Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1590/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1590/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 6309/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1590
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.03.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr.405 din data de 14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant S. D. din Administrație și Servicii în contradictoriu cu intimații – pârâți P. C. Radoiești – Instituția Primarului, . și C. L. al C. Radoiești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că recurenta - pârâtă a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 17 decembrie 2012 sub nr._, reclamantul S. D. din Administrație și Servicii Teleorman, în numele și pentru membrii de sindicat R. A., Badarcea M., R. V. D., Raciu M., C. I. și B. M. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. comunei Rădoiești – Instituția Primarului, . local al comunei Rădoiești, obligarea pârâtului P. comunei Rădoiești – Instituția Primarului la plata premiului anual aferent anului 2010 (al 13-lea salariu), cu actualizare la data plății și obligarea pârâților . C. local al comunei comunei Rădoiești să aloce fondurile necesare în bugetul unității administrativ teritoriale pentru plata premiului anual aferent anului 2010.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dreptul la acordarea premiului anul pentru anul 2010 a fost prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/ 2009, dispoziții ce au fost abrogate de art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 ce a intrat în vigoare conform art. 46 la data de 1 ianuarie 2011, iar prin art.8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011 personalului din sectorul bugetar. Prin urmare, a susținut reclamantul că, în condițiile în care acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul 2010, fiind un drept câștigat acesta nu mai putea fi deființat cu efect retroactiv, principiul neretroactivității legilor fiind consacrat prin art.1 cod civil și art.15 al.2 din Constituție.
În acest sens, reclamantul a arătat că în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care legea nouă o are față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte d evoință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Ca atare, deși aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția, s-a susținut că principiul aplicării imediate a legii noi care nu permite interpretarea potrivit căreia aceasta ar guverna și asupra trecutului, presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. În consecință, chiar dacă plata premiului anual aferent anului 2010 era amânată până în luna ianuarie 2011, dat fiind faptul că dreptul de a încasa acest premiu era deja câștigat, iar legile menționate ce au abrogat posibilitatea acordării au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea sa, reclamantul consideră că membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea sunt îndreptățiți la acordarea celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010.
În plus, reclamantul a arătat că neacordarea premiului anual aferent anului 2010 în temeiul Legii nr. 285/2010, încalcă prevederile internaționale privitoare la drepturile omului, respectiv art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.1 al.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care privesc protecția proprietății. Astfel, s-a arătat că potrivit practicii CEDO, drepturile salariale, inclusiv premiile sunt concepte asimilate bunurilor mobile, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate rânduri, chiar și împotriva României, în sensul că dreptul de creanță reprezintă un bun stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a-l vedea concretizat. Prin urmare, reclamanții consideră că lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, astfel că în raport de dispozițiile art.20 al.2 din Constituția României au solicitat aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale.
În ceea ce privește pârâții unitatea administrativ teritorială . L. al comunei Rădoiești, reclamantul a apreciat că au calitate procesuală pasivă în raport de prevederile art. 21, art. 23 alin. (1) și art. 36 alin. (4) lit. a) din Legea administrației publice locale nr. 215/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, art.11 și art. 20 din Constituție, art.1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 17 din Declarația Universală a drepturilor Omului și art. 25 din Legea nr. 330/2009.
În temeiul dispozițiilor art. 112 Cod proc civ. au fost atașate cererii, înscrisurile pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, respectiv împuternicirea prevăzută de art. 28 din Legea nr. 62/2011, adeverința nr. 2035/4.12.2012 eliberată de Primăria comunei Rădoiești și practică judiciară (filele 7-31)
Pârâții, legal citați, nu au formulat apărări în cauză și nu au depus înscrisuri în apărare.
Prin Sentința civilă nr.405 din data de 14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Membrii de sindicat în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Rădoiești, aspect ce rezultă din adeverința nr. 2035/04.12.2012 (fila 10).
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
În anul 2010, dispozițiile legale menționate au fost în vigoare, fiind abrogate prin art. 39 pct. w) din Legea nr.284/2010 care a intrat în vigoare la 1.01.2011, iar prin art. 8 din Legea nr.285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, începând cu luna ianuarie 2011 nu se mai acordă, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, personalului din sectorul bugetar lipsit de sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 i se oferă o compensație, în sensul că aceste sume sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011.
În acest context, se pune problema de a stabili dacă reglementarea menționată produce în cazul concret analizat efecte contrare Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru a se da prioritate reglementării internaționale, astfel cum reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
În principiu, se reține că dreptul salarial este apt a cădea sub incidența protecției art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, însă aprecierea trebuie să se facă în concret, avându-se în vedere criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Sub un prim aspect, trebuie analizat dacă la data adoptării Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea aveau un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție în ceea ce privește premiul anual pentru anul 2010 și dacă prin aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat o privare de bun sau o reglementare a folosinței acestuia în condițiile aceluiași text.
