Custodie publică. Sentința nr. 2229/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2229/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-08-2014 în dosarul nr. 5060/2/2014
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2229
Ședința publică de la 11 august 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
GREFIER: D. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror A. B.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulate de petentul T. M. MOUSTAFA HUSSEIN ABDOU în contradictoriu cu intimatul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, având ca obiect„plângere împotriva rezoluției de luare în custodie publică”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, personal și asistat de interpret Dalati Bassam, care depune Autorizația nr. 3622 emisă de Ministerul Justiției – Direcția Publicitate Mobiliară, Notari Publici, Executori, Traducători și Interpreți, și intimatul, prin consilier juridic, care depune delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul, prin consilier juridic, arată că nu a avut posibilitatea de a formula întâmpinare, având în vedere că termenul a fost acordat în scurt timp, dar va susține oral apărările. Totodată, depune actul contestat și documentația ce a stat la baza emiterii acestuia, îndeplinindu-și obligațiile care i-au fost puse în vedere prin citație. Comunică și petentului un exemplar al înscrisurilor depuse.
Petentul, personal, arată că dorește să vorbească în limba română și să i se acorde ultimul cuvânt.
Curtea constată că nu există excepții sau cereri prealabile de formulat, ia act că intimata nu depune întâmpinare la dosar și că va susține apărările sale oral, astfel că acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Petentul, personal, depune invitație la nuntă. Solicită proba cu înscrisuri.
Intimatul, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisuri.
Ministerul Public nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv cele anexate cererii de chemare în judecată și cele depuse la acest termen de judecată, ca fiind legală, concludentă și utilă soluționării cauzei, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 255 C.pr.civ și, de asemenea, că proba este deja administrată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Petentul, personal și asistat de interpret, arată că este de șapte ani în România și nu a făcut nicio greșeală, ci doar afaceri. A fost angajat și a strâns bani. De un an și jumătate este cu viitoarea sa soție, locuiesc împreună. Când a depus cererea pentru azil nu a înțeles bine; a înțeles altă dată și a revenit mai târziu cu o săptămână. Precizează însă că are tot dosarul pregătit și este un om serios. Va avea în curând nunta, totul fiind pregătit în acest sens. Nu a făcut nicio greșeală și dorește să-și întemeieze o familie în România. Pentru aceste motive, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
Intimatul, prin consilier juridic, arată că în ce privește cel de-al doilea capăt de cerere instanța de contencios administrativ nu este competentă să se pronunțe și, totodată, că există autoritate de lucru judecat. Menționează că, la data de 22.07.2014, Judecătoria Sector 4, prin încheiere, a menținut respingerea solicitării reclamantului de acces la o nouă procedură de azil. Solicită respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil. Pe fondul cauzei, arată că reclamantului i-a fost revocat dreptul de ședere în iunie anul trecut și i s-a comunicat decizia de returnare, pe care trebuia să o aducă la îndeplinire în termen de 30 de zile, pe care nu a contestat-o și nici nu a respectat-o. Reclamantul are o afacere în România din 2012 și putea să-și reglementeze dreptul de ședere pe un alt scop după ce i s-a revocat dreptul de ședere obținut anterior. Mai arată că intenția de a se căsători nu produce efecte juridice. Reclamantul a fost luat în custodie publică pentru că nu și-a respectat obligațiile din decizia de returnare. Având în vedere că îndepărtarea lui nu a fost posibilă în 24 de ore, așa cum prevede OUG nr. 194/2002, în baza rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel acesta a fost luat în custodie, urmând a fi îndepărtat sub escortă de pe teritoriul României. Solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Ministerul Public, prin reprezentat, solicită respingerea plângerii ca nefondată și respingerea celui de-al doilea capăt al cererii ca inadmisibil.
Petentul, personal și asistat de interpret, arată că nu înțelege de ce s-a emis decizia de returnare, iar la interpelarea Curții precizează că nu a contestat respectiva decizie, dar a formulat o cerere de azil și a stat legal în România.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 07.08.2014, petentul T. M. Moustafa Hussein Abdou a solicitat, în contradictoriu cu intimatul S. Român prin Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în principal, anularea măsurii luării sale în custodie publică, dispusă prin Rezoluție a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și comunicată prin adresa nr._/04.08.2014 a Inspectoratului General pentru Imigrări, și eliberarea sa din Centrul de cazare pentru străini luați în custodie publică Otopeni, iar în subsidiar, acordarea accesului la o nouă procedură de azil.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 17.06.2014, a solicitat acordarea accesului la o nouă procedură de azil, cerere respinsă la 20.06.2014 de Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Azil și Integrare – Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București, a cărui hotărâre a contestat-o la Judecătoria Sectorului 4 București.
