Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 2487/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2487/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 2859/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2487
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta O. P. SA, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta O. P. SA reprezentată de avocat I. A. D. în baza împuternicirii avocațiale ._/2014, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Reclamanta O. P. SA reprezentată de avocat solicită respingerea excepției. Solicită să se aibă în vedere că la fila 11 din dosar se află dovada că a primit decizia în data de 21 august, a contestat-o în data de 18 septembrie astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 26 dosar, astfel că a fost respectat termenul de 30 de zile.
Curtea, deliberând, respinge excepția inadmisibilității, considerând că reclamanta a respectat termenul de 30 de zile prevăzut la art.207 alin.1 din OG nr.92/2003.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta prin apărător solicită proba cu actele depuse la dosar. Depune extras din programul Ecris cu referire la dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București, prin care a fost admisă acțiunea O. P. SA.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă luând act că înscrisurile au fost administrate, inclusiv înscrisul depuse la termenul de astăzi.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta O. P. SA reprezentată de avocat solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru motivele expuse în cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare. Solicită se aibă în vedere faptul că termenul legal de soluționare de 45 de zile nu a fost respectat de ANAF în prezenta cauză.
Solicită de asemenea să se aibă în vedere puterea de lucru judecat a hotărârilor depuse la dosar și jurisprudența pe care a depus-o astăzi.
Din punctul său de vedere, termenul de soluționare este imperativ, nu este unul de recomandare și sancțiunea constă în pronunțarea de către instanță a unei hotărâri la obligare.
Nu a fost respectat art.6 alin.1 din CEDO, termenul rezonabil nu a fost respectat.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la 25.04.2014, reclamanta O. P. S.A. a chemat in judecata pe parata AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitand obligarea acesteia la soluționarea contestației formulate de reclamanta impotriva Deciziei nr._/09.08.2013, in termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 lei/zi intarziere.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca suma solicitata de ea prin cererea depusa sub nr._/17.04.2013 (cerere care a fost respinsa prin Decizia nr._/09.08.2013, decizie contestata de in termen legal) este in cuantum de 3.165.345,09 lei.
O. P. SA („O. P.”), a depus cererea de restituire accize nr. 489/03.04.2008, înregistrata la AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI („ANAF-DGAMC”) sub nr._/07.04.2008.
Suma de 2.774.185 lei a fost restituita societății in data de 24.12.2012, cu ordinul de plata nr._.
Având in vedere art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala („Codul de procedura fiscala"), cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, am depus la ANAF-DGAMC cererea de acordare dobânzi nr. 1014/17.04.2013, pentru restituirea cu depășirea termenului legal a sumei de 2.774.185 lei, cerere inregistrata sub nr._/17.04.2013, prin care am solicitat plata dobânzii in valoare de 3.165.345,09 lei.
Desi condițiile prevăzute de lege pentru a i se acorda dobânzi sunt indeplinite iar toate documentele justificative au fost anexate cererii prin care a solicitat acordarea de dobanzi, nu a primit răspuns la cererea noastră in termenul legal.
Astfel, s-a adresat Curții de Apel București - Secția a Vlll-a C. administrativ si fiscal cu cerere de chemare in judecata impotriva AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALA -DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, prin care a solicitat obligarea ANAF-DGAMC la soluționarea cererii de acordare dobânzi pentru sume restituite cu depășirea termenului legal depusa de reclamanta sub nr._/17.04.2013, in termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 lei/zi întârziere. Cererea de chemare in judecata a dus la formarea dosarului nr._, in care instanța a pronunțat sentința nr. 3333/30.10.2013.
Ulterior inițierii dosarului menționat mai sus, cererea sa de acordare de dobânzi pentru plata cu intarziere a fost respinsa prin Decizia nr._/09.08.2013.
Subscrisa a formulat contestație impotriva Deciziei nr._/09.08.2013, contestație care a fost recepționată de AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI in data de 19.09.2013.
La aceasta contestație nu s-a primit niciun răspuns pana in prezent.
In ceea ce privește organul competent sa soluționeze contestația, prevederile art. 209 din Codul de procedura fiscala stipulează: „Contestațiile formulate impotriva altor acte administrative fiscale (s.n. in
raport de cele detaliate in art. 209 alin. 1 din Codul de procedura fiscala) se soluționează de către organele fiscale emitente."
In consecința, competenta de soluționare a contestației formulate impotriva Deciziei nr._/09.08.2013 revine AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALA -DIRECȚIA GENERALA DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.
Temeiul de drept al cererii având ca obiect obligarea paratei la soluționarea contestației formulate de subscrisa impotriva Deciziei nr._/09.08.2013:
Art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, dispune in mod imperativ: „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la înregistrare."
