Obligaţia de a face. Decizia nr. 3913/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3913/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 36817/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3913
Ședința publică de la data de 19.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante D. (S.) M. A. și T. (P.) D. C. împotriva sentinței civile nr. 1584 din data de 27.03.2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. Haret și intimatul-pârât chemat în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că intimata-pârâtă U. S. Haret a depus, la data de 04.12.2013, întâmpinare și înscrisuri, în trei exe,plare.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Tribunalul București la data de 19.09.2012, sub nr._, reclamantele D. (S.) M. A. și Ț. (P.) D. C. E., în calitate de absolvente ale Universității S. Haret, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, promoția 2009, forma de învățământ ID au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele U. "S. Haret" București, și M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, să fie pronunțată o hotărâre judecătorească prin care să se dispună:
1) Obligarea paratei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, in termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.
2) Obligarea pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru fiecare reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței.
3) Obligarea paraților potrivit dispozițiilor art. 274 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).
Luând in considerare caracterul litigiului dedus judecații, si anume contencios administrativ, se arată că reclamantele și-au îndeplinit obligația prealabila potrivit Legii 554/2004 prin depunerea plângerilor prealabile către U. S. Haret si M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului.
Prin plângerile prealabile au solicitat eliberarea diplomei de licența si a suplimentului diplomei de licența motivat de faptul ca potrivit art. 20 alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ superior, la împlinirea termenului de 12 luni U. S. Haret trebuia sa elibereze documentele de studii.
Ca răspuns la solicitarea lor, U. S. Haret nu le-a răspuns pana in prezent, însă in cazuri similare, răspunde ca a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, a aprobărilor legale, pentru tipărirea formularelor de diploma de licența pentru absolvenții promoției 2009 prin "repetate" adrese.
In realitate, situația este diferita, in sensul ca adresa nr.4280/20.04.2012 vizează suplimentarea necesarului de diplome pentru anul universitar 2008, asa incat nu are relevanță, întrucât reclamantele au absolvit facultatea in anul 2009.
Adresele nr.769/25.08.2009, nr.960/08.10.2009 vizează, . studii necesare pentru anul 2009.
Parata U. S. Haret s-a conformat, insa, doar in parte cerințelor impuse de MECTS prin adresa nr._/25.06.2009, in sensul ca a comunicat tipul diplomelor de licența cerute-conform Legii nr.84/1995 si Legii nr.288/2004, cantitatea acestora (nr. buc) si numărul estimativ de absolvenți, dar a ignorat cerințele specifice "Machetei 2- Absolvenți licenta/studii universitare de licența" (specializare/program de studiu, forma de invatamant- ZI, ID, FR, Seral-, etc).
Reclamantele arată că au urmat în perioada 2006 – 2009 cursurile Facultății de Sociologie și Asistență Socială din București din cadrul Universității “S. Haret”, specializarea Sociologie, forma de învățământ ID (învățământ la distanță) și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, în urma promovării acestor examene, eliberându-li-se adeverințele nr.176/23.07.2009 – D. (S.) M. A., nr.552/ 23.07.2009 – Ț. (P.) D. C. E..
Au mai precizat reclamantele că, din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, plătindu-și taxele de studii, susținând și promovând toate examenele, inclusiv examenul de licență.
În aceste condiții, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr.1405/21.05.2009, precum și art. 20 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, pârâta era obligată să le elibereze actele de studii completate.
Conform Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.3404/2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006 – 2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie.
Potrivit dispozițiilor art.60(1) din Legea nr.84/1995, U. S. Haret având învățământ de zi autorizat sau acreditat, a putut organiza învățământul la distanță și cu frecvență redusă. Specializarea urmata de reclamante la forma de învățământ, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până in anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
Au arătat reclamantele că au susținut și au promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, în urma promovării acestui examen eliberându-li-se adeverințe de licență și, întrucât adeverințele menționate avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20 alin. 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin OMECT nr.2284/2007, reclamantele au solicitat decanului Facultății eliberarea diplomelor de licență, cererea fiindu-le refuzată prin adresa de răspuns a USH, în care se menționează faptul că această universitate a solicitat tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009 .