A menționat că nu vorbește foarte bine limba română, iar din motive financiare nu își permite un traducător și un avocat de fiecare dată când se prezintă în fața autorităților române, astfel că, la data de 01.08.2014, s-a prezentat la Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Azil și Integrare – Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București, pentru a-și prelungi dreptul de ședere pe teritoriul României, după cum știa că este procedura, ocazie cu care i s-a comunicat să se prezinte la data de 04.08.2014 pentru prelungire, când însă a fost ridicat și transportat la Centrul de cazare pentru străini luați în custodie publică Otopeni, fără a înțelege la momentul respectiv ce se întâmplă.
A învederat și faptul că în adresa nr._/04.08.2014 emisă de IGI nu este menționat numărul Rezoluției Parchetului de luare în custodie publică, în conformitate cu prevederile legale.
Referitor la solicitarea de anulare a acestei Rezoluții, a arătat că se află în România de 7 ani, timp în care a muncit corect și legal, iar în anul 2012 a deschis un restaurant în București, fiind unic asociat și administrator. A menționat că nu poate să stea închis în centrul de cazare și nici să părăsească România într-un timp foarte scurt, deoarece restaurantul funcționează, are nouă angajați, el fiind singurul care se ocupă de afacere, astfel că trebuie să plătească salariații, taxele și impozitele și să îndeplinească toate celelalte formalități necesare pentru bunul mers al lucrurilor.
A subliniat că muncește cinstit, că toți angajații săi sunt încadrați cu contracte de muncă și că îndeplinește toate formele legale de funcționare, economiile sale fiind integral investite în respectiva societate.
A menționat totodată că este implicat într-o relație cu o tânără de cetățenie română, cu care urmează să se căsătorească pe data de 05.10.2014, demersurile pentru organizarea petrecerii fiind deja începute.
Nu în ultimul rând, a precizat că în cei 7 ani de ședere în România nu a avut nicio plângere și niciun incident de orice natură.
Cât privește solicitarea subsidiară de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, reclamantul a arătat, raportat la situația de fapt mai sus expusă, că menținerea sa în custodie publică și părăsirea teritoriului țării va prejudicia persoane nevinovate, cum ar fi angajații săi, furnizorii, viitoarea sa soție și, nu în ultimul rând, S. Român, căci va fi în imposibilitate de a achita taxele și impozitele datorate.
În drept, a invocat dispozițiile art. 97 alin. 9 din OUG nr. 194/2002.
În dovedirea acțiunii au fost anexate următoarele înscrisuri: adresa nr._/04.08.2014 emisă de IGI – Centrul Otopeni, certificatul de înregistrare a . SRL, certificatul constatator și actul constitutiv al societății, copia cărții de identitate a numitei M. S. G., contract de prestări servicii încheiat cu Restaurantul „Riviera” pentru organizarea nunții, contract DJ pentru nuntă, chitanță rochie mireasă, factură invitații nuntă.
Intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus la dosar Rezoluția contestată și documentația ce a stat la baza emiterii acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin Ordonanța nr. 1342/II-5/2014 din data de 04.08.2014 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel București (fila 32), s-a dispus, în temeiul art. 97 alin. 2 și art. 88 alin. 7 din OUG nr. 194/2002, luarea în custodie publică a cetățeanului egiptean M. Moustafa Hussein Abdou T., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.08.2014 până la data de 02.09.2014.
Pentru a se dispune această măsură s-a rețin, în fapt, că petentul a fost depistat la data de 04.08.2014, în urma unui control, în zona intersecției Drumul Găzarului cu Șoseaua Giurgiului, sector 4, București.
Din verificările efectuate, a rezultat că cetățeanul străin a intrat legal pe teritoriul României, la data de 28.04.2013, prin PTF G., în baza permisului de ședere nr. RO0273128 eliberat de DIMB în scop de membru de familie al unui cetățean român, valabil până la data de 15.01.2017.
La data de 19.06.2013, petentului i s-a revocat dreptul de ședere ca urmare a decesului soției sale, ocazie cu care i s-a eliberat decizia de returnare nr._, valabilă 30 de zile, de care a luat cunoștință la data de 28.06.2013, dar pe care nu a respectat-o și nici nu a contestat-o în instanță.
S-a mai arătat că, la data de 17.06.2014, petentul a solicitat accesul la o nouă procedură de azil pe teritoriul României, cerere ce a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 22.07.2014.
Întrucât străinul nu a părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei de returnare, Inspectoratul General pentru Imigrări a luat față de acesta măsura îndepărtării sub escortă, în temeiul art. 87 alin. 1 lit. a din OUG nr. 194/2002, și având în vedere că cel în cauză nu posedă mijloace materiale necesare returnării, astfel că nu poate fi îndepărtat sub escortă în termen de 24 de ore, conform art. 88 alin. 2 din OUG nr. 194/2002, a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dispunerea măsurii luării în custodie publică a petentului și cazarea acestuia în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni.