În acest sens, se reține că o creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea internă a statului. Numai din momentul în care dreptul este suprimat ori suspendat prin lege, nu se mai poate reține existența pentru viitor a unui „bun" în sensul Convenției.
Membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea sunt, așadar, în situația în care li s-a acordat un drept printr-o lege, iar plata dreptului a fost anihilată printr-o altă lege, deși dreptul la acordarea premiului anual nu se confunda cu faptul plății acestuia la termenul stabilit prin art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009, iar împrejurarea că dispozițiile art. 25 din legea precizată au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010, nu este de natură a înlătura dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la data abrogării, 01.01.2011, dispozițiile menționate au fost în vigoare, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice în vederea cărora au fost edictate.
Pe de altă parte, formularea art. 25 din Legea nr. 330/2009, nu lasă loc de echivoc: premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată; astfel că în condițiile în care activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la 31 decembrie 2010, iar Legea nr. 284/2010, a intrat în vigoare la data de 01.01.2011, dreptul la acordarea premiului anual este deja câștigat, acesta recompensând activitatea desfășurată în anul 2010, indiferent de data când se realizează plata acestuia.
Prin urmare, este evident că reclamantul își legitimează interesul prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul Legii nr. 330/2009, lege suficient de clară și previzibilă la data intrării în vigoare, iar la momentul promovării prezentei acțiuni, reclamanții au avut speranța legitimă că dreptul lor la plata premiului anual aferent anului 2010 va fi recunoscut, acesta reprezentând, prin raportarea la dispozițiile art.160 Codul muncii, repubicat, un drept salarial.
Așadar, constatând că la data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2011, respectiv 01.01.2011, membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea au avut un bun actual în accepțiunea Convenției, din perspectiva art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și în lumina jurisprudenței Curții EDO salariul, în principiu fiind o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul Nr. 1, Tribunalul urmează să examineze dacă măsura vizând neacordarea sporului anual pentru anul 2010, dispusă prin Legea nr. 285/2010, reprezintă o ingerință care a avut ca efect privarea acestora de bunul lor în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Premiul anual, ca orice alt adaos la salariu, astfel cum în mod întemeiat susține reclamantul, poate fi modificat sau anulat prin act normativ, atunci când nu a fost stabilit prin negociere colectivă sau individuală. Or, în sectorul public, sistemul de salarizare se stabilește prin lege.
În Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că prevederile Convenției nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, iar în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se reține că "[…] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare."
Politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii). Măsura în discuție constituie o ingerință, ce trebuie analizată pe tărâmul art. 1 din Protocolul 1 Adițional. Este indiscutabil faptul ca această ingerință este prevăzuta de lege, norma aplicabilă fiind îndeajuns de previzibilă și accesibilă în sensul dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Se constată, în plus, că ingerința statului este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cu care limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim, să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv.
Tribunalul constată că măsura analizată a avut ca scop degrevarea bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate si profunde, pentru a se crea premisele unei relansări economice reale.
Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în repetate rânduri, în practica sa constantă, că în ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali atunci când vine vorba despre aprecierea „interesului public", revenindu-le așadar în primul rând acestora să aprecieze asupra existentei unei probleme de interes public. De aceea, în acest domeniu, ca si în altele ce fac obiect de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. în plus, noțiunea de „interes public" este în mod necesar pasibilă de o interpretare extensivă.
Marja de apreciere de care dispun autoritățile naționale în implementarea politicilor sociale și economice este,așadar, una largă și cel mai adesea respectă dreptul statelor de a defini „interesul public", cu condiția ca aceasta definiție să nu fie în mod manifest lipsită de un fundament rezonabil.
Astfel cum s-a reținut în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1655/2010, restrângerea dreptului la salariu pentru anul 2011 se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare. Este adevărat că legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimă instanță, respectiv numai dacă anterior a mai luat și alte măsuri de natură a revigora situația económico-financiará a statului, însă au mai fost adoptate și alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creșterea veniturilor la bugetul de stat și redresarea situației económico-financiare a tării, care s-au dovedit, însă, insuficiente.
Așa fiind, se apreciază că, în cauză, ingerința este justificată de un scop legitim și corespunde unui interes public.
Urmează a cerceta dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între masurile luate și scopul urmărit, dacă măsura dispusă este de natură a păstra un just echilibru între necesitatea protejării interesului general și protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor.
Cu privire la principiul proporționalității, în aceeași Decizie nr. 1655/2010, instanța de contencios constituțional a constatat că acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite, avându-se în vedere și marja de apreciere a statului. Or, decizia reducerii salariilor în sectorul bugetar în anul 2011, inclusiv prin suprimarea premiului anual plătit din resursele bugetare cuvenit pentru anul 2010, dar scadent în anul 2011, a avut motive economice, în speță modificările legislative menționate căzând în competența de apreciere a statului.
