Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 7841/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7841/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 2885/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7841
Ședința publică de la 23.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurentul-pârât I. T. PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr. 474/10.03.2014, pronunțate de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. M., B. F., C. E., C. A., D. C., G. A. I., G. V., I. A., M. N., M. C., N. G., N. ARISTIȚA, P. V., S. C., S. I. R. M., S. A., T. V., în cauza având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au răspuns: recurentul-pârât, reprezentat de avocat C. N., care depune delegație de substituire la dosar, și intimații-reclamanți, reprezentați de avocat C. A., cu împuternicire avocațială aflată la fila 44 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost precizat, respingerea excepției prescripției în ceea ce privește emiterea actului de imputare, respingerea cererii de ca neîntemeiată, motivele de recurs sunt cele inserate în cererea de recurs, iar probele sunt înscrisurile depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimații-reclamanți, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat. Arată că instanța de fond a analizat cererea dedusă judecății din perspectiva apărării pe care au formulat-o cu privire la intervenirea prescripției asupra acelor sume de bani despre care se solicită a fi restituite la acest moment. Arată că sumele de bani sunt achitate către toți intimații în perioada 2008-2010, au invocat ca temei al prescripției, pe de o parte, Legea nr. 188/1999 și, pe de altă parte, Decretul lege nr. 167/1958, aplicabil în momentul în care s-a născut dreptul de a se solicita sumele, iar instanța a împărtășit punctul de vedere în legătură cu intervenirea excepției prescripției de 3 ani prevăzută de Decretul nr. 167/1958. Consideră că raționamentul atât dezvoltat în cerere, cât și susținut în sentință este cel corect și este prescris la acest moment a se solicita sumele de bani. În consecință, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2013 reclamanții A. M. ,B. F. ,C. E. ,C. A. ,D. C. ,G. A. I. ,G. V. ,I. A. ,M. N. ,M. C. ,N. G. ,N. ARISTIȚA ,P. V. ,S. C. ,S. I. R. M. ,S. A. ,T. V. în contradictoriu cu pârâtul I. T. PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR IALOMIȚA cu sediul în SLOBOZIA, .. 7, J. IALOMIȚA au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Deciziei nr. 454/15.11.2013 prin care s-a dispus recuperarea sumei totale de 222.588 lei anularea Adresei nr. 496/09.12.2013, care reprezintă răspunsul la contestația prealabila pe care a formulat-o împotriva deciziei, considerând ca măsura luata este nelegala si netemeinica.
Prin sent.civ. nr. 474/10.03.2014, Tribunalul Ialomița a admis contestația, a constatat prescris dreptul pârâtului de a emite actul de imputare și a anulat decizia nr. 454/15.11.2013 emisă de pârâtul I. T. PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR IALOMIȚA.
În motivare, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 454/15.11.2013 pârâtul dispune instituirea măsurilor necesare pentru recuperarea sumei nete de 222.588 lei reprezentând drepturi de natură salarială încasate necuvenit, de la persoanele și în cuantumul ,înscrise în anexa 1, parte integrantă a deciziei.
S-a dispus ca pentru persoanele care au în prezent calitatea de salariați ai săi, recuperarea sumelor să se facă prin rețineri lunare pe statul de plată pe o perioadă de maximum 36 de luni, iar pentru persoanele care nu mai au calitatea de salariați, să fie emise somații de plată .
În anexa 1 la decizia menționată este prezentată situația debitelor reprezentând salarii încasate necuvenit pentru fiecare dintre reclamanți.
Această decizie a fost emisă în baza deciziei nr. 35/2011 a Camerei de Conturi Ialomița prin care, în urma unui audit, s-a constatat plata de către pârât către salariații săi a unor drepturi salariale necuvenite în perioada 2008-2010 și anume: suplimentul postului pentru perioada 01.01._08, achitat funcționarilor publici în anul 2008, plata în continuare a acestui drept și în anul 2009 și 2010 .
Reclamanții au solicitat pârâtului prin cererea înregistrată sub nr. 1304/06.12.2013 revocarea deciziei nr 454/15.11.2013, îndeplinind astfel procedura prealabilă instituită de Legea 554/2004.
Prin adresa nr. 496/09.12.2013 pârâtul le comunică reclamanților că nu înțelege să revoce decizia de impunere, precizând că la data la care reclamanții au primit drepturile necuvenite aveau calitatea de funcționari publici.
Tribunalul a constatat că aceasta a fost emisă cu respectarea tuturor prevederilor legale întrucât emană de la pârât ( angajatorul reclamanților) ,este semnată de către directorul executiv, este motivată în fapt si în drept, face posibilă identificarea sumelor datorate de către reclamanți. Așadar, nu subzistă motivele de nulitate invocate, în tabelul în care sunt menționați reclamanții sunt indicate pentru fiecare dintre aceștia sumele pe care trebuie să le restituie, tabel ce constituie anexă la decizie, făcând parte integrantă din aceasta.
În schimb privește întemeiată apărarea reclamanților privind prescrierea dreptului pârâtului de a mai solicita restituirea sumelor pretins încasate necuvenit de către reclamanți ( de fapt prescrierea dreptului instituției pârâte de a mai emite actul de imputare), pentru următoarele considerente:
Dispozițiile în materie ale art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicata, prevăd că răspunderea civila a funcționarului public se angajează pentru: a) pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) daunele plătite de autoritatea sau instituția publica, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
În continuare, dar în aceeași ordine de idei, s-a statuat de către legiuitor, potrivit art. 85 alin. 1 din legea privind statutul funcționarilor publici, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar în situația prevăzuta la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive si irevocabile. În conformitate cu alin. 2 al aceluiași text de lege împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ. A.. 3 statuează la același articol ca dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Ambele termene, atât cel de 30 de zile de la constatarea pagubei, cât și cel de 3 ani de la producerea pagubei sunt termene de prescripție.