Pentru aceste motive și constatând că străinul nu se află în niciuna din situațiile de interzicere a îndepărtării la care se referă art. 92 din OUG nr. 194/2002 sau de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României potrivit art. 103 din același act normativ, procurorul a admis solicitarea Inspectoratului General pentru Imigrări.
În drept, potrivit art. 97 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, „Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul României, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, în una dintre următoarele situații: (...) b) străinul nu a respectat termenul de întoarcere voluntară acordat prin decizia de returnare.”
A.. 2 al art. 97 prevede că „Măsura luării în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă”.
Calea de atac ce poate fi exercitată de cel în cauză împotriva măsurii luării în custodie publică este reglementată de art. 97 alin. 9, după cum urmează: „Străinii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică, în condițiile prevăzute la alin. (2), pot depune, în termen de 5 zile, plângere la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Plângerea formulată nu suspendă procedura îndepărtării”.
Cât privește îndepărtarea sub escortă, această măsură se dispune, potrivit art. 87 alin. 1 lit. a, în cazul străinilor care nu au părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei de returnare.
Art. 87 alin. 3 prevede că „În cadrul procedurii de îndepărtare sub escortă autoritățile române analizează situația străinului pentru a se asigura că acesta nu se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1) sau la art. 921 alin. (1), dar și că acesta nu este o persoană vulnerabilă. Îndepărtarea sub escortă a persoanelor vulnerabile se realizează cu luarea în considerare a nevoilor speciale ale acestora”.
Procedura îndepărtării sub escortă este reglementată de art. 88, care, la alin. 2, prevede că „Dacă străinii posedă document de trecere a frontierei de stat valabil, mijloace financiare și nu este necesară efectuarea altor formalități, îndepărtarea sub escortă se va efectua în termen de 24 de ore”, iar potrivit alin. 7, „Când există indicii temeinice că îndepărtarea sub escortă nu poate fi efectuată în termen de 24 de ore, în urma analizării fiecărui caz în parte, străinul poate fi luat în custodie publică sau i se poate acorda tolerarea rămânerii pe teritoriul României”.
Art. 92 alin. 1 reglementează cazurile de interzicere a îndepărtării, respectiv atunci când: a) străinul este minor, iar părinții acestuia au drept de ședere în România; b) străinul este părinte al unui minor care are cetățenia română, dacă minorul se află în întreținerea acestuia sau dacă există obligația plății pensiei alimentare, obligație pe care străinul și-o îndeplinește cu regularitate; c) străinul este căsătorit cu un cetățean român, excepție făcând următoarele situații: (i) când se constată existența unei căsătorii de conveniență; (ii) când se constată că soții nu mai au o relație conjugală sau o relație de familie efectivă pe teritoriul României; d) străinul este căsătorit cu un alt cetățean străin care are un drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României, iar căsătoria nu este de conveniență; e) străinul a depășit vârsta de 80 de ani; f) există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la tortură, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis”.
În ce privește art. 921 alin. 1, acesta reglementează situațiile de suspendare a îndepărtării străinului, după cum urmează: „a) este părintele unui minor care urmează cursurile unei instituții de învățământ de stat ori particulare, acreditate sau autorizate provizoriu potrivit legii, până la finalizarea anului școlar; b) este căsătorit cu un cetățean străin care are permisiunea de a rămâne pe teritoriul României, acordată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență sau de către instanțele judecătorești, iar căsătoria nu este de conveniență, până la data la care încetează permisiunea de a rămâne pe teritoriul României; c) se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1) (este învinuit sau inculpat într-o cauză penală și magistratul dispune instituirea măsurii interdicției de părăsire a localității sau a țării ori a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și are de executat o pedeapsă privativă de libertate – n.n.), până la data la care încetează motivele de nepermitere a ieșirii din România; d) are o stare de sănătate care face imposibilă punerea în executare a măsurii de îndepărtare, până la ameliorarea acesteia”.
Art. 102 prevede condițiile de acordare a tolerării, și anume: „(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României, materializată prin eliberarea unui document de tolerat. (2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României. (3) Neacordarea tolerării de către Oficiul Român pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 30 de zile, hotărârea instanței fiind irevocabilă”, iar situațiile de tolerare a străinilor prevăzuți la art. 102 alin. 1 sunt reglementate de art. 103 alin. 1: „a) atunci când se află în situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1) și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru acordarea unui permis de ședere; b) atunci când a încetat măsura custodiei publice dispusă împotriva lor; c) atunci când prezența temporară pe teritoriul României a acestora este cerută de interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea autorităților sau a instituțiilor publice; d) atunci când aceștia se află într-o situație de interzicere a îndepărtării și nu li se poate acorda sau prelungi dreptul de ședere; e) atunci când există motive serioase să se considere că aceștia sunt victime ale traficului de ființe umane. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea procurorului sau a instanței de judecată; f) atunci când a fost dispusă suspendarea executării măsurii îndepărtării de pe teritoriul României; g) când îndepărtarea sub escortă nu poate fi executată în termen de 24 de ore, însă există indicii temeinice că nu se impune ca aceștia să fie luați în custodie publică; h) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceștia se află în imposibilitatea temporară de a părăsi România din alte motive obiective”.
