Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5716/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5716/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 19940/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 5716
Ședința publică din data de 30.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă C. (BALȘEANU) N. împotriva sentinței civile nr.5120/22.10.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „obligare emitere act administrativ”, în contradictoriu cu intimații – pârâți U. S. HARET, M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă recurenta-reclamantă prin avocat C. O., care depune la dosar împuternicire de substituire a avocatului titular, fiind lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată, prin rezoluție s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligația de a depune taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii, au formulat întâmpinare U. S. Haret la data de 13.01.2014 și M. Educației Naționale la data de 23.06.2014.
Constată Curtea că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar s-au depus odată cu cererea de recurs, fiind anulate la data primirii.
Avocatul părții recurente arată că fiind stagiar nu poate susține concluzii.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.5120/22.10.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta C. (B.) N. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI, M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată la data de 31.05.2012 reclamanta C. (B.) N. a chemat in judecata paratii U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, solicitând instanței sa se dispuna obligarea primului parat la eliberarea diplomelor de licență, a suplimentelor de diploma, in termen de 30 zile de la pronuntarea hotararii si obligarea celui de–al doilea parat sa aprobe tipizarea formularelor de diploma de licenta pentru reclamanti in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii, sub sanctiunea platii de penalitati de intarziere; cu cheltuieli de judecata.
A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, partea reclamantă a aratat că a urmat cursurile Facultatii de Psihologie – specializarea Psihologie din cadrul Universitatii S. Haret, in perioada 2006-2009, timp de 3 ani, sustinand si promovand examenul de licenta in sesiunea iunie 2009, promotia 2009, la proba de evaluare a cunostintelor fundamentale si de specialitate obtinand nota 10. In acest sens, se invoca faptul ca s-a eliberat adeverinta care atesta calitatea de licentiata - studii universitare de licenta sistem Bologna, forma de invatamant F.R. Se mai arata ca a indeplinit procedura prealabila prevazuta de Legea nr. 554/2004, conform cererii inaintata paratei M.E.C.T.S., la care s-a raspuns ca s-au intreprins demersuri pentru obtinerea aprobarilor legale in vederea tiparirii formularelor de diplome de licenta pentru absolventii promotiei 2009. Se mai sustine că, deși au trecut 3 ani de la promovarea examenului de licenta, parata U. refuza eliberarea diplomei de licenta, ceea ce inseamna ca refuza nejustificat sa isi indeplineasca obligatia legala. Aceste aspecte sunt de natura a ii crea mari prejudicii, caci are nevoie de diploma care sa atesta studiile efectuate. In drept s-au invocat dispozițiile Legii învățămîntului nr.1/2011, L. 84/1995, L.554/2004, Constitutia Romaniei, practica judiciara a I.C.C.J.
De asemenea, Tribunalul a reținut că parata U. S. Haret – USH a formulat întampinare prin care a arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile față de reclamant, a eliberat adeverinta de absolvire a studiilor cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit OMECTS 2284/28.09.2007, insa tipizarea actelor de studii intra in atributiile MECTS, aspect pentru care a solicitat, in mai multe randuri, Ministerului E. si Cercetarii tiparirea formularea tipizate, in vederea eliberarii diplomelor de licenta. Se mai mentioneaza ca reclamantul a absolvit cursurile Universitatii S. Haret, in forma FR, facultatea fiind acreditata provizoriu doar la forma de invatamand de zi, nu si la formele de invatamant I.D. sau F.R. si a sustinut si promovat examenele de licenta in sesiunea iunie 2009, promotia 2009 si nu este culpabila pentru ca M.E.C.T.S. nu rezolva situatia tipizarii diplomelor in vederea eliberarii absolventilor acestei promotii.
