Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8910/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8910/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 1871/122/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ CU NR. 8910
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta reclamantă C. E. M. în calitate de lichidator judiciar al debitorului .. împotriva sentinței civile nr. 747/2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul cu nr._, cerere formulată în contradictoriu cu intimații pârâți C. (fostă I.) M., T. D. și Direcția G. a Finanțelor Publice G..
La primul apel nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică au lipsit părțile.
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 747/10.12.2013, Tribunalul G. a respins contestația formulată de reclamanta Cabinet Individual Practician în Insolvență E. M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 29.04.2014 recurenta reclamantă C. E. M. în calitate de lichidator judiciar al debitorului . înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 21.05.2014, sub nr._, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul G. spre rejudecare.
În subsidiar, în situația în care se va reține cauza spre judecare, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate, iar pe fond admiterea cererii, anularea Deciziei nr. 50/13.05.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice G. și pe cale de consecință anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală nr. F-GR-25/04.02.2013 si care are ca obiect suma totală de 130.424 lei, întrucât au apărut probe noi, respectiv înscrisuri.
În motivare, recurenta a arătat că ca au apărut probe noi, după data comunicării sentinței recurate.
Motivul principal pentru care s-au constatat obligații suplimentare in sarcina . consta in neprezentarea către organul fiscal de control a tuturor actelor contabile intocmite de societate pe parcursul activității si care a avut drept consecința calcularea din oficiu a obligațiilor fiscale in lipsa actelor contabile necesare.
Pentru a elimina calculul din oficiu al obligațiilor fiscale, fostul administrator al debitoarei C. M. (fosta I.) a predat la data de 25.04.2014, conform procesului verbal pe care il depunem anexat un număr de 8 dosare cuprinzând evidenta contabila a societății debitoare pentru lunile aprilie 2009 - noiembrie 2009.
La instanța de fond, a solicitat ca pe parcursul derulării prezentei acțiuni sa completeze probele cu ceea ce vor depune fiecare dintre administratorii societății debitoare ., in parte. Acest lucru a fost posibil doar in aceasta faza procesuala si a solicitat instanței de recurs sa le dea posibilitatea ca instituția financiara sa supună controlului fiscal si actele contabile despre care a făcut mai sus vorbire, pentru a se stabili cu exactitate obligația de plata a . fata de creditoarea Direcția Generala a Finanțelor Publice G. cu sediul in G., șoseaua București nr.12- in prezent Administrația Județeană a Finanțelor publice G..
Ulterior, la data de 10.06.2014, recurenta a depus o completare a motivelor de recurs.
A arătat că pe întreaga perioadă în care societatea și-a desfășurat activitatea au fost depuse toate declarațiile către AJFP G. (fostă AFP G.), - societatea funcționând conform prevederilor legale și deținând în acest sens toate actele contabile.
Datorită unor conflicte mai vechi dintre cei doi asociați și administrator ai societății - foști concubini, precum și datorită imposibilității de a face față datoriilor acumulate pe societate, începând cu data de 06.09.2011, conform sentinței comerciale nr. 1112/06.09.2011 emisă de Tribunalul G., . a intrat în faliment, iar prin sentința comercială nr. 1400/13.12.2011 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului, numindu-se administrator judiciar - C. E. M., care să apere interesele societății.
La începutul anului 2012, unul dintre foștii administratori ai societății și anume numitul Ț. D. a formulat plângere penală împotriva fostei sale concubine C. (fostă I.) M., plângere înregistrată la IPJ G.- Serviciul Investigare a Fraudelor, formându-se dosarul penal cu nr. unic 81/P/2013, aflat în cercetare la P. de pe lângă Tribunalul G., dosar ce vizează exact perioada supusă controlului de către organele de inspecție fiscală și anume 01.01._12.
Din considerentele hotărârii atacate (fila 4-penultim paragraf), reiese clar faptul că pe întreg parcursul inspecției fiscale societatea a fost reprezentată de către administratorul judiciar C. E. M..
Tot din considerentele hotărârii atacate (fila 5-al doilea paragrap), organele de inspecție fiscală, au susținut prin întâmpinare, faptul că au emis prin poștă, cu confirmare de primire, invitațiile nr. 8891/19.07.2012, respectiv nr. 8892/19.07.2012 la control, către ambii foști administratori ai societății, însă invitațiile au fost returante cu mențiunea "aviz lipsă la domiciliu", de unde rezultă în mod cert faptul că foștii administratori ai societății nu au avut cunoștință despre controlul efectuat, pentru a putea depune la control toate actele solicitate, nefiind vorba așadar despre vreun refuz sau despre rea-credință din partea vreunuia dintre aceștia.
În toată această perioadă, unul dintre administratorii societății, C. (fostă I.) M., a făcut toate demersurile necesare pentru a putea intra în posesia tuturor documentelor contabile ale societății aferente perioadei supuse controlului, în vederea stabilirii cu exactitate și nu prin calcularea din oficiu a obligațiilor fiscale, motiv pentru care, prin procesul-verbal încheiat în data de 25.04.2014. anexat prezentei aceasta a predat un număr de 8 (opt) dosare, cuprinzând evidența contabilă a societății debitoare aferentă lunilor aprilie 2009-noiembrie 2009, fiind vorba chiar despre actele care nu au fost avute in vedere la calculul obligațiilor fiscale efectuate de organele fiscale.
