Despăgubire. Decizia nr. 8566/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8566/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 4577/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8566
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind contestația în anulare formulată de contestatorul C. F. împotriva deciziei civile nr. 5365 /29.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ * în contradictoriu cu intimatele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, având ca obiect despăgubire - DEC. despăgubire - DEC. 5365/29.11.2013 DOS._ *.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul prin avocat C. A. cu delegație de reprezentare la dosar – fila 2, lipsind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dosarul de fond nr._ * este atașat la dosarul de revizuire nr._ aflat pe rolul prezentului complet de judecată și a prezentei ședințe de judecată.
În continuare, Curtea acordă cuvântul asupra susținerii făcute de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în sensul că Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar nu mai există în prezent, împrejurare ce ar putea fi valorificată din perspectiva excepției lipsei capacității de folosință.
Apărătorul contestatorului menționează că, în condițiile în care Curtea Constituțională a arătat că art. 4 este neconstituțional și Legea nr. 165/2013 nu se poate aplica, atunci și dispoziția care a desființat Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar devine caducă, pentru că dacă nu se pot aplica dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu se poate aplica o parte din dispozițiile acestei legi, adică art. 18 care prevede că CNCI - ul a preluat CCSD - ul și DADN – ul nu mai există, astfel că prin declararea ca neconstituțională a unui text de lege care obligă instanța să nu mai aplice Legea nr. 165/2013 proceselor aflate în curs de judecată, implicit efectele ei se răsfrâng și asupra dispoziției textului de lege care prevede că DADN - ul se desființează. Este adevărat că legiuitorul nu a făcut nicio modificare până în prezent, dat fiind că era obligat prin dispozițiile Curții Constituționale, să remedieze această situație în termen de 6 luni, astfel încât nefiind remediată, DADN - ul a fost revitalizat prin devenirea ca și caduc a textului de lege care desființa această instituție.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, inclusiv prin prisma apărărilor formulate prin întâmpinările care au fost comunicate la termenul anterior și apoi pe fondul contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului învederează că, față de dispozițiile art. 318 C.pr.civ., ambele teze menționează că a avut în vedere o greșeală materială la soluționarea fondului recursului dezvoltând pe larg ce înseamnă greșeală materială. Precizează că cel de-al doilea aspect aplicabil în prezenta speță vizează faptul că instanța a omis să se pronunțe pe tardivitatea unui motiv de recurs astfel cum l-a invocat. Menționează că în faza recursului a arătat că recursul este inadmisibil și ca prin notele scrise să se purceadă la completarea motivelor de recurs, în sensul că se solicită aplicarea dispozițiilor art. 4 și urm. din Legea nr. 165/2013. Menționează că instanța nu face niciun fel de trimitere la această tardivitate, astfel că prin aplicarea, nu la solicitarea recurentei, ci prin aplicarea în mod direct de către instanța de judecată a Legii nr. 165/2013 a existat o misiune vădită cu privire la pronunțarea asupra excepției tardivității acestui motiv de recurs. Consideră că prezenta contestație în anulare este admisibilă, vizează o decizie de recurs pronunțată de către Curtea de Apel București, fiind înaintată instanței competente, condițiile de admisibilitate fiind mai largi și mai ușor de formulat, singura condiție impusă de textul de lege fiind ca și contestația în anulare să vizeze o hotărâre pronunțată în recurs.