Aceeasi parata a formulat odata cu intampinarea si cerere de chemare în garanție impotriva M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, prin care a solicitat obligarea acestuia sa aprobe formularele tipizate constand in diploma de licenta si suplimentul de diploma pentru reclamanta sub sanctiunea prevazuta de art. 24 al. 2 din Legea nr. 554/2004, începând cu a 30-a zi de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii, precum si a platii de daune interese de 20.000 lei. S-a mentionat ca M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI nu a aprobat tot necesarul de formulare tipizate, motiv pentru care parata USH este în imposibilitate de a elibera diplome de licență tuturor absolvenților.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a urmat cursurile Facultatii de Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universitatii S. Haret - studiile universitare de licenta urmate fiind sistem Bologna, forma de invatamant I.D/FR - aspecte confirmate de adeverintele de studii eliberate, in perioada 2006 - 2009, timp de 3 ani, sustinand si promovand examenele de licenta in anul 2009, promotia 2009, cu nota 10 la proba de evaluarte a cunostintelor fundamentale.
Tribunalul constată, din cuprinsul actelor de studii depuse in probatoriu, ca nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, parata U. S. Haret nu era acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze cursuri la specializarea Psihologie - forma de învățămînt FR.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățămînt FR pentru specializarea mentionata in adeverinta nr. 457/23.07.2009 de studii eliberata în niciuna dintre hotărârile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – H.G. nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, HG nr.916/2005, anexa 1, lit.B, pct.6, H.G. nr.676/2007, anexa 3, pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3, pct.6, H.G. nr.749/2009, anexa 3, pct.30, H.G. nr.966/2011, anexa 3, pct.6.
Nu poate fi primita susținerea reclamatului în sensul că formele de învățământ ID și FR puteau fi organizate, având in vedere ca universitatea avea învățământ de zi autorizat sau acreditat.
Art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățământ FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă in specializarea respectivă există și cursuri de zi. Nu era suficient, pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ, ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, prevăzuta de art. 60 din Legea nr. 84/1995. Modalitatea de acreditare si autorizare a institutiiilor de invatamant superior a fost reglementata prin Legea nr. 88/1993 si ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, modificata, precum si de H.G. nr. 1011/2001.
De altel, insasi I.C.C.J. – Sectia C. Administrativ si Fiscal a statuat aceste aspecte prin decizia nr. 4726/29.10.2009 in dosar_ si prin decizia nr.3306/8.06.2011.
Conform art.103 alin.2 din Legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățământului.
De asemenea, prin Legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii. Forma de învățământ autorizată provizoriu pentru Facultatea menționata in adeverința de studii anterior prin H.G. nr.410/2002 era numai ZI.
Reclamanta a urmat studiile la forma de învățământ – F.R. care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea respectiva.
Tribunalul consideră că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei conform cărora este îndreptătita să i se elibereze diploma de licență, întrucît după susținerea examenului de licență a primit adeverint în acest sens, adeverinta care nu a fost anulate.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea adeverinței este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Avand in vedere ca forma de învățământ urmata de către reclamanta nu era legal organizata, nu se puteau elibera acestuia acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverinta invocata de reclamanta are termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea acesteia.
In consecința, apreciază instanța că reclamantul nu a dovedit că este nejustificat refuzul paratelor de eliberare a diplomei de licență / respectiv de recunoaștere a diplomelor si de aprobare a tipizatelor, nefiind îndeplinite condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, ca o consecință a recunoașterii dreptului reclamantei de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și este respinsă.
De altfel, reclamantul nu se încadrează in notiunea de ,,persoana vatamata” in sensul art 1 din Legea nr. 554/2004, prin refuzul paratei de a emite actul administrativ solicitat, intrucat, formele de invatamant de la distanta si cu frecventa redusa pot fi organizate doar daca s-a parcurs procedura de evaluare academica, ori aceste forme de invatamant pot fi organizate doar la facultatile care au si invatamant de zi, iar normele in vigoare nu exonereaza institutia de invatamant superior de obligatia de a se supune procedurii de evaluare academica in vederea autorizarii/acreditarii si acestor forme de invatamant.
