Pretentii. Decizia nr. 6739/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 6739/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 57530/3/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 6739
Ședința publică din 25.09.2014
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: R. I.
Judecător: V. D. C.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DGAMC împotriva sentinței civile nr.3950/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă . IFN SA prin mandatar . SRL și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 19.08.2011 sub nr._ reclamanta . IFN SA prin împuternicit . SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și Administrația F. pentru Mediu, solicitând obligarea AFP Sector 1 la restituirea sumei de 2.071 lei achitate cu titlu de taxă pe poluare, actualizate cu dobânda fiscală de la data efectuării plății – 03.10.2008 – și până la data restituirii efective, precum și obligarea aceleiași pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2825/20.06.2012 a Tribunalului București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a . SRL și s-a anulat acțiunea formulată de reclamanta . IFN SA prin mandatar . SRL în contradictoriu cu pârâta ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. S-a respins cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu ca rămasă fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 568/08.02.2013 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr. 2825/20.06.2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ANAF - Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.05.2013 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.3950/04.11.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul București Secția a IX a C. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant, a admis cererea principală, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta . IFN SA prin mandatar . SRL în contradictoriu cu pârâta ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a obligat pârâta ANAF- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei suma de 2.071 lei reprezentând taxă pe poluare și să-i plătească dobânda fiscală aferentă acestei sume de la 03.10.2008 până la data restituirii efective, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. Pentru Mediu cu sediul ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ANAF – DGAMC în contradictoriu cu chemata în garanție AFM,a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei ANAF- Direcția Generală De Administrare A Marilor Contribuabili sumele datorate de aceasta reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Audi A4 având nr. de identificare WAUZZZ8H67K026223, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 02.03.2007 (fila 61 din dosarul nr._ al TB). Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamanta a fost obligată la plata taxei pe poluare în cuantum de 2.071 lei, conform deciziei de calcul nr. 41641A/26.09.2008 emise de ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (fila 13 din prezentul dosar).
După plata acestei taxe, reclamanta a depus la AFP Sector 1 o cerere de restituire a taxei pe poluare, înregistrată sub nr._/17.05.2011 (fila 7 din dosarul nr._ al TB).
Conform art. 207 alin. 3 C.pr.fisc. și dispozițiilor Normei metodologice de aplicare a OUG 50/2008 aprobate prin HG 686/2008, cererea trebuia redirecționată de AFP Sector 1 către DGAMC, organul fiscal competent pentru soluționarea acesteia.
Prin notele precizatoare depuse la data de 07.08.2013 reclamanta a arătat că nu a primit răspuns la cererea de restituire nici de la AFP Sector 1, nici de la DGAMC.
Tribunalul a apreciat că obligația stabilită în sarcina reclamantei de plată a taxei pe poluare încalcă dispozițiile dreptului comunitar, reclamanta având dreptul la restituirea acestei taxe.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România, fiind înmatriculat anterior în alt stat membru UE.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că în mod nelegal a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de plată a taxei pe poluare și nu a fost soluționată cererea acesteia de restituire a taxei, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a obligat pârâta ANAF-DGAMC la restituirea către reclamantă a sumei de 2.071 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii fiscale, tribunalul, în temeiul art. 124 C.pr.fisc. și având în vedere și hotărârea CJUE în cauza C-565/11 M. I., a admis-o și va obliga pârâta ANAF- DGAMC la plata către reclamantă a dobânzii fiscale de la data încasării taxei (03.10.2008 – fila 10 din dosarul nr._ al TB) și până la data restituirii integrale a acesteia.
În baza art. 274 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei ANAF - DGAMC și având în vedere timbrajul aferent cererii reclamantei, tribunalul a obligat pârâta ANAF-DGAMC la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei (39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar).
Cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că raporturile juridice de drept fiscal există doar între reclamantă și pârâta ANAF- DGAMC care a emis decizia de calcul și a încasat taxa pe poluare.
Tribunalul a admis însă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ANAF-DGAMC și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei sumele datorate de aceasta din urmă reclamantei cu titlu de taxă pe poluare, dobândă fiscală și cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DGAMC, solicitând în temeiul art.304 pct.9 C., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce privește obligarea chematei în garanție AFM să plătească ANAF – DGACMC sumele datorate de aceasta reclamantei, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei . SRL de a reprezenta . IFN SA, arată că a fost respinsă în mod neîntemeiat de instanța de fond aceasta neavând în vedere prevederile art.68 al.1 C. conform cărora împuternicirea trebuie să îndeplinească condițiile de formă cerute imperativ de lege.
Pe fond, critică sentința atacată întrucât instanța de fond a obligat ANAF – DGAMC să restituie reclamantei suma încasată cu titlu de taxă de poluare.
Arată că nu poate fi de acord cu această dispoziție a primei instanțe.
Existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Totodată, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008 taxa este legal datorată de reclamantă.
În ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii fiscale aferentă sumei de la 03.10.2008 până la data de restituirii efective, învederează că nu este îndeplinită nici una din condițiile art.124 al.1 Cpf, cererea fiind adresată direct instanței și nu organului fiscal, precum și faptul că nu există titlu de creanță.
Apreciază că în condițiile în care Administrația F. pentru Mediu este beneficiarul sumelor plătite de reclamantă, obligația de a plăti dobânda legală îi revine tot acestei instituții.
Critică și soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite condițiile art.274 alin.1 și 2 C..
Intimata-reclamantă. IFN SA prin mandatar . SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei încasate și faptul că normele care au instituit-o contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României, și N. c. României. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct, de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Încasarea unei taxe ce contravine dreptului european constituie un fapt generator de prejudiciu, impunându-se repararea integrală a acestui prejudiciu, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, așa cum s-a reținut și în cauza CJUE I. c. României
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, apare ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DGAMC împotriva sentinței civile nr.3950/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă . IFN SA prin mandatar . SRL și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. G. R. I. V. D. C.
GREFIER,
T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/2ex./2014
Tribunalul București, Secția a IX-a C.
Jud. fond, C. S. S.
← Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7421/2014.... → |
---|