În ceea ce privește fondul contestației în anulare, menționează că două sunt erorile materiale existente. Arată că, în primul rând este vorba despre faptul că instanța de recurs a desființat o hotărâre de la fondul cauzei, neavându-se în vedere faptul că la momentul la care s-a pronunțat magistratul pe fondul cauzei, Legea nr. 165/2013 era inexistentă, astfel că este inadmisibil ca într-un recurs să se desființeze o hotărâre de la fond pentru o lege organică care nu este de strictă și imediată aplicare astfel cum sunt dispozițiile procedurale. Precizează că cea de-a doua greșeală materială se referă la faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că este inadmisibil a se pronunța pe un motiv pretins invocat ca fiind de ordine publică. Legea nr. 165/2013 nu poate fi pretinsă ca fiind motiv de ordine publică, motivele de ordine publică fiind strict și limitativ prevăzute de dispozițiile C.pr.civ., în niciun caz intervenirea unei legi noi nu poate constitui motiv de ordine publică prin raportare la dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului. Consideră că nu este posibil ca pe parcursul desfășurării procesului civil, după formularea apărărilor, și pronunțarea de către magistratului fondului a unei hotărâri judecătorești și după expirarea termenului de recurs să se arate că apariția unei legi noi este motiv de ordine public, fiind desființată hotărârea. În condițiile în care instanța va admite contestația în anulare, solicită rejudecarea recursului. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 iunie 2012, reclamantul C. F. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. CENTRALĂ P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, obligarea la soluționarea dosarului nr._/FF/CC/2009 în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, al emiterii titlului de plată și al plății acesteia în cuantumul stabilit de expertiză, indexată cu rata inflației, obligarea pârâtelor la plata sumelor datorate, obligarea la plata unei penalități de 100 de lei pentru fiecare întârziere până la emiterea titlului de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 6958 din data de 05.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Curtea a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. F.; a obligat pârâta CCSD să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent hotărârii nr. 3/21.01.2008 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei acțiuni; a obligat pârâta ANRP să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de plată pentru suma de 174.587 lei RON, în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, dar nu mai devreme de expirarea termenului prevăzut de OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 117/2012; a obligat pârâta CCSD să achite reclamantului suma de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale; au fost respinse restul pretențiilor reclamantului, ca prematur formulate.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs parata C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pârâta A. Națională P. Restituirea Proprietăților, precum și reclamantul C. F., considerând sentința civilă recurată, ca fiind netemeinică si nelegală.
În recursul formulat de pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-au arătat următoarele:
In motivare, recurenta a aratat că, decizia de acordare a despăgubirilor de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se emitea numai in urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Așa cum a menționat în apărările depuse în prezenta cauză, abia în luna martie 2012 a fost îndeplinită procedura prevăzută de pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005. ca urmare a adresei cu nr. 1091/SCFF/09.03.2012 prin care reclamantul si-a dat acordul cu privire la raportul de evaluare întocmit în dosarul nr._/FFCC.
Prin urmare, s-a solicitat sa se observe faptul că, nu a existat niciodată intenția de a se tergiversa soluționarea dosarului de despăgubire nr._/FFCC/2011.
Astfel, numai în cadrul Ședințelor Comisiei Centrale erau aprobate rapoartele de evaluare, în vederea emiterii deciziilor, iar ultima ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a avut loc în data de 09.03.2012.
Așadar, instanța de fond în mod greșit a respins excepția prematurității cererii introductive de instanță invocată de C.C.S.D., neținând cont de situația în care se află C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din perspectiva problemelor ce au apărut în procesul de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri, inclusiv dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/FFCC.
S-a invocat publicarea în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Față de această nouă legiferare intervenită în materia restituirii proprietăților, s-au invocat prevederile art. 4, potrivit căruia noile dispoziții legale sunt aplicabile și cauzelor ce au ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor. Potrivit art. 18 alin. 3. atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt preluate de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, organ al administrației publice centrale, înființat în baza acestui act normativ, în subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Or, procedura soluționării cererilor de reconstituire presupune parcurgerea unei proceduri administrative care se desfășoară în fața comisiilor de fond funciar și o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor care se va desfășura în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a Secretariatului acesteia.
Cu privire la cea de-a doua procedură, art. 16 din Capitolul III al Legii nr. 165/2013, prevede că cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.
P. atingerea finalității legale, trebuie parcurse mai multe etape: Etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, Etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Naționale, Etapa evaluării imobilului imposibil de restituit în natură, Etapa soluționării cererii de restituire.
