGAMC si la plata sumei de 43 lei, cheltuieli de judecata către reclamanta, parata fiind partea care a cazut in pretentii.
In privinta onorariului de avocat solicitat in cuantum de 5.000 lei, intrucat din factura depusa la dosar rezulta ca au fost facturate servicii juridice aferente mai multor contracte pentru suma de 500 lei per dosar si nu a fost precizat care este contractul de asistenta juridica incheiat pentru prezenta cauza pentru a se putea face verificari si s-a depus dovada incasarii onorariului de avocat aferenta a doua facturi distincte, nu se poate stabili cat a fost facturat si incasat pentru prezenta cauza, motiv pentru care cererea va fi respinsa ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, solicitând instanței instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivare a arătat că prima instanță a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii, pe care recurenta pârâtă a invocat-o raportat la dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de proc. fiscală coroborate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004. Motivele restituirii nu puteau fi invocate decât pe calea contestației administrative.
Pe fondul cauzei, referitor la invocarea de către prima instanță a hotărârilor preliminare pronunțate de CJUE, arată că acestea sunt obligatorii numai pentru instanța de trimitere si numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată întrebarea prejudicială.
Sistemul de taxare instituit de OUG nr. 50/2008 ia în calcul starea vehiculului asigurând că taxa, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia înmatriculării, taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008.
De asemenea, art. 110 TFUE, nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
Recurenta critica si solutia data capatului de cerere privind plata dobanzilor ,aratand in esenta ca in cauza nu sunt indeplinite cerintele impuse de art.124 C.proc.fisc.
.Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, recurenta apreciaza ca în cauza nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru a fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic si legal întocmite.
In drept sunt invocate art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzi lor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul-reclamant și intimații-pârâții nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.
Analizand recursul prin prisma motivelor formulate ,Curtea retine urmatoarele:
1.Una din criticile aduse de recurenta sentinței tribunalului se referă la faptul că nu este în căderea nici a autorităților fiscale și nici a instanțelor judecătorești să procedeze la analiza compatibilității reglementării fiscale naționale cu prevederile dreptului comunitar și, urmare a acestei analize, să acorde prioritate reglementării comunitare.
Curtea observă că recurenta nu aduce nici un fel de argumente în sprijinul susținerilor sale, ignoră jurisprudența comunitară conturată cu privire la exact acest aspect, invocată pe larg de tribunal în argumentarea soluției pronunțate.
Se impune astfel a fi reiterate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” - și legislația comunitară, astfel cum este aceasta interpretată jurisprudențial de CJCE, legislație cu caracter obligatoriu și care prevalează asupra reglementării din dreptul național.
Referitor la aplicabilitatea necondiționată a reglementării fiscale naționale, invocată de recurente, Curtea subliniază că obligația de aplicare cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții.
Prin urmare, în aprecierea caracterului legal/nelegal al taxei percepută de pârâta recurentă, trebuie ca ea să se raporteze la legislația comunitară, neputându-se deroba de aceasta prin invocarea respectării reglementării interne, fără a proceda, ca pas imediat următor, la cercetarea conformității acestei reglementări cu reglementările comunitare primare și, finalmente, la a da eficiență efectului direct al acestora din urmă.
Efectul direct al alin. 1 al art. 90 din Tratat a fost recunoscut de CJCE în cauza C-57/65 Lütticke GmbH v. Hauptzollamt Sarrelouis, în care a statuat că textul menționat produce efecte directe și dă naștere unor drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.
De asemenea, în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato v Simmenthal SpA C-106/77, CJCE a statuat că o instanță națională chemată să aplice, în limitele jurisdicției sale, prevederile comunitare este obligată să confere efect deplin acestora, chiar refuzând aplicarea legislației naționale în măsura în care aceasta vine în conflict cu reglementarea comunitară, chiar adoptată ulterior, fără să fie nevoie să solicite sau să aștepte abrogarea prevederii neconforme fie pe cale legislativă, fie pe calea controlului de constituționalitate.
Desigur că punerea reglementării naționale în acord cu reglementarea comunitară este în competența exclusivă a puterii legiuitoare, însă în speță se pune în discuție aplicarea reglementărilor incidente și respectarea ierarhiei acestora, la o cauză concretă, iar nu modificarea legislației.
2. .În ceea ce priveste sustinerea recurentei referitor la inadmisibilitatea cererii reclamantului,Curtea retine ca procedura prealabila reglementata de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală este obligatorie numai pentru ipoteza în care se solicita anularea deciziei de calcul a taxei de poluare ,nu si pentru cererea de restituire întemeiata pe dispozitiile art.117 alin.1 lit.d C.proc.fisc.
In speta ,obiectul cauzei ,astfel cum a fost formulat de catre reclamant, l-a constituit exclusiv cenzurarea refuzului de solutionare a cererii de restituire ,iar imprejurarea ca instanta de fond a inteles a dispune si anularea deciziei de calcul a taxei de poluare (desi reclamantul nu solicitase),nu este de natura a contura concluzia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata.
3.Se retine ca in mod judicios a constatat instanta de fond analiza de fond a neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE,insa instanța consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
4.Referitor la critica recurentei de acordare a dobanzilor legale ,Curtea constata ca acordarea dobanzii fiscale reglementata de art.124 C.proc.civ s-a facut cu respectarea dispozitiilor citate chiar de catre recurenta, cata vreme reclamantul a solicitat in mod expres prin cererea adresata organului fiscal nu doar restituirea taxei de poluare achitate ,dar si acordarea de dobanzi (fila 4 dosar de fond).
Solutia de acordare a dobanzilor legale este in acord si cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe. În aceste condiții, este nerelevant că dobânda nu a fost solicitată prin cererea administrativă adresată pentru restituirea taxei, dacă aceasta este solicitată prin cererea de chemare în judecată.
5.Critica recurentei în ceea ce priveste dispozitia instantei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata,este apreciata de catre Curte ca nefondata.
Curtea retine că de vreme ce parata a cazut în pretentii -fiind obligata la restituirea taxei de poluare- culpa sa procesuala este evidenta ,fapt ce indreptateste reclamantul ,în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ ,la a pretinde si primi cheltuielile de judecata efectuate in cadrul litigiului dedus judecatii.
Faptul ca taxa de poluare are o consacrare in legislatia romaneasca nu indreptateste concluzia recurentei in sensul ca nu se poate identifica vreo culpa a sa in declansarea procedurii judiciare ,cata vreme ,astfel cum s-a aratat anterior ,aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse Curtea ,retinand legalitatea si temeinicia sentintei recurate ,in baza art.312 alin.1 C.proc.civ.,va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței civile nr. 3379/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă . IFN SA PRIN MANDATAR . și intimatele-pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
RED. PBL/2 ex
Jud. fond D. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 135/2014. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3238/2014.... → |
|---|
