Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 92/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Daca societatea INTERVO INTERNATIONAL ar fi înteles sa nu își respecte obligația fata de . sa vândă reclamantei cantitatea de marfă, atunci partea contractanta a darii în plata care nu si-a primit prestația cuventia ar fi avut posibilitatea de a se indrepta către Intervo International pentru acoperirea datoriei neachitate. Manifestarea de voința a . a vinde bunurile către recurentă ar fi putut echivala cu denuntarea contractului de dare in plata si ar fi avut ca efecte juridice existenta in continuare a unei datorii către Intervo Turcia.

Arată recurenta că această opinie este împărtășita de expertul desemnat in cauza care stabilește in cuprinsul raportului de expertiza faptul ca TVA -ul pretins este justificat. Conform raportului de expertiza contabila intocmit in cauza a rezultat faptul ca modalitatea in care a fost ținuta contabilitatea a fost una corecta. Din răspunsul la obiectivele 4 si 5 din raportul de expertiza rezulta foarte clar faptul ca reclamanta era îndreptățita sa primească cu titlu de TVA deductibil suma de 337.754,70 lei.

Mai arată recurenta reclamantă că prin punctul 3.2 din convenția depusă la dosar societatea din Turcia obliga . sa vanda in termen de 60 de zile stocul de marfa estimat la o valoare de 1.713.906 lei, către . SRL, CLUJ, urmând ca aceasta contravaloare a mărfii sa fie încasata de societatea din Turcia. Practic, in baza acestei convenții, INTERVO DIS TIC VE MUMESSILLIK LTD STI Istanbul, care este creditorul lui . Slobozia, a devenit creditorul societății reclamante, iar bunurile din patrimoniul . Slobozia au trecut in patrimoniul recurentei. In plus, daca aceasta livrare nu a avut loc, înseamnă ca tot TVA-ul colectat in urma vânzării acestor mărfuri ar trebui ajustat in sensul diminuării lui, lucru pe care organul fiscal nu l-a făcut, iar in perioada pana la 30.09.2011 ar fi colectat deja suma de 294.454 lei.

Recurenta precizează și faptul că la achiziția stocului de marfa nu a fost nevoie de intocmirea de avize de însoțire a mărfurilor si de documente de transport, întrucât stocul de marfa a rămas in aceeași locație, deoarece vânzătorul, cat si cumpărătorul au sediul la aceeași adresa, iar depozitul in care erau depozitate mărfurile a fost preluat de reclamantă în baza contractului de închiriere cu ..

Intimata – pârâtă DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Arată intimata – pârâtă că solicitarea de rambursare a sumei de 383.027 lei reprezentând TVA a fost respinsă deoarece a fost considerata ca fiind dedusa eronat de societate, nefiind respectate prevederile art. 128 al(1) Cod fiscal.

Facturile ce fac dovada plății TVA și a cuantumului acestuia nu au fost reținute de organul de control deoarece nu îndeplineau condițiile prevăzute de Codul Fiscal, emitentul vânzător nefiind proprietar al bunurilor.

Arată intimata că în mod corect instanța de fond a constatat că în baza convenției dintre . VE MUMESSILLIK LTD STI Turcia si S.C. INTERVO INTERNATIONAL S.R.L. Slobozia a intervenit o dare în plată având drept efect transferul de proprietate asupra bunurilor din stocul de marfă de la debitorul S.C. INTERVO INTERNATIONAL S.R.L. Slobozia către creditorul . VE MUMESSILLIK LTD STI Turcia, astfel că debitorul din convenție nu mai avea calitate de proprietar la momentul emiterii facturilor emise spre decontare a TVA.

Potrivit art. 128 al.1 din Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare se precizează că „livrarea de bunuri (1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar.

