Pretentii. Decizia nr. 7723/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7723/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 1099/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CVILĂ NR. 7723/2014
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1491/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. N. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant reprezentat de avocat G. M. cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care apărătorul intimatului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a depune la dosar traducerea legalizată a certificatului de înmatriculare european astfel cum s-a pus în vedere prin rezoluție.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei a răspuns intimatul-reclamant reprezentat de avocat G. M. cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Se depune de către apărătorul intimatului reclamant traducerea legalizată a certificatului de înmatriculare european.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, Curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatului-reclamant cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 4, solicită respingerea acesteia întrucât potrivit art. 5 alin. 1 și 2 din OUG nr. 50/2008, taxa a fost calculată și încasată de pârâtă. Cu privire la fondul recursului solicită respingerea acestuia ca nefondat, menținerea hotărârii de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și cheltuielile privind traducerea actelor. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1491/28.02.2014 A Tribunalului București a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCURESTI, a fost admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâtă, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.671 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii până la data restituirii efective iar chemata în garanție fiind obligată la plata către pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCUREȘTI a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pronunțând acestă hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autovehicul folosit, marca Volkswagen (număr de identificare WV2ZZZ70ZPH024596, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 2.671 lei, prin chitanța . nr._/17.11.2010, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal. După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, iar ulterior a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.671 lei și a dobânzii legale.
Tribunalul a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind emisă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, astfel că se impune restituirea taxei către reclamant.
Tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară. Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea sumei de 2.671 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, Tribunalul a reținut că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante și pe întârzierea restituirii acesteia.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Tribunalul a acordat reclamantului dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, dar cu începere de la data încasării taxei, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I.,impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene, la data perceperii taxei.
Totodată, în temeiul art. 274 C.pr.civ., a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Constatând că acțiunea reclamantului a fost soluționată cu celeritate, la primul termen de judecată, iar onorariul avocațial de 800 lei este disproporționat în raport cu natura pricinii, complexitatea acesteia, valoarea totală a pretențiilor și munca îndeplinită de avocat, a dispus reducerea acestuia, fiind obligată pârâta la plata sumei de 700 de lei, la care se adaugă 43,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Referitor la cererea de chemare în garanție a AFM formulată de pârâta AFP Sector 4, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Reține instanța de fond că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamantă în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta a fost respinsă de instanța de fond, cu motivarea că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
S-au mai avut în vedere și concluziile ÎCCJ expuse prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Împotriva sentinței civile nr. 1491/28.02.2014 a Tribunalului București a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. modificarea în tot a acesteia și respingerea acțiunii pe fond, ca neîntemeiată.
Ca prim motiv de recurs, arată recurenta că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4. Arată că în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U^d. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurarii protectiei mediului si finantarii unor programe si proiecte pentru protectia mediului.
De asemenea, prin articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția careia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu, singura care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. se referă la greșita soluționare a fondului cauzei, în sensul greșitei aplicări a normelor de drept material incidente.
În acest sens. arată că taxa pe poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 nu încalcă normele de drept comunitar, scopul acesteia fiind protejarea mediului înconjurător.
Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastra urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, retinute de instanta de fond, arată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 110 TFUE, art.4 din G. nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, precizând obligativitatea taxei cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Intimatul-reclamant nu se incadreaza nici in situatiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Principiul " poluatorul plătește", pe care se bazeaza si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
In ceea ce privește susținerea instantei de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, arată că aceasta este nefondată, în doctrină reținându-se că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in Romania aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Cu privire la cererea de restituire a taxei, arată că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale reglementata de art.124 alin.(1) din O.G.nr.92/2003 hotărârea este nelegala, intrucat intimatul - reclamant nu se incadreaza in dispozițiile art.124 Cod Procedura Fiscala pentru a fi îndreptățit la restituirea taxei pe poluare, ci aceasta a fost stabilita in conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008.
Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Cuprivire la obligarea la cheltuielile de judecata, arată că hotararea este nelegala, avand in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevazute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila, nefiind dovedită culpa procesuală a pârâtei.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina pârâtei, pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul- reclamant C. N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
A solicitat plata cheltuielilor de judecată ocazionate de apărarea în prezentul recurs.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 (actual Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, Curtea va reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C., Tribunalul realizând o corectă interpretare și aplicare a legii.
Astfel, se va reține că în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimatul reclamant a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Transporter, data primei înmatriculări în spațiul comunitar fiind 29.10.1992, și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind obligat să plătească pentru înmatriculare taxa pe poluare în cuantum total de 2671 lei.
În privința legalității instituirii și perceperii taxei de poluare de către recurenta pârâtă, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând în mod legal și temeinic că decizia prin care s-a impus și stabilit cuantumul taxei pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, a fost dată cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Pe cale de consecință, pentru aceleași considerente, în mod corect instanța fondului a dispus restituirea sumei încasată în baza deciziei contestate, la care se adaugă dobânda fiscală.
3/ Referitor la criticile privind dobânda fiscală, Curtea constată că aceasta este datorată de pârâtă, în respectarea principiului comunitar al efectivității, de la data încasării efective a taxei de primă înmatriculare, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. contra României, astfel cum în mod correct a reținut și instant fondului.
4/ În final, în ceea ce privește critica adusă cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea urmează a le înlătura, Tribunalul făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 274 C., câtă vreme partea care a căzut în pretenții este recurenta – pârâtă.
Recurenta nu poate susține că nu se află în culpă procesuală, cât timp instanța de fond și, ulterior, instanța de recurs au reținut existența unui refuz nejustificat din partea acesteia privind restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare.
De asemenea, în privința obligației de a interpreta și aplica în mod corespunzător normele de drept comunitar, Curtea va reține că această obligație revine în primul rând Statului, prin organele sale administrative și, abia apoi instanței judecătorești sesizată cu cererea de chemare în judecată.
Nu se poate reține așadar că recurenta, în calitate de reprezenta al statului, nu avea o astfel de obligație și activitatea sa constă exclusiv în aplicarea legii.
Pentru toate aceste considerente expuse anterior, prin raportare la dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 C. precum și ale art.304/1 C., Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
Văzând și dispozițiile art. 316 rap. la art. 274 C., Curtea va obliga recurenta, care a căzut în pretenții, la plata către intimatul- reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, în cuantum de 530 lei, reprezentând onorariu de avocat achitat cu chitanța nr. 33/20.10.2014 și contravaloarea serviciilor de traducere dovedită cu bonul fiscal din 23.10.2014, eliberat de .>
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1491/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. N. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimatul-reclamant a sume de 530 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2014.
Președinte Judecător Judecător
A. P. R. I. C. A. J.
Grefier
M. P.
Red/tehn. A.P./ 2 ex – 10.11.2014
Jud. fond: I. M. – Tribunalul București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 5395/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 647/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