Dosarele înregistrate la Secretariatul CCSD vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul. În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv. Decizia de compensare emisă de C. Națională se comunică persoanelor îndreptățite, în termen de 45 de zile de la data emiterii. Decizia de invalidare emisă de C. Națională se motivează și se comunică atât titularilor, cât și entităților învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.
In urma reanalizării dosarului reclamantului, pentru aplicarea grilei notarilor, Secretariatul Comisiei Naționale a apreciat că sunt necesare următoarele documente:
1.Acte de proprietate din care să reiasă suprafața totală de teren avută în proprietate de către autorul B. A.;
2.Acte care fac dovada preluării de către stat a terenului avut în proprietate de către autor;
3 Titlurile de proprietate și procesele verbale de punere în posesie emise de pe urma autorului B. A. sau Referatul comisiei locale de fond funciar privind istoricul și modalitățile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru autorul B. A., din care să reiasă suprafața totală reconstituită de pe urma acestui autor;
4 Certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma autorului B. A., având în vedere că doamna B. N., ce a depus cererea de reconstituire nr. 371/1998, este nora autorului;
5 Situația juridică a vechiului amplasament la momentul preluării și în prezent, cu descrierea în amănunt a categoriei de folosință, în conformitate cu clasificarea stabilită prin grila notarilor publici.
6 Expertiza topografică sau identificarea grafică pe plan a vechiului amplasament înscris în anexa nr 23, certificându-se totodată coordonatele actuale și zona de încadrare pentru suprafața de teren cu care titularul a fost înscris în anexa de despăgubiri, + actele care au stat la baza identificării.
7 În situația în care terenul se află în intravilanul localității - "Reglementările urbanistice - Zonificare" aferente PUG - ului localității, scara 1:5000, schiță pe care comisia locală de fond funciar va identifica vechiul amplasament propus pentru acordarea de despăgubiri.
În speță, s-a sustinut ca reclamantul nu este titularul unui titlul de despăgubire emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 pe care să îl valorifice potrivit procedurilor prevăzute în reglementările actuale menționate. De asemenea, noile reglementări în vigoare, respectiv Legea nr.165/2013, prevede faptul că obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a acesteia se vor executa conform dispozițiilor art.21 din lege.
Concluzionând cele mai sus arătate, se impune, respectarea noii proceduri administrative de compensare a imobilelor, în condițiile prevăzute de noua Lege nr.165/2013 condiții care vor fi stabilite prin normele de aplicare a legii mai sus menționate, fără a se putea retine un refuz neiustificat din partea recurentei de a soluționa dosarul reclamantului.
P. toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, și modificarea Sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantul C. F., ca fiind neîntemeiată.
Referitor la obligarea la plata de cheltuieli de judecată, s-a solicitat respingerea acestora ca neintemeiate.
În drept: Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justitiției, precum și unele măsuri adiacente, Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire.în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 115-119 din Codul de Procedură Civilă,
În recursul formulat de pârâta A. Națională P. Restituirea Proprietăților, s-au susținut următoarele:
Sentința recurată a fost considerată ca fiind nelegală și netemeinică (cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
I La această dată, procedura de emitere a titlurilor de plată este sub incidența Legii nr. 165/2013, și se referă la procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, situație reglementată expres de legiuitor prin formularea „Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4).
Prin Legea nr. 165/2013 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților, inclusiv o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plată a acestora, fiind abrogate în mod expres prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau vechea procedură.
Mai mult decât atât, în cuprinsul noii legi se regăsesc anumite dispoziții tranzitorii care reglementează modalitatea punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțe în domeniul restituirii proprietăților, precum și modalitatea ducerii la îndeplinire a obligațiilor CCSD stabilite ca urmare a aprobării de către aceasta a anumitor dosare de despăgubire până la . noii legi.
Astfel, conform art. 41 alin. (1) din lege, „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014".
Totodată, potrivit art. 41 alin. (4), „titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".
