Pretentii. Decizia nr. 5044/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5044/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 44107/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5044
Ședința publică din data de 16 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.5498/11.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G. - C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare pe recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.5498/11.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a dispus: respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, ca nefondată; admite acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul P. G. C. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 REPREZENTATĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI; obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4889 lei taxă de poluare și a dobânzii fiscale aferente, de la data plății, respectiv_ și până la data achitării efective; obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară; admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU; obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 4889 lei taxă de poluare.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2012 reclamantul P. G. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta AFP Sector 5 București restituirea sumei de 4889 lei reprezentând taxă de poluare, precum și a dobânzii fiscale aferente acestei sume. S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, partea reclamantă a aratat că a achiziționat autoturismul marca FORD, . WFO5XXGCD55R39765 înmatriculat pentru prima dată în ITALIA la data de 7 noiembrie 2005, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 4889 lei cu titlu de taxă de poluare. Reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul discriminatoriu al acestei taxe, respectiv faptul că obligativitatea sa încalcă normele comunitare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, art. 148 din Constituție, jurisprudența CJUE.
De asemenea, Tribunalul a reținut că pârâta AFP Sector 5 prin DGFPMB a depus la data de 6 februarie 2013 întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondate. A formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 4889 lei în situația în care va cădea în pretenții în fața reclamantului.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut, în esență, că taxa litigioase contravine dreptului Uniunii Europene în materie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 24.12.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 07.01.2014, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare in judecata formulate de P. G.-C. ca netemeinica și nelegala și respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
În motivare, a arătat recurenta că în mod greșit a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a AS5FP și a obligat-o pe pârâtă la restituire. A invocat în acest sens partea recurentă disp. Legii nr. 9/2012, subliniind că taxa se face venit la dispoziția Administrației F. pentru Mediu, astfel că nu există un raport de restituire între reclamant și pârâtul chemat în judecată.
In ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că urmarea solicitării reclamantului, in temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Administratia Sector 5 a Finanțelor Publice a procedat, in baza datelor inscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/24.08.2012, pentru suma de 4.889 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul a taxei, depuse de către acesta.
Reclamantul nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Însă, prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei, date fiind disp. art. 4 din lege.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data în România, rezultă ca această taxă este legal datorată.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012.
Astfel, având in vedere că taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012, suma nu poate fi restituită.
In ceea ce privește cererea reclamantei de restituirea a sumei de 4.889 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale aferente, cererea este inadmisibila, având in vedere textele legale incidente.
Reclamanta nu se încadrează in dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul procedura fiscala pentru a fi indreptatită la restituire, în conformitate cu art. 124 din același act normativ, taxa pe poluare fiind stabilita în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Referitor la plata dobânzii legale, actul normativ care stabilește nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar. In cuprinsul art. 9 din OG nr. 13/2011 este prevăzut imperativ faptul că dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum si modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Acest texte se coroborează cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face de către contribuabil la organul fiscal.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz., iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Reclamanta nu se încadrează in dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscala pentru a fi îndreptățită la restituirea sumei de 4.889 lei, ci aceasta a fost stabilita în conformitate cu dispozițiile Legii 9/2012.
In ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizata cu dobânda fiscala, potrivit O.G. nr. 13/2011 dobânda fiscala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
Față de art. 124 alin.1 din O.G. nr.92/2003, rezultă că în cauză nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin.1 C..
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina instituției pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Instituția s-a conformat unor dispoziții legale speciale, în vigoare la acea dată.
Față de cele menționate anterior, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea in totalitate a sentinței atacate si, in consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de P. G.-C., ca netemeinica si nelegala si respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
A solicitat recurenta judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (1865).
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 alin.9 C., O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, H.G. 109/2009, H.G. 34/2009, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art.17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul – reclamant P. G.-C. a depus întâmpinare, la data de 06.06.2014, solicitând respingerea recursului ca nelegal și netemeinic și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
În motivare, în esență a arătat partea intimată că taxa litigioasă contravine dreptului Uniunii Europene în materie, revenind calitatea procesuală pasivă pârâtului chemat în judecată, restituirea sumei încasate revenind organului fiscal ce a încasat-o. Referitor la dobânda acordată, este invocată hotărârea CJUE pronunțată în cauza M. I., iar în privința cheltuielilor de judecată se invocă art. 274 C.pr.civ.(1865).
În drept, intimatul a invocat art. 115-118 C.pr.civ.; a solicitat judecata în lipsă potrivit art.242 alin.2 C.pr.civ. (1865).
Legal citat, intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Din analiza înscrisurilor atașate (filele 19-20 și 26-27 din dosarul tribunalului), Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită, respectiv percepută, la 24.08.2012/29.08.2012, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2005 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei AFP obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel institui, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
Art. 21 alin. 1 din Constituția României revizuită prevede că „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar art. 52 alin. 1 din același act normativ statuează că „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”. Se mai impun a fi amintite disp. art. 124 alin. 1 și 3, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, respectiv judecătorii se supun numai legii, dar și pe cele ale art. 148 alin. 2 și 4 în sensul că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
Totodată, disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
De asemenea, la art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, iar la art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii fiscale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei. Astfel, se are în vedere hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza M. I., C-565/11, în care s-a arătat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”; a reținut instanța de la Luxemburg în paragraful 26 al hotărârii că „În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alțiii…, punctul 29)”. Pe cale de consecință, fiind formulată cerere de restituire a taxei pe poluare și fiind admis capătul principal privind restituirea acesteia, apare și raportul de accesorietate cu privire la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost acordată în mod legal de prima instanță.
Și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată de prima instanță este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, AFP este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. (1865) să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu litigiul purtat la Tribunalul București, respectiv sumele achitate cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar pentru legala învestire a primei instanțe, astfel cum erau impuse de art. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995, în cuantum fix indiferent de pretenția formulate, precum și cele cu onorariul de avocat. Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, art. 274 C.pr.civ.(1865) asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 C.pr.civ.(1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.5498/11.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G.-C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
P. B. B.
Red.Tehnored: jud.BC/2 ex. /iulie 2014
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: A. I. N.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 325/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 4740/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
