Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 642/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 642/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 179/116/2010*

ROMÂNIA

C. DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.642

Ședința publică de la 30.01.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. D.

JUDECĂTOR - A. Ș.

JUDECĂTOR - I. M.

GREFIER - C. A.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă Primăria comunei Unirea, împotriva sentinței civile nr.335/06.03.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. de C. a României și C. de C. a județului Călărași, cauza fiind repusă pe rol în vederea discutării excepției de perimare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, C., din oficiu, invocă excepția perimării acțiunii și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată Tribunalul Călărași, la data de 11.04.2012, recurenta reclamantă Primăria comunei Unirea, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.335/06.03.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, dosarul fiind înaintat și înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 07.05.2012.

Prin încheierea de ședință din data de 01.11.2012 cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, conform dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar de la această dată dosarul este rămas în nelucrare de mai mult de 1 an din vina părților, motiv pentru care cauza a fost repusă pe rol în vederea punerii în discuția părților a excepției perimării.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă „(1) Orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecata.”

Astfel, în analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății, invocată din oficiu, conform art. 252 Cod procedură civilă, instanța va reține că atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părții recurente începând cu de 01.11.2012, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a recurentului reclamant, fiind menținută mai mult de 1 an.

În raport de dispozițiile art. 248 alin 3 din Codul de procedură civilă, care prevăd că termenul de perimare este de 1 an dacă suspendarea cauzei durează din vina părții, instanța va admite excepția de perimare invocată și în consecință va constata perimată judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUEME LEGII

DECIDE :

Constată perimat recursul, formulat de recurenta reclamantă Primăria comunei Unirea, împotriva sentinței civile nr.335/06.03.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. de C. a României și C. de C. a județului Călărași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. D. A. Ș. I. M.

GREFIER

C. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 642/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI