Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 7431/2/2012*
Dosar nr.:_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR . 52
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.01.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: G. I. C.
GREFIER: C. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței civile nr. 6405 din data de 09.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatele-reclamante Z. M. și . SRL, având ca obiect „ obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată că, la data de 30.12.2013, intimatul – reclamant depune o cerere de introducere în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și note de ședință. De asemenea, se învederează că s-a făcut rectificarea citativului in sensul înlocuirii recurentei C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, dat fiind faptul că a fost transmisă calitatea procesuală pasivă de la C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 165/2013.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, față de lipsa părților dar în considerarea faptului că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare .
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 6405/09.11.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti s-au retinut și dispus următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 03.10.2012 reclamanții Z. M., . SA în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de plată pentru suma de 378.400 lei reprezentând despăgubiri pentru imobilul preluat în mod abuziv, conform Raportului de Evaluare întocmit de expertul evaluator T. D. la data de 06.04.2011 în dosarul administrativ înregistrat la CCSD sub nr._/CC.
În motivarea cererii, în esență, reclamanții au învederat că A.V.A.S a emis Decizia nr.264/04.09.2008 prin care s-a propus despăgubiri pentru terenul în suprafață de 327 mp.situat în București, .,sector 6, imobil care a făcut obiectul notificării nr.866/2001 transmisă prin B. S. D..
Decizia menționată a fost transmisă împreună cu întreg dosarul către Secretariatul CCSD primind numărul de înregistrare_/CC.
Autoritatea pârâtă a efectuat controlul de legalitate cerut de Legea nr.247/2005 și a dispus efectuarea în cauză a expertizei conform standardelor internaționale de evaluare.
Raport de evaluare a fost întocmit de expertul evaluator la data de 06.04.2011 și comunicat părților, nici una dintre acestea neavând de formulat obiecțiuni.
Arată reclamanții că deși s-au adresat de mai multe ori către CCSD cu solicitarea ca aceasta să continue procedura administrativă și să emită decizia reprezentând titlul la despăgubiri, pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege.
OUG nr.4/2012 a suspendat pentru o perioadă de 6 luni o parte din procedura administrativă prevăzută de Legea 247/2005 în sarcina CCSD.
La 6 iulie 2012 a fost publicată în M.O o lege de aprobare a OUG nr.4/2012, care la rândul ei, a modificat singurul articol al ordonanței de urgență în sensul că a prelungit efectele ordonanței până la data de 15 mai 2013.
Normele arătate constituie o ingerință a Statului Român care afectează dreptul de proprietate al reclamanților și e necesar a fi analizate de instanță și din perspectiva legislației și jurisprudenței CEDO.
Mai arată reclamanții că suspendarea parțială a activității CCSD nu poate conduce la limitarea accesului la justiție al reclamanților pentru obținerea unui remediu adecvat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Dispozițiile Legii nr.247/2005, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art.1 Protocolul 1 la CEDO.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtă s-a solicitat a se constata că cererea introductivă de instanță formulată de reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile reclamanților și prevederile legale aplicabile în materie, Curtea a admis cererea pentru următoarele considerente:
Conform art. 2 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 554/2004 prin persoană vătămată se desemnează - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate
Conform art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004: În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare.
Curtea a constatat astfel refuzul pârâtei de a răspunde la cerere cu mult peste termenul legal și faptul că reclamanții au calitatea de persoane vătămate în sensul art. 2 alin. 1 lit.a sunt îndreptățite la admiterea cererii formulate.
Impotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs CCSD (actuala CNCI), cu motivarea, in esenta: Față de aspectele reținute de către instanța de fond, subliniem faptul că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii si a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin. (1) și (2) Cap. V. Titlul VII din actul normativ amintit, urmată de etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub „efectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire si etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire", introduse de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Mai arata recurenta ca dosarul de despagubire a fost inaintat la evaluator, fiind intocmit raportul de evaluare. Raportul de evaluare intocmit in 2011 poate sa nu mai reflecte valoarea de piata a imobilului evaluat, fiind necesar a se solicita opinia unui evaluator referitor la valabilitatea evaluarii sau sa se efectueze un nou raport de evaluare . In privinta emiterii titlului de despagubire, indica faptul ca emiterea acestuia a fost suspendata pana la data de 15.05.2013.