De asemenea cele 8 dosare cuprinzând evidența contabilă a societății debitoare aferentă lunilor aprilie 2009- noiembrie 2009, au fost ridicate de către reprezentanții IPJ G.- Serviciul Investigare a Fraudelor. în data de 02.06.2014, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal, în vederea recalculării obligațiilor fiscale.
Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că administratorii societății C. (fosta I.) M. si Tirca D. "au rejuzat sa puna la dispoziție documentele contabile ale societății", intrucat nu este vorba despre refuzul acestora, ci despre faptul ca, datorita conflictelor dintre aceștia, numita C. (fosta I.) M. nu a putut sa intre la sediul societății, care fusese si adresa acesteia de domiciliu, aflând ulterior despre existența acestui dosar.
Unul dintre motivele pentru care s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul G. spre rejudecare este acela că instanța de fond a soluționat cauza fără a administra toate probele utile cauzei, respectiv proba cu expertiză contabilă, prin care să se stabilească în mod clar, raportat la toate documentele existente, valoarea reală a obligațiilor fiscale.
Instanța de fond a reținut că obiectul contesației a reprezentat suma de 130.424 lei, însă a analizat decizia de impunere contestată doar sub aspectul legalității emiterii acestei decizii, fără a analiza și temeinicia emiterii acesteia, în sensul de a verifica dacă suma de 130.424 lei, sumă ce a fost contestată, reprezintă debitul datorat de societatea MIORIS SRL, având in vedere faptul că la emiterea acesteia, suma datorată a fost stabilită pe baza unui calcul estimativ, astfel încât în speță, instanța de judecată ar fi trebuit conform art. 237 alin. 2. pct. 7 NCPC, pentru o justă soluționare a cauzei și în baza rolului activ să dispună efectuarea unei expertize contabile, pentru a fi stabilit în mod corect suma datorată de societatea debitoare.
De semenea, în temeiul art. 237 alin. 2. pct. 4. Noul Cod de Procedură Civilă, instanța avea obligația de a constata care dintre pretenții sunt recunoscute și care sunt contestate, întrucât a fost contestat cuantumul sumei de 130.424 lei și modalitatea de calcul, fără a nega în totalitate obligațiile fiscale aferente perioadei supuse controlului.
În ceea ce privește eventualele dificultăți ce ar fi putut interveni referitor la cuantumul obligațiilor stabilite sub aspectul valorificării modului de calcul al acestora, în cauză exista posibilitatea efectuării unei expertize contabile care să vizeze verificarea cuantumului obligațiilor stabilite prin deciziile contestate si a modului de calcul al acestora, cu atât mai mult cu cât organele de control, la efectuarea estimării din oficiu, nu au avut în vedere declarațiile anuale depuse de societate până la momentul în care firma a intrat în faliment, considerând în mod eronat că achizițiile efectuate de societate în cuantum de 236.825 lei sunt cheltuieli nedeductibile, atât timp cât societatea MIORIS SRL a înregistrat venituri în perioada supusă controlului, iar partenerii de afaceri au declarat și ei prin declarația informativă 394 că au făcut livrări către ..
Este adevărat faptul că, C. E. M., a reprezentat interesele societății MIORIS SRL pe durata efectuării controlului și ulterior acestuia, însă astfel cum rezultă si din procesul verbal încheiat în data de 25.04.2014 între administratorul judiciar și C. (fosta I.) M.. în calitate de fostă administrator, rezultă că documentele solicitate de către DGFP G. se aflau la aceasta, administratorul judiciar fiind în imposibilitatea de a le prezenta, motiv pentru care s-a dispus calculul estimativ pentru perioada supusă controlului, tocmai pentru documentele lipsă.
Dovadă în acest sens fiind și invitațiile emise de către DGFP G., precum si citațiile emise de instanța către foștii administratori ai societății din care rezultă că aceștia figurau "lipsa de la domiciliu", astfel încât, in ciuda demersurilor efectuate, administratorul judiciar a fost în imposibilitate de a depune înscrisurile solicitate pana la data de 25.04.2014, data la care a intrat in posesia tuturor documentelor.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 NCPC și art. 498 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă.
La data de 15.07.2014, prin Serviciul Registratură, intimata-pârâtă C. (fostă I.) M., a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 747/2013/C., din data de 10.12.2013 pronunțată de Tribunalul G., astfel cum a fost formulat și motivat și pe cale de consecință casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile mai sus menționate în vederea efectuării unei expertize contabile care să stabilească cuantumul exact al obligațiilor fiscale datorate la bugetul consolidat de stat de către . G. aflată în insolvență.
În motivare, intimata a arătat că hotărârea instanței de fond este nemotivata raportat la cererea formulata de contestator Cil E. M., în calitate de lichidator judiciar al debitorului ., toata motivarea fiind de o jumătate de pagina si care nu se refera la fondul problemei supusa soluționării ci se invoca apărările paratei formulate prin intampinare.
