Anulare act administrativ. Decizia nr. 6083/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6083/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 3361/93/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 6083
Ședința publică din data de 08.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: A. J.
GREFIER: P. A.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. D. R. PROJECT S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3202/28.10.2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, în cauza având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă, reprezentată prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, pentru motivele și argumentele arătate pe larg în cuprinsul cererii de recurs. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 27.12.2012, reclamanta S.C. D. R. Project S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Ilfov, anularea deciziei nr. 38/04.07.2012 de soluționare a contestației; anularea deciziei de impunere nr. F-IF 79/12.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 87/12.03.2012, constatarea ca deductibilă a TVA-ului în cuantum de 80.629 lei și obligarea pârâtei la rambursarea acesteia.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității capătului 4 de acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
- Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 3202/28.10.2013, Tribunalul Ilfov a respins excepția inadmisibilității capătului 4 de cerere; de asemenea, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Astfel, tribunalul a reținut că solicitarea reclamantei este neîntemeiată, întrucât suma de 80.629 lei reprezentând TVA, deși este deductibilă, nu este exigibilă la acest moment, nefiind realizate operațiuni impozabile. Conform raportului de inspecție fiscală, cât și expertizei contabile efectuate în cauză, reclamanta deține facturi fiscale în care sunt înscrise toate elementele obligatorii pentru deducerea TVA-ului în cuantum de 80.629 lei. Însă, reclamanta nu a dovedit că serviciile facturate au fost prestate efectiv în folosul operațiunii taxabile respective, în condițiile în care, în perioada 01.01._11, nu a realizat venituri și nici nu a depus situații de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente similare pe baza cărora să se stabilească că serviciile facturate au fost efectuate în vederea derulării contractului de antrepriza încheiat cu beneficiarul . SRL. În condițiile în care reclamanta nu era decât antreprenor, iar nu proprietar al terenului ori a construcțiilor începute, avea obligația refacturării serviciilor privind lucrările de construcții către beneficiar, pentru a putea solicita restituirea TVA-ului. Deoarece reclamanta se află în interiorul termenului de 5 ani de restituire a TVA, în mod legal s-a reținut de pârâtă că suma de 80.629 lei reprezentând TVA deductibilă va fi reportată ca TVA neexigibilă.
Tribunalul a mai reținut că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei, în sensul că nu există prevederi legale care să condiționeze deductibilitatea TVA de plata TVA și nici de amânarea exigibilității TVA, întrucât prevederile din materie fiscală aplicabile sunt în acord cu legislația și jurisprudența comunitară. Astfel, în cauza C-35/95 Ghent Coal Terminal NV, CJUE a reținut că art. 17 din Directiva a 6-a (echivalentul art. 145 din Codul fiscal) trebuie interpretat în sensul în care să i se permită unei persoane impozabile ce acționează ca atare să deducă TVA pentru bunuri ce i-au fost livrate sau pentru servicii ce i-au fost prestate în scopul realizării lucrărilor de investiție și pe care a intenționat să le folosească în cadrul operațiunilor taxabile. Dreptul de deducere rămâne dobândit când, din motive de circumstanță ce nu depind de voința sa, persoana impozabilă nu s-a folosit niciodată de bunurile sau serviciile achiziționate în scopul realizării de operațiuni taxabile. Totodată, potrivit jurisprudenței dezvoltate în cauzele C-268/83 Rompelman, C-37/95 Ghent și C-110/94 Inzo, scopul sistemului comun al TVA este să asigure aplicarea neutră a TVA pentru toate activitățile economice, indiferent de scopul sau de rezultatele lor. Cu toate acestea, jurisprudența CJUE recunoaște statelor membre dreptul de a solicita dovezi pentru demonstrarea dreptului de deducere al taxei pe valoarea adăugată. Astfel, în cauza C-85/95 J. Reisdorf, Curtea a subliniat că distincția între exercitarea dreptului de deducere TVA și demonstrarea acestuia la controalele ulterioare este inerentă în funcționarea sistemului comun de TVA, iar prevederile comunitare referitoare la exercitarea dreptului de deducere nu guvernează demonstrarea acestui drept după ce a fost exercitat de către persoana impozabilă. Legislația comunitară dă statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea exercitării dreptului de deducere TVA.
- Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 13.05.2014, a formulat recurs reclamanta S.C. D. R. Project S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În susținerea cererii de recurs, recurenta a invocat, în primul rând, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865, susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că Codul fiscal reglementează deductibilitatea fiscală a cheltuielilor dacă acestea sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, fără a exista obligativitatea expresă a materializării acestora în obținerea efectivă de venituri. Realizarea serviciilor aferente operațiunilor prestate nu poate fi negată, având în vedere existența scriptica a documentelor doveditoare prestării acestor servicii. În lipsa unor dovezi care să indice existenta elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscala, dreptul la deductibilitatea TVA nu poate fi negata in lipsa unor mijloace de proba temeinice. Potrivit art. 145 alin. 1 din Codul fiscal, dreptul de deducere ia naștere în momentul exigibilității TVA, iar, potrivit alin. 2 lit. a), orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achizițiilor, daca acestea sunt destinate in folosul operațiunilor taxabile. Condiția prevăzuta de legiuitor este ca bunurile achiziționate sa fie utilizate in folosul operațiunilor taxabile, fără a impune condiția realizării de venituri in momentul achiziției bunului. Mai mult, legiuitorul a permis acordarea dreptului de deducere chiar înainte ca agentul economic să fie înregistrat în scopuri de TVA (pct. 45 din HG 44/2004) și nu a intenționat sa condiționeze dreptul de exercitare a deducerii de TVA de momentul realizării operațiunilor taxabile si, implicit, al realizării de venituri impozabile, scopul urmărit fiind același, respectiv ca bunul achiziționat să fie in folosul operațiunilor ce vor fi efectuate. În ciuda acestor dispoziții legale, organul fiscal a condiționat aprobarea rambursării TVA de realizarea de venituri. Mai mult, având in vedere ca societatea abia se înființase, aceasta nu avea cum sa realizeze imediat venituri impozabile, dat fiind obiectul sau de activitate, știut fiind că proiectele imobiliare durează ani, neputându-se accepta teoria că pana la momentul punerii efective in vânzare a clădirilor societatea nu poate deduce TVA-ul niciunei investiții/cheltuieli efectuate pentru finalizarea acestora.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că de la condiția generală privind existenta unei legături intre achiziția pentru care se solicita dreptul de deducere a TVA si operațiunea taxabila realizata de acea companie exista o . excepții. Astfel, conform Titlului VI pct. 45 din HG nr. 44/2004, o companie are dreptul să deducă sumele de TVA aferente achizițiilor efectuate, fără a realiza operațiuni taxabile in următoarele situații: a) pentru achizițiile efectuate înainte de realizarea unei activități economice care sa conducă la operațiuni supuse TVA, si mai exact din momentul in care aceasta intenționează sa desfășoare o activitate economica; b) pentru achizițiile efectuate in legătura cu imobilizări in curs de execuție, care nu se mai finalizează (in baza unei decizii de abandonare a executării lucrărilor de investiții), indiferent daca aceste imobilizări sunt sau nu valorificate, ca urmare a unor circumstanțe obiective.
Recurenta a susținut că are drept de deducere a TVA, întrucât a justificat intenția de a desfășura operațiuni taxabile, conform obiectului de activitate.
Astfel, intenția de a desfășura operațiuni taxabile in viitor a fost probata cu documente adecvate (contractele de vânzare-cumpărare de terenuri ale grupului D., autorizațiile de construire, certificatele de urbanism, proiectele de construire a ansamblurilor rezidențiale), precum și prin raportul de expertiza fiscal-contabila administrat in cauza, raport care concluzionează ca achizițiile societății sunt destinate utilizării in folosul activității economice care va putea sa genereze in viitor operațiuni taxabile. Însăși instanța de fond a recunoscut că interpretarea art. 45 din Normele metodologice este in sensul ca orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa pentru achizițiile efectuate de aceasta, înainte de înregistrarea acesteia in scopuri de TVA, din momentul in care intenționează sa desfășoare o activitate economica, susținuta de dovezi obiective, din care rezulta ca achizițiile sunt destinate a fi utilizate in folosul tranzacțiilor impozabile viitoare. Un drept de deducere este, de asemenea, admis, chiar in absenta unei legături directe si imediate, atunci când costul serviciilor in cauza face parte din cheltuielile generale ale aceste companii (cauza C-98/98 Midland Bank, pct. 31). Dreptul de deducere s-ar păstra chiar si in situația in care nu exista o legătura directa si imediata intre o achiziție efectuata de o societate si operațiunile taxabile efectuate de aceasta (cauza C-110/94 Inzo, pct. 20 si 21, cauza C-37/95 Ghent Coal Terminal pct. 20 si C-396/98 Schlobstrabe, pct. 42). În toate aceste cauze, CEJ a stabilit ca societățile au drept de deducere asupra sumelor de TVA aferente achizițiilor, chiar daca activitatea economica avuta in vedere nu a dat naștere la operațiuni taxabile sau companiile nu au reușit sa utilizeze produsele sau serviciile care au dat naștere la o deducere in contextul operațiunilor impozabile, din cauza unor împrejurări independente de voința acestora. În aceeași măsura, CEJ a acordat drept de deducere inclusiv în situația în care o companie și-a încetat activitatea economica, dar, datorita unor obligații contractuale, continua sa plătească unele servicii (cauza C-32/03), cu condiția sa nu existe o intenție frauduloasă sau abuziva.