Câtă vreme pârâta USH recunoaște că reclamantele au urmat cursurile pe care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis acesteia acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiate, acte ce premerg diplomei finale de studii, iar pârâtul MECTS nu a invocat nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantelor, cererea acestora este întemeiată și se solicită admiterea ei astfel cum a fost formulată.
Pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, la momentul înscrierii în anul I de facultate.
În opinia Ministerului, nici o instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome sau să desfășoare procesul de învățământ pentru formele pentru care nu a parcurs procedura de evaluare academică.
În nici o situație MECTS nu constată valabilitatea unui act, MECTS recunoaște sau nu un act ulterior verificării studiilor urmate.
Pârâtul a mai arătat că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților 2009, dar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în facultate, iar universitatea nu are dreptul să elibereze actele de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.
Pârâta U. „S. Haret” București a formulat întâmpinare, prin care a învederat că și-a îndeplinit obligațiile față de reclamante, în sensul că la finalizarea studiilor și după susținerea examenului de licență, li s-a eliberat adeverința de absolvire cu termen de valabilitate de 12 luni.
Deși a informat ROMDIDAC SA – compania desemnată de MECTS – aducându-le la cunoștință faptul că au solicitat tipărirea unor formulare tipizate, aceasta a răspuns că nu poate tipări și livra diplomele solicitate decât cu aprobarea scrisă a MECTS – Direcția Generală Juridică și Control (potrivit adresei atașate, nr.58/15.02.2010). În fapt, acest Minister este autoritatea publică care este competentă să gestioneze materialele tipizate cu regim special, necesare pentru eliberarea diplomei și a suplimentului solicitat de reclamant.
Pârâta a arătat că s-a adresat în mai multe rânduri MECTS aducându-i la cunoștință necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii ale absolvenților iulie 2009 dar nu a primit vreun răspuns oficial din partea autorităților administrative. Prin urmare, în prezent, a arătat pârâta, se află în imposibilitatea de a emite diploma solicitată de reclamant din cauza refuzului MECTS.
Întrucât la data înscrierii reclamante la cursurile universitare, MECTS avea posibilitatea, conform art.116 și 141 din Legea 84/1995 să invoce nelegalitatea în organizarea studiilor, dar nu a sesizat nici o neregulă în acest sens, nu se justifică refuzul acestuia de a nu aproba tipizarea formularelor destinate atestării terminării acestor studii. Mai mult, MECTS sau ARACIS nu au demarat nici o procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea ar fi acționat în afara cadrului legal.
Pârâta a mai învederat instanței că MECTS a aprobat în parte necesarul de tipizate, așa cum reiese din cuprinsul schimbului de adrese între autorități. Având în vedere însă această aprobare parțială, instituția se află în imposibilitatea emiterii către reclamant a diplomei și suplimentului solicitate.
Atât timp cât pentru alți studenți absolvenți în iulie 2009 MECTS a aprobat emiterea formularelor tipizate, prin refuzul cererii reclamantelor, acesta ar fi discriminat, toți fiind școlarizați cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile formei de învățământ urmate.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea sa să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment pentru reclamante, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin 2 din Legea 554/2004 în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acestei cereri de chemare în garanție, pârâta a arătat că a fost înființată prin Legea nr.443 din 5 iulie 2002, iar prin H.G. nr.693/2003 și H.G. nr.676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științele educației, matematică, informatică și altele. S-a mai arătat că U. a procedat legal prin organizarea învățământului ID aducând drept argument prevederea art. 60 alin 1 din Legea nr. 84/1995 și faptul că prin H.G. nr. 940/2004 avea deja acreditare/autorizare pentru învățământ la zi. Pârâta a mai invocat și prevederile art.8 ale Ordinului MECTS nr.3404/2006. Specializarea urmată de reclamante la forma de învățământ arătată, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea.
