Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6894/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6894/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 25673/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.6894
Ședința publică de la 29 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. M. împotriva sentinței civile nr.296 din data de 16.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă A. M., prin avocat A. S., cu împuternicire nr. 61/2014, lipsind intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar copia sentinței nr. 2310 din 10.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, cu titlu de practică judiciară și adresa nr. 148/2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în totalitate a sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare pe fond a prezentei cauze.
În susținerea motivelor de recurs, apărătorul recurentei-reclamantei arată că recurenta-reclamantă este practician în insolvență și plătește de trei ori contribuția privind asigurarea de sănătate, o dată la sistemul de asigurări al Baroului București și de două ori la sistemul de asigurări sociale de sănătate de stat, situație inadmisibilă și deosebit de împovărătoare pentru recurenta-reclamantă.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 296/16.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, s-au reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal sub nr._ reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare – Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice Sector 5 a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr._/26.02.2013 comunicată reclamantei la data de 15.03.2013, anularea tuturor sumelor calculate în sarcina reclamantei cu titlu de contribuții de asigurări sociale și de sănătate ca fiind nedatorate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este avocat înscris în Baroul București, fiind luată în evidența Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice Sector 5 conform documentului de autorizare nr. 2253/25.10.2001, având data începerii activității – 10.10.2005.
Mai arată reclamanta că la data de 26.02.2013 a fost emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5, decizia de impunere nr._/26.02.2013, decizie comunicată la data de 15.03.2013, prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de plată în cuantum de 4128 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale și de sănătate. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat în termen contestație, înregistrată la DGFPMB sub nr._/26.04.2013.
Prin decizia nr. 464/04.07.2013, Serviciul de soluționare contestații al DGFPMB a decis respingerea contestației formulate de reclamantă și transmiterea spre competentă soluționare către Administrația Finanțelor Publice Sector 5 a capătului de cerere privind comunicarea anexei nr. 2 la decizia de impunere atacată.
Se mai susține de către reclamantă, în ceea ce privește contribuția la sistemul unitar de pensii, că potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010, avocații au posibilitatea să aleagă dacă se asigură sau nu în sistemul public de pensii. Conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 „ se pot asigura în sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare socială, în condițiile prezentei legi, avocații, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum și orice persoană care dorește să se asigure, respectiv să își completeze venitul asigurat”. Conform adresei emise de Ministerul Finanțelor către Uniunea Națională a Barourilor din România „ persoanele care exercită profesia de avocat, nu se încadrează în categoria persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul public de pensii și nici în categoria persoanelor prevăzute la art. 296 ind. 21 alin. 1 din Codul fiscal.
În ceea ce privește sistemul de asigurări a avocaților, arată reclamanta, că în cazul avocaților există un sistem autonom de asigurări sociale a cărui reglementare se regăsește în OUG nr. 221/2000.
Mai arată reclamanta că atât timp cât pentru veniturile realizate achită lunar în mod obligatoriu o contribuție de asigurări sociale, obligarea la plata unei o a doua contribuții de asigurare socială conduce în mod nelegal la o dublă impunere a aceluiași venit.
Referitor la contribuția la asigurările de sănătate, arată că în baza Ordinului Președintelui CNAS nr. 617/2007 și Protocolului nr. P5282/26.10.2007/_/30.10.2007 încheiat între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF a procedat la comunicarea către Casele de Asigurări de Sănătate a veniturilor impozabile realizate de către contribuabilii avocați aflați în baza lor de date, atât pe perioada anilor 2007-2012, cât și anterior anului 2007. Pe această bază, Casele de Asigurări de Sănătate, au procedat conform disp. art 35 din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 95/2006 aprobate prin Ordinul Președintelui CNAS la emiterea de titluri de creanță pentru debite reprezentând contribuții la FNUASS și accesorii pe întreaga perioadă de prescripție a creanțelor bugetare. Astfel, toate aceste titluri de creanță deși priveau obligații scadente trimestrial pentru fiecare an fiscal, au fost emise global, la aceeași dată.
Mai invocă reclamanta dispozițiile art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 învederând că textul legal menționate stabilește că dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România se face în baza unui contract. Astfel, plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate este indisolubil condiționată de încheierea unui contract de asigurare, deoarece încheierea unui contract de asigurare nu este consecutivă dobândirii calității de asigurat ci din contră, după încheierea contractului de asigurare urmată de plata contribuției se dobândește calitatea de asigurat al CNAS.
Se mai arată de către reclamantă că nu și-a dat niciodată acordul pentru încheierea unui astfel de contract. De asemenea, obligația de asigurare reprezintă o obligație de a face, singurul efect al neexecutării acesteia fiind că persoana neasigurată nu poate beneficia decât de pachetul minimal de servicii asigurate de cabinetele de medicină de familie, conform dispozițiilor din Cap. IV – Serviciile furnizate în cadrul asistenței medicale primare ale Legii nr. 95/2006 respectiv în art. 71 „ Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii medicale către pacienții :a) asigurați, înscriși pe lista proprie sau a altor cabinete; b) neasigurați”. De asemenea, art. 220 din Legea nr. 95/2006 reglementează tipul de servicii de care beneficiază persoanele care nu fac dovada calității de asigurat. Deci, legiuitorul prin această dispoziție recunoaște că există categorii de persoane care nu fac dovada calității de asigurat și care totuși beneficiază de anumite servicii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 263/2010, Legea nr. 51/1995, OUG nr. 221/2000, HG nr. 972/2006.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 205 și urm. N. C.proc.civ., pârâta, legal citată, a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Instanța reține că reclamanta realizează venituri din activități independente, respectiv profesii liberale, conform deciziei Baroului București nr. 2253/25.10.2001 iar la data de 26.02.2013 autoritatea fiscală a emis în baza prevederilor art. 82 respectiv art. 296 ind. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, decizia de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate precum și obligații de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pentru anul 2013 nr._/26.02.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 296 ind. 21 din Codul fiscal :” Art. 29621. - (1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz: (…) d) persoanele care realizează venituri din profesii libere; „ iar potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 :” 3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii (…)”. De asemenea, conform disp. art. 29624 din Codul fiscal „ (1) Contribuabilii prevăzuți la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e) și h) sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții sociale. (2) În cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate, plățile anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilesc de organul fiscal competent, potrivit regulilor prevăzute la art. 82, prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/norma de venit sau a declarației privind venitul realizat, după caz. În cazul contribuției de asigurări sociale, obligațiile lunare de plată se stabilesc pe baza venitului declarat, prevăzut la art. 29622 alin. (1). (4) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii prevăzuți la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e) și h) se evidențiază lunar, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. „
În ceea ce privește invocarea de către reclamantă a sistemului autonom de asigurare al avocaților instituit prin OUG nr. 221/2000, instanța reține că sistemul asigurărilor de sănătate diferă de sistemul de asigurări sociale care vizează pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizație de maternitate, ajutor de deces etc., motiv pentru care un astfel de argument în susținerea cererii nu poate fi primit. Față de dispozițiile menționate anterior instanța constată că reclamanta are obligația de a contribui la sistemul unitar de pensii independent de plata contribuției în sistemul de asigurări a avocaților.
Astfel, instanța constată că reclamanta are calitatea de contribuabil la sistemul public de asigurări sociale de sănătate, calitate stabilită în conformitate cu prevederile Codului fiscal, care au prioritate în aplicare, dispozițiile legale enunțate stabilind obligativitatea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Instanța nu va reține susținerea reclamantei privind necesitatea existenței unui contract încheiat între contribuabil și Casa de Asigurări de Sănătate pentru existența obligației de plată a contribuției de asigurări de sănătate, întrucât din dispozițiile legale anterior enunțate rezultă fără echivoc obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul public de asigurări sociale de sănătate în temeiul principiului solidarității. Astfel, obligația reclamantei de a plăti suma datorată cu titlu de contribuție de asigurări sociale este o obligație legală iar nu una convențională, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea convenției părților. Reclamanta nu are în vedere faptul că principiul care stă la baza plății CASS este cel al solidarității, care impune tuturor cetățenilor unui stat să contribuie la asigurările de sănătate (art. 208 din Legea nr. 95/2006) pentru a se putea asigura un minimum de asistență medicală pentru populație în vederea aplicării prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.
