Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7829/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7829/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 50055/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7829
Ședința publică de la 23.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2139/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. G. și cu intimatele-pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții - taxă de poluare.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-pârâtă, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2012, reclamantul G. G. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 1 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ DE DGRFPB, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispozițiilor deciziei de calcul a taxei de primă înmatriculare și restituirea sumei de 3859 lei.
Pârâta AFP S. 1 depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.
Prin sent.civ. nr. 2139/21.03.2014, Tribunalul București, secția a II-a de cont.adm.fisc. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 1 București și a admis acțiunea formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ DE DGRFPB și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, anulând decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare și obligând pârâta AFP S. 1 să restituie reclamantului suma de 2567 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 3859 lei reprezentând contravaloare taxă poluare și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul G. G. a achiziționat un autoturism folosit, marca BMW, an de fabricație 2004
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 1 București, tribunalul a considerat-o neîntemeiată, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
În vederea înmatriculării autoturismului și în aplicarea prevederile art. 2141 Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța fiscală aflată la dosar .
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei de înmatriculare, apreciind ca în mod nelegal fost obligat la plata taxei, prin adresa depusă la dosar, organul fiscal respingându-i cererea, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român
Taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art. 2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Conform dispozițiilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehicule, iar după modificarea acestei legi prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate cât si scutiri de la plata taxei.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 110 TFUE obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141 Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art. 90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea. mÎn speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
În baza art. 148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art. 148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, tribunalul a dat eficiență prevederilor art. 110 TFUE, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art. 2141 Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
În prezent, prin dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost abrogat art. 2141 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, iar taxa achitată apare a fi nedatorată
Din această perspectivă, nu se poate reține că pârâta are temei legal de reținere a taxei încasată anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În contextul actual, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are un alt mod de calcul și o altă destinație și menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, ar fi contrară principiilor ce guvernează instituția aplicării în timp a legii, precum si a principiilor ce guvernează procesul civil.
Din aceasta perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii de chemare în judecată de față, raportat la considerentele menționate anterior.
Încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut în temeiul unor dispoziții contrare dreptului comunitar neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere chiar fundamentelor Comunității Europene. Decurge de aici că statul nu este în drept să păstreze acele sume.
Ținând cont de principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, rezultă că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
După cum se poate cu ușurință observa, noua taxă introdusă prin OUG nr. 50/2008 are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, acțiunea a fost admisă și a fost obligată pârâta AFP S. 1 București să restituie reclamantului suma de 3859 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare și dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, sau la art. 70 după caz. Art. 70 alin. 1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin. 1 și art. 70 din codul fiscal, organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori. Din prevederile capitolului 2 pct. 2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală (fost 114).
Totodată, prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C 565/11 (M. I. împotriva Administrația Finanțelor Publice Sibiu . Mediu) s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE S. 1 BUCUREȘTI, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 3.09.2014, prin care a formulat, în esență, următoarele critici:
1) Decizia anulată în mod nelegal de prima instanță a fost emisă în concordanță cu dispozițiile art. 2141 și urm. Cod fiscal, dispoziții care nu contravin dreptului comunitar; totodată, o eventuală restituire ar putea privi numai diferențe de taxe iar nu taxa integral achitată, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008;
2) Este nelegală acordarea dobânzii legale de la data plății, întrucât aceasta se dispune numai în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-ar dispune restituirea taxei, conform art. 24 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâta are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice S. 1 este autoritatea care a calculat și a încasat, în condițiile legii fiscale aplicabile, taxa de primă înmatriculare a cărei restituire se solicită în prezenta cauză.
Conform notei de calcul nr. G_ din 18.09.2007, taxa specială a fost calculată și impusă în aplicarea dispozițiilor art. 2141 Cod Fiscal, introdus prin Legea nr. 343/2006.
Curtea constată că Tribunalul a procedat la aplicarea directă a normelor comunitare, în condițiile în care dispozițiile art. 214 indice 1-3 C.p. fiscală conțineau norme discriminatorii. discriminarea se referă la tratamentul diferit în două cazuri echivalente: a doua înmatriculare a unui autoturism înmatriculat în țară (scutită de taxă), respectiv reînmatricularea în România după aducerea în țară a unui autoturism înmatriculat în celelalte state ale Comunității Europene (cu aplicarea taxei de primă înmatriculare).
În speță, autoturismul BMW a fost înmatriculat în Germania la 21.04.2004 (f. 36 și urm. dosar fond).
În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent.
Conform art. 28 din Tratatul CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import precum și alte măsuri cu efect echivalent”.
Prin disp. art. 2141 din Capitolul 21 Cod fiscal, se instituia o taxă cu efect echivalent în sensul art. 25 din Tratat, care avea drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.
Dispozițiile OUG 50/2008 prin care a fost instituita taxa de poluare pentru autovehicule (și restituirea unei părți a taxei achitate anterior) nu pot justifica soluția de respingere a pretențiilor în condițiile în care s-a constatat caracterul nelegal al taxei instituite de art. 214 indice 1-3 C.p. fiscală.
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la acordarea dobânzii legale, întrucât prin hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2139/21.03.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. G. și cu intimatele-pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. G. L. Z. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. G.L.Z.
2 ex.
Jud. fond T.B.: C. M. V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3177/2014. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5367/2014.... → |
|---|