Astfel, titularul unei decizii de despăgubire emise de către CCSD anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va beneficia de dispozițiile art. 41 din această lege, care prevăd că ANRP emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor de bani fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de art. 21 din aceeași lege.
Aplicarea în concret a procedurilor prevăzute de articolele ante-menționate se face pe baza unor reglementări ce se regăsesc în normele de aplicare a legii.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Hotărârea nr. 401/19.06.2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 „titlurile de plată aferente titlurilor de despăgubire se emit în ordinea de înregistrare a dosarelor de opțiune constituite la ANRP anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și a titlurilor de despăgubire emise în condițiile art. 41 din aceeași lege".
Prin urmare, emiterea titlurilor de plată se va face cu respectarea criteriului ordinii depunerii dosarelor de opțiune.
La alin. (3) al aceluiași articol este prevăzut faptul că: „procedura de plată a titlurilor prevăzute la alin. (1) se stabilește de Ministerul Finanțelor Publice, până la data de 31 decembrie 2013 și se aprobă prin ordin".
Față de aceste considerente, este prematură formularea de către reclamant a unei cereri care să vizeze obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată. Mai mult decât atât, este prematură formularea de către reclamantă a unei cereri care să vizeze plata despăgubirilor.
II. În ceea ce privește obligarea ANRP la plata efectivă către reclamant, aceasta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Potrivit art. 41 alin. (4), aplicabil în speța de față, „titlul de plată se emite de către ANRP în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere". În aplicarea acestor prevederi, ANRP emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor de bani fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani. Față de această situație, s-a învederat că ANRP nu mai are atribuții privind plata despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005. Astfel, conform art. 41 alin 4 din Legea 165/2013 sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
Mai mult decât atât, având în vedere dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 coroborate cu dispozițiile art. art. 22 alin. (1) - (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/19.06.2013, solicitarea formulată de reclamant, ce vizează plata despăgubirilor, este prematură.
P. considerentele mai-sus arătate, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul desființarii hotărârii atacate și pe fond să respingerea acțiunii reclamantului.
În drept: Art. 299, 304 pct. 9 și 3041 din Codul de procedură civilă, H.G. nr. 361/2005, Titlul VII al Legii 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 62/2010, Legea nr.142/2010, H.G. nr.128/2008 și H.G. nr.462/2011, Legea nr. 165/17.05.2013.
În recursul formulat de reclamantul C. F., s-au arătat următoarele:
In motivarea recursului său, recurentul-reclamant a aratat că, deși instanța de fond a constatat că atitudinea pârâtelor se concretizează în refuzul nejustificat de a răspunde la cererea sa care este reprezentată de notificare și de dosarul administrative, în mod greșit admite doar în parte acțiunea, când, în realitate, ar fi trebuit admisă acțiunea în totalitate.
În condițiile în care se constată că pârâta CCSD nu a desfășurat activitățile la care era obligată conform legii, recurentul a considerat că actele subsecvente ce trebuiau emis de celelate două pârâte trebuiau să urmeze soarta actului principal astfel că și celelate două pârâte trebuiau obligate la a emite actele ce le incumbă în termene succesive de câte treizeci de zile da la expirarea primului termen ce i-a fost acordat pârâtei CCSD. Prin admiterea acțiunii sub condiția îndeplinirii termenului prevăzut de OUG 4/2012 recurentul a considerat că și despăgubirea a devenit scadentă tot sub condiție și după împlinirea termenului impus de OUG nr. 4/2012.
In ceea ce privește opținea recurentei, așa cum rezultă și din acțiunea principală, opțiunea acesteia în momentul de față este de a primi despăgubiri în numerar.
Așa cum a arătat și la fondul cauzei atât deciziile reprezentând titlu de despăgubire cât și deciziile reprezentând titlu de plată trebuie emise ., noțiune impusa de art 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a drepturilor omului si consacrata de jurisprundenta CEDO.