Referitor la operațiunile taxabile, scopul societății este reflectat în însăși obiectul de activitate, ce necesita servicii si consultanta in domeniile adiacente dezvoltării imobiliare, luând in considerare si faptul ca investitorul este originar din Israel. Recurenta a arătat că face parte din Grupul D. România, care a achiziționat terenuri de aprox. de 26.000.000 euro. Aceste investiții fac dovada clara a faptului ca scopul pentru care a fost înființata societatea a fost acela de a desfășura operațiuni taxabile, întrucât nu se poate retine ca s-au făcut investiții de asemenea magnitudine doar pentru a le deține in fapt. Adițional s-au obținut si autorizații de construire, certificate de urbanism, documente anexate, care atesta intenția de a se construi. Un proiect imobiliar poate dura ani la rând, astfel încât nu se poate retine ca pe intreaga perioada in care societatea desfășoară activitate, aceasta nu are dreptul la rambursarea TVA-ului, întrucât pe parcursul unui astfel de proiect societatea inițiază cheltuieli cu investiții considerabile. Pe de alta parte, nu exista criteriu care sa departajeze deductibilitatea TVA de cuantumul sau tipul cheltuielilor efectuate (consultanta sau cumpărare de materiale de construcții), legea stabilind drept criteriu doar intenția de a desfășura operațiuni taxabile in viitor. Pe cale de consecința, în vederea realizării acestor proiecte imobiliare, achiziționarea serviciilor de consultanta juridica si fiscal-contabila era inevitabila, întrucât este necesar a se studia legislația romana înainte de a demara orice proiect si a se realiza o . analize din punct de vedere fiscal si investițional. Mai mult de atât, în ceea ce privește serviciile de contabilitate, acestea sunt oricum obligatorii.
Pe de alta parte, scopul unei persoane juridice este obținerea de profit, astfel încât nu se poate admite ca, deși statul a permis înregistrarea persoanei juridice in scop de TVA, aceasta nu poate beneficia de deducere. De asemenea, cel care efectuează cheltuieli de investiții cu intenția, confirmata de elemente obiective, de a desfășura o activitate economica, trebuie sa fie considerat drept persoana impozabila. Prin urmare, acționând ., acesta are dreptul de a deduce imediat TVA-ul datorat sau achitat pentru cheltuielile efectuate (cauza C-257/11 Gran Via Moinesti, pct. 27).
Potrivit jurisprudenței CEJ, principiul neutralității TVA implica eliberarea integrala a comerciantului de sarcina TVA datorata sau achitata in cadrul tuturor activităților sale economice. Sistemul de TVA garantează, prin urmare, neutralitatea completa a impozitării tuturor activităților economice, indiferent de scopul sau de rezultatele acestora, cu condiția sa fie ele insele supuse, in principiu, sistemului de TVA (cauzele C-37/95 Ghent Coal Terminal, C-110/98 și C 147/98 Gabalfrisa si alții, C-98/98 Midland Bank ECR). În acest sens, odată ce furnizorii societății au colectat sumele de TVA pentru serviciile prestate, neacordarea dreptului de TVA aferenta achizițiilor efectuate de societate aduce atingere principiului neutralității TVA, mai ales ca bugetul de stat nu a fost prejudiciat. În baza aceluiași principiu al neutralității TVA, organele de inspecție fiscala trebuie sa acorde dreptul de deducere acelor companii care nu efectuează operațiuni taxabile, dar își demonstrează intenția de a desfășura astfel de operațiuni. Totodată, organele de control acorda drept de deducere prin evaluarea unor criterii obiective, care sa susțină intenția acelei companii ca va desfășura sau ca ar fi desfășurat o activitate economica. În atare condiții, o abordare conform căreia dreptul de deducere a TVA nu exista pe perioada de realizare a investiției, pana la momentul recepției bunului imobil finalizat si notificării organului fiscal cu privire la taxarea operațiunii de vânzare sau închiriere, este greșita. În schimb, dreptul de deducere a taxei la momentul exigibilității acesteia si, automat, dreptul de a cere rambursarea TVA-ului pe perioada de derulare a investiției, contribuind astfel la un mai bun management al fluxurilor de numerar, tine de intenția societății de a folosi bunul mobil pentru operațiuni taxabile.