In speta, universitatea nu a parcurs in ce priveste aceste forme de invatamant etapa obligatorie, a evaluarii de catre Agentia R. de asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior. Sustinerea ca U. are un program de studii de licenta acreditat, care se desfasoara pentru forma de invatamant la zi, nu conduce la concluzia ca pentru acelasi program poate fi organizata de aceeasi universitate o alta forma de invatamant, in lipsa verificarii de catre autoritatea abilitata a indeplinirii standardelor de performanta, prin procedura de evaluare prevazuta de lege.
Aceste aspecte sunt remarcate de I.C.C.J. in deciziile de speta evocate, caci, la formele de invatamant F.R. si ID, U. S. Haret avea obligatia sa parcurga procedura de autorizare provizorie si ulterior, de acreditare, conform prevederilor legale, O.U.G. nr. 75/2005 si Legii nr. 87/2006. In consecința, parata nu poate fi obligata sa elibereze astfel de diplome de licenta, intrucat activitatea de invatamant superior este reglementata pentru ocrotirea unui interes major, asigurarea unui invatamant superior de calitate, iar U. si-a asumat fara acordul MECTS o obligatie care nu putea fi dusa la indeplinire in mod legal, atata vreme cat studiile sunt organizate nelegal.
Pentru aceste aspecte de drept sus analizate, prima instanta respinge actiunea formulata, ca neintemeiata. Totodată, respinge si cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care parata nu a căzut în pretenții.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 20.11.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 02.12.2013, reclamanta C. (B.) N., solicitând admiterea recursului ca întemeiat și, pe cale de consecință să se modifice în tot sentința civilă nr.5120/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, să se admită cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, să se admită cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (fost MECTS) formulată de U. S. Haret așa cum a fost formulată.
În motivare, a arătat recurenta că instanța de fond nu a acordat suficientă atenție (în singurul termen alocat cercetării judecătorești pe fondul cauzei - 22.10.2013) actelor dosarului și actelor normative invocate de toate părțile, aceasta fiind singura explicație pentru care instanța nu a putut reține că specializarea este organizată în cadrul unității funcționale FACULTATE și nu în cadrul UNIVERSITĂȚII.
Instanța a decis, fără a fi investită în acest sens, să se pronunțe asupra situației prezente a pârâtei U. S. Haret, depășind astfel cadrul procesual stabilit. Mai mult, instanța nu a făcut verificări în susținerea considerentelor reținute, respectiv a cadrului legislativ aplicabil.
Facultatea de Psihologie din cadrul Universității S. Haret a funcționat în perioada ciclului de studii parcurs în baza H.G. 916 din 11.08.2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Actul normativ arătat nu face distincție între specializări, programe de studii sau forma de învățământ, menționând în art. 1 doar că „Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pe facultăți și departamente, prevăzută în anexa nr. 1”.
U. S. Haret este inclusă în H.G. nr. 916/2005, în anexa 1 secțiunea B - Instituții de învățământ superior particular, nr. crt. 6, cu un număr de 25 de facultăți, inclusiv Facultatea de Psihologie.
Prin H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul psihologie (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006).
În art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență. Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. nr. 1175/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că HG. nr. 916/2005 se abrogă parțial (doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1 secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret, cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu.
Dispozițiile legale aplicabile sunt cele menționate în H.G. nr. 1175/2006, care în art. 7 prevede că "Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I”.