În speță, petentului i-a fost emisă decizia de returnare nr._/19.06.2013 (fila 41), comunicată la data de 28.06.2013 (fila 43), potrivit căreia avea obligația de a părăsi teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință.
Cum străinul nu s-a conformat acestei decizii de returnare și nici nu a contestat-o în condițiile legii, ținând seama și de faptul că nu se află în niciuna dintre situațiile de interzicere sau de suspendare a îndepărtării prevăzute de art. 92 alin. 1 și 921 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, Curtea reține că față de acesta s-a dispus în mod legal, în conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. 1 lit. a din ordonanță, măsura îndepărtării sub escortă (fila 37).
De asemenea, având în vedere că cel în cauză nu dispune de mijloace financiare, astfel că măsura îndepărtării sub escortă nu a putut fi adusă la îndeplinire în termen de 24 de ore, în condițiile art. 88 alin. 2, devin incidente dispozițiile art. 97 alin. 1 lit. a, măsura luării în custodie publică fiind în mod legal dispusă.
În acest sens, Curtea reține și faptul că, potrivit art. 88 alin. 7 din OUG nr. 194/2002, în ipoteza în care îndepărtarea sub escortă nu se poate realiza în termen de 24 de ore, cum este cazul în speță, autoritățile au la dispoziție doar două alternative, respectiv aceea a luării în custodie publică a străinului sau aceea de a-i acorda regimul tolerării.
Or, în cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 102 alin. 1 și 2 din OUG nr. 194/2002 pentru acordarea tolerării, respectiv petentul nu se află într-o situație de imposibilitate de a părăsi teritoriul României din motive obiective, și anume datorită unor împrejurări independente de voința lui, imprevizibile și de neînlăturat.
Cât privește faptul că în adresa de comunicare a măsurii luării în custodie publică nu s-a menționat numărul rezoluției parchetului prin care s-a dispus aceasta, o atare împrejurare nu este de natură a atrage nelegalitatea actului emis de procuror, fiind un aspect exterior acestuia și care nu este reglementat de lege ca o condiție de validitate extrinsecă, iar în ce privește însăși adresa de comunicare, aceasta nu are natura juridică a unui act administrativ, nefiind aptă a produce prin ea-însăși efecte juridice, astfel că neregularitatea semnalată este lipsită de consecințe juridice, nulitatea fiind o sancțiune specifică actelor administrative, iar nu simplelor înscrisuri doveditoare ale unor acte materiale sau operațiuni tehnico-administrative.
Reținând așadar că niciunul dintre motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv necesitatea ca petentul să se ocupe de afacerea pe care o are în România, preconizata sa căsătorie cu o cetățeană română, împrejurarea că se află de 7 ani pe teritoriul țării și conduita sa în tot acest interval de timp, nu constituie cazuri de interzicere ori de suspendare a îndepărtării și nici cauze obiective care să determine imposibilitate părăsirii teritoriului și să justifice acordarea tolerării, Curtea constată că măsura luării în custodie publică dispusă de P. de pe lângă Curtea de Apel București este legală și temeinică, plângerea formulată de petent împotriva ordonanței procurorului urmând a fi respinsă ca nefondată.
În ce privește cererea subsidiară formulată de petent, de acordare a accesului la o nouă procedură de azi, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. 2 rap. la art. 48 alin. 2 din Legea nr. 122/2006, competența de a se pronunța asupra unei asemenea solicitări aparține funcționarilor anume desemnați din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, iar împotriva hotărârii pronunțate se poate face plângere la judecătorie, conform art. 93 din lege, procedură urmată de altfel de petent, astfel că nu poate fi primită o cerere în acest sens adresată direct instanței de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂREȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul T. M. MOUSTAFA HUSSEIN ABDOU, născut la data de 20.09.1980, posesor al pașaportului nr._, aflat în centrul de cazare al străinilor Otopeni, cu sediul în Șoseaua București – Ploiești nr. 257, în contradictoriu cu intimatul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, cu sediul în sector 5, București, .-5, împotriva rezoluției de luare în custodie publică.
Respinge capătul subsidiar de cerere ca inadmisibil.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.08.2014.
Președinte, Grefier M. B. D. N.
Red. MB/Tehnored. DN
4 ex. – 08.09.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3498/2014. Curtea de... | Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din... → |
|---|