Prin nesolutionarea cererii sale in termenul imperativ stabilit de lege, au fost nesocotite si prevederile art. 6 par. 1 din CEDO, prin care se consacra dreptul oricărei persoane la soluționarea cauzei sale ., principiu european ce se aplica nu numai in procedura judiciara/contencioasa, ci si in procedura administrativa, intrucat durata procedurii in ansamblul sau include si aceasta etapa pralabila si obligatorie. Invocam in acest sens puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1393/22.02.2013, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de contencios administrativ si fiscal.
In susținerea cererii de acordare de penalități de intarziere invoca puterea de lucru judecat a:
•sentinței nr. 6621/20.11.2012, pronunțata de Curtea de Apel București, irevocabila prin decizia nr. 5043/18.04.2013, pronunțata de Inalta Curte de Casație si Justiție, prin care instanțele au obligat ANAF la soluționarea unei contestații, sub sancțiunea plații unor penalități de intarziere de 1.000 lei/zi de intarziere:
•sentinței nr. 2726/24.06.2009, pronunțata de Curtea de Apel București, irevocabila prin decizia nr. 1064/25.02.2010, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, prin care instanțele au obligat ANAF la soluționarea unei contestații, sub sancțiunea plații unor penalități de intarziere;
•sentinței nr. 838/27.02.2013, pronunțata de Curtea de Apel București, irevocabila, prin care instanța a obligat o unitate administrativ-teritoriala sa soluționeze o contestație, sub sancțiunea plații unor penalități de intarziere.
De asemenea, invoca si iurisprudenta Secției a Vlll-a contencios administrativ si fiscal a Curții de Apel București, respectiv:
•sentința nr. 6622/20.11.2012, pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr._ ;
• sentința nr. 6285/29.11.2012, pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr._ .
In toate dosarele menționate, ANAF-DGAMC a fost obligata la soluționarea cererilor de restituire formulate de subscrisa, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 lei/zi de intarziere.
Expunere cronologica a situației de fapt:
Subscrisa, O. P. SA (fosta P. SA), a depus cererea de restituire accize nr. 489/03.04.2008, înregistrata la AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI sub nr._/07.04.2008, prin care a solicitat in temeiul pct.142 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (in vigoare la momentul respectiv), aprobate prin HG nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, restituirea accizelor aferente DAI-ului nr._/03.10.2007 primit dupa expirarea termenului de 45 zile lucratoare de la data expedierii produsului.
Acciza aferenta DAI-ului nr._/03.10.2007 solicitate la restituire a fost in valoare de 2.774.185 lei.
Cererea de restituire a fost insotita de toate documentele justificative: copie exemplar DAI nr._/03.10.2007, copie declarație privind valoarea accizelor nr._/10.12.2007 si copie ordinde plata nr._/10.12.2007.
Desi condițiile prevăzute de lege pentru a i se restitui contravaloarea accizelor plătite erau indeplinite iar toate documentele justificative au fost anexate cererilor prin care solicita restituirea sumelor, nu a primit răspuns la cererea sa.
Astfel, s-a adresat Curții de Apel București - Secția a Vlll-a C. administrativ si fiscal cu cerere de chemare in judecata impotriva AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALA -DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, prin care in principal am solicitat obligarea la restituirea sumei de 2.774.185 lei, iar in subsidiar a solicitat obligarea la soluționarea cererii de restituire.
Urmare a sentinței nr. 5091/14.12.2010, pronunțate in dosarul nr._, Curtea de Apel București - Secția a Vlll-a Contenscios administrativ si fiscal a obligat ANAF-DGAMC sa soluționeze cererea de restituire accize înregistrata la aceasta sub nr._/07.04.2008. Sentința menționata a devenit irevocabila prin decizia nr. 5041/28.10.2011, pronunțata de Inalta Curte de Casație si Justiție — Secția de contencios administrativ si fiscal.
Suma de 2.774.185 lei a fost restituita reclamantei in data de 24.12.2012, cu ordinul de plata nr._.
Având in vedere cele prezentate si in temeiul art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala („Codul de procedura fiscala"), republicata, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, a depus la AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA -DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI cererea de acordare dobânzi nr. 1014/17.04.2013, pentru restituirea cu depășirea termenului legal a sumei de 2.774.185 lei, cerere inregistrata sub nr._/17.04.2013, prin care a solicitat plata dobânzii in valoare de 3.165.345.09 lei.
Prevederi legale aplicabile cererii de acordare dobânzi: Potrivit art. 124 din Codul de procedura fiscala:
„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoarea expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 si 2A1 sau la art.70, dupa caz, pana la data stingerii prin oriocare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."
In acest sens art. 70 alin. 1 din Codul de procedura fiscala precizează: „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 zile de la inregistrare."
Conform capitolului II din Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor:
„1. Pentru sumele nerestituite sau nerambursate in termenul prevăzut de art. 199 alin. 1 si 2 sau de art. 112 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, dupa caz, contribuabilul are dreptul la dobânda conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanța.
2. Dobânda se calculează incepand cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. 3, dupa caz, pana in ziua înregistrării, inclusiv a operațiunii de compensare si/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferente ramase dupa efectuarea compensării, in conturile bugetare, cu excepția impozitului pe venit. [...]
4. Plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face nunai in baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.
Cererea va cuprinde următoarele elemente:
- datele de identificare a contribuabilului;
-specificarea cererii la care se refera solicitarea de dobânzi, cu indicarea numărului si a datei de înregistrare la organul fiscal competent;
-felul impozitului sau taxei si suma solicitata la restituire ori rambursare.
5. Cererea de plata a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent in termenul prevăzut la art. 199 (s.n. in prezent art. 70 din Codul de procedura fiscala) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata."
In drept, reclamanta isi intemeiaza acțiunea pe dispozițiile legale detaliate mai sus.
La 3.06.2014, parata a depus intampinare, solicitand respingerea cererii de chemare in judecata.
In motivare, parata a aratat ca prin adresa nr._/09.08.2013 emisa de Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (anexata), parata a soluționat cererea de restituire depusa de reclamanta sub nr._/17.04.2013.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a precizat faptul ca, suma de 2.774.185 lei a fost restituita societății in 24.12.2012, cu ordinul de plata nr._ (ca urmare a sentinței nr. 5091/14.12.2010 pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr._, irevocabila prin decizia nr. 5041/28.10.2011, pronunțata de Inalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr._ ).
Prin adresa nr._/09.08.2013 emisa de Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, parata a solutionat_cererea de restituire depusa de reclamanta sub nr._/17.04.2013, in sensul respingerii cererii societății de acordare a dobânzilor (in cuantum de 3.165.345,09lei) pentru restituirea sumei de 2.774.185 lei.
I.Pe cale de excepție, invoca inadmisibilitatea acțiunii, intrucat reclamanta a formulat contestație administrativa peste termenul prevăzut de lege.
Astfel, împotriva răspunsului transmis societății prin adresa nr._/09.08.2013, aceasta avea dreptul de a formula contestație administrativa in termen de 30 de zile de la comunicare.
Reclamanta a formulat contestație înregistrata la DGAMC in 18.09.2014, peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Potrivit art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala:
"1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."
In lipsa efectuării procedurii prealabile in termenul arătat, reclamanta este decăzuta din dreptul de a mai ataca acest act pe cale administrativa cat si in fata instanței de judecata.
II.In situația respingerii excepției de mai sus, solicita respingerea acțiunii in ceea ce privește obligarea paratei la soluționarea contestației impotriva deciziei nr._/09.08.2013 emisa de DGAMC, având in vedere următoarele:
Potrivit art.70 Codul de procedura fiscala:
„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) In situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate."
In ceea ce privește termenul prevăzut de art.70 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, este un termen de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili, in acest sens pronuntandu-se si Inalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr. 182/2008 in dosarul nr._ .
De asemenea, in speța trebuie avute in vedere si dispozițiile art.70 alin.2 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala potrivit cărora, in situația in care sunt necesare informații suplimentare termenul de soluționare se prelungește cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informațiilor solicitate.
In drept, art. 205 din Noul Cod de procedura civila, art. 70 din OG nr. 92/2003.
Curtea a incuviintat partilor proba cu inscrisuri.
Din probele administrate, Curtea retine ca reclamanta a depus la parata cererea de acordare dobânzi nr. 1014/17.04.2013, pentru restituirea cu depășirea termenului legal a sumei de 2.774.185 lei, cerere inregistrata sub nr._/17.04.2013, prin care a solicitat plata dobânzii in valoare de 3.165.345.09 lei. Cererea a fost intemeiata pe art. 124 din Codul de procedura fiscala.
Potrivit acestuia, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoarea expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 si 2A1 sau la art.70, dupa caz, pana la data stingerii prin oriocare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."
Curtea observa ca, potrivit art. 70 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 zile de la inregistrare."
Pe de alta parte, conform capitolului II, pct. 5 din Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, Cererea de plata a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent in termenul prevăzut la art. 199 (s.n. in prezent art. 70 din Codul de procedura fiscala) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata."
Curtea apreciaza ca termenul de 45 de zile este un termen imperativ, pe care parata nu l-a respectat.
Potrivit art.70 alin.2 din OG nr.92/2003, in situația in care sunt necesare informații suplimentare termenul de soluționare se prelungește cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informațiilor solicitate.
Parata nu a dovedit instantei ca se incadreaza in exceptai prevazuta de art.70 alin.2 din OG nr.92/2003, respectiv nu a dovedit care sunt informatiile suplimentare care justifica depasirea termenului de solutionare.
Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, a art. 1 si 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea, va obliga pe pârâtă să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr._/09.08.2013 în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități de 1000 lei pe zi de întârziere, penalitatile fiind stabilite in temeiul art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta O. P. SA, cu sediul în București, ., nr.22, sector 1, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ., sector 5.
Obligă pe pârâtă să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr._/09.08.2013 în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități de 1000 lei pe zi de întârziere.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehn. jud. V.B./4 ex./8.10.2014
← Despăgubire. Decizia nr. 8287/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 7378/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|