Pretentii. Decizia nr. 2910/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2910/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 1884/98/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2910
Ședința publică de la 10.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă D. E. împotriva sentinței civile nr. 2626 / F pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 15.10.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IALOMIȚA
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – pârâtă – prin consilier juridic S. D., cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind recurenta – reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul intimatei - pârâte invocă excepția nulității recursului, pentru lipsa împuternicirii avocațiale a domnului avocat V. A., ce a redactat și semnat cererea de recurs pentru recurenta – reclamantă.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată că, la fila 6 din dosarul de recurs se află împuternicirea avocațială a domnului avocat V. A., în cuprinsul căreia se menționează că a fost mandatat să formuleze cererea de recurs în acest dosar.
Reprezentantul intimatei – pârâte față de constatările făcute de instanță, precizează că nu mai susține excepția nulității recursului invocată inițial.
Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Depune la dosar și Concluzii Scrise.
Curtea, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2626/15.10.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Civilă a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta D. E. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IALOMIȚA ca neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 31 iulie 2013, reclamanta D. E., domiciliată în mun. Urziceni, ., ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia,., etaj 2, județul Ialomița, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Decizia nr._ din 13.05.2013, emisă de pârâtă, cât adresa (comunicarea) nr.9872/21/03.07.2013, prin care i s-a respins de către pârâtă, contestația formulată împotriva deciziei atacate.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta D. E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si, pe fond, admiterea contestației si anularea deciziei nr._ din 13.05.2009, prin care s-a dispus recuperarea sumei de_ lei incasata pe perioada 1.02._12, reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului 0 - 2 ani.
In drept, disp. art. 488 pct.8 din noul cod de pr. civ.
Hotărârea instanței de fond este nelegala pentru că a avut in vedere faptul ca scopul declarat de legiuitor in adoptarea UOG nr. 148/2005, modificata, a fost ca acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se raportează, in primul rand, la interesul copilului.
Beneficiarul final al acestei forme de protecție sociala este copilul, astfel incat eventualele inechități, decurgând dintr-o interpretare formala sau literala a textului reglementator, trebuie analizata in raport cu acesta, ca titular de drepturi.
Aceasta interpretare a actului normativ aplicabila in cauza nu este data de către părți, ci de Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 26 din 14.11.2011, . in interesul legii.
Aceasta interpretare a fost validata si de Curtea Constituționala prin decizia nr. 495 din 10.05.2012, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 4 din OUGnr. 148/2005.
Instanța de fond nu a analizat punctul de vedere exprimat in cauza, in sensul ca nu sunt aplicabile normele de drept intern, ci normele din Convenția cu privire la drepturile copilului adoptata de O. la 29.11.1989 si ratificata de România prin Legea nr. 18/1990, intrata la scurt timp in vigoare prin publicarea in Monitorul Oficial.
Potrivit acestei Convenții, interesele copilului vor prevala in toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistenta sociala, publice sau private, de instanțele judecătorești, sau de organele legislative.
Cum cele mai inalte instanțe de interpretare si aplicare a legii au statuat ca indemnizația pentru creșterea copilului este un drept al copilului, deci titularul acestui drept fiind copilul, este de necontestat ca toate acțiunile care privesc copilul, prin prisma art. 3 pct.l din Convenția cu privire la drepturile copilului, vor avea mai intai in vedere interesele copilului.
Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile din Convenția cu privire la drepturile copilului si a dispus soluționarea cauzei pe baza normelor de drept material național, care contravin Convenție mai sus citate.
A susținut si susține ca in aceasta cauza sunt aplicabile si disp. art. 20 din Constituția Românie care prevede ca, daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Susține ca reglementarea cuprinsa in dispozițiile OUG nr. 148/2005, potrivit căreia, in cazul nerespectării anumitor condiții de către părinți, indemnizația primita ca drept al copilului se restituie, vine in conflict cu Convenția cu privire la drepturile copilului adoptata de O. la 29.11.1989 si care a fost ratificata prin Legea nr. 18/1990.
In lumina dispozițiilor mai sus citate, prevalează interesele copilului, astfel ca se impune ca indemnizația pe care acesta a primit-o, in baza legii, sa nu fie recuperata de la părinți, in detrimentul copilului, ci trebuie astfel analizata posibilitatea statului roman de a adopta norme legale privind recuperarea de la părintele culpabil a veniturilor realizate in perioada in care copilul s-a bucurat de indemnizația recunoscuta de lege.