Factorii de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales MECTS, nu au sesizat nereguli după închiderea perioadei de monitorizare a universității, prevăzută la art. 8 din Legea nr.443/2002, nici după emiterea H.G. nr.676/2007 sau H.G. nr.635/2008 și nici după emiterea O.U.G. nr.75/2005.
Față de această derulare a evenimentelor, pârâta a apreciat că MECTS, în baza atribuțiilor legale care îi revin, ar fi trebuit să o avertizeze dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la standardele de calitate adecvate sau să elaboreze și să promoveze, cu respectarea pașilor indicați de normele în vigoare, o hotărâre de guvern sau un proiect de lege prin care să se înceteze definitiv școlarizarea în cadrul programului ID.
Aprobarea în parte a necesarului de formulare tipizate, echivalează, din punctul de vedere al pârâtei, cu o recunoaștere implicită din partea MECTS că universitatea a funcționat în mod legal. Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantelor de a obține actul de recunoaștere a studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept.
Pârâta a anexat întâmpinării un set de acte, privitoare la raporturile sale cu ministerul, solicitările formulate de-a lungul timpului în legătură cu diplomele absolvenților săi, tabel centralizator, adrese emise de pârâtă către MECTS și Romdidac S.A., răspunsul formulat la aceste adrese, decizii de speță pronunțate de ÎCCJ.
Pârâtul-chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Chematul în garanție a arătat că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților 2009, singura explicație fiind că nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul-chemat în garanție a arătat că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, la momentul înscrierii în anul I de facultate.
În opinia Ministerului, nici o instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome sau să desfășoare procesul de învățământ pentru formele pentru care nu a parcurs procedura de evaluare academică.
Prin sentința civilă nr. 1584/27.03.2013, prima instanță respinge acțiunea ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție ca lipsită de obiect.
Prima instanță reține că reclamantele D. (S.) M. A. și Ț. (P.) D. C. E. au urmat în perioada 2006 – 2009 cursurile Facultății de Sociologie și Asistență Socială din București din cadrul Universității “S. Haret”, specializarea Sociologie forma de învățământ ID (învățământ la distanță) și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, în urma promovării acestor examene, eliberându-li-se adeverințele - nr.176/23.07.2009– D. (S.) M. A., nr.552/23.07.2009– Ț. (P.) D. C. E..
Întrucât adeverințele menționate aveau un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art.20 alin. 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin OMECT nr.2284/2007, reclamantele au solicitat decanului Facultății eliberarea diplomelor de licență, cererea fiindu-le refuzată prin adresa de răspuns a USH, în care se menționează faptul că această universitate a solicitat tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009 .
Trebuie menționat că adeverințele anterior menționate sunt însușite exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite, reproducându-se, totodată, în cuprinsul lui dispozițiile art.60 alin.1 și 3 din Legea nr.84/1995 republicată.
Expirând perioada de valabilitate a respectivelor adeverințe, reclamantele s-au adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomelor de licență.
Pârâta a răspuns cererilor afirmând, în esență, că nu a eliberat diplomele de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MECTS, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate reiese faptul că, în temeiul art.7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
Problema de drept pusă în prezenta cauză privește faptul dacă absolvenții cursurilor Facultății de Sociologie și Asistență Socială din București din cadrul Universității “S. Haret”, specializarea Sociologie, forma de învățământ ID, sunt îndreptățiți la obținerea unei diplome de licență potrivit legii și, corelativ acestui drept, dacă există obligația Ministerului de a aproba tipărirea diplomelor și a le pune la dispoziția Universității în vederea completării.
Având în vedere că procedura prevăzută de Ordinul nr.2284/2007 se desfășoară doar între instituțiile de învățământ superior, MECTS și Romdidac S.A., instanța reține, din lecturarea Ordinului anterior menționat, că acesta stabilește drepturi și obligații între instituțiile de învățământ superior, MECTS și societatea desemnată să tipărească efectiv formularele tipizate, prin raportare la întreg necesarul de astfel de diplome, furnizat de instituția de învățământ.
Conform art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007: „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.” Formularele actelor de studii, astfel tipărite, se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ.
În analiza îndreptățirii reclamantelor la emiterea diplomelor de licență, tribunalul pleacă de la prevederile art.5 alin.1 din Ordinul nr.2284/2007 care dispune în sensul că „instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. „S. Haret” nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.
În acest sens, instanța reține că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002. Conform art.2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate, iar prin H.G. nr. 693/2003 și H.G. nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, Psihologie, științele educației, matematică, informatică și altele
Pentru forma de învățământ ID, la data înmatriculării reclamantelor, această unitate nu avea o acreditare specială, unitatea invocând în favoarea sa prevederile art.60 din Legea nr. 84/1995. În esență, USH apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile de sociologie, în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, în forma ID, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma de învățământ la zi.
Prezenta instanță nu este de acord cu acest punct de vedere, el fiind în contradicție cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ, precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată legislația care reglementează asigurarea calității educației.
La data înscrierii reclamantelor în anul I de studiu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, din cadrul Universității S. Haret din București era prevăzută de H.G. nr.1609/2004 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Forma de învățământ ID din cadrul Universității S. Haret din București în specializarea Sociologie nu este prevăzută de nici o hotărâre de guvern ca fiind acreditată, niciodată de la înființarea USH până în prezent, astfel cum rezultă din actele puse la dispoziție chiar de către pârâta USH.
Astfel, prin raportare la legislația în vigoare la momentul la care reclamantele au început studiile la această unitate de învățământ, se remarcă faptul că potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactică se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă si la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr.1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art.3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr.88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamantele au început studiile nu poate fi interpretată în sensul dorit de USH, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.
Nici o prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
În opinia instanței, articolul 60 alin.1 din Legea nr.84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nici o formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art.3 din H.G. nr.1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. nr. 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, instanța mai are în vedere și dispozițiile art. 29 alin.1 din O.U.G. nr.75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și ale art.29 alin. 3 din același act potrivit cărora „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă”.
Coroborând dispozițiile art.3, art.17 din H.G. nr.1011/2001, prevederile art.60 alin.4 din Legea nr.84/1995 și dispozițiile art.3, art.4 din O.U.G. nr.75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr.443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art.2, acreditate sau autorizate provizoriu.
Nici analiza dispozițiilor pertinente din H.G. nr.693/2003, H.G. nr.1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr.1175/2006, H.G. nr.676/2007, H.G. nr.635/2008 nu conduce la o altă concluzie.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor, cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată, arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și al dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, în lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu se poate recunoaște dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr.75/2005.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ la zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (a se vedea art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID, legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din H.G. nr.1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzuta și forma de învățământ „zi".
Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanta (ID) cu specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumba obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv, că nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și cursuri la zi la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obliga de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.75/2005 și H.G. nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus. specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de Guvern.
În cazul Universității „S. Haret" din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate în cazul reclamantelor fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a OUG. nr. 75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
În plus, se reține că Guvernul României a stabilit pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea.
U. „S. Haret” nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1011/2001, în specializarea Sociologie, forma ID.
În consecință, reclamantele nu au parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Prin urmare, acestea nu sunt îndreptățite a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U. „S. Haret”, potrivit art. 32 alin 2 din O.U.G. nr.75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte.
Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială, aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale, ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantele sunt îndreptățite la eliberarea acestor acte și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamante a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că U. a emis reclamantelor câte o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către acestea a unor forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarele adeverințelor, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art.2 din Ordinului nr. 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art.2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverințele care se află în posesia reclamantelor nu sunt acte de studii, sunt acte eliberate prin voința unilaterală a Universității, ce nu au fost recunoscute de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Aceste adeverințe nu pot naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverințele au fost eliberate pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale, în cazul în care s-ar invoca o nulitate în baza acestor pretinse manopere dolosive, și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația de emitere a unui act de studii.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul nr.2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.
