Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1525/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1525/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 28/122/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizie civilă nr. 1525
Ședința publică de la 28 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. F.
Judecător S. P.
Judecător R. M. V.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 432/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C. L. și intimata-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice G. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 C..
Curtea, constată că, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013 al ANAF, ca urmare a reorganizării A.N.A.F. în prezenta cauză a dobândit calitatea de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală în litigiile aflate pe rolul instanțelor a fostelor DIRECȚII GENERALE ALE FINANȚELOR PUBLICE și ale structurilor subordonate, în speță - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. G.. Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului în sensul eliminării din citativ a DGFP G. în calitate de intimată-pârâtă.
Curtea, studiind actele și lucrările dosarului constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art.. 150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 08.01.2013, sub nr._, reclamantul P. C. L. a formulat cerere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în cuantum de 5071 lei achitată cu chitanța . nr._/24.04.2012. Arată reclamantul că a cumpărat a un autoturism marca BMW iar cu ocazia înscrierii autoturismului s-a stabilit că datorează suma de 5071lei reprezentând taxă de poluare fără de care nu se putea înmatricula autoturismul.
Solicită admiterea cererii sale și restituirea sumei de 5071 lei.
În drept au fost invocate dis.art.1341(1) și art.1345 Codul civil.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus o . înscrisuri (filele 5-12).
Cererea a fost legal timbrată.
La dosarul cauzei pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Naționale a F. pentru Mediu, pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului această instituție să fie obligată să plătească AFP G. suma reprezentând taxa de poluare și dobânzile legale solicitate de reclamant.
De asemenea, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii, solicitând respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 432/30.05.2013 Tribunalul G. a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., a admis acțiunea, a admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice G. suma de 5071 lei reprezentând taxă de poluare, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice G. să-i restituie reclamantului suma de 5071 lei ce reprezintă taxă de poluare pentru autovehicule achitată, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de codul de procedură fiscală conform art. 124 C.p.fisc. începând cu data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantului la pârâta Administrația Finanțelor Publice a județului G. și până la data restituirii efective a sumei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția tardivității invocată de pârâta A.F.P. G., instanța a considerat-o neîntemeiată deoarece în speța de față, reclamantul s-a adresat instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei de poluare, în condițiile în care pârâta și-a manifestat opoziția expresă cu privire la restituirea taxei respective, deși reclamantul s-a adresat acesteia cu o cerere în acest sens.
Așadar, obiectul judecății de față este reprezentat de pretenția restituirii sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, anularea (contestarea) deciziei de calcul a acestei taxe reprezentând un aspect subsidiar, deciziei lipsindu-i rațiunea de a mai exista în condițiile în care încasarea sumei s-a demonstrat a fi nelegală din perspectiva dreptului comunitar.
Ca atare, văzând și decizia nr.24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a respins excepția tardivității.
Conform art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit art.5 din același act normativ, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat, în esență, că OUG 50/2008 nu este conformă cu art.90 din T.C.E., actual art. 110 T.F.U.E., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-uri alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească.
Scopul general al art.90 T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele - și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele internei.
Tribunalul a reținut că Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. Ulterior prelevării taxei, administrația a refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul a remarcat faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O.U.G. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectiva, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementata respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul a observat că potrivit procedurii reglementate prin art. 205 si următoarele C. proc. fiscală, persoana interesata poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C. proc. fiscală, iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de Legea 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Tribunalul a considerat că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Inițial scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008 înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare. O.U.G. 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008.
În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă in industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Ținând cont de aspectele anterior relevate, Tribunalul a apreciat că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO, ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și pană în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.
Tribunalul urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr. 50/2008, a constatat faptul că achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O.U.G. 50/2008 prin O.U.G. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, Legea nr. 329/2009, și O.U.G. nr. 117/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. Astfel, în preambulului ordonanței de urgență nr. 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare.”
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legătura cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009, nici prin Legea nr. 329/2009 sau prin Legea nr. 117/2009, sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second - hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel ,,autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008”.
A mai arătat tribunalul că într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarai de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. 218/2008, OUG 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. 117/2009, norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă partea în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data și care intră în concurență directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată prin ultimele modificări legislative, sunt incompatibile cu dreptul comunitar.
Așa fiind, tribunalul a considerat că cererea reclamantului este întemeiată, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., solicitând modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca nefondată.
În aceste sens, recurenta a arătat că tribunalul, fără niciun temei legal, a respins excepția tardivității, fără să țină cont de disp. art. 205 alin. 1 și art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, a învederat recurenta că instanța de judecata a pronunțat aceasta hotărâre fără sa tina seama de dispozițiile legale aplicabile in materie, respectiv prevederile art. 4 din Legea nr. 9/2012 care instituie o taxa legala obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România.
Nu se poate considera că pârâta este în culpă ca urmare a emiterii deciziei de plată a taxei de poluare, întrucât această taxă a fost stabilită printr-un act normativ în vigoare la acea dată, astfel că organul fiscal nu a făcut altceva decât să respecte legea.
Consideră de asemenea că în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii legale, deoarece nu are nicio culpă, reclamantul s-a prezentat de bunăvoie la AFP G. în vederea achitării taxei de poluare.
În drept a invocat art. 304 pct. 9 C..
Intimatul-reclamant și intimata-chemată în garanție nu au depus întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Excepția tardivității, reiterată de către recurentă, nu poate fi reținută, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând prin Decizia nr. 24/2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, că „acțiunea judiciara având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționata de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele doua proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedura fiscala”. Prin urmare, acțiunea reclamantului în pretenții nu putea fi restricționată de termenul impus prin art. 205 alin. 1 și art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
Pe fond, Curtea observă că prima instanță a analizat cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor OUG nr. 50/2008, care nu era în vigoare la momentul perceperii taxei, însă abordarea analizei cererii reclamantului din perspectiva art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu este de natură să schimbe soluția dată de tribunal.
Astfel, Curtea constată că intimatul-reclamant a achiziționat un autovehicul second-hand provenind din Germania, care a fost pentru prima dată înmatriculat în acest stat la data de 02.01.2008, conform înscrisului depus la fila 10 din dosarul de fond, și pentru înmatricularea căruia în România, la data de 24.04.2012, a fost obligat să achite o taxă pentru emisii poluante în sumă de 5071 lei, astfel cum rezultă din chitanța aflată la fila 8 din dosarul de fond.
Deși a avut în vedere alt act normativ decât cel incident în cauză (OUG nr. 50/2008, în loc de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012), Curtea constată totuși că instanța de fond a dezlegat în mod corect problema supusă judecății, respectiv împrejurarea dacă taxa auto respectivă contravine art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene (în prezent art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene).
Curtea reține că regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012, a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..
Abia ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
De asemenea, în ceea ce privește soluția dată cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este corectă, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 este neîntemeiat și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 432/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C. L. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2014.
Președinte, I. F. | Judecător, S. P. | Judecător, R. M. V. |
Grefier, M. P. | ||
Red./Tehnored. Jud. S.P./2 ex.
Jud. Fond: M. C. – Tribunalul G.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1859/2014.... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