Urmează a se aprecia si cu privire la aplicarea in cauza a principiului proportionalitatii prevăzut de art. 53 alin.2 din Constituția României, in condițiile in care indemnizația încasata de părinte, ca drept al copilului, este de_ lei, iar veniturile obținute din munca, in aceeași perioada, sunt de numai 3000 lei.
Intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Sociala Slobozia, a formulat ÎNTÂMPINARE, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta D. E. împotriva Sentinței civile nr. 2626/F/15.10.2013 a Tribunalului Ialomița prin care a fost respinsa ca neîntemeiată acțiunea si de a menține ca temeinica si legala Sentința Tribunalului Ialomița, pentru următoarele motive:
Conform cererii nr. 8/02.02.2011 si a documentelor prevăzute de art.8 alin.(1) din O.U.G nr. 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului coroborat cu art. 6 alin.(5) lit. a) din din H.G nr.1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.148/5005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului reclamanta a solicitat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap. In urma analizării cererii si a documentelor depuse, Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Sociala Ialomița a constatat ca sunt îndeplinite prevederile O.U.G nr.148/2005, drept urmare prin Decizia nr._ din 1402.2011 i s-a stabilit dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului 0-2 (3) ani in cuantum de 600 lei/luna, pentru minorul D. M. A., născut la data 12.12.2010, începând cu data de 01.02.2011.
In urma activității de verificare a indemnizațiilor pentru creștere copilului, s-a constatat ca recurenta a desfășurat activități independente in perioada 01.02._12 in baza contractului de mandat nr.6439/04.11.2012 cu . asigurare SRL, obținând venituri supuse impozitului pe venit, venituri ce nu au fost declarate la data depunerii cererii nici ulterior, desi conform art. 14 din OUG nr.148/2010 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului reclamanta avea obligația de a comunica in scris, primăriei orice modificare intervenita in situația dumneaei de natura sa determine încetarea sau suspendarea plații drepturilor, in termen de 15 zile lucrătoare de la apariția acesteia.
Aceste fapte au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (anexa 4 la întâmpinare).
Precizează faptul ca, veniturile realizate de persoane fizice ca urmare convențiilor/contractelor civile incheiate, in condițiile Codului civil se incadrează, in vederea impozitării, in categoria veniturilor din activități independente potrivit art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare pentru care de depun declarații anuale.
In tot cuprinsul actelor normative ce reglementează acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca beneficiarii sa poată desfășura activități independente si, respectiv sa obtina venituri impozabile, simultan cu acordarea indemnizației pentru creșterea copilului. De asemenea, legiuitorul nu prevede ca veniturile impozabile astfel obținute sa fie de un anumit cuantum.
Legea e clara si prevederile ei trebuie sa fie aplicabile in mod unitar tutor beneficiarilor, si anume: pe perioada acordării indemnizației pentru creșterea copilului trebuie suspendate toate activitățile aducatoare de venituri impozabile (contracte de munca, contracte de mandat, contracte de comision, etc). Atâta timp cat o astfel de activitate nu este suspendata persoana nu poate beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului. In acest sens, in art. 1 din OUG nr. 148/2005 si art.2 din OUG nr.111/2010 se precizează ca persoanele îndreptățite beneficiază de concediul pentru creșterea copilului si de o indemnizație lunara.
Prin urmare, nu pot beneficia de indemnizație persoanele care nu beneficiază si de concediu pentru creșterea copilului.
In art. 7 alin. (2)HG nr. 1025/2006 si din HG nr. 52/2011 se precizează „ in situația persoanelor indreptatite care realizează venituri din activități independente sau agricole si care nu lucrează in baza unui contract individual de munca, concediul reprezintă intreruperea/ suspendarea activității pe perioada de pana la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau doi ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, in situația solicitării drepturilor prevăzute la art.2 alin.(1)... din ordonanța de urgenta". Se observa la legiuitorul nu a dorit intreruperea /suspendarea realizării veniturilor, ci in mod precis întreruperea/suspendarea activității. Opinează ca, in baza acestor considerații, pretenția reclamantei de a înapoia doar o parte din sumele primite este neîntemeiată.
Mai mult decât atat, daca in acest caz s-ar accepta ca beneficiarul de indemnizație pentru creșterea si îngrijirea copilului sa poate desfășura activități independente si sa realizeze concomitent venituri salariale sau din activități independente s-ar crea o situație discriminatorie fata de ceilalți beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului care s-au conformat prevederilor legale si si-au suspendat contractele de munca sau desfășurarea de activități independente pe perioada cat sunt in plata cu indemnizație pentru creșterea copilului.