În ceea ce privește pct. 3.2 din convenția de dare în plată, arată intimata că debitorul, adică S.C. INTERVO INTERNATIONAL S.R.L. Slobozia s-a obligat sa transfere in maxim 60 de zile stocurile de marfa prevăzute in Anexa convenției, în patrimoniul S.C. C. & S. DISTRIBUTION S.R.L.. Dar S.C. INTERVO INTERNATIONAL S.R.L Slobozia nu mai putea dispune de bunuri ca si proprietar si nici nu putea sa factureze bunurile către S.C. C. &S. DISTRIBUTION S.R.L. Slobozia dat fiind faptul ca proprietarul bunurilor, conform convenției din 09.05.2011 a devenit S.C. INTERVO DIS TIC VE MUMESSILLIK LTD STI Instanbul.

In concluzie, organele de inspecție fiscala in mod corect si legal au respins la rambursare suma de 337.753 lei reprezentând taxa pe valoare adăugata aferenta facturilor: nr. 3654/30.06.2011, nr. 3655/30.06.2011, nr. 3656 /30.06.2011, nr. 3657/30.06.2011, nr. 3659/01.07.2011, nr. 3658/01.07.2011 si nr. 3660/12.07.2011.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea urmează a constata că motivul de recurs avut în vedere de recurentă se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C., referitor la interpretarea în mod greșit de către instanța de fond a clauzelor convenției civile dintre . VE MUMESSILLIK LTD STI Turcia si S.C. INTERVO INTERNATIONAL S.R.L. Slobozia, ceea ce, în opinia recurentei, conduce la o incorectă aplicare a dispozițiilor art. 128 Cod Fiscal.

Curtea urmează a constata că, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond situația de fapt, recurenta- reclamantă a formulat o cerere de rambursare a TVA rezultând din facturile nr. 3654/30.06.2011, nr. 3655/30.06.2011, nr. 3656 /30.06.2011, nr. 3657/30.06.2011, nr. 3659/01.07.2011, nr. 3658/01.07.2011 si nr. 3660/12.07.2011.

Cererea i-a fost respinsă de organele de control fiscal, soluție menținută de intimată, pe motiv că facturile privesc livrarea de bunuri astfel cum a fost această operațiune definită în art. 128 Cod Fiscal, care nu provin însă de la proprietar.

În acest sens, respectiv că emitentul facturilor nu avea calitatea de proprietar la momentul livrării, a fost produsă o convenție civilă încheiată de S.C. INTERVO INTERNATIONAL S.R.L. Slobozia la data de 09.05.2011 cu o altă societate, . VE MUMESSILLIK LTD STI Turcia, având ca obiect stingerea unei obligații de plată rezultând dintr-un contract de împrumut anterior.

După cum în mod evident reiese din clauzele convenției, la data întocmirii actului debitorul S.C. INTERVO INTERNATIONAL S.R.L. Slobozia avea de restituit către creditorul . VE MUMESSILLIK LTD STI Turcia suma împrumutată de 904.910 EURO.

Astfel, debitorul s-a obligat să plătească o parte din sumă în termen de 5 zile de la semnarea convenției, iar datoria de 1.713.906 lei să fie stinsă prin darea în plată a tuturor bunurilor/stocului de marfă deținut de debitor, care se regăseau în anxa la convenție.

La art. 3.2 din convenție se menționează că întrucât creditorul intenționează ca mărfurile prevăzute în Anexă să fie în continuare comercializate pe teritoriul României, creditorul intenționând să le comercializeze prin intermediul recurentei – reclamante, debitorul se obligă să transfere în maxim 60 de zile stocurile de marfă prevăzute în Anexă în patrimoniul recurentei – reclamante.

Curtea va reține că divergențele de interpretare nu au apărut în legătură cu intervenirea unei dări în plată, care este clar menționată în convenție, ci în legătură cu mențiunile din art. 3.2 din convenție, care aparent contrazice intenția de dare în plată.