Un act normativ relevant în cazul dedus judecății îl reprezintă OG nr. 10/2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, singurul act normativ care obligă U. S. Haret să înceteze școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ frecventa redusa. Numai că, în raport cu data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României - 20 august 2009 și cu principiul prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, aceste dispoziții nu sunt aplicabile recurentei-reclamante, întrucât la acea dată susținuse și promovase deja examenul de licență. De altfel, în cuprinsul OG nr. 10/2009 nu se face referire la situația absolvenților învățământului frecvență redusă, care și-au finalizat studiile prin examene de licență, situație în care se află și reclamanta, stipulându-se doar că "Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ frecventa redusa/ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Instanța de fond omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată recurentei, care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și de veridicitate. Această adeverință de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta: a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege; emană în mod real de la emitent; reflectă în mod real că recurenta a dobândit în sesiunea iulie 2009, prin mijloace legale, titlul de licențiat, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a i se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Răsturnarea triplei prezumții de care se bucura Adeverința de licență, poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauză, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Având în vedere faptul că în statul de drept, însăși existența contenciosului administrativ este guvernată de principiul respectării drepturilor legal dobândite, soluția instanței de fond încalcă dreptul legal al reclamantei de a obține înscrisul material numit Diploma de Licență care trebuia să înlocuiască Adeverința de licență în termen de 12 luni de la eliberarea acesteia și nu să îmi confere un drept dobândit în urma promovării examenului de licență susținut în sesiunea iulie 2009.
Cu toate că instanța de fond reține, în mod corect, că potrivit adeverinței de studii reclamanta a absolvit Facultatea de Psihologie din București din cadrul U. S. Haret, promoția 2009, a susținut și promovat examenul de licența, dobândind astfel titlul de Licențiată în Psihologie, totuși, aceasta refuză nejustificat să dea eficiența cuvenită actului juridic în discuție și trece nelegal peste efectele juridice produse de acesta, apreciind, lipsit de orice temei de drept, faptul că indiferent de conținutul adeverinței de licență, cererea este neîntemeiată.
În opinia instanței de fond, valabilitatea limitată la 12 luni de la data susținerii și promovării examenului de licență este echivalentă cu pierderea titlului de licențiat dacă nu este eliberată imediat la expirarea acestei adeverințe diploma de licență. Mutatis mutandis, dacă un absolvent al oricărei facultăți, la orice formă de învățământ "recunoscută", nu se prezintă, din motive personale sau medicale, în ultima zi a celei de-a 12-a luni, să i se elibereze diploma de licență va pierde titlul de licențiat.
Nimeni și nimic nu a împiedicat M. Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în măsura în care aprecia că U. S. Haret ar fi încălcat normele legale privind organizarea programelor de studii, să ia măsuri care să corecteze sau sa sancționeze conduita pârâtei U. S. Haret, lucru care nu s-a întâmplat.
Pasivitatea Ministerului Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008), respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului frecventa redusa, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație.
A solicitat recurenta judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (1865).
În drept, a invocat dispozițiile art. 3041 C.pr.civ. (1865).
Aferent cererii de recurs s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 4 lei și s-a atașat timbru judiciar de 0,15 lei, în cond. art. 11 alin. 1 rap. la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.
Legal citat, intimata-pârâtă U. S. Harte a formulat întâmpinare la data de 13.01.2014, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS) în cazul în care se va admite recursul declarat de C. (B.) N..
În motivare, în esență, intimata-pârâtă a arătat că prevederile legale la momentul înscrierii reclamanților la cursurile USH, o obligau să obțină acreditare numai pentru specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de învățământ.
Recunoașterea prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006 emis de către ministrul educației a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi conferă reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licența, însoțită de Suplimentul la Diploma.
A mai arătat intimata-pârâtă că în vederea eliberării diplomei de licența a făcut demersuri legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, în sensul în care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la .. Astfel, s-au adresat Ministerului prin adresele nr.385/06.04.2009; nr:769/25.08.2009; nr.31/21.06.2010; nr.557/12.10.2010; nr.569/18.10.2010; nr.573/26.10.2010; nr.1054/03.02.2011; nr.960/08.10.2009, nr.278/05.08.2010, pentru absolvenții anului 2009, dar nu au primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.
U. S. Haret s-a conformat cu promptitudine si întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.
Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare a Universității, prevăzuta de art.8 din Leg.nr.443/2002, nici dupa emiterea HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008 și nici după . OUG nr.75/2005.