Legea prevede ca persoanele care nu doresc sa intre in concediu pentru creșterea si îngrijirea copilului si implicit, sa beneficieze de indemnizație pentru creșterea copilului pot beneficia, la cerere depusa in termenul prevăzut de lege, de stimulent.
Reclamanta se folosește in apărarea sa de argumente de natura sa sensibilizeze si sa induioseze instanța,argumentează ca din veniturile obținute ca urmare a desfășurării de activități independente nu putea sa isi crească copilului, dar omite sa recunoască faptul ca a incalcat in mod voluntar legea, ca a ascuns faptul ca desfășurat activități independente, ca a incalcat obligațiile asumate prin "Cererea si declarația pe propria răspundere", unde se specifica, in mod clar la litera E ca obligația beneficiarului indemnizației este de a comunica in scris primăriei orice modificare intervenita in situația dvs. cu privire la creșterea si îngrijirea copilului sau la realizarea de venituri profesionale care poate conduce la incetarea /suspendarea /modificarea drepturilor" .
De asemenea, la litera F din formularul ,, Cererea si declarația pe propria răspundere" se prevăd următoarele: „cunoscând prevederile art. 292 din Cod penal cu privire la falsul in declarații, respectiv declararea necorespunzatoare a adevărului făcuta unui organ sau instituții de stat se pedepsește cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, declar pe propria răspundere ca datele si informațiile prezentate corespund realității" .
Prin urmare, reclamanta si-a asumat acest risc, si doar simplul fapt ca nu a reușit sa obtina venituri consistente din activitățile independende desfășurate in timp ce beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului nu o poate exonera de a inapoia sumele plătite necuvenit din bugetul de stat. Acestea au fost folosite de reclamanta o perioada indelungata de timp, fara nici o dobânda.
Consideră ca AJPIS Ialomița nu a incalcat nici un moment prevederile Convenției cu privire la drepturile copilului in sensul ca, inițial, pe baza documentelor depuse de reclamanta acesteia i s-a stabilit dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului. Ulterior, in urma controlului inspectorilor sociali, cand s-a constatat ca reclamanta a „omis" sa suspende activitatea independenta si a continuat sa obtina venituri impozabile fara sa le declare, incalcand astfel prevederile art.1 si art. 10 din OUG nr.148/2005, cu modificările-si completările ulterioare si ale art.20 alin. (2) din HG 1025/2006 in care se precizează clar ca" indemnizația pentru creșterea copilului se acorda de la datele prevăzute la dar nu mai devreme de la data la care s-a aprobat concediul pentru creșterea copilului ori a încetat activitatea profesionala" i s-a constituit debit pentru sumele primite necuvenit cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului.
Ori, a considera ca indemnizația pentru creșterea copilului obținută prin eludarea legii poate fi ocrotita de lege, in speța de Constituția României si Convenția cu privire la drepturile copilului, este un non-sens.
Acest fapt a fost reținut corect de instanța de fond.
Mai mult decât atat, reclamanta argumentează ca drepturile necuvenite, obținute prin ascunderea adevărului si eludarea legii in virtutea faptului ca au fost obținute „in interesul copilului" pot fi ocrotite de lege.
Atat Decizia nr.26 din 14.11.2011 pronunțata . interesul legii cat si Decizia nr.495/10.05.2012 a Curții Constituionale nu se refera la drepturile încasate necuvenit de catre beneficiari ca urmare a incalcarii prevederilor legale de catre aceștia, ci se refera la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului in cazul sarcinilor multiple, respectiv la stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului in cazul in care in intervalul de 2 ani ulterior nașterii copilului se naște al doilea copil.
Indemnizația pentru creșterea copilului nu se acorda doar pe baza simplului fapt al nașterii, adopției, plasamentului sau tutelei copilului ci beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului trebuie sa îndeplinească condițiile impuse de lege pentru acordarea acestui beneficiu social (printre altele: sa fi realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit si sa-si fi suspendat activitatea salaríala sau profesionala).
De asemenea, recursul urmează a fi respins întrucât, in speța de fata. nu poate fi vorba despre o hotărâre judecătoreasca ce constituie rezultatul unei greșeli materiale, in sensul ca s-a interpretat greșit legea si situația de fapt.
Instanța de fond a aplicat corect prevederile OUG nr. 148/2005 si OUG 111/2010 privind concediul si indemnizația lunara pentru creșterea copiilor, a valorificat in spiritul legii dovezile administrate si s-a pronunțat asupra cererilor reclamantei.
