Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 920/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 920/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 6749/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 920
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor de contencios administrativ formulate de recurentele–pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea A.F.P. SECTOR 4 și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 1180/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București–Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata–reclamantă S.C. M&N T. C. S.R.L. și intimata–chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect – „contestație act administrativ fiscal – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei de ședință, s-a prezentat intimata-reclamantă, prin avocat M. B., care depune împuternicire avocațială la fila 22 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data de 28.01.2014, intimata–reclamantă a depus întâmpinare, în 2 exemplare, după care:
Curtea, constată că, în temeiul dispozițiilor art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, ca urmare a reorganizării A.N.A.F. în prezenta cauză a dobândit calitatea de recurentă–pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală în litigiile aflate pe rolul instanțelor a fostelor Direcții Generale ale Finanțelor Publice și ale structurilor subordonate, în speță Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București atât în nume propriu, cât și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 3 București.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursurilor formulate, și, pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele dezvoltate pe larg prin întâmpinare. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată, depune în acest sens Factura nr. 3/04.02.2014 și Chitanța . nr. 3/04.02.2014 reprezentând onorariu avocat (filele 23 și 24 dosar).
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2012, de reclamanta . C. SRL, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, a solicitat instantei sa dispuna anularea deciziei nr. 87/09.02.2012 emisa de D. și a deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/28.11.2011 emisa de AFPS 4 și sa oblige paratele în solidar la restituirea sumei de_ lei achitata cu chitanta . nr._/09.12.2011 reprezentand taxa pe poluai și dobanda legala prevăzuta de art. 124 c. pr. fisc. aferenta sumei de la data efectuarii platii pana la data restituirii efective a sumei datorate.
Prin Sentința civilă nr. 1180din 06.03.2013, Tribunalul București a admis în parte actiunea, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a A.F.P.S 4, a respins cererea de chemare în garantie, a anulat decizia nr. 87/09.02.2012 emisa de DGFP-MB și decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/28.11.2011 emisa de A.F.P.S 4, a obligat pârâta A.F.P.S 4 sa restituie reclamantei suma de_ lei achitata de aceasta cu titlu de taxa pe poluare conform chitantei . nr._/09.12.2011 și dobanda aferenta acestei sume calculata conform prevederilor art. 124 C.pr.fiscală și să plateasca reclamantei suma de 543,6 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Tribunalul a constatat ca prin actiune reclamanta a sustinut ca a achitat taxa de poluare a cârei restituire o solicita, la AFPS 4, iar potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca și obligații fiscale, cum sunt și cele solicitate de reclamanta în prezenta cauza, se efectuează la cererea contribuabilului, de catre organul fiscal caruia ii revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din OG nr. 92/2003, în speța acesta fiind AFPS 4, care a calculat și incasat suma pretinsa în aceasta cauza, astfel ca din punct de vedere procedural pârâta AFPS 4 are calitate procesuala pasiva, temeinicia pretențiilor reclamantei în raport de aceasta pârâta putând fi stabilita doar dupa analizarea pe fond a cauzei. În plus, asa cum reiese din probele depuse în dosar, AFPS 4 este cea care a emis atât decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule precum și cea care a incasata aceasta taxa astfel stabilita.
Totodată, s-a retinut ca desi potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare se plateste de catre contribuabil . deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei F. pentru Mediu, aceasta se calculeaza și se incaseaza de catre autoritatea fiscala competenta, în speța de catre pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 4 ( având în vedere ca reclamanta și are sediul în Sectorul 4), astfel ca în prezenta actiune care vizeaza restituirea acestei taxe, calitatea procesuala pasiva nu poate avea decat autoritatea fiscala competenta sa calculeze și sa încaseze taxa, iar faptul ca suma astfel incasata ajunge . AFM, nu intereseaza raportul juridic dedus judecatii, ramanand ca ulterior, cele doua institutii sa-și regleze conturile în vederea returnarii acestei taxe, în eventualitatea admiterii actiunii, astfel ca a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a AFPS 4, ca neîntemeiata.
De asemenea, a apreciat ca este neîntemeiata și cererea de chemare în garantie a Administratiei F. pentru Mediu, intrucat intre reclamant și aceasta autoritate nu exista nici un raport juridic direct, iar împrejurarea ca suma solicitata a fost virata în bugetul AFM, nu justifica o astfel de cerere de chemare în garantie, intrucat în situatia în care AFP S4 va fi obligata sa restituie suma reclamantului, aceasta se va putea regresa, în virtutea dispozițiilor legale ce reglementeaza procedura de incasare și virare a acestei taxe, impotriva AFM, în cadrul unei proceduri în care reclamantul nu este parte, astfel ca tribunalul va respinge ca neîntemeiata și cererea de chemare în garantie a AFM, formulata de pârâta AFPS4.