Nici necontestarea pe cale principală a unei asemenea adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamantele ar fi îndreptățit la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
S-a mai susținut că lipsa de reacție a MECTS, în sensul efectuării de verificări din oficiu cu privire la activitatea desfășurată de U. „S. Haret”, ar reprezenta un fel de aprobare tacită a modalității în care această instituție a înțeles să aplice dispozițiile art. 60 de Legea învățământului. Din punctul de vedere al instanței, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MECTS, care ar fi dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ, nu este de natură a înlătura concluzia potrivit căreia reclamantele au urmat o formă neacreditată de învățământ.
Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U. ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.
Existența unor precedente judiciare (ce ar putea fi considerate izolate, față de numărul mare al absolvenților Universității aflați într-o situație similară cu a reclamantelor) nu poate determina instanța să adopte aceeași soluție, deoarece acestea nu au caracter obligatoriu și argumentele cuprinse în deciziile de speță sunt contrazise de considerentele expuse anterior. Totodată, în dreptul intern există un remediu pentru jurisprudența neunitară, reprezentat de recursul în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 329 și urm. C.pr.civ.
Analizând prezenta acțiune din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de învățământ, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de învățământ. Formularea negativă a articolului indicat anterior se interpretează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă, și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.
În esență, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de învățământ deja existente, in condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauzele Affaire «relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique» c. Belgiei și Adnan Karaismailoğlu c. Turciei).
Or, în speță, statul nu a recunoscut niciodată forma de învățământ aleasă de reclamante, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul să recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cât forma de învățământ parcursă nu este ea însăși recunoscută.
Nimic nu le împiedică pe reclamante să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID, la o unitate care beneficia de acreditare.
Pentru toate considerente, în temeiul dispozițiilor art. â1 Legea nr. 554/2004 instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând că U. „S. Haret” nu era autorizată să organizeze pentru specializarea urmată de reclamante cursuri de învățământ la distanță, așa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului-chemat în garanție MECTS la aprobarea tipăririi tipizatului, pentru aceleași motive, tribunalul o apreciază ca nefondată.
MECTS are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. „S. Haret” are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. „S. Haret” nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamante, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantele aceasta nu le putea elibera acestora în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent.
MECTS nu poate fi obligat la recunoașterea implicită a unei astfel de diplome emise de o facultate neacreditată/neautorizată ori la aprobarea tipăririi tipizatelor pentru diplome sau la desemnarea unității de specialitate în acest sens și înaintarea tipizatelor către pârâta U. „S. Haret”.
Reclamantele nu se pot prevala de o eroare comună, deoarece o condiție esențială ar fi să lipsească orice culpă din partea persoanei care o invocă. Or, reclamantele nu pot invoca necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem) și nu pot obliga M. să recunoască un proces de învățământ desfășurat cu nesocotirea legii, pentru simplul fapt că U. ar fi ascuns studenților realitatea juridică.
De altfel, obținerea de către facultate a unor tipizate pentru studenți nu poate legitima continuarea unei astfel de practici din momentul în care neregulile sunt constatate de către organele abilitate. Din adresele depuse la dosarul cauzei rezultă că U. indica generic natura diplomelor de licență, fără a fi defalcat numărul total în funcție de facultăți, specializări și forme de învățământ.
Este responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza procesul de învățământ în limitele legii. Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept.
Examinând incidența dispozițiilor prevăzute de O.G. nr.137/2000 în cauza dedusă judecății, instanța reține că, în plan național, în sensul dispozițiilor ordonanței menționate, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situații identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Instanța constată că O.G. nr.137/2000 reprezintă transpunerea în plan național a Directivei Consiliului nr.2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane și a Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și a constatat că prin Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor se recunoaște importanța combaterii discriminărilor sub toate formele sale.
Astfel, în preambulul directivelor menționate, Consiliul Uniunii Europene a arătat că locul de muncă si funcția constituie elemente esențiale care creează premisele garantării egalității șanselor și contribuie într-o mare măsură la deplina participare a cetățenilor la viața economică, culturală și socială, precum și la dezvoltarea socială.
