Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 597/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 597/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 29369/3/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 597

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. R.

Judecător D. C. V.

Judecător D. G. S.

Grefier M. D.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2208/22.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședința publică

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită iar prin cererea de recurs formulată recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reținând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată îndeplinite disp. art. 150 Cod procedură civilă și reține cererea de recurs spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IX-A C. sub nr._ /CA/2011, reclamanta S.C. N. C. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, solicitând anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule din data de 01.02.2011 și restituirea sumei de 1623 lei achitate cu titlu de taxă pe poluare, plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost obligată la plata taxei pe poluare în valoare de 1623 lei pentru un autoturism marca Renault, categorie auto M1, norma poluare E4, . VF1CMSE_, an fabricație 2006, . auto H959832, data primei înmatriculări 02.06.2006, în conformitate cu OUG nr.50/2008.

Susține reclamanta că taxa pe poluare instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Comunitatea Europeană în România în scopul reînmatriculării lor, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, atâta timp cât pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare. Astfel sunt încălcate dispozițiile art.110 din TFUE.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, art.110 din Tratat, art.1082 și 1084 C.civ., art.992-997 Cod civil.

Direcția G. a Finanțelor Publice București – Activitatea Juridică, Biroul Juridic C. 3 în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI conform O.P.A.N.A.F. nr.3411/2011, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că obligația de plată a taxei pe poluare revine reclamantei în mod legal și că existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei reprezentând această taxă. Mai arată pârâta că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar restituirea solicitată de reclamantă nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile stabilite de art.117 lit.a) – h), sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. De asemenea, potrivit OUG nr.50/2008, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită cu respectarea art.2141 - 2143 Cod fiscal și taxa pe poluare pentru autovehicule, or în speță nu există nicio diferență de restituit. În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, această dobândă nu se aplică în materie fiscală. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.

Prin sentința civilă nr. 2208/22.05.2012, Tribunalul București secția a IX-a C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3 București, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia de calcul din data de 01.02.2011 și a obligat pârâta la restituirea sumei de 1623 lei înscrise în act cu titlu de taxă pe poluare, a respins cererea de acordare a ratei dobânzii, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Sector 3, în susținerea căreia se arată că titularul obligației de restituire a sumei pretinse de reclamant ar fi Administrația F. pentru Mediu,tribunalul a reținut că pârâta este autoritatea fiscală ce a calculat și perceput taxa (f.6), neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantă și pârâtă. De asemenea, prin adresa depusă la fila 10 din dosar, pârâta a refuzat restituirea către reclamantă a sumei de 1623 lei, pe considerentul că reclamanta nu se încadrează în situațiile de exceptare de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG nr.50/2008. Prin urmare, raportat la pretenția dedusă judecății, pârâta se legitimează procesual în cauză, întrucât competențele privind restituirile de sume îi aparțin potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În consecință, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în baza materialului probatoriu administrat (f.33-34), că reclamanta a achiziționat un autovehicul provenind dintr-un stat membru UE (Franța), cu data primei înmatriculări în acest stat 02.06.2006, pentru înmatricularea căruia în România i s-a impus o taxă pe poluare în cuantum de 1623 lei conform deciziei de calcul emise de pârâta A.F.P. Sector 3 București (f.6) în baza prevederilor OUG nr.50/2008.

După cum s-a arătat anterior, pârâta a refuzat restituirea către reclamantă a acestei sume.

Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr.211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.

Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.

Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.

Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.

OUG nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunitarii Europene (art.110 din T.F.U.E.), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.

Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.

Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).

Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.

Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.

În aceste condiții, se reține că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

În consecință, tribunalul a constatat îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1623 lei.

Cât privește cererea de acordare a ratei dobânzii, potrivit art.1084 rap. la art.1082 cod civil (f.5), tribunalul a respins-o având în vedere că daunele-interese în materie civilă nu se aplică și în domeniul fiscal, unde, potrivit art.124 din OUG nr.92/2003, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală.

Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu a fost respinsă, față de inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv, precum și considerentele expuse cu prilejul examinării excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta fiind autoritatea publică ce a efectuat operațiunile pentru colectarea taxei și titularul obligației de restituire către contribuabil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP sector 3 București, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât: i) în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive; ii) pe fond, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt conforme prevederilor dreptului Uniunii Europene.

Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește considerentele acesteia.

Contrar susținerilor sale, recurenta pârâtă AFP sector 3 are calitate procesuală pasivă în cererea dedusă judecății, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 3 din normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008 – din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultând obligația administrațiilor financiare de restituire a taxei de poluare încasată de la persoanele fizice.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că, așa cum a constatat și instanța de fond, art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe de poluare precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, opinie ce a fost confirmată de jurisprudența CJUE, prin hotărârile pronunțate în cauzele T. (hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09) și N. (hotărârea din 07.07.2011 în cauza C-263/10). Prin urmare, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.

Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI prin DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 2208/22.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 30 Ianuarie 2014.

Președinte,

I. R.

Judecător,

D. C. V.

Judecător,

D. G. S.

Grefier,

M. D.

Red. D.V./2 ex.

Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal

Judecător: B. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 597/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI