Despăgubire. Decizia nr. 647/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 647/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 3787/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.647
Ședința publică de la 30.01.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - C. A.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ( fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), împotriva sentinței civile nr. 4446/02.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. V. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții, că s-a îndeplinit prin fax procedura de citare cu recurenta pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 09.05.2012, reclamantul D. V. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Comisa Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat obligarea pârâtului să emită decizia titlul de despăgubire pentru apartamentul nr. 26, situat în București, .. 38 B, ., sector 3.
Prin sentința civilă nr. 4446/02.07.2012, Curtea de Apel București, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul S. R. – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia titlul de despăgubire în dosarul nr._/CC, la data încetării suspendării prevăzute de O.U.G. nr. 4/2012.
În considerente, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul D. V. A. a solicitat obligarea pârâtului S. R. prin Comisa Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei titlul de despăgubire, în temeiul Legii nr. 247/2005, ca urmare a constatării refuzului nejustificat al acestuia de a soluționa dosarul de despăgubiri cu privire la această etapă din procedura administrativă, într-un termen rezonabil, raportat la data de 13.07.2011 când a depus acordul la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în privința acceptării sumei de 58.313 lei reprezentând despăgubiri conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr._/CC.
Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se află dosarul de despăgubiri nr._/CC în procedura administrativă de acordare despăgubiri reglementată de Legea nr. 247/2005,Titlul VII, iar în acest dosar a fost întocmit raportul de evaluare pentru apartamentul nr. 26 situat în București, .. 38 B, ., sector 3 de către evaluatorul T. C. în luna iunie 2011 (filele 9-12) și reclamantul a înregistrat acordul cu privire la suma rezultată din evaluare la data de 13.07.2011, sub nr._/RG (fila 13).
Pentru etapa de emitere a titlului de despăgubire ce urmează etapei de evaluare în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, autoritatea pârâtă are nevoie de un termen rezonabil pentru îndeplinirea obligației sale legale, iar termenul rezonabil de soluționare poate fi apreciat ca fiind un interval de maxim 6 luni care începe să curgă de la data înregistrării raportului de evaluare la autoritatea pârâtă.
În speță, raportul de evaluare a fost înregistrat în luna iunie 2011, astfel că termenul rezonabil a curs în favoarea autorității publice până la data de 31 decembrie 2011.
Având în vedere că reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată la 09.05.2012, iar autoritatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală până la această dată, Curtea constată că există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului din partea autorității pârâte, astfel cum este definit refuzul și nesoluționarea în termen a unei cereri de art. 2 alin. 1 lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, a constată că deși OUG nr. 4/2012 a suspendat pe o perioadă de 6 luni activitatea de emitere a titlului de despăgubire, având în vedere că autoritatea pârâtă a depășit cel puțin cu 3 luni (raportat la data intrării în vigoare a Ordonanței) termenul rezonabil de soluționare a dosarului, Curtea va obliga pârâtul să emită decizia titlul de despăgubire la expirarea suspendării prevăzută de această ordonanță.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înregistrat la 27.08.2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel București-Secția a VIII-a în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013), solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Apreciază recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, autoritatea pârâtă ar fi refuzat în mod nejustificat soluționarea dosarului reclamantului, având în vedere complexitatea procedurii administrative a acordării despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligativitatea parcurgerii de către Comisia Centrală a tuturor etapelor aferente respectivei proceduri, și nu în ultimul rând, demersurile întreprinse de pârâta Comisia Centrală în vederea finalizării soluționării dosarului reclamantului.
Astfel, învederează faptul că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005. cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape:
►etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, către Secretariatul Comisiei Centrale
►etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării
►etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În ceea ce privește dosarul de despăgubiri al reclamantului, arată că, acesta a parcurs atât etapa transmiterii si înregistrării prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (fiind înregistrat la Secretariatul CCSD cu nr._/CQl precum și etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat a fi restituit, precum și etapa evaluării imobilului ce formează obiectul dosarului de despăgubiri cu numărul anterior menționat, dosar ce a fost constituit de către Primăria Municipiului București - în calitate de entitate învestită cu soluționarea notificării.
Învederează că, în cadrul etapei evaluării imobilelor ce formează obiectul dosarelor de despăgubire transmise Secretariatului CCSD. sunt parcurse următoarele operațiuni administrative care presupun:
1)întocmirea anexei ce va fi transmisă evaluatorului desemnat în mod aleatoriu de către CCSD, alături de întreaga documentație aferentă deciziei/dispoziției emise de entitatea învestită cu soluționarea acesteia precum și cu întocmirea respectivului dosar de despăgubire;
2)preluarea documentației șilîntocmirea raportului de evaluare de către societatea de evaluatori, raport având ca obiect imobilul descris în anexa întocmită de Secretariatul CCSD:
3)transmiterea raportului de evaluare, de către evaluatorul desemnat, Comisiei Centrale și persoanelor îndreptățite;
4)verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării prevederilor pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, în sensul stabilirii existenței oricărui înscris din care să rezulte faptul că, raportul de evaluare a fost comunicat persoanei îndreptățite, iar aceasta a luat cunoștință de valoarea estimată a imobilului (valoare specificată în cuprinsul raportului de evaluare) pentru care urmează a se acorda despăgubiri;
5)verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD - alături de documentația aferentă dosarului de despăgubire - pentru a se constata dacă, ulterior transmiterii raportului de evaluare persoanei îndreptățite, aceasta a formulat obiecțiuni față de acesta, caz în care urmează a se respecta procedura soluționării contestației la raportul de evaluare, astfel cum este prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare;
6)verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării Standardelor Internationale de Evaluare, de către evaluatorul desemnat a întocmi lucrarea de specialitate; invocă în acest sens dispozițiile art.2 alin.1 lit. e) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd că: “stabilirea valorii de piață se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare".
Standardele Internaționale de Evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVSC - International Valuation Standards Committee) (a se vedea în acest sens art. 2 alin. 1 lit e Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Totodată, în confomitate cu art.3, lit.d Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modifcările și completările ulterioare, evaluator este persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, competență în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște, înțelege si poate pune în aplicare în mod corect acele metode si tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internationale de Evaluare, și care este membru al unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent.
Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare ediția a opta - IVS 1, pct. 5.1.4 la întocmirea lucrării de specialitate „evaluatorul va prezenta informații suficiente pentru a permite celor care citesc si se bazează ne raportul de evaluare să înțeleagă informațiile din acesta, raționamentul, analizele si concluziile" și de asemenea „orice raport de evaluare trebuie să includă o descriere a informațiilor si datelor analizate, a analizelor de Piață efectuate, a abordărilor si procedurilor de evaluare aplicate, ca si raționamentul care susține analizele, opiniile si concluziile din raport."
7)supunerea raportului de evaluare atenției Comisiei Centrale, în ședința acesteia, în vederea aprobării și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Totodată solicită a se avea în vedere aspectele anterior menționate (referitoare la complexitatea etapei evaluării, a cărei parcurgere. în totalitate, presupune inevitabil si un interval de timp corespunzător - interval pe care Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor l-a parcurs fără întârzieri neiustificate. în ceea ce privește dosarul reclamantului).
De altfel, solicită a se avea în vedere și faptul că procedură administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură specială, căreia nu îi sunt aplicabile termenele si condițiile procedurale generale din legea contenciosului administrativ. Mai mult, subliniază faptul că prin raportare la natura evident complexă a procedurii stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de către stat, în situația concretă a dosarului reclamantei nu s-a depășit un termen rezonabil de soluționare a acestuia. Astfel, după finalizarea etapei evaluării, dosarul a fost introdus pe mâna de lucru a Comisiei Centrale. în ședința acesteia din data de 09.03.2012. fiind SUPUS atenției sus numitei comisii în vederea finalizarea acestuia si emiterii titlului de despăgubire.
Subliniază de asemenea faptul că, în data de 09.03.2012, când au fost convocați membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea participării la lucrările ședinței comisiei, s-a constatat de către membrii prezenți la ședință și s-a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin. (2). teza a ll-a din Titlul VII al Leaii nr. 247/2005, potrivit căruia “Comisia Centrală va lucra în ședință în prezenta a minim 7 membri si va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți".
Preciează că verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce la aprobarea acestuia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea, deoarece autoritatea nu se pronunță cu privire la valoarea stabilită prin raport, ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat Standardele Internaționale de Evaluare.
Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, valoarea de piață se definește ca fiind „suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere."
Definiția valorii de piață se aplică în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare-IVS-2011, care prevăd că „ valoarea să fie specifică unui moment, unei anumite date. Deoarece piețele și condițiile de piață se pot modifica, valoarea estimată poate să fie incorectă sau nepotrivită pentru o altă dată. Mărimea valorii va reflecta starea și circumstanțele pieței curente, așa cum sunt ele la data efectivă a evaluării și nu la o dată anterioară sau la o dată viitoare..."
Așadar, date fiind aspectele mai sus precizate, rezultă fără putință de tăgadă că raportul de evaluare întocmit în această speță la nivelul anului 2011. poate să nu mai reflecte valoarea de plată la această dată a imobilului evaluat, fapt pentru care este necesar, fie să se solicite opinia unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piață opinate inițial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă valoare de Diată cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirile.
Or, prin obligația stabilită de instanța de fond în sarcina pârâtei, afirmă că toate aceste prevederi legale vor fi eludate în cazul în care această soluție va fi menținută și de instanța superioară.
Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, menționează că în prezent această etapă este suspendată în condițiile O.U.G.nr. 4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
În privința termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr.4/2012, supune atenției instanței următoarele aspecte:
Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza -pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea1 resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012.
Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99%, iar, plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesara în acest sens. în aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri.
Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U G.nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G.nr.4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza - pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Așa cum rezultă și nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012, in intervalul de timp de 6 luni, interval prelungit prin Leaea nr. 117/2012. până la data de 15.05.2013. urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, respectiv pentru a avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.
În aceste condiții, apreciază că nu este posibilă stabilirea îndeplinirii obligației privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire pentru 6 luni, întrucât, așa cum a arătat, intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri până ia reformarea legislației în domeniu, astfel că sentința recurată este în discordanță cu această intenție exprimată în O.U.G. nr.4/2012.
Totodată, prin instituirea acestui termen de 6 luni, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamant, ca si condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare. Or, atât sub imperiul vechiului cod civil, cât și potrivit noului cod civil, creditorul-titular al unui drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului.
De observat că, în Monitorul Oficial nr.456/06.07.2012, a fost publicată Legea nr.117/2012 privind aprobarea OUG nr. 4/2012 și OUG nr.62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G. nr.1095/2005, O.U.G. nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la fond și motivele de recurs, dosarul nr._/CC privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea intimatului reclamant a fost analizat de CCSD sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Raportul de evaluare nu a fost aprobat, în ședința Comisiei Centrale din 09.03.2012 nefiind întrunit cvorumul cerut de lege.
Curtea constată că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la emitere unei decizii conținând titlu de despăgubire nu este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În soluționarea cauzei în fond, instanța a analizat aplicarea de către autoritatea pârâtă a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și a sancționat nerespectarea unui termen rezonabil pentru evaluarea despăgubirilor și emiterea deciziei.
Cu privire la procedura reglementată de Legea nr. 247/2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în Hotărârea- pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, că „părților interesate nu le era oferită nicio garanție în ceea ce privește durata sau rezultatul procedurii în fața comisiei centrale” și că „Fondul "Proprietatea" nu funcționează într-o manieră care să permită acordarea efectivă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni” (pct. 184).
CEDO a reținut prin aceeași hotărâre că „faptul că reclamantele nu au primit încă o despăgubire și nu au nicio garanție cu privire la data la care o vor putea primi le-a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1”.
Deasemenea, CEDO a reținut (pct. 237) că „procedura hotărârii-pilot are menirea de a permite ca remediul cel mai rapid posibil să fie oferit la nivel național tuturor persoanelor afectate de problema structurală identificată prin hotărârea-pilot. Astfel, în hotărârea-pilot se poate decide amânarea tuturor cererilor similare în esență pentru perioada de timp necesară punerii în aplicare a măsurilor cu caracter general menite să rezolve respectiva problemă structurală”.