În raport de considerentele expuse, tribunalul va respinge ca neîntemeiată, acțiunea dedusă judecății.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a hotărât: „Respinge acțiunea formulată de către reclamanta A. M., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în .. 12, . 3 în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul ales în București, sector 2, .. 13, ca neîntemeiată.”
Împotriva sentinței civile mai sus indicate, a formulat recurs reclamanta A. M., cu motivarea că este avocat înscris în Baroul București, fiind luată în evidența Direcției Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București- Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 conform documentului de autorizare nr. 2253/25.10.2001, având data începerii activității - 10.10.2005.
La data de 26.02.2013 a fost emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5, pe numele subsemnatei, decizia de impunere nr._/26.02.2013, decizie comunicată la data de 15.03.2013, prin care a fost stabilită în sarcina sa o obligație de plată în cuantum de total de 4128 lei, reprezentând contribuție la asigurările sociale și de sănătate.
Împotriva susmenționatei decizii de impunere a formulat în termen legal contestație, înregistrată la DGFP-MB sub nr._/26.04.2013.
Prin Decizia nr.464/04.07.2013, Serviciul de soluționare contestații al DGFP-MB a decis respingerea contestației subsemnatei, și transmiterea spre competentă soluționare către Administrația Finanțelor Publice sector 5 a capătului de cerere privind comunicarea anexei 2 la decizia de impunere atacată.
Ulterior i-a fost comunicata si Anexa nr. 2 a deciziei susmenționate însa aceasta nu conține date suplimentare privind modul de stabilire a sumelor impuse.
Împotriva Deciziei nr 464 recurenta am formulat contestație înregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. administrativ si fiscal, soluționata prin sentința nr.296/16.01.2014, instanța de fond respingând cererea ca neîntemeiata.
Motive de nelegalitate:
I. In motivarea sentinței atacate, instanța de fond a invocat prevederile art. 296 ind. 21 din Codul fiscal, ca prevedere legala in baza căreia recurenta are calitatea de contribuabil la sistemul de pensii si la casele de asigurări sociale de sănătate.
Conform adresei emise de Ministerul Finanțelor către Uniunea Națională a Barourilor din România depusa la dosarul cauzei „persoanele care exercită profesia de avocat nu se încadrează în categoria persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul public de pensii și nici în categoria persoanelor prevăzute la art. 29621 alin, (1) din Codul Fiscal „.
II. Instanța de fond a reținut faptul ca „sistemul autonom de asigurare al avocaților diferă de sistemul de asigurări sociale care vizează pensii si alte drepturi de asigurări sociale”.
Având în vedere faptul că în baza veniturilor obținute de recurenta din desfășurarea activității profesionale de avocat plătesc lunar în mod obligatoriu în temeiul O.U.G. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților contribuția de asigurare socială la Baroul București, obligarea la plata unei o a doua contribuții de asigurare socială conduce în mod nelegal la o dubla impunere a aceluiași venit.
1. Potrivit prevederilor Legii nr. 263 /2010 privind sistemul unitar de pensii publice și normele ei de aplicare, avocații au posibilitatea să aleagă dacă se asigură sau nu în sistemul public de pensii.
2. Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010”Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare socială, în condițiile prezentei legi, avocații, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum și orice persoană care dorește să se asigure, respectiv să își completeze venitul asigurat”,
în atare situație, expresia „se pot asigura” semnifică posibilitatea avocaților de a alege între a se asigura sau nu în sistemul public de pensii.
2.3 Sistemul de asigurări a avocaților
în cazul avocaților există un sistem autonom de asigurări sociale a cărui reglementare o regăsim în O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Astfel, Conform dispozițiilor Legii nr. 51/1995:
- art. 33 din Legea nr. 51/1995 stabilește expres că „avocații au propriul sistem de asigurări sociale”;
- art. 44 avocații au îndatorirea de a achita cu regularitate taxele și contribuțiile stabilite pentru formarea bugetului baroului și a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților din România și ale filialelor;
- art. 92 alin. 2 avocații înscriși în barou cu drept de exercitare a profesiei au obligația participării la constituirea fondului C.A.A.
2.4. Mai mult, recurenta este si practician in insolventa, iar in urma veniturilor obținute, plăteste DIN NOU contribuție la sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform Deciziei nr._, atașata prezentului recurs.
