Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8671/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 8671/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 49635/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8671
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20 NOIEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
JUDECĂTOR – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.898 din 10.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. L. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 898/10.02.2014 a Tribunalului București a fost admisă acțiunea reclamantului P. L. formulată în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a fost anulată Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/19.06.2012 și obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4621 lei, reprezentînd taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobînda de la data plății la data restituirii efective.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4.
Totodată, s-a respins ca neintemeiată acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A fost respinsă ca neintemeiată cererea de chemare în garantie a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 4 că aceasta este autoritatea care a stabilit suma de bani plătită de reclamant, este parte a raportului juridic fiscal, deci are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, s-a constatat că reclamantul a achiziționat din UE un autovehicul marca BMW, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă pe poluare de 4621 lei. Reclamantul s-a adresat AFPS4 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pîrîta a refuzat restituirea taxei.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxei este nejustificat, deoarece normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, Tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinata sa descurajeze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
Deși taxa a fost achitată de reclamant în temeiul Legii nr. 9/2012 iar nu al OUG nr. 50/2008, Tribunalul a constatat că prin suspendarea art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012, până la 01.01.2013, discriminarea regimului fiscal constatată în legătură cu OUG nr. 50/2008 subzista in continuare.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Tribunalul a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei AFM întrucât această autoritate nu este parte a raportului de drept fiscal, nu a prejudiciat reclamantul, neîncasând suma de bani plătită. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generază o obligație de garanție a AFM. Singura autoritate care a prejudiciat reclamantul este AFP Sector 4 independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei și nu ulterior prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu. De altfel, în contenciosul administrativ, instanța verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată neavând relevanță în acest caz destinația dată sumei încasate.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, Tribunalul a respins-o cu motivarea că singura autoritate care a prejudiciat reclamantul este AFP Sector 4 independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei și nu ulterior prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu.
Reține instanța de fond că în contenciosul administrativ, instanța verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată neavând relevanță în acest caz destinația dată sumei încasate. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generază o obligație de garanție a AFM, raporturile între autorități urmînd a fi reglate prin mecanisme bugetare, iar nu prin acțiuni în garanție.
Chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Deși este adevărat că, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM, totuși, conform art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma respectivă.
In cauza, pretențiile paratei fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Împotriva sentinței civile nr. 898/2014 a Tribunalului București a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, arătând că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, instanța de recurs fiind nevoită a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art. 304 C.pr.civ., deoarece recursul privește o hotărâre care potrivit legii nu poate fi atacata cu apel - art.304 ind.1 C.pr.civ.
Arată recurenta că instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive destinatarul direct al taxei de poluare fiind exclusiv Administrația F. pentru Mediu, singura care are calitatea procesuală în speță.
Totodată, recurenta solicită modificarea sentinței recurate și sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție, pentru aceleași considerente expuse și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că pâna nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic in temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare si nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata si incasata ilegal, instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
Referitor la obligarea paratei AFP Sector 1 la plata dobânzii fiscale, prin sentința recurată, instanța de fond în mod greșit a obligat Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale calculata de la data plații pana la data restituirii efective a taxei către reclamant.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. 2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Nici una dintre condiții nu este îndeplinita in cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanța. Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii fiscale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
Mai arată recurenta că solicitarea de dobânzi, fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt, se impunea a fi respinsă, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciilor suferite.
Cu privire la cheltuielile de judecată in suma de 239 lei, arată recurenta că în conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se regăsesc îndeplinite aceste condiții.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina recurentei, pentru a fi obligată la suportarea cheltuielilor.
In ceea ce privește obligația plații cheltuielilor de judecata reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar nu poate fi îndeplinita intrucat potrivit art. 45 alin.(1) lit.f)din O.U.G. nr. 80/2013, "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, dupa caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitiva.."
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 (actual Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, Curtea va reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C., Tribunalul realizând o corectă interpretare și aplicare a legii.
Astfel, se va reține că în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimatul reclamant a achiziționat autoturismul marca BMW, data primei înmatriculări în spațiul comunitar fiind 17.01.2007 și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind obligat să plătească pentru înmatriculare taxa pe emisii poluante în cuantum total de 4621 lei.
Curtea va avea în vedere, în primul rând, că normele interne cu privire la stabilirea și încasarea taxei pentru emisii poluante, mai exact dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, au fost suspendate începând cu data de 31.01.2012 prin OUG nr. 1/2012, astfel că din acest moment nu s-a mai perceput taxa pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autovehiculelor second-hand achiziționate de la un prim proprietar, care nu achitase taxa specială prevăzută de Legea nr. 571/2003, în vigoare în România la momentul primei înmatriculări a autovehiculului în Germania.