Prin urmare, chematul in garanție MECTS, in baza atribuțiilor legale care ii revin, trebuia sa îi avertizeze ca furnizor de educație, dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației trebuia sa elaboreze si sa promoveze după caz hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
A precizat intimatul – pârâtă că adeverința de licențiat a recurentului reclamant există, este in ființa si constituie un act administrative nerevocat sau anulat in vreun mod de către instanțele de judecata.
A motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantului diploma de licența atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009.
În mod constant s-a statuat, in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal, in litigii de aceeași natura, că M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are obligația legala de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând in diploma de licența si suplimentele la diplomă (a se vedea, in acest sens, cu titlu de exemplu Deciziile: 5386/15._; 5722/29.11.2011; 5656/24.11.2011; 2533/22.05.2012; 628/08.02.2012; 953/23.02.2012; 2514/22.05.2012; 2480/18.05.2012;2515/22.05.2012; 2534/22.05.2012). Asupra admiterii cererii de chemare in garanție s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție, dupa cum urmează: in Dosar nr._, in Dosar nr._, in Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._ ,Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._ .
F. de cele învederate, la soluționarea recursul promovat trebuie asigurată respectarea principiului coerentei si unității jurisprudenței consacrat ca atare in practica Curții Europene a Drepturilor Omului ( a se vedea cauza B. contra României).
În cond. art. 274 C.pr.civ. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat.
În drept, nu au fost invocate expres alte dispoziții legale. A fost solicitată judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.(1865)
Intimatul – pârât - chemat în garanție M. Educației Naționale a formulat întâmpinare la data de 23.06.2014, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat intimatul – pârât/chemat în garanție că, pentru a promova o acțiune în contencios administrativ, reclamantul ar fi trebuit să facă dovada că este beneficiarul unui drept subiectiv recunoscut de lege, ori să aibă un interes legitim pe care M. Educației Naționale avea obligația de a-l respecta, cerințe impuse de art.1 din Legea nr.554/2004. Condiția vătămării unui drept ori interes recunoscute de lege este strâns legată de faptul că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau de refuzul nejustificat al unei autorități de a-i rezolva o cerere privitoare la un drept sau interes recunoscut de lege.
Refuzul Ministerului Educației Naționale de a aproba eliberarea tipizatelor pentru ca U. „S. Haret” să-și îndeplinească obligația asumată (fără acordul ARACIS și al Ministerului Educației Naționale) față de absolvenții care au fost înmatriculați nelegal de către această instituție, la forme de învățământ neacreditate, nu se circumscrie noțiunii prevăzute la art.2 alin.(l), lit.i) din Legea nr.554/2004. Nu se poate imputa un eventual exces de putere, astfel cum este definit la lit. n) a aceluiași articol, ci, dimpotrivă,trebuie reținută atitudinea de conformare la dispozițiile legale prin refuzul de a elibera formularele de diplomă pentru formele de învățământ neacreditate, deci care au fost organizate în afara cadrului legal.
Nu există niciun act normativ care să oblige M. Educației Naționale la aprobarea emiterii tipizatelor diplomelor de licență și a suplimentelor la acestea decât în condițiile în care activitatea de învățământ s-a organizat și desfășurat, în condițiile legii.
În anul 2002, la data înființării Universității „S. Haret” (prin Legea nr.443/2002) era și este în vigoare și la această dată, H.G nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Această hotărâre a fost dată în vederea punerii în executare a prevederilor art.60, alin.(l) din Legea învățământului nr.84/1995, cu privire la organizarea și funcționarea învățământului particular superior, articol pe care instanța de fond îl invocă în susținerea legalității organizării de cursuri la forma de învățământ ID.
Afirmația privind obligativitatea și necesitatea autorizării și acreditării formei de învățământ ID, pentru ca absolvenții acestei forme să fie îndreptățiți la eliberarea diplomei de licență, chiar în condițiile în care U. primise acreditare/autorizare pentru forma de învățământ „zi” este întemeiată pe dispozițiile: art.3 al Legii nr.443/2002, art.1161 alin.(3) din Legea învățământului nr.84/1995, art.17 din H.G nr.1011/2001.
Din coroborarea prevederilor legale invocate, rezultă fără drept de echivoc faptul că U. "S. Haret" avea obligația să se supună dispozițiilor legale privind procedura de autorizare și acreditare nu numai pentru specializările înființate ci, și pentru toate formele de învățământ (zi, FR, ID).
În susținerea aserțiunii se invocă și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3306/2011, pronunțată în dosarul nr._ .
A mai invocat intimata disp. art.29, alin.4, lit."b" din O.U.G nr. 75/2005.
La data înmatriculării reclamanților-recurenți, care au absolvit în anul 2009, U. „S. Haret” nu era acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu la forma urmată de aceștia. Această afirmație este susținută pe prevederile Anexei II, punct 6 la H.G. nr. 940/2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr.410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, precum și al Anexei II, punct 6 la H.G. nr. 1609/2004 pentru modificarea anexelor nr. 1 - 3 la Hotărârea Guvernului nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior.
Deci, pentru studenții care au urmat cursurile Ia formele de învățământ FR și ID, forme de învățământ neacreditate, U. „S. Haret” nu avea dreptul de a organiza examen de licență si cu atât mai puțin de a emite diplome care să ateste promovarea acestora.
A fi obligat M. la aprobarea eliberării tipizatelor, în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență, ar înfrânge principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse. U. S. Haret nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID si nici ca s-a supus unei evaluări conform OUG nr. 75/2005 si HG nr. 1011/2011 - forma ID pentru specializarea respectiva, astfel nu se regăsește ca fiind autorizata provizoriu sau acreditată forma de învățământ ID în niciuna dintre hotărârile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate și specializările din domeniile studiilor universitare de licență - HG nr. nr.1609/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008, HG nr. 749/2009, HG nr. 966/2011.
Faptul că U. "S. Haret" din București a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități. Prin efectul legii în temeiul cărora aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovada de studii care, după minim 6 luni, maxim 12 luni își pierdea valabilitatea. In consecință, neeliberarea diplomei de studii nu face decât sa păstreze activă aceasta stare de drept în ceea ce privește lipsa oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de învățământ superior de către reclamantul recurent.
Deoarece instanța este obligată a aplica prevederile legilor ce guvernează domeniul spetei deduse judecății, iar acolo unde legea nu distinge instanța trebuie să țină seama de principiile de drept, nu se poate da eficiență principiului aparenței în drept.
În cauza suspusă judecății, legislația este cât se poate de clara, în acest domeniu, un fapt ilicit și anume organizarea unor cursuri fără a respecta prevederile legale nu poate produce efecte licite (adică recunoașterea unor adeverințe de studii ca valabile legal, deși organizarea cursurilor in baza cărora s-au eliberat respectivele adeverințe, s-au făcut cu eludarea dispozițiilor legale imperative privind parcurgerea procedurii de evaluare în vederea acreditării). Altfel spus, în baza principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta in drept atâta timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru print-o minimă diligenta la care era obligat.
A invocat intimatul decizia pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2012.
U. „S. Haret” nu a fost autorizată/acreditată să organizeze forme de învățământ la distanță (I.D) și, drept urmare, nu avea dreptul de a organiza examene de licență pentru absolvenții care au urmat astfel de forme de învățământ (art.29, alin.4, lit."b" din O.U.G nr. 75/2005).
Nu există niciun temei legal pentru care M. Educației Naționale să fie obligat la aproba eliberarea tipizatelor diplomelor de licență și a suplimentului la acestea pentru absolvenții Universității „S. Haret” care au urmat, absolvit și au susținut examenul de licență la forme de învățământ neacreditate.