F. de aceste motive, a solicitat respingerea recursului si menținerea Sentinței civila nr. 2626/f/ din 15.10.2013 a Tribunalului Ialomița ca fiind temeinica si legala.
Recurenta-reclamantă D. E. a formulat RĂSPUNS la întâmpinarea formulata de intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLAȚI SI INSPECȚIE SOCIALA, arătând următoarele:
A susținut in plângerea formulata, precum si in recursul formulat impotriva sentinței civile nr. 2626/2013 a Tribunalului Ialomița, ca din interpretarea OUG nr. 148/2005. modificata, rezulta ca acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se raportează in primul rand la interesul copilului.
Acest act normativ are ca scop imbunatatirea echilibrului social - economic al familiei, prin susținerea acesteia in vederea creșterii copilului, precum si stimularea creșterii natalității si diminuarea fenomenului de abandon al copiilor.
Scopul declarat de legiuitor la adoptarea acestui act normativ precizează in mod clar ca beneficiarul final al acestei forme de protecție sociala este copilul, astfel incat eventualele inechități, decurgând dintr-o interpretare formala sau literala a textului reglementator, trebuie analizate in raport cu acesta, ca titular de drepturi.
Aceasta interpretare a actului normativ aplicabil in cauza nu este data de părți, ci de Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr. 26 din 14.11.2011 . interesul legii.
Mai mult, aceasta interpretare din cuprinsul deciziei a fost validata si de Curtea Constituționala prin decizia nr. 495 din 10.05.2012. referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.6 alin.4 din OUG nr. 148/2005.
A arătat in plângerea formulata, precum si in motivele de recurs ca. Convenția cu privire la drepturile copilului adoptata de O. la 29.11.1989 a fost ratificata de România prin Legea nr. 18/1990, intrata la scurt timp in vigoare prin publicarea in Monitorul Oficial.
Potrivit acestei Convenții, interesele copilului vor prevala in toate acțiunile care privesc copiii, intreprinse de instituțiile de asistenta sociala, publice sau private, de instanțele judecătorești, sau de organele legislative.
Cum indemnizația recunoscuta prin actul normativ aplicabil in cauza este un drept al copilului, evident ca toate acțiunile care privesc copiii, prin prisma art. 3 pct. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, vor avea mai intai in vedere interesele copilului.
In cauza, sunt aplicabile si disp. art. 20 din Constituția României, care prevede ca daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Apreciază ca reglementarea cuprinsa in dispozițiile OUG nr. 148/2005. potrivit căreia in cazul nerespectării anumitor condiții de către părinți, indemnizația primita ca drept al copilului se restituie, vine in conflict cu Convenția cu privire la drepturile copilului adoptata de O. la 29.11.1989 si care a fost ratificata de România prin legea nr. 18/1990.
In lumina dispozițiilor mai sus citate, prevalează interesele copilului, astfel ca se impune ca indemnizația pe care acesta a primit-o in baza legii sa nu fie recuperata si trebuie astfel analizata posibilitatea statului roman de a adopta norme legale privind recuperarea de la părintele culpabil a veniturilor realizate in perioada in care copilul trebuie sa se bucure de drepturile lui bănești.
Urmează a se aprecia si cu privire la aplicarea in cauza a principiului proportionalitatii prevăzut de art. 53 alin.2 din Constituția României, in condițiile in care indemnizația încasată de părinte, ca drept al copilului este de 13.432 lei, iar veniturile obținute din munca, in aceeași perioada, sunt de numai 3.000 lei.
In raport de cele de mai sus, urmează a fi adoptat punctul său de vedere, exprimat atat in plângerea formulata, in recursul motivat, cat si in prezentul răspuns la întâmpinarea pe care intimata a formulat-o, la recursul pe care l-a formulat si motivat.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale aplicabile, a probelor administrate în fața primei instanțe, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel, motivele de recurs invocate de către reclamantă și circumscrise disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. nu pot fi reținute având în vedere că interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale de către prima instanță corespunde scopului acestora.
Din această perspectivă, Curtea constată că prin decizia nr._/13.05.2013 emisă de către intimata-pârâtă s-a dispus recuperarea debitului în cuantum de_ lei, reprezentând suma totală plătită necuvenit cu titlu de indemnizația pentru creștere a copilului, acordată în favoarea recurentei-reclamante pentru creșterea copilului acesteia în vârstă de până la 2 ani, reținându-se că deși prin decizia nr._/14.02.2011 emisă de către aceeași pârâtă i-a fost recunoscut recurentei-reclamante dreptul la această indemnizație în temeiul prevederilor OUG nr. 148/2005 și a HG nr. 1025/2006, în perioada 01.03._12, iar din rezultatul obținut la controlul efectuat asupra verificării respectării condițiilor de acordare a acestei indemnizații, a rezultat că în aceeași perioadă recurenta-reclamantă a obținut și alte venituri de la o societate comercială.