În speță, premisa emiterii actului administrativ contestat este data de reținerea incidentei art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si funcționarea Curții de Conturi cu modificările si completările ulterioare.
Astfel, conform acestui text legal, in situațiile in care organele de audit extern ale Curții de Conturi constata existenta unor abateri de la legalitatea si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, comunica conducerii entității publice auditate aceasta stare de fapt iar stabilirea întinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.
Așa fiind, in aplicarea acestor dispoziții legale si cu trimitere la dispozițiile art. 84 alin. 1 lit. b din Legea privind Statutul funcționarilor publici, conducătorul entității auditate este obligat sa emită decizia de imputare prin care sa stabilească in concret suma de recuperat de la funcționarul public care a beneficiat necuvenit de sumele stabilite pe calea controlului si care au fost acordate fără temei legal.
Din această perspectivă, în privința termenului de 30 de zile de la constatarea pagubei, că decizia Camerei de Conturi Ialomița nr. 35 a fost emisă la data de 08.06.2011 ca urmare a deficiențelor constatate prin procesul – verbal nr. 164/06.05.2011, raportul de audit financiar nr. 102/610/06.05.2011 .Contestația împotriva acesteia decizii a fost soluționată irevocabil prin decizia nr.2512/01 martie 2013 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._, cu precizarea că în cursul procesului nu s-a dispus suspendarea executării deciziei Camerei de conturi. Astfel, constată că de la data comunicării către pârât a concluziilor organele de audit extern și data emiterii de către pârât a deciziei de imputare contestată au trecut mai mult de 30 de zile .
De asemenea, decizia contestată a fost emisă după expirarea și a termenului de 3 ani care a început să curgă de la data producerii pagubei. Or, drepturile pentru anii 2004-2008 au fost achitate reclamanților în anul 2008, iar alte drepturi au fost plătite în cursul anilor 2009, 2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. T. PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR IALOMIȚA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 21.05.2014, prin care a formulat în esență următoarele critici:
1) Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data pronunțării dec. nr. 2512/21.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr. 35/8.06.2011;
2) Pe fond, Decizia nr. 454/15.11.2013 emisă de recurentul-pârât a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor legale, de fond și de formă.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii, ca nefondată.
Intimații, legal citați, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În condițiile art. 85, (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Coroborând așadar dispozițiile art. 84 lit.b) cu dispozițiile art. 85 alin.1 și ale art. 85 alin.3 din lege, rezultă că Dispoziția nr. 454/15.11.2013, având ca obiect recuperarea drepturilor salariale încasate necuvenit de către intimații-reclamanți trebuia emisă, în primul rând, în termen de 30 de zile de la data constatării pagubei, ori paguba a fost constatată cel mai târziu la data fixată în cuprinsul Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr. 35/8.06.2011 pentru stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din plata nelegală a suplimentului postului funcționarilor publici în perioada 2008 – 2010 și pentru dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestui prejudiciu, respectiv 30.11.2011 (pct. 171 lit.b1) din Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014).
Vor fi înlăturate argumentele recurentei, potrivit cărora termenele instituite de lege ar curge de la data la care contestația formulată de recurentul din prezenta cauză împotriva Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr. 35/8.06.2011 a fost respinsă în mod irevocabil, prin Decizia nr. 2512/21.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât suspendarea actului administrativ nu a fost dispusă de instanța de contencios administrativ, iar în condițiile în care procesul în sine nu a avut caracter suspensiv, punerea în executare a Deciziei Curții de Conturi trebuia efectuată în termen de 30 de zile de la data la care recurentul a luat cunoștință de existența pagubei, respectiv de la data de 30.11.2011, conform considerentelor ce preced.
Pe de altă parte, în condițiile în care în cuprinsul acestei decizii se arată că drepturile salariale a căror recuperare s-a dispus au fost plătite în perioada 2004 – 2008, se constată că s-a împlinit și termenul de prescripție prevăzut de art. 85 alin.3 din Legea nr. 188/1999, dreptul recurentului de a emite decizia de imputare fiind exercitat la mai mult de 3 ani de la data producerii pagubei și, ca atare, la o dată la care acest drept era prescris.
Curtea mai reține că în raport de dispozițiile art. 201 din L. nr. 71/2011 și de decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prescripției incepute sub imperiul legii vechi îi sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, prescripția fiind o instituție de ordine publică sub imperiul dispozițiilor legale anterioare.
Față de împrejurarea că motivul de recurs privitor la incidența prescripției extinctive a fost găsit nefondat, soluția tribunalului fiind corectă în considerarea depășirii termenelor prevăzute de lege, nu se mai impune analizarea celuilalt motiv de recurs, care privește chestiunea de fond a legalității deciziei contestate, din perspectiva altor norme legale.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 496 alin.1 NCPC, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurentul-pârât I. T. PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr. 474/10.03.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. M., B. F., C. E., C. A., D. C., G. A. I., G. V., I. A., M. N., M. C., N. G., N. ARISTIȚA, P. V., S. C., S. I. R. M., S. A., T. V., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. Ș. G. L. Z. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. G.L.Z.
20 ex.
Jud. fond T.I.: V. M.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 152/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2063/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