Astfel, cum a susținut recurenta, pentru o justa soluționare a cauzei si o dezlegare corecta a problemei ce formează obiectul litigiului, era necesara efectuare unei expertize contabile care sa stabilească corect debitul societății aflate in insolventa către bugetul consolidat de stat pe catergorii de taxe si impozite precum si accesoriile datorate, calculate la sumele efectiv datorate si nu la cele calculate din oficiu si care de altfel nu corespund realității, astfel cum rezulta din actele contabile depuse de recurenta împreuna cu recursul declarat
Mai mult s-au calculat din oficiu creanțe datorate la bugetul statului si dupa perioada incepand cu data de 13 decembrie 2011 data la care Tribunalul G. a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului impotriva debitoarei . G. (conform Sentinței Comerciale nr. 1400/13.12.2011 a Tribunalului G., atașată la prezenta) si a fost confirmat in calitate de lichidator judiciar Cil E. M., pana la data de 31.07.2012 pentru taxa pe valoare adăugata si pana la 30 septembrie 2012 pentru impozitul pe profit. Acest lucru reiese din Raportul de inspecție fiscală nr. F-GR 19 încheiat în data de 04.02.2014, precum și din Decizia de impunere nr. F-GR 25/04.02.2014 emisă de DGFP G., decizie care a fost contestată în termenul prevăzut de lege, de către Cil E. M., în calitate de administrator judiciar al societății.
In concluzie s-au calculat taxe si impozite datorate la bugetul consolidat de stat si pentru perioada in care era ridicat dreptul de administrare, al administratorilor societății, iar societatea nu mai desfășura activitate efectiv din luna septembrie 2011, iar la aceste taxe si impozite calculate din oficiu s-au adăugat si accesoriile calculate si ele in același mod la presupusele taxe si impozite datorate, ceea ce a condus la o creanța a AFP-ului artificiala si nu reala.
A făcut demersurile necesare în vederea obținerii tuturor documentelor contabile aferente acestei perioade supuse controlului, în vederea efectuării unei expertize contabile extrajudiciare, care să stabilească în mod concret taxele și impozitele aferente perioadei 01.01._11, însă în prezent toate documentele societății au fost ridicate de către reprezentanții IPJ G.-Serviciul de Investigare a Fraudelor, întrucât fostul sau concubin, asociat și administrator al societății, numitul T. D., a formulat plângere penală împotriva mea, formându-se astfel dosarul penal nr. 81/P/2013, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul G.. În prezent se fac cercetări în dosarul penal mai sus menționat, urmând a se efectua totodată și expertiză judiciară contabilă, care va stabili în mod concret valoarea obligațiilor de plată, având în vedere ca toate actele contabile aferente perioadei suspuse controlului de către DGFP G., se află la IPJ G.-Serviciul de Investigare a Fraudelor.
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Astfel, Curtea reține că în mod corect prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 67 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora în lipsa documentelor justificative organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cauză au fost folosite declarațiile informative D394, atât la achiziții cât și la livrări, precum și deconturile de TVA D300.
La fel ca și prima instanță, Curtea reține ca fiind lipsit de relevanță motivul pentru care documentele justificative nu au fost prezentate organelor fiscale, respectiv neînțelegerile existente între administratorii societății, I. M. și T. D., aceste aspecte neputând fi opuse organului fiscal.
Motivul de recurs invocat de recurentă constă în aceea că au apărut probe noi, respectiv 8 dosare cuprinzând evidență contabilă a societății debitoare pentru lunile aprilie 2009-noiembrie 2009, după data comunicării sentinței.
Curtea nu poate reține acest motiv de recurs. Înscrisurile noi depuse în recurs nu sunt de natură a schimba soluția primei instanțe, verificarea legalității deciziei de impunere făcându-se prin raportare la actele avute în vedere de organul fiscal la data emiterii acesteia, iar astfel cum s-a arătat, la data emiterii deciziei contestate, documentele contabile nu au fost prezentate organului fiscal, astfel încât, în mod corect s-a procedat la estimarea bazei de impunere.
Cât privește motivele de recurs suplimentare, invocate prin completarea la recurs, vizând în esență lipsa de rol activ a primei instanțe care trebuia să administreze proba cu expertiză, Curtea reține că, raportat la data formulării acestor motive, respectiv 10.06.2014, au fost formulate cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, 15.04.2014, neputând fi avute în vedere. Mai mult decât atât, Curtea constată că sunt si nefondate, având în vedere că recurenta nu a solicitat administrarea probei cu expertiză în primă instanță, iar conform art. 254 alin.(6) din Noul Cod de procedură civilă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Față de cele expuse, în temeiul art. 496 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă C. E. M. în calitate de lichidator judiciar al debitorului .. împotriva sentinței civile nr. 747/2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul cu nr._, cerere formulată în contradictoriu cu intimații pârâți C. (fostă I.) M., T. D. și Direcția G. a Finanțelor Publice G., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red./tehnored./ 2 ex./ ODP/19.01.2015
Tehnored. B.B./
Tribunalul G. – Secția Civilă
Judecător de fond: G. T.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 3178/2014.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1882/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
