Pretentii. Decizia nr. 8277/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8277/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 5225/3/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.8277
Ședința publică de la 10.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I. C. G.
JUDECĂTOR C. M. F.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER N. GRAȚIELA S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1633/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant B.G. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant B. G., prin avocat A. G. B., cu împuternicire avocațială . nr._/2014, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar la data de 05.11.2014 a fost depus un răspuns la solicitarea instanței de către recurenta-pârâtă .
La interpelarea Curții, apărătorul intimatului-reclamant, față de răspunsul depus de recurenta-pârâtă, arată că intimatul-reclamant a depus cerere anterior datei de 22.02.2012 dar în acest moment nu poate depune la dosarul cauzei nici o dovadă în acest sens .De asemenea, precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul B. G. și având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul atât pe excepția inadmisibilității acțiunii cât și pe cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii invocată din oficiu de instanță precum și respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-pârâtă și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1633 din 28.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B. G. împotriva pârâtei AFP Sector 1 prin DGFPMB și obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5590 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective. A fost obligată pârâta și la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității, tribunalul apreciază că este neîntemeiată deoarece reclamantul nu a solicitat isntanței anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, situație în care era necesară parcurgerea procedurii prevăzută de art. 205 și urm. C.pr.fiscală ci a solicitat restituirea de către organul fiscal a unei taxe pretind nedatorată în temeiul art. 117 C.pr.fiscală.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 1, tribunalul reține că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății. Din această perspectivă, se constată că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1, întrucât între aceasta și reclamant există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Ci privire la fondul cauzei, tribunalul reține că reclamantul a achiziționat în anul 2011 un autoturism second hand marca Volkswagen, an de fabricație 1994, ce fusese înmatriculat prima dată în data de 11.05.1994, astfel cum rezultă din decizia de calcul de la fila 21, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 1, taxa pe poluare în cuantum de 5590 lei conform chitanței . nr._/2011, fila 22.
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei AFP Sector 1 cu cerere de restituire a taxei, însă aceasta nu i-a comunicat un răspuns, fapt pe care îl consideră ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale conform art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004.
Având în vedere situația de fapt reținută, Tribunalul consideră că refuzul pârâtei AFP Sector 1 de a restitui taxa este nejustificat.
În acest sens, tribunalul constată că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozițiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene-art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificarile ulterioare și din analiza acestor dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar aceasta tendință este cu atât mai evidență cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa pe poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, dacă acestea se înmatriculează aici pentru prima dată în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția internă de automobile.
Totodată, tribunalul constată că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Se constată de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, vtribunalul a admis, în parte, acțiunea și a dispus obligarea pârâtei AFP Sector 1 la restituirea către reclamant a sumei de 5590 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
A obligat pârâta căzută în pretenții la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Față de împrejurarea că potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se „plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu” și potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 aceasta se ”constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”, tribunalul apreciază că cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP Sector 1 este întemeiată astfel că a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție AFM să plătească pârâtei AFP Sector 1 suma de 5590 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AFP Sector 1 prin DGFPMB solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1, deși taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul fondului pentru mediu administrat de AFM.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta susține că taxa de poluare a fost percepută legal reclamantului și nu este neconformă normelor comunitare, având la bază principiul poluatorul plătește unanim acceptat la nivelul UE, fără a introduce un regim fiscal discriminatoriu și existând în alte 16 state membre ale UE.
A mai arătat că restituirea taxei de poluare nu se încadrează în prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală și nici ale art. 8 din OUG nr. 50/2013.
Recurenta critică și soluțiile date pe capetele accesorii referitoare la dobânzi și cheltuieli de judecată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 124 din Codul de procedură fiscală, respectiv ale art. 274 din Codul de procedură civilă.
La termenul din 10.11.2014, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu s-a adresat cu cerere de restituire a taxei de poluare depusă la organul fiscal, anterior formulării acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs și a excepției invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul nu a formulat cerere de restituire a taxei de poluare la organul fiscal, anterior formulării acțiunii, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. Gherghiță în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în sumă de 5590 lei achitată la 30.06.2010 pentru înmatricularea în România a autoturismului VWPassat cu nr. de identificare WVWZZZ3AZRE160246, motivată pe faptul că perceperea acestei taxe s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare.
Astfel, cum s-a stabilit prin decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în cazul unor astfel de cereri nu este necesară parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei, fiind aplicabile dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, în această situație, acțiunea de restituire a taxei se întemeiază pe un refuz nejustificat al organelor fiscale de a soluționa o cerere, refuz asimilat de art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004 unui act administrativ unilateral. Pentru ca reclamantul să poată invoca un astfel de refuz nejustificat al pârâtei de a-i soluționa o cerere, era necesar ca anterior introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ și fiscal, să formuleze o cerere prin care să solicite pârâtei restituirea taxei pentru emisiile poluante, altfel acțiunea este inadmisibilă.
Condiția formulării unei cereri adresată organelor fiscale prin care să solicite restituirea taxei de poluare rezultă și din dispozițiile art. 117 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia sumele „se restituie, la cerere”.
De asemenea, potrivit art. 117 alin. 9 din Codul de procedură fiscală, procedura de restituire a sumelor de la buget se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, acesta fiind Ordinul MFP 1899/2004, care în capitolul 1, art. 2 prevede că „restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare”.
Se reține și că nu este vorba despre neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, ci de chiar lipsa actului administrativ individual asimilat sub forma refuzului nejustificat al autorității de a soluționa o cerere a persoanei care se consideră vătămată.
În cazul de față, intimatul-reclamant nu a făcut dovada că s-a adresat, anterior formulării acțiunii, cu cerere de restituire a taxei pentru emisiile poluante către organul fiscal competent, (cererea depusă la dosarul cauzei a fost formulată la data de 20.03.2013, după promovarea acțiunii), astfel că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.
Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1633/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant B.G. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
N. G. S.
Red.jud.I.C.G.
Tehnored.
2 ex./.........................
Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – D. S.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 52/2014. Curtea... | Pretentii. Decizia nr. 4422/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