Conform pct. 238 și 239, Curtea EDO a enunțat modul său de abordare în hotărârile- pilot anterioare- în ceea ce privește cererile introduse pe rolul său înainte de pronunțarea Hotărârii- pilot „ar fi nedrept să li se ceară reclamanților să sesizeze din nou autoritățile naționale cu capetele de cerere respective, ținând cont de faptul că sufereau deja de mai mulți ani consecințele încălcării drepturilor lor garantate prin Convenție”, iar în ce privește cererile introduse după pronunțarea Hotărârii –pilot, „reclamanții ar putea fi invitați să formuleze capetele de cerere, în primul rând, în fața autorităților naționale”.
În toate cazurile, arată Curtea Europeană, „analiza cauzelor similare a fost amânată, în așteptarea punerii în aplicare a măsurilor cu caracter general” (pct. 240).
Curtea E.D.O. a hotărât, la pct. 6 al Hotărârii din 12.10.2010, ca „statul pârât să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție (paragrafele 229-236 de mai sus). Aceste măsuri vor trebui să fie puse în practică în termen de 18 luni de la data la care prezenta hotărâre va rămâne definitivă”.
La pct. 7 a hotărât să „suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, fără a prejudicia posibilitatea Curții de a declara inadmisibilă oricare dintre cauzele de acest tip sau de a lua act de o soluționare amiabilă la care vor fi ajuns eventual părțile, în aplicarea art. 37 sau art. 39 din Convenție”.
Termenul de 18 luni a fost prelungit până la 12.04.2013, și ulterior cu o lună.
La data de 17 mai 2013 a fost publicată în M. Of. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Conform art. 4 din această Lege, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Legea nr. 165/2013 a fost adoptată tocmai în scopul enunțat prin Hotărârea- pilot- „adoptarea de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație”.
Din prevederile art. 4, rezultă neechivoc faptul că această lege este aplicabilă în speță.
Normele tranzitorii, reglementate de art. 41 din Lege, nu se referă la situația reclamantului, dosarul acestuia nefiind aprobat de CCSD, iar despăgubirile nefiind stabilite prin hotărâre irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii. (art. 41: „ (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”).
Mai mult, astfel cum se observă din dispozițiile art. 41 alin. 5, și obligația privind emiterea titlului de despăgubire stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă la data intrării în vigoare a legii se va executa potrivit art. 21. Cu atât mai mult, procedura instituită de acest articol se va aplica în cazul cererilor privind emiterea titlului de despăgubire aflate în curs de soluționare pe rolul instanței.
Or această procedură se va desfășura în viitor, cu respectarea etapelor și în cadrul termenelor stabilite de lege.
În majoritate, Curtea apreciază că a modifica sentința recurată în sensul obligării autorității la emiterea deciziei de compensare în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013 presupune constatarea unui posibil viitor refuz al autorității de îndeplinire a obligațiilor legale.
Dreptul reclamantului de a obține soluționarea dosarului cu respectarea condițiilor reglementate de Legea 165/2013 și în termenul legal nu este contestat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Este adevărat că a existat un refuz nejustificat de soluționare a cererii, constatat în mod corect de instanța care a soluționat cauza în fond.
Însă acest refuz nu poate fi sancționat, în aprecierea Curții, prin impunerea unei obligații în sarcina autorității competente în finalizarea procedurilor reglementate de legea nouă, obligație care este impusă prin lege și care nu a fost încălcată de aceasta prin emiterea vreunui act administrativ, propriu zis sau asimilat.
Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc, dealtfel, norme speciale privind procedura și instanța competentă în analiza refuzului de emitere a deciziei în termenele legale: „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1)” - secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității- „în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
Curtea apreciază că excepția prematurității invocată de recurentă nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Având în vedere aceste considerente, reținând dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va admite recursul formulat de recurenta pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ( fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), împotriva sentinței civile nr.4446/02.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. V. A..
Modifică sentința recurată în sensul:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. D. A. Ș.
GREFIER
C. A.
Red.A.Ș./A.N.
2ex/22.04.2014
Jud. fond C.A.B.: C. C. V.
Cu opinia separată a domnului judecător L. E. F.:
Admite recursul, modifică sentința și obligă C.N.C.I. la soluționarea dosarului în termenele și condițiile Legii nr.165/2013.
JUDECĂTOR
L. E. F.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7723/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cetăţenie. Sentința nr. 2957/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