Termenul rezonabil este depășit de mult, astfel ca observând practica CEDO, termenul rezonabil este calculat atat în raport cu activitatea instanțelor, dar si in raport cu entitățile statului - autorități care concura la rezolvarea dreptului de proprietate sau la realizarea unei dispoziții dar care din motive independente de solicitant, amâna rezolvarea sine die, astfel ca trecerea unui timp asa de îndelungat,de la depunerea cererii de despăgubire si pana in prezent echivalează cu lipsa despăgubirilor, cu refuzul de a rezolva plata dar si cu ingerința statului în dreptul meu de proprietate.
Totodată ordonanța 62/2010 precum și 4/2012 precum și legea 117/2012 încalcă în mod flagrant hotărârea pilot M. A. și alții contra României aceste dispoziții legale nu au făcut decât să genereze un nou val de procese și o discrepanță majoră între beneficiarii aceleiași legi 247/2005, 10/2001, 18/1991 fără a rezolva însă directivele impuse în hotărârea pilot M. A. și alții contra României.
Raportându-ne la refuzul nejustificat al pârâtei CCSD precum și la dispozițiile CEDO în materia proprietății, recurentul a considerat că instanța de fond ar fi trebuit să admită în totalitate acțiunea chiar și cu reținerea aplicabilității OG 4/2012.
A considerat acesta că nu poate fi vorba de prematuritatea celorlalte capete de cerere în condițiile în care dosarul sau trenează de foarte mulți ani iar în condițiile în care s-a constatat refuzul nejustificat al unei entități ce este sub tutela ANRP de a-i emite în termen actul administrativ este evident că și celelalte acte subsecvente au termenul depășit astfel că și aceste acte ar fi trebuit să aibă aceeași soartă ca și titlul de despăgubire adică să fie obligate pârâtele să le efectueze sub sancțiuni admnistrative și bineînțeles sub puterea legii.
Față de aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în toatalitate a acțiunii.
Pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamant.
Recurentul reclamant C. F. nu a formulat întâmpinare față de celelalte două recursuri.
Prin decizia civilă nr. 5365 /29.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, a fost respinsă excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată; au fost admise recursurile declarate de recurentele pârâte A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinței civile nr. 6958 din data de 05.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul reclamant C. F. și intimata pârâtă Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar; a fost modificată sentința recurată, în sensul că a fost respinsă în tot acțiunea formulată, ca neîntemeiată; a fost respins recursul formulat de reclamantul C. F., ca nefondat.
În motivarea deciziei, s-au arătat următoarele:
În ce privește excepția necompetenței materiale invocată de recurentul reclamant, Curtea constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,potrivi căruia:
Alineatul (1) al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"ART. 20 (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București."
De asemenea, Art. XXIII din aceeași lege, prevede următoarele:
(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.
Or, prezenta cauză face parte din cele reglementate de dispozițiile legale mai-sus citate, astfel încât competența de soluționare a recursului revine curții de apel, motiv pentru care va fi respinsă excepția.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a admis recursurile declarate de pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și a respins recursul formulat de reclamantul C. F., ca nefondat, iar, în consecință, va modifica sentința civilă recurată, în sensul că va respinge în tot acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că obiectul litigiului îl formează solicitarea reclamantului de obligare la soluționarea dosarului nr._/FF/CC/2009 în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, al emiterii titlului de plată și al plății acesteia în cuantumul stabilit de expertiză, indexată cu rata inflației, obligarea pârâtelor la plata sumelor datorate, obligarea la plata unei penalități de 100 de lei pentru fiecare întârziere până la emiterea titlului de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
Astfel cum s-a reținut anterior, prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. 7 teza a I-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, să urmeze etapa următoare a procedurii administrative, anume să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent Hotărârii nr. 3/21.01.2008 a Comisiei Județene Bistrița Năsăud pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei acțiuni.
La data de 17.05.2013 a fost publicată în Monitorul oficial Legea nr. 165/2013privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, se instituie regula imediatei aplicări a noilor dispoziții referitoare la procedura de soluționare a cererilor de despăgubiri (formulate în temeiul Legii nr. 10/2001) tuturor cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față.