Cu toate acestea, dispozițiile art.4 alin 1 din legea nr. 9/2012 au continuat să-și producă efectele, astfel că, pentru un autoturism second-hand dobândit de primul proprietar din România și înscris pentru prima dată în evidențe se percepe taxa pentru emisii poluante.
În acest mod, prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012, se revine la sistemul anterior, consacrat prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, aplicabile devenind astfel și dispozițiile CEJ din cauzele T. și N. împotriva României.
Astfel, Curtea va avea în vedere că în mod corect prima instanță, prin raportare la cauza C-402/09 T. contra Statului Român, a reținut că există o încălcare a dispozițiilor art. 110 TFUE, prin obligarea intimatei reclamante la plata taxei pentru emisii poluante, în condițiile în care pentru un autoturism nou, pentru care nu se achitase această taxă cu ocazia primei înmatriculări în România, taxa nu se percepe nici la redobândirea dreptului de proprietate ulterior.
Se reține astfel că în mod corect instanța de fond, prin raportare la jurisprudența CEJ, cauza Siemmenthal și cauza C./Enel, a decis că este necesară aplicarea directă a normelor comunitare, cu nesocotirea dispozițiilor intern contrare, dând astfel eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar.
Astfel, Curtea își va însuși concluziile instanței de fond, în sensul că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, se reține că regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în speță este vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Prin urmare, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a constatat că actul administrativ contestat, prin care s-a pretins plata taxei de către intimatul-reclamant este nelegal, impunându-se anularea acestuia și restituirea sumei încasate.
3/ În ceea ce privește criticile aduse cu privire la obligarea recurentei la plata dobânzilor Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a acordat dobânzile de la data plății taxei de către intimatul – reclamant, având în vedere și concluziile CJUE din hotărârea pronunțată în cauza M. I., când s-a reținut că dobânda se datorează de la data plății taxei și nu de la o dată ulterioară, pentru a se respecta principiului reparării efective și integrale a prejudiciului creat prin încălcarea unei norme comunitare.
4/ Referitor la criticile privind plata cheltuielilor de judecată, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C., reținând că recurenta se află în culpă procesuală, față de aceea că refuzul său de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare a fost unul nejustificat.
Nu se poate susține așadar că recurenta nu s-ar afla în culpă procesuală, aplicarea corectă și prioritară a normelor de drept comunitar nefiind exclusiv atribuția instanțelor de judecată, așa cum în mod eronat a indicat aceasta ci, în același timp, și o obligație pentru organele administrative ale statului.
5/ În final, în ceea ce privește soluția asupra cererii de chemare în garanție, a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, Curtea reține că potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ.(1865) că “partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Observând și disp. HG nr. 686/2008, Curtea apreciază că în mod eronat a respins prima instanță cererea de chemare în garanție, lămurind în mod eronat raportul juridic dintre organul fiscal și Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, textul incident este cel de la art. 8 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008, în care este reglementată ipoteza contestării taxei plătite sub imperiul OUG nr. 50/2008 și a solicitării restituirii. Astfel, analizându-se cu atenție textul amintit se observă că pot exista situații, în cond. alin. 6 al art.8, în care suma să nu se încadreze în soldul creditor al contului sintetic anume prevăzut, caz în care organul fiscal trebuie să se adreseze cu o solicitare în scris către Administrația F. pentru Mediu pentru transferarea în contul anume indicat a sumei necesare efectuării restituirii.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită interpretarea primei instanțe, ci, pe fondul căderii în pretenții a părții pârâte AFP, se impune a se lămuri inclusiv raportul juridic dintre acesta și AFM, tocmai spre a nu se da loc unor refuzuri nejustificate de plată către pârât din partea chematului în garanție.
În aceste condiții, fiind întemeiate în parte criticile părții recurente – pârâte AFP Sector 4 București, în raport de disp. art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.pr.civ., Curtea va admite acest motiv de recurs, modificând în parte sentința recurată și în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chematul în garanție AFM la plata către recurenta-pârâtă Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice a sumei stabilite prin sentință și prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.898 din 10.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. L. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice a sumei de 4621 lei.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. P.
GREFIER
G. P.
Red A.P. – 2 ex./06.01.2014
Tribunalul București - Secția a-II-a – jud. R. E. M.
Cu opinie separată, în sensul:
Admite recursul.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
JUDECĂTOR,
A. J.
← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 7297/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 824/2014. Curtea de... → |
---|