Văzând și art.4 alin.1 din Directiva 2000/78/CE, se constată că, fără a se aduce o atingere principiului egalității, care reprezintă absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazată pe criteriile prevăzute de lege, statele membre pot să prevadă un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul din motivele menționate la art.1 și fără a constitui o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială si determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.
Or, în cauza de față nu suntem în prezența unei situații de discriminare a reclamantelor în raport cu absolvenții aceleiași facultăți din cadrul Universității „S. Haret”, care au promovat examenul de licență sesiunea iulie 2009, în care să fie prezentate două situații comparabile și care au primit un tratament diferit, deoarece diferența specifică este dată de existența sau inexistența acreditării sau a autorizării provizorii pentru diverse specializări și forme de învățământ.
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul de față.
Prin urmare, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a reclamantelor, în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi reținută.
Statul român și-a asumat în cadrul Uniunii Europene anumite obligații în legătură cu asigurarea unui nivel calitativ al învățământului superior, în condițiile în care în spațiul european se aplică, spre exemplu, art.45 TFUE (fost art.39 TCE), Directiva nr.89/48 privind sistemul general de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior sau Directiva 2005/ 36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale.
Astfel, în dreptul intern a fost adoptată Metodologia de evaluare externă, standardele, standardele de referință și lista indicatorilor de performanță a Agenției Române de asigurare a Calității în Învățământul Superior, prin H.G. nr. 1418/2006, care prevede standardele de autorizare și acreditare a instituțiilor de învățământ superior și a programelor de studii universitare de licență.
Nu se poate reține o aprobare tacită din partea MECTS a activității Universității în condițiile în care evaluarea externă a calității academice potrivit H.G. nr.1418/2006 începe prin etapa elaborării raportului de autoevaluare a calității de către furnizor sau instituție (a se vedea Schema nr. 1 și Tabelul nr. 1 din Metodologie privind criteriile, standardele și indicatorii de performanță pentru asigurarea calității și acreditare). Or, din probele administrate nu rezultă că pârâta U. „S. Haret” ar fi parcurs toate aceste etape pentru forma de învățământ ID, care să determine o concluzie de recunoaștere „tacită” din partea MECTS, chiar și în lipsa unui act formal de autorizare/acreditare. În lipsa sesizării MECTS cu un raport de autoevaluare, nu se poate pretinde că autoritatea publică ar fi putut urma etapa subsecventă a analizei acestui raport, a vizitării instituției de către evaluatori și a adoptării unei concluzii materializate într-un act administrativ.
În aceste condiții, instanța reține că este inacceptabilă susținerea că trebuie eliberate diplome de licență tuturor absolvenților cursurilor organizate de Universitate, din moment ce aceștia au avut posibilitatea verificării condițiilor legale încă din momentul admiterii, iar un astfel de precedent ar produce efecte extrem de grave în cazul în care pentru toate formele de învățământ organizate de furnizori neacreditați ar fi obligatorie aprobarea de către MECTS a diplomelor de licență pentru pretinsa neobservare a încălcării dispozițiilor legale pe parcursul desfășurării cursurilor.
Pentru considerentele expuse, chematul în garanție MECTS nu poate fi obligat să recunoască studiile dacă acestea nu au fost organizate și absolvite conform prevederilor legale, iar pârâta U. „S. Haret" nu poate fi autorizată să emită în favoarea reclamantelor diplomele de licență solicitate, dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmată nu au fost autorizate/acreditate, considerente care, conjugate, conduc, în temeiul art.1 și art.8 din Legea nr.554/2004, la respingerea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție, aceasta ca rămasă fără obiect, urmare a soluției adoptate în privința acțiunii introductive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, invocând principiul „error communis facit jus” și arată că atât timp cât li s-au recunoscut studiile prin adeverințele eliberate și chematul în garanție nu a înțeles să ia în cursul timpului măsuri de declarare a nelegalității formelor de studio desfășurate, soluția primei instanțe este greșită.