De asemenea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit art. 50 din lege, s-au abrogat articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară legii noi.
Astfel, reglementarea legală a procedurii administrative avută în vedere de instanța de fond, când s-a pronunțat în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, este parțial abrogată la data soluționării prezentului recurs și înlocuită cu o procedură nouă prevăzută în Legea nr. 165/2013 (art. 21 și urm.).
Însă, . Legii nr. 165/2013 constituie un motiv nou de recurs, de ordine publică, care privește temeinicia cererii și care trebuie analizat cu prioritate.
Acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa de către prima instanță întrucât nu mai există cadrul legal pentru a proceda la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, respectiv evaluarea imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013:
„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit disp. art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ:
„În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a noilor dispoziții legale, respectiv în vederea soluționării pretențiilor reclamantei, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs. De altfel din recursul formulat de CCSD, rezulta ca s-a solicitat reclamantului completarea dosarului conform dispozitiilor noii legi.
În aceste condiții, ca urmare a intrării în vigoare a legii noi, soluția primei instanțe nu mai poate fi menținută.
Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluționare a cererii în contextul prevederilor Titlului VII a Legii nr. 247/2005 nu mai poate fi valorificat în condițiile noii proceduri, date fiind modificările importante intervenite referitoare la evaluarea imobilelor și emiterea deciziei de compensare în locul titlului de despăgubire, inclusiv din perspectiva termenelor instituite de noua lege.
Astfel, conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantei cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, pe de o parte pentru că nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamantă, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte pentru că, procedând astfel, instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Aceste argumente conduc, în temeiul art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., la admiterea recursurilor declarate de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, la respingerea recursului formulat de reclamantul C. F., ca nefondat și la modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în integralitate a cererii, făcând de prisos analizarea celorlalte motive de recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant C. F., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.
În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:
Deși Curtea a reținut că recursul său este întemeiat și că ar fi trebuit admis, dat fiind reținerile privitoare la Legea nr. 165/ 2013, urmează a fi respins și admis recursul ANRP, care în varianta inițială nu cuprindea ca motiv de recurs și această lege.
Deși contestatorul a arătat că o astfel de lege este contrară Constituției, aspect conformat ulterior prin decizii ale Curții Constituționale, precum și faptul că aceste dispoziții legale contravin Convenției, instanța de recurs a analizat un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului, și anume acela al apariției Legii nr. 165/ 2013.
Este inadmisibil să se desființeze o hotărâre doar pentru că a apărut o lege nouă, lege pe care judecătorul fondului nu a putut-o avea în vedere pentru că nu exista, precum și admiterea completării recursului cu un motiv nou inserat în notele scrise peste termenul legal de recurs. Instanța de recurs a trecut și peste faptul că această lege retroactivează, aspect sancționat atât de Constituție, cât și de Conenție, prin acest mod de legiferare încălcându-se dreptul la un proces echitabil.
Se arată că prezenta contestație este admisibilă prin ambele ipoteze ale art. 318 Cod de Procedură Civilă, în sensul că greșeala materială este dată de aplicarea unui text de lege (art. 4 din Legea nr. 165/ 2013) care nu era aplicabil în speță, ceea ce se poate asemăna cu aplicarea dispozițiilor legale privitoare la tardivitatea recursului sau a lipsei de reprezentare a părților.
În ceea ce privește cea de-a doua teză a art. 318 Cod de Procedură Civilă, dat fiind că instanța de recurs a verificat un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului de către pârâtele din cauză, astfel că acesta apare ca fiind formulat tardiv, consideră contestatorul că echivalează cu omisiunea de a cerceta unul din motivele de casare, această omisiune rezultând din nepronunțarea asupra excepției tardivității invocate de contestator și a inadmisibilității analizării unui motiv de recurs invocat prin note scrise.