Recurenta a mai susținut că are drept de deducere TVA întrucât a făcut dovada existentei unor motive obiective pentru care operațiunile taxabile in curs de execuție nu s-au mai finalizat. Astfel, este de notorietate ca piața imobiliara se afla . începând cu sfârșitul anului 2008 si este de înțeles prudenta si ritmul atent de evaluare a posibilității si rentabilității unei investiții in domeniu.
Recurenta a mai arătat că are drept de deducere TVA pentru cheltuielile efectuate chiar și în lipsa deținerii unor bunuri imobile pentru a fi valorificate, o abordare contrară aducând atingere principiului neutralității fiscale, întrucât pentru doua situații similare se aplica doua tratamente de TVA diferite, precum și celui privind nediscriminarea.
În al doilea rând, recurenta a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă de la 1865, susținând că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, recurenta a invocat contradicția între considerentele sentinței atacate, întrucât instanța de fond a reținut, pe de o parte, că din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată reglementările fiscale permit în anumite circumstanțe anume determinate deducerea acesteia, cu condiția ca persoana în cauză să își dovedească intenția de a desfășura o activitate economica, precum și faptul ca dreptul de deducere rămâne dobândit când, din motive de circumstanța care nu depind de voința sa, persoana impozabila nu s-a folosit niciodată de bunurile sau serviciile achiziționate in scopul realizării de operațiuni taxabile, iar, pe de alta parte, instanța de fond considera ca deductibilitatea TVA depinde de realizarea efectiva a operațiunilor taxabile la momentul la care se solicita deductibilitatea TVA.
Recurenta a mai susținut că motivarea instanței de fond este superficiala fata de situația de fapt si de drept aplicabila in speța. Mai mult, cu privire la probatoriul administrat în cauza, instanța de fond a considerat în final ca proba cu expertiza nu ar fi utila cauzei, afirmând ca interpretarea dispozițiilor legale este apanajul organului judiciar. Or, instanța de fond nu a făcut decât să preia afirmațiile organului fiscal, înlăturând concluziile expertului în mod nejustificat.
În drept, recurenta a invocat art. 304. pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 30 lei taxă judiciară de timbru.
Intimata nu a formulat întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.
4. Soluția instanței de recurs.
Recursul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă 1865, Curtea constată că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, acestea nefiind nici contradictorii, nici străine de natura pricinii.
În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a apreciat că suma de 80.629 lei reprezentând TVA, deși este deductibilă, nu este exigibilă la acest moment, nefiind realizate operațiuni impozabile, întrucât reclamanta nu a dovedit că serviciile facturate au fost prestate efectiv în folosul operațiunii taxabile respective, în condițiile în care, în perioada 01.01._11, nu a realizat venituri și nici nu a depus situații de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente similare pe baza cărora să se stabilească că serviciile facturate au fost efectuate în vederea derulării contractului de antrepriză încheiat cu beneficiarul . SRL. Instanța de fond a mai reținut că, în condițiile în care reclamanta nu era decât antreprenor, iar nu proprietar al terenului ori a construcțiilor începute, avea obligația refacturării serviciilor privind lucrările de construcții către beneficiar, pentru a putea solicita restituirea TVA-ului. Deoarece reclamanta se află în interiorul termenului de 5 ani de restituire a TVA, instanța de fond a apreciat că în mod legal s-a reținut de pârâtă că suma de 80.629 lei reprezentând TVA deductibilă va fi reportată ca TVA neexigibilă.
În acest context, Curtea constată că instanța de fond a respectat exigențele impuse de art. 261 din Codul de procedură civilă de la 1865, motivând atât în fapt, cât și în drept soluția pronunțată. De asemenea, nu se poate susține că motivele pentru care s-a respins acțiunea ar fi contradictorii sau străine de natura pricinii, considerentele prezentate în sinteză mai sus fiind o consecință corectă a situației de fapt rezultate din probele administrate în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente.