Se reține, în plus că și sub acest aspect, Curtea Constituțională, examinând obiecția de neconstituționalitatea a Legii nr. 285/2010, a conchis că o situație de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.
Concluzia Curții a fost în sensul că există un raport just de proporționalitate a măsurii criticate cu situația care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrându-se un echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
O eventuală încălcare a Protocolului nr. 1 la Convenție s-ar putea reține în măsura în care salariatul din sistemul public ar fi lipsit în totalitate de salariu (Kjartan Asdmunsson contra Islandei), el sau familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas contra Ciprului) sau măsura este discriminatorie și insuficient motivată (Beyeler contra Italiei).
Or, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă producerea unor asemenea efecte pentru persoanele în numele cărora a fost promovată acțiunea ori pentru familiile lor, iar dispozițiile Legii nr. 285/2010 au în vedere neacordarea premiului anual aferent anului 2010 pentru întreg personalul din sectorul bugetar, fără a se crea o situație discriminatorie între diverse categorii socio-profesionale.
În fine, Tribunalul constată că măsurile prevăzute Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 se produc doar pentru viitor, respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2011, dată de la care premiul anual nu se mai acordă personalului plătit din fonduri publice, iar pentru sumele cuvenite cu acest titlu în considerarea activității prestate în anul 2010, se prevede o compensație, constând în aceea că sumele cuvenite cu acest titlu sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011. Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, nu există o ingerință ce a avut ca efect privarea persoanelor în numele cărora a fost promovată acțiunea de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că acțiunea va fi respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs în termenul legal reclamanții prin S. D. din Administrație și Servicii, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, a acțiunii.
În motivarea cererii de recurs, în esență, s-au arătat următoarele:
Hotărârea a fost dată cu reținerea și aprecierea eronată a situației de fapt și neaplicarea corectă a legii la situația de fapt, instanța nefăcând o corectă apreciere a cadrului normativ.
Dreptul membrilor de sindicat de a beneficia de acest premiu este câștigat, atâta timp cât prevederile legale erau în vigoare la 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității, principiu consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Privarea reclamanților de dreptul salarial invocat încalcă și art. 1 al Protocolului 1 din CEDO. Se invocă prev. art. 25 din Legea nr. 330/ 2009 și se arată că instanța de fond a omis să analizeze textele de lege invocate în cuprinsul acțiunii, respectiv art. 15 alin. 2 din Constituție referitor la neretroactivitatea legii civile. Instanța a omis să facă distincția între momentul nașterii dreptului și momentul concretizării dreptului, prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit. În drept, au fost invocate disp. art. 299 și urm. Cod de Procedură Civilă.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul C.-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 17.05.2013.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții reclamanți prin reprezentant, Curtea dispune următoarele:
Problema de drept supusă judecății este acordarea celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010, conform art. 25 din Legea nr. 330/ 2009, după . Legii nr. 284/ 2010 și a art. 8 din Legea nr. 285/ 2011.
Curtea constată că această problemă de drept a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de ICCJ. În cadrul acestei decizii, s-a constatat că problema de drept care a generat divergența de jurisprudență este dată de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu privire la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar.
Instanța supremă a reținut că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări. În motivarea acestei soluții, instanța supremă a reținut că, pentru a stabili modalitatea corectă de interpretare a textului de lege, se impun a fi analizate natura juridică a premiului anual, precum și efectul modificărilor legislative asupra modalității de acordare a acestui drept în raport cu dezlegările date prin deciziile Curții Constituționale.
Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Prin deciziile pronunțate, Curtea a mai statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului /soldei /indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale la dreptul de proprietate privată.
Cât privește argumentul recurenților legat de încălcarea prev. art. 15 alin. 2 din Constituție, instanța supremă a reținut că nu se poate constata o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011. De asemenea, Curtea Constituțională a reținut lipsa de relevanță a actelor Uniunii Europene invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
Cu privire la natura juridică a premiului anual, s-a reținut că, potrivit art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Prin Decizia nr. 414 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 26 august 2005, Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate. Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă. În cauza de față, beneficiar al premiului anual este personalul plătit din fonduri publice, în cazul căruia funcționează principiul prestabilirii salariilor prin lege, al cărui nivel stipulat se află în legătura directă în încasările și cheltuielile din bugetul public național, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget.
Asupra interpretării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene.
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul /solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare. Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Față de aceste rețineri ale instanței supreme prin decizie dată în recurs în interesul legii, care este obligatorie conform art. 517 alin. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă de la data publicării în Monitorul Oficial (16.01.2014), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 405 din data de 14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant S. D. din Administrație și Servicii, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. C. Radoiești – Instituția Primarului, . și C. L. al C. Radoiești, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. A.V./2 ex./ data red. 13.03.2014
Tribunalul Teleorman – jud. fond M. N.
| ← Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului.... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 13-03-2014, Curtea de... → |
|---|