De altfel, prin nepronunțarea asupra tardivității acestui motiv de recurs, se revine la ipoteza erorii materiale, în sensul că instanța nu a observat și nu a analizat faptul că acest motiv era formulat prin notele scrise la cca un an de zile de la declararea recursului, ipoteza tardivității recursului fiind unanim admisă ca și motiv de contestație în anulare.
Intimata ANRP a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Totodată, prin întâmpinare, a arătat că Direcția pentru Acordare Despăgubirilor în Numerar nu mai există în prezent, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165 / 2013.
Intimata CNCI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
La termenul de azi, Curtea a pus în discuția părților susținerea făcută de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin întâmpinare, în sensul că Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar nu mai există în prezent, împrejurare ce ar putea fi valorificată din perspectiva excepției lipsei capacității de folosință.
Asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei DADN, Curtea constată următoarele:
Prin art. 14 indice 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, introdus prin Ordonanța de Urgență nr. 81/ 2007 pentru accelerarea acordării despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a fost înființată Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura ANRP. Organizarea activității sale a fost făcută prin HG nr. 361/ 2005, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 1068/ 2007.
Ca urmare a apariției Legii nr. 165/ 2013, a fost abrogată prevederea legală menționată mai sus, precum și HG nr. 361/ 2005 (aceasta din urmă a fost abrogată prin HG nr. 572/ 2013 privind organizarea și funcționarea ANRP).
La momentul introducerii cererii de contestație în anulare, DADN nu mai exista, ceea ce constituie lipsa capacității procesuale de folosință a acestei instituții intimate. Or, cât timp nu s-a cerut introducerea în cauză a succesorului în atribuții a acestei instituții, iar o astfel de introducere nu se poate face din oficiu de către instanță, Curtea constată că excepția este fondată.
Nu pot fi reținute apărările contestatorului, în sensul că în condițiile în care Curtea Constituțională a arătat că art. 4 este neconstituțional și Legea nr. 165/2013 nu se poate aplica, atunci și dispoziția care a desființat Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar devine caducă, deoarece considerentele deciziei Curții Constituționale nu sunt în sensul indicat de contestator; în nici un caz, Curtea nu a reținut o neconstituționalitate de plano a întregii legi nr. 165/ 2013, ci a reținut neconstituționalități punctuale; or,dispoziția de abrogare a prev. art. 14 indice 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, introdus prin Ordonanța de Urgență nr. 81/ 2007, nu a fost declarată neconstituțională.
Prin urmare, Curtea va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei DADN și va respinge contestația în anulare formulată împotriva intimatei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Asupra admisibilității contestației în anulare de față, Curtea constată următoarele:
În esență, contestatorul a invocat disp. art. 318 Cod de Procedură Civilă, în ambele sale ipoteze. Prin urmare, strict sub aspectul încadrării în motivele de contestație în anulare, Curtea constată admisibilitatea cererii contestatorului, deoarece contestatorul a invocat în mod formal două motive de contestație în anulare reglementate de lege. Cu toate acestea, vor fi analizate numai acele critici care se încadrează efectiv în cele două motive de contestație în anulare, nu și cele care depășesc aceste motive.
Asupra temeiniciei contestației în anulare de față, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește afirmația contestatorului că instanța de recurs, deși a reținut că recursul contestatorului este întemeiat și că ar fi trebuit admis, dat fiind reținerile privitoare la Legea nr. 165/ 2013, urmează a fi respins și admis recursul ANRP, care în varianta inițială nu cuprindea ca motiv de recurs și această lege, Curtea constată că nu se încadrează în motivele de contestație în anulare anterior invocate și nu poate fi analizat ca atare. Contestația în anulare este o cale de atac, speciala, extraordinară și de retractare, care poate fi formulată numai pentru motivele strict reglementate de lege.
Nu se încadrează în motivele de contestație în anulare reglementate de art. 318 din codul de procedură civilă nici susținerile contestatorului referitoare la faptul că Legea nr. 165/ 2013 ar contraveni Constituției sau Convenției Europene a Drepturilor Omului, nici cele referitoare la o eventuală retroactivitate a legii nr. 165/ 2013.