Referitor la susținerea recurentei, în sensul că instanța de fond a înlăturat nejustificat concluziile expertului contabil, Curtea constată că tribunalul, în penultimul paragraf de pe pag. 9 a sentinței recurate, a arătat că va reține concluziile expertului doar sub aspectul că facturile fiscale cuprind toate elementele obligatorii pentru deducerea TVA-ului, urmând a nu da eficiență probatorie celorlalte constatări ale expertului, întrucât în cauză nu s-a contestat cuantumul TVA-ului, ci doar exigibilitatea și deductibilitatea sumei. Prin urmare, contrar celor susținute de recurentă, instanța de fond nu a înlăturat din ansamblul probator raportul de expertiză, ci a reținut doar acele concluzii care erau relevante în cauză, prin prisma naturii și obiectului litigiului. Referitor la obiectivele nr. 2-5, Curtea constată că instanța de fond nu avea obligația de a achiesa la concluziile expertului, întrucât în discuție erau probleme de drept fiscal legate de condițiile privind deductibilitatea TVA-ului, fiind necesară interpretarea legii fiscale (Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare a acestuia), care nu intră în sfera de competență a expertului judiciar, ci doar a instanței de judecată specializată în contencios fiscal.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu este întemeiat, Curtea constatând că instanța de fond a aplicat în mod corect legea fiscală, prin raportare la situația de fapt reținută.
Astfel, contrar celor susținute de recurentă, instanța de fond a constatat corect că tranzacțiile efectuate de societate nu au scop economic și achizițiile, respectiv prestările de servicii nu au fost utilizate în scopul unor operațiuni taxabile, pentru ca TVA aferentă să fie exigibilă și deductibilă. Curtea constată că organele de inspecție fiscală în mod corect nu au acordat deductibilitate pentru TVA în sumă de 80.629 lei, constatând că, pe întreaga perioadă verificată, recurenta nu a înregistrat niciun venit din contractul de antrepriză, ci doar cheltuieli cu servicii și lucrări efectuate de terți, care nu s-au materializat în activități generatoare de venituri, astfel încât societatea are posibilitatea reportării TVA deductibilă ca TVA neexigibilă, iar dreptul de deducere urmează a fi exercitat în momentul realizării de operațiuni impozabile, respectiv la momentul înregistrării de venituri din contractul de antrepriză încheiat cu . SRL.
Instanța de fond a reținut în mod corect că suma de 80.629 lei reprezentând TVA, deși este deductibilă, nu este exigibilă la acest moment, nefiind realizate operațiuni taxabile, întrucât recurenta-reclamantă nu a obținut venituri din contractul de antrepriză încheiat cu . SRL (plata facturilor emise de . fiind efectuată prin împrumutul primit de la YH D. Construction International LTD) și nu a dovedit că serviciile facturate au fost prestate efectiv în folosul operațiunii taxabile respective, în condițiile în care, în perioada 01.01._11, nu a realizat venituri și nici nu a depus situații de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente similare pe baza cărora să se stabilească că serviciile facturate au fost efectuate în vederea derulării contractului de antrepriză încheiat cu beneficiarul . SRL.
Tocmai de aceea instanța de fond a reținut întemeiat că, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu era decât antreprenor, iar nu proprietar al terenului ori al construcțiilor începute, avea obligația refacturării serviciilor privind lucrările de construcții către beneficiarul . SRL, pentru a putea solicita restituirea TVA-ului.
Din această perspectivă, nu pot fi primite referirile recurentei la dispozițiile art. 145 din Codul fiscal, întrucât aceasta nu a făcut dovada că achizițiile sunt destinate în folosul operațiunilor taxabile, fiind de subliniat încă o dată că are calitatea juridică de antreprenor, iar nu proprietar al terenului ori al construcțiilor începute. Prin urmare, trimiterile ample ale recurentei la dispozițiile pct. 45 din HG nr. 44/2004, care prevăd situațiile în care o societate are dreptul să deducă sumele de TVA aferente achizițiilor efectuate fără a realiza operațiuni taxabile, nu au relevanță în cauză, întrucât societatea, în calitate de antreprenor, nu are drept de rambursare a TVA aferentă achiziției de servicii până nu refacturează serviciile privind lucrările de construcții către beneficiarul . SRL.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. D. R. PROJECT S.R.L., cu sediul ales la S.C.A. Balms & Asociații din București, sectorul 3, .. 8-10, împotriva sentinței civile nr. 3202/28.10.2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRATIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, sectorul 2, .. 13.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. PODARUDANIEL M. DRĂGHICIAMER J.
GREFIER
P. A.
Red./thred. DDM/ 2 ex./ 21.10.2014.
Jud. fond: A. D., Tribunalul Ilfov.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 597/2014.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3823/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
