Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2366/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2366/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 6768/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2366
Ședința publică de la 27.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1766/03.04.2013, pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. A. N., intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect contestație act administrativ-taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimatul-reclamant L. A. N., reprezentat de avocat M. M., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin C. Registratură al instanței, în data de 24.03.2014, de către intimatul-pârât L. A. N. a întâmpinării, într-un singur exemplar, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, în ce privește motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 solicită respingerea ca neîntemeiat, întrucât consideră că instanța de fond în mod corect a reținut această excepție, deoarece între reclamant și AFP Sector 4 existau raporturi juridice, aceasta a emis chitanța, decizia și tot aceasta a încasat taxa și tot ea trebuie să o restituie.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât în mod corect instanța de fond a apreciat incompatibilitatea OG nr. 50/2008 cu dispozițiile TCEE art. 110. Arată că dispozițiile comunitare au prioritate față de dreptul național, dat fiind faptul că această taxă este indirect discriminatorie și nelegală din perspectiva art. 110, întrucât prin valoarea sa descurajează importurile. Pentru considerentele arătate și pentru cele expuse pe larg în întâmpinare, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul București, cu cheltuieli de judecată sens în care depune la dosar chitanța privind plata acestora.
Curtea declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – secția a IX-a sub nr._ / 2012, reclamantul L. A. N. a chemat in judecata pe pârâta Administrația Finan-țelor Publice a Sectorului 4 București și Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
1. Anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/22.11.2010 precum si decizia de soluționare a contestației nr.101/16.02.2012;
2. Restituirea taxei de poluare in cuantum de 2580 lei;
3. Plata dobânzii legale de la data efectuării plații taxei de poluare si pana la restituirea efectiva a sumei de bani, in condițiile prevăzute de art.124 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 120 alin. 7 din OG 92/2003.
4. Plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a achiziționat in 23.11.2010 din Germania autoturismul marca Opel Vectra,an fabricatie 2005, pentru care a achitat, in vederea înmatriculării in România, taxa de prima înmatriculare, împrejurare ce o dovedește cu fotocopia chitanței pentru încasarea de impozite, taxe si contribuții . nr._/22.11.2010 emisa de către Trezoreriei Sector 6.
Deși s-a adresat organului fiscal solicitand restituirea taxei de poluare ca plata nedatorata, DGFPMB pentru AFP Trezoreriei Sector 6 a refuzat recunoașterea dreptului său prin decizia de soluționare a contestației nr.101/16.02.2012.
Apreciază că se impune restituirea sumei de 2580 lei, având în vedere admiterea recursului in interesul legii prin Decizia nr. 24/2011 a ICCJ cu privire la taxa de poluare.
Precizează că taxa instituita încalcă dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comu-nităților Europene care prevede ca un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Constituția României statuează ca prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile interne contrare, ceea ce con-duce la concluzia ca dispozițiile ordonanței ce reglementează taxa menționata au caracter nelegal. Mai mult, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statal nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, nefiind emitenta Deciziei de calcul al taxei pe poluare si nici nu a încasat suma a cărei restituire se cere.
Pe de alta parte, arătă ca, in conformitate cu dispozițiile art.1 alin.(1) din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
De asemenea a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 4, afirmând ca raportul juridic de drept fiscal este legat intre reclamant si instituția in contul căreia se varsă taxa, respectiv Administrația F. pentru Mediu si ca in acest raport parata nu face decât sa calculeze si sa încaseze taxa urmând sa o vireze ulterior in contul titularului ei.
Pe fond cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.2141- 2143 din Legea nr.571/2003.In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor secona-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
In aceeași ordine de idei, la 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28,09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, a informat comisia cu privire la existenta OUG nr.117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr.218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art.110 din TFUE, Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr.C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Prin sentința civilă nr. 1766/03.04.2013, tribunalul respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, admite în parte acțiunea, respinge capetele de acțiune privind anularea deciziei nr. 101/16.02.2012 și deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/22.11.2010, obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2580 lei reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda fiscală din 07.02.2012 până la data plății efective, admite cererea pârâtei de chemare în garanție a Administratiei F. pentru Mediu, obligă Administrația F. pentru Mediu la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a taxei de poluare în cuantum de 2580 lei actualizată cu dobânda legală de la 07.02.2012 și până a data plății efective.
Prima instanța constată că:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, este neîntemeiată, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia,iar conform Ordinului ANAF nr.1899/2004 este autoritatea fiscala la care se îndreaptă cererea de restituire plata taxa, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Pe fond, reclamantul L. A. N. a achiziționat din Germania auto marca Opel Vectra, cu nr. identificare WOLOAHL_– fila 18 care a fost înmatriculat pentru prima data in decembrie 2005 in Germania conform cărții autovehiculului depus la fila 22 si pentru înmatricularea căruia s-a prezentat la parata ca a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr._/22.11.2010 iar apoi prin chitanța nr. TS6 nr._/22.11.2010 a plătit taxă de poluare în cuantum de 2580 lei. Autovehiculul a fost încadrat la categoria M1 norme poluare E4.