Din această perspectivă, Curtea reține că potrivit disp. art. 12 alin. 2 ind. 1 din OUG nr. 148/2005 în forma în vigoare la data de 01.01.2011, „2^1) Plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în situația în care beneficiarii acestei indemnizații primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități profesionale.”
Prin urmare, în măsura în care beneficiarii acestei indemnizații primesc în aceeași perioadă venituri rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități profesionale devin aplicabile dispozițiile legale privind suspendarea plății acestei indemnizații, beneficiarul având obligația ca potrivit art. 14 alin. 1 din același act normativ de a aduce la cunoștința plătitorului o astfel de împrejurare în vederea luării măsurii de suspendare a plății acesteia, iar neîndeplinirea în termenul de 15 zile a acestei obligații conduce la aplicarea disp. art. 21 din OUG nr. 148/2005 privind necesitatea recuperării indemnizațiilor plătite în mod necuvenit, respectiv cu nerespecatarea dispozițiilor anterior menționate.
Totodată, instanța constată că potrivit disp. art. 1 din OUG nr. 148/2005 beneficiază de plata unei astfel de indemnizații persoana care a obținut venituri din activitatea profesională pentru care se datorează impozitul pe venit conform Legii nr. 517/2003.
În plus, se reține că prin Decizia nr. 26/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, până la . Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.”, iar prin decizia nr. 495/2012 a Curții Constituționale a României s-a reținut că „este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 de a se acorda o singură indemnizație, cu atât mai mult cu cât art. 1 alin. (1) din actul normativ menționat raportează acordarea indemnizației lunare la numărul "copiilor născuți, adoptați, încredințați în vederea adopției, luați în plasament, în plasament în regim de urgență sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010 [...]". Ca atare, Curtea constată că reglementarea criticată contravine dispozițiilor art. 16 și ale art. 49 din Constituție, întrucât instituie o discriminare evidentă și nepermisă între copiii rezultați din nașteri multiple și cei rezultați din nașteri simple, fără existența unei justificări obiective și rezonabile.”
Din analizarea acestor hotărâri, Curtea constată că nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, având în vedere situația de fapt și de drept reținută în mod corect atât de către intimata-pârâtă, cât și de prima instanță la emiterea deciziei de imputare a debitului reținută în sarcina recurentei-reclamante.
Totodată, Curtea constată că nu poate fi reținută incidența în prezenta cauză a disp. ar. 3 alin. 1 din Convenția privind drepturile copilului, respectiv art. 20 din Constituția României astfel încât să fie înlăturată posibilitatea stabilită de lege pentru recuperarea contravalorii indemnizației plătite necuvenit beneficiarilor acesteia, având în vedere scopul acordării acestei indemnizației respectiv suplinirea nevoilor copilului pe perioada în care părinții aleg posibilitatea suspendării activităților profesionale pentru creșterea și îngrijirea acestuia, pe o perioadă de regulă, până la 2 ani-3 ani, după caz, în care nu poate fi prestată o astfel de activitate în vederea obținerii unor venituri suplimentare, aceasta fiind intenția legiuitorului în vederea recunoașterii interesului superior al copilului, dar având în vedere și natura acestei indemnizații stabilită în funcție de veniturile anterioare nașterii copilului, în virtutea principiului solidarității sociale, neexistând o contradicție între acțiunea de recuperare a veniturilor încasate necuvenit de către reclamantă și scopul urmărit de legiuitor prin acordarea acestei indemnizații, respectiv înlocuirea oricăror venituri din activitățile profesionale ale beneficiarilor pe perioada acordării acestei indemnizații în considerarea nașterii, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 496 N. C.PROC.CIV. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 la respingerea prezentului recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă D. E. domiciliată în URZICENI, ., ., ., reprezentată de Cabinet de Avocat V. A., cu sediul în URZICENI, ., nr. 5A, J. IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 2626 / F pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 15.10.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IALOMIȚA, cu sediul în SLOBOZIA, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR, F. L. E. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – G.D../2 ex/
JUD. FOND D. I. - Tribunalul Ialomița - Secția Civilă
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Pretentii. Decizia nr. 8915/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