Pe fond s-a reținut că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificarile ulterioare și din analiza acestor dispozitii rezulta ca pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot în România, dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE daca este inmatriculat pentru prima data în România.
S-a apreciat că reglementata în acest mod, taxa de poluare diminueaza sau este destinata sa reduca introducerea în România a unor autoturisme second hand deja inmatriculate . membru, cumparatorii fiind astfel orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule deja inmatriculate în România, iar aceasta tendinta este cu atât mai evidenta cu cat, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost inlaturata taxa de poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrica mai mica de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul ca în România se fabrica autoturisme cu aceste caracteristici, protejandu-se astfel productia interna de automobile .
În aceste condiții, s-a reținut că este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 și în nume propriu.
- Recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4
Recurenta a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
A susținut că, având în vedere faptul că taxa de poluare achitată de către intimata-petentă, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituție și intimata-reclamantă, nu există nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Recurenta a susținut că Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitată de intimata-reclamanta, Administrația Finanțelor Publice Sector 4, având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
A arătat că, întrucât prin plata taxei de poluare de către petenta în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic între cele două părți, reclamantul, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare, ar putea solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, față de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulată constatând că nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civilă.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că motivarea instanței de fondîn sensul că prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României, este nefondată, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. 1 pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
A mai arătat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Apreciază că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de față, intimatul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plată a taxei de poluare îi revine ca fiind legal datorată.
A menționat că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
De asemenea, a precizat că principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv că taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, recurenta a arătat că în literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru că ele trec o frontieră și care nu sunt taxe vamale în sens strict".
Rezultă din această interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamantă.
Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătata se aplică, iar taxa este percepută, pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontieră.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, a învederat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, menționăm că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii că intimatul-reclamant nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat să se considere taxa de poluare achitată de reclamant că legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304. pct.9 Cod Procedura Civilă.
2. Recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în nume propriu
Recurenta a arătat că regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat în vigoare de la data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește că începând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor și proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezulta că aceasta este în mod legal datorată.
A susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma și mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, a menționat că prin HG nr. 686/2008 nivelul taxei este determinat de normă de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
De asemenea, cu privire la legalitatea instituirii taxei pe poluare prin OUG nr. 50/2008 și la respectarea de către această a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituție, recurenta susținut că s-a pronunțat Curtea Constituționala prin Decizia 802/2009 din_ (definitivă și general obligatorie) publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din_
Referitor la dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, la care face referire instanța în motivarea hotărârii, a precizat cănu sunt incidente în cauză, întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
Recurenta a mai precizat ca 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare.
A arătat că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
A susținut că nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei pe poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniența a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Recurenta a mai arătat ca instituirea taxei pe poluare prin O.U.G. nr.50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicata, în condițiile în care potrivit dispozițiilor constituționale în vigoare, numai Parlamentul și Guvernul pe baza delegării legislative sunt abilitate să adopte măsuri legislative pentru modificarea și completarea actelor normative interne pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedura Civilă; O.U.G. nr.50/2008
Intimata S.C.- M.&N. T. C.- S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursurile declarate, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În ce privește faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatei-reclamante de a i se restitui taxa pe poluare încasată de AFP sector 4, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora„stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa (pe poluare) datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, AFP sector 4 fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei pe poluare nu pot fi obligate la restituirea acesteia, reclamantei neputând să-i fie opusă relația subsecventă dintre recurentă și Administrația F. pentru Mediu, căci contribuabilul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pe poluare, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia, independent de destinația bugetară a sumelor colectate cu acest titlu.
Prin urmare, soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 4 este legală și temeinică.
Legală este și soluția pronunțată de instanța de fond asupra cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu,, dat fiind că între această instituție și recurenta pârâtă nu există o obligație de garanție izvorâtă dintr-un contract sau dintr-o prevedere legală, nefiind așadar incidente prevederile art. 60 din Codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, se constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa pe poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Prin urmare, nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, o asemenea taxa intrând, prin caracterul ei fiscal, în regimul de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre, căci deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul taxei plătite de intimată pentru înmatricularea în România a unui autovehicul folosit, importat din spațiul comunitar, valoare ce nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Cum recurenta nu a adus argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimata-reclamantă contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta–pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sectorul 2, împotriva Sentinței civile nr. 1180/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București–Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata–reclamantă S.C. M&N T. C. S.R.L., cu sediul în sector 4, București, .. 120, ., . intimata–chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, ca nefondate.
Obligă recurenta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.M.C.I./2ex.
Jud. fond: G. S., Tribunalul București-Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 8903/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1859/2014.... → |
|---|
