Pretentii. Decizia nr. 8754/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8754/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 5489/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.8754
Ședința publică de la 24.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C. M.
JUDECĂTOR - P. C.
JUDECĂTOR - G. I. C.
GREFIER - N. GRAȚIELA S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2580/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. T. și intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ,având ca obiect “taxă de poluare-pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant P. T. prin avocat V. D. ce depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială ._/2014, lipsind recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI și intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Intimatul-reclamant P. T., prin avocat, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant P. T., prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată .
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2580/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 5 și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. T. împotriva pârâtelor DGFPMB în reprezentarea AFP Sector 5 și AFM, dispunându-se obligarea pârâtelor să restituie reclamantului suma de 7412 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă începând cu data plății până la restituirea efectivă și suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 7412 lei, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul Legii 9/2012 prin decizia nr._/26.10.2012 a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamanta s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, nesoluționată favorabil Împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea la restituirea sumei achitate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, tribunalul consideră că este neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Tribunalul apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind emisă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, astfel că urmează să se dispună restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Or, același regim a fost menținut și prin Legea nr. 9/2012, din moment ce aplicarea art. 4 alin. 2 a fost suspendată până în data de 01.01.2013.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul Legii nr. 9/2012 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin obligarea la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtelor la restituirea sumei de 7412 lei.
În ceea ce privește dobânda fiscală, tribunalul constată că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul reține că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C 565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul va obliga pârâtele la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 7412 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 27.11.2012 până la data restituirii efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 500 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar plus onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice prin DGRFP București solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, pe fond, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 5, deși taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul fondului pentru mediu administrat de AFM.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta susține că taxa pentru emisiile poluante a fost percepută legal reclamantei și nu este neconformă normelor comunitare, având la bază principiul poluatorul plătește unanim acceptat la nivelul UE, fără a introduce un regim fiscal discriminatoriu și existând în alte 16 state membre ale UE.
A mai arătat că restituirea taxei pentru emisiile nu se încadrează în prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală și nici ale Legii 9/2012.
Recurenta critică și soluțiile date pe capetele accesorii referitoare la dobânzi și cheltuieli de judecată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 124 din Codul de procedură fiscală, respectiv ale art. 274 din Codul de procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că litigiul dedus judecății vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pentru emisii poluante solicitată pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, prin cererea formulată de reclamant și înregistrată de pârâtă sub nr._ din data de 27.12.2012. De asemenea, taxa pentru emisii poluante a cărei restituire se solicită a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Sector 5, în temeiul Legii 9/2012, astfel că acestei autorități îi revine obligația de restituire a sumei încasată cu acest titlu. Împrejurarea că sumele reprezentând taxă pentru emisii poluante constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu nu este de natură să lipsească organul fiscal de calitate procesuală pasivă în cauză.
Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica recurentei privind soluția dispusă de instanța de fond pe cererea de restituire a sumei de 7412 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, întrucât această taxă a fost percepută reclamantei potrivit Legii 9/2012, cu încălcarea art. 110 din TFUE.
În acest sens trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În considerentele cauzei N. c. României, Curtea Europeană de Justiție precizează că OUG nr. 50/2008 cu modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele reținute de Curtea Europeană de Justiție în cauzele de mai sus, instanța de recurs apreciază că taxa pentru emisii poluante percepută reclamantei în baza prevederilor Legii 9/2012 contravine art. 110 din TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, întrucât taxa de poluare este percepută, cu prilejul primei înmatriculări în România, doar autoturismelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu și autoturismelor înmatriculate deja în România și pentru care nu s-a achitat taxa de poluare la momentul primei înmatriculări.
În acest sens, Curtea reține că autoturismul reclamantei are data primei înmatriculări la data de 01.12.1999, dată la care în România nu se percepea vreo taxă pentru înmatricularea autoturismelor, astfel că autoturismele similare cu ale reclamantului înmatriculate anterior anului 2007 în România și aflate pe piața națională nu sunt supuse taxei achitată de reclamant, de unde provine caracterul discriminatoriu al acestei taxe.
Curtea reține și că instanțele judecătorești au competența de a stabili conformitatea unei legi naționale cu legislația europeană, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” precum și alin. 4 al aceluiași articol care prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
De asemenea, Curtea reține că restituirea taxei pentru emisii poluante întemeiată pe neconcordanța legii române cu legislația comunitară se încadrează în prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, acest aspect rezultând și din cuprinsul deciziei nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește soluția dată cererii de acordare de dobânzi, Curtea apreciază că aceasta este corectă întrucât instanța de fond a acordat dobânda legală din materie fiscală, ce se calculează potrivit art. 124 raportat la art. 117 din Codul de procedură fiscală și ținând cont de decizia CJUE în cauza I. potrivit căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În ceea ce privește soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, Curtea o apreciază ca întemeiată întrucât pârâta este cea care a căzut în petenții și trebuie să suporte cheltuielile de judecată potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Față de toate cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant și cheltuielile de judecată efectuate în recurs în cuantum de 500 lei reprezentate de onorariu de avocat achitat cu chitanța nr. 932/24.11.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2580/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. T. și intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. C. P. I. C. G.
GREFIER
N. GRAȚIELA S.
Red.jud.I.C.G.
Tehnored.
2 ex./.........................
Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – C. M. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6274/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 9536/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