Astfel, în interpretarea recurentei, deși părțile convin ca pentru suma de 1.713.906 lei obligația să se stingă prin darea în plată, acestea revin în articolul următor și convin ca, în fapt, stingerea obligației să se facă prin plată, respectiv prin vânzarea stocului de marfă către terț (recurenta de față), urmând ca suma rezultată din vânzare să fie virată creditorului.

Această interpretare este însă una eronată, fiind vorba despre două modalități de stingere a obligației care se exclud una pe cealaltă.

Așadar, aceeași obligație nu poate fi stinsă în două modalități distincte, atât în modalitatea directă a plății, afectată de modalitate cât și în modalitatea indirectă a dării în plată, ori, conform prevederilor art.978-979 cod civil 1864, „când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul” și „termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului”.

Având în vedere aceste reguli de interpretare, Curtea urmează a constata că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță a intervenit o dare în plată și nu s-a urmărit nașterea altor 2 obligații – una simplă, de vânzare către un terț, urmată de o a doua, de plată, afectată de modalități (termenul de 60 de zile).

Astfel, art. 3.2 al convenției nu poate fi interpretat decât în sensul că, în fapt, stocul de marfă se transferă de la debitor la recurentul reclamant, pe cheltuiala debitorului, dreptul de proprietate putând fi transferat însă către recurent doar de către cel care a devenit proprietar în urma dării în plată, respectiv de . VE MUMESSILLIK LTD STI Turcia.

Se constată așadar că Tribunalul a realizat o corectă interpretare a actului dedus judecății, reținând că prin convenția menționată anterior a avut loc o stingere parțială a datoriei prin darea în plată a debitorului, respectiv prin trecerea din patrimoniul acestuia în patrimoniul . VE MUMESSILLIK LTD STI Turcia a stocului de marfă evaluat la suma de 1.713.906 lei.

Revenind la obiectul controlului fiscal exercitat de intimată, Curtea va reține că potrivit art. 128 Codul fiscal, livrarea de bunuri este definită ca „transferul dreptului de a dispune ca și un proprietar”.

Așadar, pentru a putea fi primite ca dovezi în susținerea cererii de deducere TVA formulată de recurentă, facturile trebuiau să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 155 Cod fiscal, respectiv să emane de la o persoană care efectuează o livrare de bunuri, deci de la „o persoană care putea transfera dreptul de a dispune ca și un proprietar”.

Având în vedere interpretarea anterioară dată clauzelor convenției încheiată la data de 09.05.2011, respectiv faptul că la momentul emiterii facturilor prezentate de recurentă în justificarea cererii de deducere a TVA emitentul nu avea calitatea de proprietar al bunurilor (ca efect al dării în plată), Curtea va constata că în mod corect intimata a stabilit că nu putea fi exercitat dreptul de deducere pentru suma de 337.753 lei.

Urmează a fi înlăturate susținerile recurentei din cererea de recurs conform cărora instanța de fond trebuia să țină cont de părerea expertului expusă în raportul de expertiză judiciară, având în vedere, pe de o parte, că expertul nu este în măsură a stabili natura juridică a convenției, iar pe de altă parte, faptul că întocmirea facturilor și a deconturilor de TVA în conformitate cu prevederile legale nu prezintă relevanță sub aspectul identității proprietarului bunului, ci doar sub aspect pur contabil,ceea ce nu interesează în cauză.

Pentru toate aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 128, 155 din Codul Fiscal, dar și prevederile art. 312 rap. la art. 304/1 și art.304 pct. 8 C., Curtea va reține că instanța de fond a realizat o corectă interpretare a actului dedus judecății și o corectă aplicare a legii, astfel că urmează a respinge recursul, ca nefondat, menținând soluția recurată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. C. & S. DISTRIBUTION S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2076/27.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (fostele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și A. DE INSPECȚIE FISCALĂ SLOBOZIA), ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. P. R. I. C. A. J.

GREFIER,

C. M.

Red. Jud. A.P. /2 ex./11.03.2014

Jud. Fond. I. T./Tribunalul Ialomița