În ceea ce privește susținerile că instanța de recurs a analizat un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului, și anume acela al apariției Legii nr. 165/ 2013, Curtea constată că nu se încadrează, de asemenea, în niciuna din ipotezele de la art. 318 Cod de Procedură Civilă.
Contestatorul a mai susținut că instanța a admis completarea recursului cu un motiv nou inserat în notele scrise peste termenul legal de recurs, ceea ce s-ar încadra în prevederile celei de-a doua teze a art. 318 Cod de Procedură Civilă, dat fiind că instanța de recurs a verificat un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului de către pârâtele din cauză, astfel că acesta apare ca fiind formulat tardiv; consideră contestatorul că echivalează cu omisiunea de a cerceta unul din motivele de casare, această omisiune rezultând din nepronunțarea asupra excepției tardivității invocate de contestator și a inadmisibilității analizării unui motiv de recurs invocat prin note scrise.
Din analiza cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă ANRP, se constată că recursul a fost întemeiat ab initio pe prevederile Legii nr. 165/ 2013, nefiind vorba despre o completare ulterioară a motivelor de recurs.
Apoi, cu ocazia punerii în discuție a excepției prematurității acțiunii, invocată de recurenta ANRP prin întâmpinarea la recursul recurentului-reclamant, reclamantul prin apărător a solicitat respingerea acestei excepții ca nefondată; nu a fost invocată nici excepție de tardivitate a vreunei completări a motivelor de recurs, cât timp nu a existat nici completare a motivelor de recurs.
Prin urmare, motivul de contestație în anulare constând în nepronunțarea asupra tardivității acestui motiv de recurs este nefondat, din mai multe considerente: nu s-a invocat o asemenea tardivitate, susținerea contestatorului neregăsindu-se în actele și lucrările dosarului; în subsidiar, nepronunțarea asupra unei excepții nu echivalează cu neanalizarea unui motiv de recurs pentru a se încadra în motivul reglementat de art. 318 Cod de Procedură Civilă; în al treilea rând, nu se încadrează nici în ipoteza erorii materiale, deoarece omisiunea pronunțării asupra unei excepții ar putea reprezenta, dacă ar fi reală (ceea ce, s-a reținut deja, nu este cazul în speța de față) o eroare de judecată, exclusă de la controlul judiciar pe calea contestației în anulare speciale reglementate de art. 318 Cod de Procedură Civilă.
Contestatorul mai arată că prezenta contestație este admisibilă și prin prisma faptului că greșeala materială este dată de aplicarea unui text de lege (art. 4 din Legea nr. 165/ 2013) care nu era aplicabil în speță, ceea ce se poate asemăna cu aplicarea dispozițiilor legale privitoare la tardivitatea recursului sau a lipsei de reprezentare a părților.
Curtea constată, fără a intra pe fondul acestui motiv, că și acest aspect reprezintă în sine invocarea unei eventuale greșeli de judecată, care tinde să ducă în esență la soluționarea unui recurs la recurs, ceea ce nu este permis de procedura strictă a contestației în anulare.
Constatând, în final, că niciunul din motivele de contestație în anulare invocate de contestator nu este întemeiat, în temeiul art. 321 Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul C. F. în contradictoriu cu intimatele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în rest, ca nefondată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei DADN.
Respinge contestația în anulare formulată împotriva intimatei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, cu sediul în București, .. 202, sector 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C. F., cu domiciliul ales la C.. Av. A. C. cu sediul în București, ..2A bis, .. A, ., sector 4, împotriva deciziei civile nr. 5365/29.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, toate cu sediul în București, .. 202, sector 1, în rest, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. M.
GREFIER
A. M. C.
Data red. 9.12.2014/2 ex/ red. jud. AM
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3449/2014. Curtea de... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 8361/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