Astfel, practic recurenta plăteste de TREI ORI contribuția privind asigurarea de sănătate: o data la sistemul de asigurări al Baroului București si de doua ori la sistemul de asigurări sociale de sănătate de stat, situație absolut inadmisibila, injusta si deosebit de împovărătoare in condițiile in care orice cetățean plătește o singura contribuție.
III. Instanța de fond a constatat faptul ca „reclamanta are obligația de a contribui la sistemul unitar de pensii independent de plata contributiei in sistemul de asigurări a avocaților”.
Or, in prezenta speța aceasta constatare este absolut lipsita de relevanta, intrucat obiectul cauzei este contestație împotriva deciziei de impunere privind contribuțiile la sistemul de asigurări sociale de sănătate si nu sistemul unitar de pensii.
IV. Instanța nu a reținut necesitatea existentei unui contract incheiat intre contribuabil si Casa de Asigurări de Sănătate pentru existenta obligației de plata a contribuției de asigurări de sănătate.
Recurenta considera necesara existenta acestui contract, in temeiul căruia conform Legii nr. 95/2006 se stabilește contribuția de sănătate:
1. Astfel, art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 stabilește condițiile in care o persoană, cetățean român cu domiciliul în România, să devină asigurat trebuie să facă „dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi”, iar în continuare se menționează că „persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator”.
Textul Legii nr. 95/2006 este foarte clar, stabilind că dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România este plata care urmează a se face în baza unui contract de asigurare. Așadar, la baza raportului juridic de asigurare se află contractul.
Acestei concluzii nu i se poate opune decât art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 care prevede că „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar”. Acest text de lege este ambiguu în contextul condițiilor stabilite de art. 211, odată ce acesta din urmă reglementează expres condițiile de dobândire a calității de asigurat.
Plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate este astfel indisolubil condiționată de încheierea unui contract de asigurare, deoarece încheierea unui contract de asigurare nu este consecutivă dobândirii calității de asigurat, ci din contră, după încheierea contractului de asigurare urmată de plata contribuției se dobândește calitatea de asigurat al CNAS.
2. Conform art.211 alin. 1 din Legea nr.95/2006 „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, și fac dovada plății contribuției Ia fond, în condițiile prezentei legi. în această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.” iar potrivit art. 212 alin. 1 al aceleiași legi, calitatatea de asigurat se dovedește cu documente justificative eliberate de Casa de Asigurări.
Legiuitorul a înțeles să lege nașterea acestui raport juridic de încheierea unui contract de asigurare, căci altfel art. 211 nu ar avea niciun rost. Existența obligației de plată a acestei contribuții ope legis nu ar putea fi reținută decât în lipsa reglementării necesității încheierii unui contract de asigurare. în consecință, dacă Legea nr. 95/2006 ar fi conținut doar art. 208, fără a fi avut în conținutul său și art. 211 se putea susține caracterul ope legis. Evident că pentru cei ce au încheiat contract de asigurare plata este obligatorie și în acest sens trebuie interpretat art. 208 alin. 3.
3. Art. 257 alin. 1 din Legea nr.95/2006 statuează ca „Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1)”, iar din dispozițiile art.209 alin.2 se deduce ca pentru persoanele care desfășoară activități liberale, cum este profesia de avocat, obligația plății contribuției este subsecventă dobândirii calității de asigurat si pe cale de consecință, încheierii contractului de asigurare . Ori, o astfel de cerință privitoare la încheierea contractului nu a fost realizată în cauză.
Această concluzie este susținută și de alte dispoziții din Legea nr. 95/2006 care nu fac referire la „obligația de plată a contribuției”, ci la obligația de a se asigura în condițiile art. 211; în acest sens, spre exemplu art. 213 alin 4 prevede că persoanele ce nu sunt prevăzute la art. 213 alin. 1 și 3 (adică persoanele asigurate fără plată) „au obligația să se asigure în condițiile art. 211”, adică să încheie contract.
în același sens sunt și dispozițiile art.29 și art.32 alin.4 din Ordinul CNAS nr.617/2007, care fac referire la persoanele fizice asigurate în baza unui contract de asigurare de sănătate.
4.4. Art. 4 alin. 3 din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de
Asigurări de Sănătate, precum și art. 222 din Legea nr. 95/2006 reglementează dreptul asiguratului de a fi informat cel puțin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de contribuție personală și modalitățile de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, ori recurenta nu am primit nicio astfel de informare.