Prin întâmpinare, U. "S. Haret"a solicitat ca, in cazul admiterii recursului, să fie admisă si cererea de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS), arătând că singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
In acest sens, legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitara distincta si nu la nivelul formelor de invatamant.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006,emis de către ministrul educatiei a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi confera reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze diploma de licenta însotita de suplimentul la diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost inregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior(ARACIS), înființata in baza O.U.G. nr.75/2005, nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrativă care sa conducă la concluzia ca U. S. Haret a acționat in afara cadrului legal în condițiile in care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002, dreptul de a "propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".
U. S. Haret, s-a conformat cu promptitudine si intocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.
Recursul nu este fondat, soluția primei instanțe fiind corectă, considerentele urmând a fi nuanțate în sensul celor ce urmează.
Astfel, în jurisprudența recentă a acestei Curți, în considerarea cauzei B. împotriva României, în cadrul căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar” și în considerarea faptului că un număr de cca 2000 de persoane - absolvenți ai diferitelor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 - forma de învățământ ID și FR - au obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile recunoașterea dreptului la obținerea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, iar M. Educației Naționale a aprobat în perioada mai 2013 note de nerecurare a sentințelor prin care a fost obligat la aprobarea tipizatelor formularelor, a fost adoptată soluția recunoașterii dreptului la obținerea diplomei de licență persoanelor care, absolvente fiind la forma de învățământ ID sau FR, au atestat promovarea examenelor la specializări pentru care aceste forme de învățământ nu fuseseră acreditate sau autorizate decât în forma „la zi”.
Nu aceasta este situația reclamantelor din prezenta cauză.
În raport de succesiunea în timp a HG-urilor de acreditare/autorizare provizorie facultății pe care reclamanții susțin că au absolvit-o, verificând HG 1609/2004 anexa 2/I.6 pct.8, HG 916/2005 anexa1 lit. B 6, HG 676/2007 anexa 3/ 6 pct.9, HG 635/2008 anexa 3/ 6 pct.9 nu a fost acreditată/autorizată provizoriu funcționarea unei Facultăți de Sociologie și Asistență Socială în cadrul Universității S. Haret pentru niciuna din formele de învățământ, adică nici măcar în forma „la zi”, cu atât mai puțin ID sau FR, ceea ce diferențiază situația cestor absolvenți de cea a celor care au urmat în forme ID sau FR cursurile unor facultăți autorizate, totuși, să funcționeze în forma „la zi”.
Prin urmare, aflându-se într-o ipoteză diferită, reclamanții nu pot invoca jurisprudența favorabilă altor absolvenți, aflați într-o altă situație căreia i s-a găsit rezolvarea în unitatea de jurisprudență reclamantă de hotărârea CEDO anterior citată.
Ce se remarcă din HG anterior enumerate este că a fost acreditată să funcționeze în cadrul USH Facultatea de Sociologie – Psihologie cu forma de învățământ „la zi”, facultate care, de altfel, a funcționat și funcționează, dar nu a fost acreditată să funcționeze sub niciuna din formele de învățământ o facultate paralelă, cu structură proprie, și care funcționează paralel și nelegal sub denumirea „Facultatea de Sociologie și Asistență Socială”.
Or, reclamantele au absolvit exact această din urmă structură de învățământ conform adeverințelor depuse la dosar.
Împrejurarea că factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art.6 din Legea nr.443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior este real și într-adevăr poate fi imputat autorității de reglementare și control, însă, cu toate acestea nu se poate reține un refuz nejustificat al autorităților de a emite diploma de licență și suplimentul la diploma de licență pentru studii efectuate în cadrul unei facultăți care nu a fost acreditată/autorizată să funcționeze în nicio formă.
În baza art. 312 C.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante D. (S.) M. A. și T. (P.) D. C. împotriva sentinței civile nr. 1584 din data de 27.03.2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. Haret și intimatul-pârât chemat în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
Președinte Judecător Judecător
G. AttilaFarmathy L. E. F. H. P.
Grefier
M. H.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5539/2014.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 5014/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