În concluzie, a fost solicitată respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului București.
În drept, s-au invocat Legea nr.554/2004, H.G.nr.940/2004, H.G. nr. 1609/2004, Legea nr.84/1995, Legea nr.88/1993, H.G. nr.1011/2011. A fost solicitată judecata în lipsă în temeiul art.242 alin.2 C.pr.civ.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Reclamanta-recurentă C. (B.) N. a urmat cursurile Universității S. Haret – Facultatea de Psihologie, promovând cu nota 10 examenul de licență – sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverința nr. 457/23.07.2009.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Relativ la motivele de recurs formulate, Curtea constată că acestea se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 și 3041 C.pr.civ.(1865), recursul formulat de partea recurentă-reclamantă fiind întemeiat în parte, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurentei i-a fost eliberată adeverință de licențiat, necontestată, aceasta are dreptul la a îi fi eliberată diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de acesta fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de față, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare în favoarea reclamantului a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de modificare a sentinței în sensul obligării pârâtului MEN la îndeplinirea obligației sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței, Curtea constată că este lipsită de temei legal.
Astfel, din analiza disp. art. 18 alin. 5 al Legii nr. 554/2004, Curtea reține că, în caz de admitere a cererii, soluția poate fi stabilită sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Se permite astfel judecătorului, fără a i se impune însă, ca în funcție de circumstanțele cauzei, să stabilească în sarcina autorității publice o penalitate, ca mijloc de constrângere în vederea executării în termenul stabilit a obligației ce îi incumbă.
Totuși dispozițiile menționate trebuie raportate la art. 24 alin.1 din Legea nr.554/2004, text potrivit căruia „executarea hotărârii definitive și irevocabile date în contencios administrativ, se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform alin.2 al art.24 din lege.
Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că atât timp cât se prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunțării hotărârii.
Mai apreciază Curtea că față de contextul factual al cauzei nu sunt indicii de natură a determina la acest moment procesual concluzia necesității instituirii obligației de plată a unor penalități ca mijloc de constrângere asupra părților intimate.
De asemenea, în raport de disp. art. 274 C.pr.civ.(1865) și admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, rezultând culpa procesuală a pârâților M. Educației Naționale și U. S. Haret căzuți în pretenții, Curtea va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8,3 lei cheltuieli de judecată în fond, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.(1865) și art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ.(1865), va dispune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul celor arătate mai sus.
Cât privește soluția primei instanțe privind respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta USH în contradictoriu cu METCS, Curtea urmează a o menține, constatând că aceasta nu face obiect al cererii de recurs, cale de atac exercitată doar de titularul cererii de chemare în judecată, generându-se astfel devoluțiunea căii de atac doar în limita cererii principale, nu și a celei incidentale al cărei titular exclusiv era pârâtul și care a rămas în pasivitate în urma pronunțării sentinței civile nr. 5120/2013, fără a formula cale de atac. Or, potrivit art. 316 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 298 C.pr.civ.(1865) devine incident art. 129 alin. 6 C.pr.civ.(1865), text potrivit căruia „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. În plus, reclamantul nu este titularul cererii de chemare în garanție formulate de pârâta U. S. Haret, ci doar titular al propriei cereri de chemare în judecată îndreptate inclusiv împotriva pârâtului MECTS (actualul MEN).
În acest context, nu poate fi admisă nici cererea intimatei U. S. Haret, formulată în recurs, de obligare la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă C. (BALȘEANU) N. împotriva sentinței civile nr.5120/22.10.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți U. S. HARET, M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru partea reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de față.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată.
Obligă M. Educației Naționale și U. S. Haret la plata către partea reclamantă a sumei de 8,3 lei cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Respinge cererea intimatei – pârâte U. S. Haret de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. B.C. /2 ex./ iulie 2014
Judecător fond: L. G. / Tribunalul București - SCAF
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5355/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2344/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