În concluzie, aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei ce au calitate de asigurați, iar aceștia nu sunt potrivit art. 211 decât cei ce au încheiat un contract de asigurare.
5. Chiar dacă am lua în considerare ipoteza în care un asemenea contract de asigurare socială ar fi un contract de adeziune, acesta continuă să rămână un contract sinalagmatic, exprimarea voinței părților fiind imperativ necesară pentru încheierea valabilă a acestuia.
Mai mult decât atât, dacă am lua în considerare situația în care obligația de a încheia un astfel de contract izvorăște ope legis, procedura de încheiere contractului între părți prevăzută de Legea nr.95/2006 rămâne fără valență.
Recurenta, nu si-a dat niciodată acordul . și nici nu intenționeaza să si-l dea pentru încheierea unui astfel de contract, și nici nu înțeleg să contractez serviciile oferite de CNAS. cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt specificate/detaliate.
6. Pe de o parte, consider că atâta timp cât legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele asigurate, putem admite per a contrario, existența unor persoane neasigurate.
Obligația de asigurare reprezintă o obligație de a face, așadar, singurul efect al neexecutării acesteia este că persoana neasigurată nu poate beneficia decât de pachetul minimal de servicii asigurate de cabinetele de medicină de familie, conform dispozițiilor din CAPITOLUL IV - Serviciile furnizate în cadrul asistenței medicale primare al Legii nr.95/2006 respectiv în Art. 71 „Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii medicale către pacienții: a) asigurați, înscriși pe lista proprie sau a altor cabinete; b) neasigurați.”
De asemenea. Art. 220 din Legea nr. 95/2006 reglementează tipul de servicii de care beneficiază persoanele care nu fac dovada calității de asigurat. Deci. legiuitorul prin această dispoziție recunoaște că există categorii de persoane care nu fac dovada calității de asigurat și care totuși beneficiază de anumite servicii.
Art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 stabilește că persoanele care nu sunt salariate au obligația să comunice direct casei de asigurări alese veniturile pe baza contractului de asigurare. Fără îndoială textul stabilește că raportul juridic are o natură contractuală ce are la bază voința persoanei, odată ce face trimitere la casa de asigurări aleasă și obligația este pe baza contractului de asigurări.
4.7. Pe de altă parte, dacă Legea nr. 95/2006 ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plată al acestor contribuții nu ar fi trebuit să condiționeze plata acestora de prestarea serviciilor medicale.
Dacă ar fi fost obligatorii implicit mecanismul de funcționare ar fi trebuit să fie independent de faptul plății, adică persoana care nu a încheiat contract de asigurare să fi putut beneficia de serviciile medicale chiar dacă nu are contract, iar aceasta să fie un simplu debitor ce urma să achite de bunăvoie sau să fie executat silit.
Or, dimpotrivă art. 211 alin. 11 stabilește categoric că „asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond”.
Având în vedere cele expuse mai sus, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea in totalitate a sentinței, reținerea spre rejudecare a prezentei cauze si admiterea in consecința a contestatei pe fond.
În drept: art. 483 si urm., 488 alin. 1 pct.8 Cod Procedura Civila, art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004, disp. Legii nr.95/2006, disp. Legii nr. 263/2010, disp. Legii nr. 51/1995, disp. O.U.G. nr. 221/2000, disp. H.G. nr. 972/2006.
Nu s-a formulat intampinare.
Analizând recursul formulat, Curtea urmează să îl respingă ca neîntemeiat.
Recurenta critică sentința de fond întrucat eronat se retine ca recurenta are calitatea de contribuabil la sistemul de pensii și de asigurari sociale de sănătate, invocandu-se in recurs adresa emisa de MFP catre UNBR potrivit careia persoanele care exercita profesia de avocat nu se încadrează în categoria persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii la sistemul public de pensii și nici in categoria persoanelor prevazute de art. 296 ind. 12 alin. 1 Cod fiscal.
În conformitate cu dispozițiile art. 296 ind. 21 din Codul fiscal (1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz: (…) d) persoanele care realizează venituri din profesii libere.
Potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 :” 3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii (…)”. De asemenea, conform disp. art. 29624 din Codul fiscal „ (1) Contribuabilii prevăzuți la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e) și h) sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții sociale
Prin urmare, in raport cu dispozitiile legale anterior citate, susținerile recurentei nu pot fi primite. In plus, adresa invocata de recurenta, emisa de MFP si aflata la filele 60-61 dosar fond reprezintă un punct de vedere, corect combatut de instanta de fond. Astfel, din dispozitiile legale anterior citate rezultă că persoanele care realizează venituri din profesii libere au calitatea de contribuabil la sistemul public de asigurari sociale, calitate stabilita in conformitate cu dispozitiile Codului fiscal. Prin urmare, nu prezintă relevanță inexistenta unui contract de asigurare între recurentă și Casa Națională de Asigurari de Sănătate, intrucat această calitate îi revine potrivit Codului fiscal.
Apoi, recurenta a invocat existența sistemului autonom de asigurare al avocaților instituit prin OUG nr. 221/2000.
In primul rand, trebuie distins intre sistemul de asigurari sociale de sănătate si sistemul de asigurari sociale instituit prin respectiva ordonanta, acest act normativ referindu-se la pensii si alte drepturi de asigurari sociale – după cum in mod corect reține instanța de fond. Prin urmare, nu trebuie confundat dreptul la prestatiile medicale furnizate de sistemul public de sănătate conferit de calitatea de asigurat obligatoriu la acest sistem cu dreptul de a încasa pensii si indemnizatii de asigurari sociale conferit de calitatea de asigurat în sistemul autonom de asigurari sociale ale avocaților.
Apoi, critica conform careia avocații au posibilitatea asigurarii in sistemul public de pensii conform Legii nr. 263/2010 nu face obiectul analizei instantei, fiind straina pricinii, in conditiile in care din lecturarea deciziei de impunere contestate rezultă că reclamanta a fost pentru contribuțiile de asigurari sociale de sănătate, iar nu și pentru contribuțiile de asigurari sociale.
Apoi, este neintemeiata susținerea recurentei privind necesitatea existentei unui contract încheiat între contribuabil și Casa de Asigurări de Sănătate pentru obligatia de plată a contribuției de asigurări de sănătate. Instanta a motivat anterior că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul public de asigurări sociale de sănătate rezultă din textele legale anterior enuntate, în temeiul principiului solidarității care impune tuturor cetățenilor unui stat să contribuie la asigurările de sănătate (art. 208 din Legea nr. 95/2006) pentru a se putea asigura un minimum de asistență medicală pentru populație. Altfel spus, obligația de a plăti suma datorată cu titlu de contribuție de asigurări sociale este una legală, iar nu una convențională. Contrar tezei recurentei, în lumina explicatiilor anteriorare ale Curții rezultă că dobândirea calității de asigurat se realizeaza în temeiul legii și nu în virtutea convenției părților. Aceasta interpretare rezultă din dispozitiile art. 211 alin. (1) teza I din Legea nr. 95/2006 (forma in vigoare la data emiterii deciziei de impunere) care prevad in mod imperativ că „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi”. Teza a II a din același alineat prevede că, în această calitate (de asigurat, n.ns, FCM), persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. In același sens, dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol prevad: Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România. Prin urmare, dispozitiile citate imediat anterior relevă încă o data intentia legiuitorului de a conferi ex lege calitatea de asigurat tuturor cetatenilor romani, incetarea acestei calitati facandu-se tot ex lege, prin pierderea dreptului de domiciliu/de ședere (iar nu prin rezilierea contractului de asigurare).
In fine, critica recurentei privind faptul ca in urma altor venituri realizate tot din profesii liberale este nevoita sa plateasca din nou contributii la sistemul de asigurari sociale, reprezintă, in realitate, o critică a reglementării primare, iar nu de nelegalitate a actului administrativ individual emis in baza actului normativ. Prin urmare, instanta de contencios nu poate constata ea insăsi nelegalitatea unui act normativ, in lipsa invocarii și admiterii unei exceptii de neconstituționalitate.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat urmează a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. M. împotriva sentinței civile nr.296 din data de 16.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondat.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. C.M.F
2ex/……
Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal
Jud. S. V.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4897/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2070/2014. Curtea de... → |
|---|