Prin notele de sedinta din 30.12.2013 CCSD a invocat exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, fata de incidenta Legii nr. 165/2013.
Nu s-a depus intampinare.
Analizand recursul formulat, Curtea reține:
În primul rând in ceea ce privește prematuritatea cererii de chemare in judecata, aceasta, prin continutul său, reprezintă, in realitate, un motiv de recurs (fiind invocat de către recurentă și nevizând calea de atac promovată, ci însăși cererea introductivă de instanță), motiv ce va fi avut în vedere de instanță la motivarea pe fondul cererii de recurs.
Analizând motivele invocate în susținerea prematurității, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că cererea de chemare în judecată nu poate fi prematură în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.
Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor reclamantei. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamanților, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând în continuare motivele de recurs invocate, Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția partii reclamante constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea dosarului administrativ de despăgubire, respectiv la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în acest dosar, operațiuni conforme procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. A mai relevat partea reclamanta nerespectarea de către instituția pârâtă a dreptului său la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, aspect subsumat conceptului de refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost modificată, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Totodată, Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capatului privind obligarea la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantului cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamant, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Apoi, raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2, art. 21 din Constituție, se constată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 au o rațiune bine determinată față de scopul declarat al actului normativ, de a institui o formă de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, față de împrejurările obiective legate de existența hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României, precum și a scăderii participației statului, ca urmare conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, iar ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la acest Fond.
Curtea reține că dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României nu sunt nesocotite întrucât în art. 4 din Legea nr. 165/2013 se prevede expres că această lege este aplicabilă numai cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Așadar, în condițiile în care despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001 nu au fost valorificate potrivit procedurii reglementate de dispozițiile Legii nr. 247/2005, așa cum este și situația în cauza de față, nu se poate susține rezonabil că prevederile Legii nr. 165/2013 se aplică retroactiv.
Singura ipoteză în care prevederile Legii nr. 165/2013 ar fi putut aduce atingere principiului neretroactivității legii civile ar fi fost aceea în care ar fi dispus și cu privire la drepturile la despăgubiri ce ar fi fost deja stabilite și valorificate conform procedurii prevăzute de actul normativ anterior în materie, respectiv Legea nr. 247/2005, împrejurare ce nu este incidentă.
Totodată, Curtea observă că aceste dispoziții nu aduc cu nimic atingere nici principiului egalității în fața legii, în condițiile în care art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede în mod expres că legea se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor, indiferent de titular, nefiind excluse de la aplicabilitate niciuna dintre ele.
Pe de altă parte, Curtea reține că acest articol nu contravine dreptului cetățeanului la liberul acces la justiție în condițiile în care acțiunile aflate pe rolul instanțelor de judecată sunt în continuare supuse controlului jurisdicțional. Este adevărat că prin această lege se instituie o nouă procedură de evaluare a imobilelor imposibil de restituit în natură, de stabilire a despăgubirilor și de plată a acestora, însă această împrejurare nu este de natură a exclude controlul exercitat de instanțele de judecată cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a dispozițiilor legale din partea autorităților ce au atribuții în acest domeniu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice sentința recurată în sensul că va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire.
Având în vedere aceste motive de fapt și de drept, respectiv procedura de urmat în continuare de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în vederea soluționării pe fond a dosarului administrativ, nu vor mai fi analizate motivele invocate de recurentă și care pot fi subsumate problemelor de fond ce pot fi ridicate în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței civile nr. 6405 din data de 09.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatele-reclamante Z. M. și . SRL.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 06.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. M. F. P. C. G. I. C.
GREFIER,
P. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8690/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 8277/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
