Pretentii. Decizia nr. 2530/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2530/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 5030/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2530
Ședința publică de la 31.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 1091/04.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant G. D. A. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect pretenții - taxa poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Curtea, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, va reveni asupra adresei dispuse la termenul anterior având în vedere data primei înmatriculări a autovehiculului și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză, constată:
Prin sentința civilă nr. 1091/04.03.2013 Tribunalul Ialomița – Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul G. D. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Slobozia în sensul că a obligat-o pe aceasta să-i restituie suma de 4638 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, sumă actualizată cu dobânda fiscală începând cu data de 04.12.2012 și până la plata efectivă a debitului.
De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu și obligată în consecință chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar rezultă că reclamantul este proprietarul autoturismului marca VOLKSWAGEN tip GOLF având nr. de identificare WVWZZZ1HZPW531338, fabricat în 1993, neînmatriculat la data cumpărării și care a fost achiziționat conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, încheiat la 18.09.2012.
Pentru a putea circula cu acest autoturism se impunea înmatricularea, iar o condiție obligatorie pentru înmatriculare a fost și achitarea taxei de poluare.
Astfel, a achitat la Trezoreria Slobozia suma de 4.638 lei, conform chitanței nr._/04.12.2012.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003.
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, care au suspendat aplicarea dispozițiilor art.4 alin.2 din lege, rezultă că plata taxei de emisii poluante nu se percepe pentru autovehiculele rezultate cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme reglementată de Codul fiscală sau taxă auto de poluare, prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 .
În atare situație, prin exceptarea acestei categorii de autovehicule de la plata taxei de emisii poluante se instituie o taxă discriminatorie între aceste vehicule și autovehicule rulate provenite de U.E, legea internă intrând din nou în conflict cu normele europene.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Dispozițiile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 sunt contrare art.110 din T.F.U.E, întrucât această lege este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul că O.U.G. nr.50/2008 și, pentru identitate de rațiune și reglementările Legii nr.9/2012, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr.1/2012 s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 T.F.U.E, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a înmatricula autoturismul proprietatea reclamantului condiționat de plata taxei de poluare este nejustificat, exercitat cu exces de putere, motiv pentru care parata urmează a fi obligată să restituie taxa auto de poluare .
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Cât privește actualizarea acestei sume, tribunalul a reținut că în cauză, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală, calculată de la 04.12.2012 până la achitarea debitului.
Întemeiată însă apare cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M, în cauză fiind îndeplinite condițiile art.60 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .
Or, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
În această situație, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia, față de chemata în garanție A.F.M. și obligată aceasta din urmă să achite pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamant.
Așa fiind, pentru aceste considerente, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G. D. A. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma în valoare de 4.638 lei reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu dobânda legală începând cu data de 04.12.2012 și până la plata efectivă a debitului.
A fost admisă întemeiată cererea de chemare în garanție și obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal Administrația Finanțelor Publice Slobozia solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului G. D. A. pentru următoarele motive:
Toate precizările față de practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu au suport, deoarece, acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei depoluare, iar intemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neintemeiata.
Referitor la fondul cauzei s-au făcut următoarele precizări:
Din jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relație cu art.90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De asemenea, din HG nr. 686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual și starea generala standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului a sa cum este exprimata în lege".
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și 304 pct.9 Cod Procedura Civila, și dispozițiile Legii nr.9/2012.
Prin întâmpinare formulată în cauză, intimatul reclamant G. D. A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 15 Cod Procedura Civila.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
În speță, taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită la data de 03.12.2012 în baza prevederilor Legii nr. 9/2012 (f. 13 dos. fond).
În raport de această dată, Curtea constată prevederile OUG nr. 1/2012, prin care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013.
În acest context, prezenta instanță apreciază ca fiind pe deplin incidentă speței Ordonanța pronunțată de Curtea de la Luxemburg în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, C. și C., din data de 03.02.2014.
Astfel, în raport de situația de fapt și de drept reținută, Curtea a stabilit ca fiind incidente cele statuate la punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), respectiv că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În cauzele conexate C. și C., Curtea a trebuit să stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Curtea a statuat ca fiind cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
S-a constatat însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În raport de acestea, Curtea a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de acestea, prezenta instanță apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată și respectiv neîntemeiat motivul de recurs referitor la pretinsa conformitate a legislației interne cu normele comunitare, în special disp. art. 110 TFUE.
Referitor la invocarea unor dispoziții legale abrogate, OUG nr. 50/2008 fiind abrogată de Legea nr. 9/2012, formularea nu este riguros exactă întrucât, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 1/2012, cele două reglementări, OUG nr. 50/2008 și respectiv Legea nr. 9/2012, sunt similare.
Pe de altă parte, atât reclamantul cât și prima instanță au făcut o analiză corectă a cadrului legal incident speței, nefiind întemeiate nici cererea de chemare în judecată și nici sentința recurată pe un act normativ abrogat ori care nu ar fi incident în speță.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 și art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, . Peco, nr. 14, jud. Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1091/04.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant G. D. A. cu domiciliul în Slobozia, ., .. A, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP.
07.05.2014 - 2 ex.
Tribunalul Ialomița
Jud. fond A. G. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2366/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1319/2014. Curtea de... → |
|---|