Reclamantul s-a adresat AFP sector 4 București care a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru restituirea sumei, prin cererea nr._/22.12.2011, iar pârâta a respins contestatia reclamantului prin decizia de soluționare a contestației nr.101/16.02.2012 retinand ca aceasta contestatie a fost depusa tardiv,cu depasirea termenului de 30 de zile.
Verificand legalitatea emiterii celor doua acte administrativ-fiscale - decizia de calcul si decizia de solutionare a contestației, prima instanta retine ca aceasta sunt emise legal avand in vedere ca:
Decizia de calcul nr._/22.11.2010 a fost comunicată reclamantului la data de 22.11.2010, acesta achitând voluntar taxa de poluare prin chitanța . nr._/ 22. 11. 2010. Acest din urmă înscris dovedește faptul că reclamantul a luat la cunoștință de actul contestat.
Conform art.205 C.proc.fiscala, împotriva oricărui act administrativ-fiscal se poate formula contestație iar art.207 din C.proc.fiscala prev. „Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.”
Art.101 -105 din Codul de procedura civila prev. ca “Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.”Art. 103. - Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.
Din verificarea conținutului deciziei de soluționare a contestației nr.101/16.02. 2012, instanța retine ca . clacul a taxei de poluare a fost încheiat si comunicat reclamantului la data de 22.11.2010, aceasta luând cunoștința de conținutul sau in aceeași zi. Astfel, termenul de declarare a contestație începea sa curgă începând cu 23.11.2010 si se împlinea după cele 30 de zile prev.de lege in data de 24.12.2010.
In speta, reclamantul a formulat insa contestație mult dupa cele 30 de zile prev.de lege, adica in 22.12.2011, astfel ca in mod corect parata a respins contestatia ca fiind tardiv formulata luand in calcul data inregistrarii la organul fiscal a contestatiei, motiv pentru care in baza art.1,18 din legea 554/2004 raporata la art.101 alin.5 din Codul de procedura civila va respinge capetele de actiune privind anularea celor doua decizii emise de pârate.
Pe de alta parte, instanta constata ca sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, un act juridic încheiat si neatacat in termenul legal reprezintă o încălcare a principiului securității juridice. Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act civil depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală.
Cu privire la cererea de restituire a taxei de poluare, instanța constata ca:
Prin cererea nr._/22.12.2011, reclamantul L. A. N. a contesta nu numai decizia de calcul a taxei de poluare nr._/22.11.2010 ci a solicitat si restituirea taxei de poluare achitata, cerere care se judeca separat conform artr.117 C.proc.fiscala, cerere la care paratele nu au comunicat nici un răspuns,realizând un refuz nejustificat de soluționare a cererii.
Tribunalul consideră că refuzul de restituire a taxei către reclamantă este nejustificat deoarece stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, având forță juridică superioara celor naționale, rezultă că perceperea taxei de poluare este nelegală și urmează a fi restituită, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate si revandute in tara, sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09,) și N. (C‑263/10,), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/ 2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminen-ței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, constată că refuzul pârâtei AFP sector 6 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea paratei la dobânda legala, instanța îl admite având in vedere ca reclamantul a făcut dovada in condițiile art.117 si 124 Cod proc.fiscala- fila 9, ca a solicitat organului fiscal aceasta dobânda - cererea depusa la fila 12 dosar reiese ca reclamantul a solicitat restituirea taxei si acordarea de dobanda legala iar art.124 prev.ca “Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulata de parata AFP sector 4 pentru AFM, instanța retine ca potrivit dispozițiilor art. 5 din OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală…(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, …. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul … deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).".
Prin urmare, prima instanța retine ca că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de AFM, pârâtă AFP Sector 4 având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele AFM.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, arătând ca in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
În ceea ce privește fondul cauzei, se arată ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, se arată că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.214/1- 214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii că intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, câtă vreme pârâta recurentă este autoritatea emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare în temeiul căreia a fost efectuată plata, ceea ce atrage răspunderea sa juridică pentru prejudiciul creat prin actul administrativ vătămător; este mai puțin important cui i-au fost virate finalmente sumele încasate, în condițiile în care raportul de drept administrativ fiscal este legat între reclamant și pârâtă, în conformitate cu art. 7 din OG 92/2003.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1766/03.04.2013, pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. A. N., intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, A. Ș. L. E. F. G. D.
Grefier,
Anișoara N.
Red. L.E.F.
2 ex./Jud. fond T.B.: L. P.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 11-04-2014, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2530/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
