Obligaţia de a face. Decizia nr. 2325/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2325/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 1347/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2325
Ședința publică din data de 27 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și de recurenta-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 551/15 Noiembrie 2012 C. pronunțată de TRIBUNALUL G.-SECȚIA CIVILĂ, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. L. D., având ca obiect” obligația de a face” .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, prin departamentul registratură s-a depus întâmpinare la data 10.03.2014 de către intimat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constatând că s-a solicitat de către părți judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA,
Prin sentinta civila nr.551/15.11.2012 pronuntata de Tribunalul G. –Sectia civila ,s-au dispus urmatoarele:
,,Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul M. Educației, Tineretului, Cercetării și Sportului..
Admite în parte acțiunea reclamantului R. L. D., domiciliat în G. ., ., . împotriva pârâtei U. " S. Haret" București, cu sediul în București, .. 13, sector 3.
Obligă pârâta U. "S. Haret" să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Admite cererea de chemare în garanție a MECTS formulată de pârâta U. " S. Haret".
Obligă pârâtul M. Educației, Tineretului, Cercetării și Sportului, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabilă a prezentei sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere .”
Pentru a pronunta aceasta solutie ,tribunalul a retinut ,referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului ,invocată de pârâtul MECTS, ca este neîntemeiată, deoarece, prin raportare la obiectul cererii reclamantului, se reține că se susține de către reclamant că obligația universității de a elibera diplomele nu poate fi adusă la îndeplinire deoarece ministerul refuză aprobarea tipizării formularelor actelor de studii, această operațiune fiind în competența exclusivă a ministerului conform Ordinului nr. 2284/2007, astfel că între cele două obligații există o interdependență care legitimează demersul reclamanților și împotriva pârâtului MECTS
Pe fondul cererilor tribunalul reține ca reclamantul a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D., din cadrul Universității S. Haret, care i-a eliberat în iulie 2009 adeverință conform căreia reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în D..
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei U. S. Haret, cât și pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu solicitarea de a-i se elibera diploma de licență, respectiv recunoașterea studiilor absolvite.
Din adresele depuse de pârâta U. S. Haret la dosar, rezultă că aceasta a făcut demersuri repetate către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea aprobării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoției 2009.
Tribunalul reține că U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ și că, prin HG nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma învățământ de zi, mai multe domenii.
Potrivit Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantul a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, U. S. Haret se bucura de autonomie universitară, ceea ce implica dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare. În aplicarea dispozițiilor acestei legi a fost emis Ordinul Ministrului Educației nr. 3404/2006, prin care s-a prevăzut că admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate, cu precizarea că, la art. 8 se prevedea în mod expres faptul că „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.”
Totodată, se reține că specializarea urmată de reclamant a fost confirmată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin emiterea formularelor până în anul 2009, dată de la care i s-a refuzat eliberarea acesteia. Prin urmare, Curtea constată că prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau pârâtei U. S. Haret să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci și pentru specialitățile (domeniul) urmate de reclamant, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție și de lege.
Este important de subliniat aspectul că, după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după adoptarea OUG nr. 75/2005, a HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat existența vreunor nereguli semnificative în organizarea și desfășurarea activității educaționale la nivelul Universității S. Haret, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior.
Pe de altă parte, tribunalul reține că, potrivit art. 20 din Ordinul Ministrului educației și cercetării nr. 2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului științific de doctor.” Este relevantă și împrejurarea că reclamantului i-a fost eliberată adeverința care atestă faptul că a obținut titlul de licențiat, adeverință care a intrat în circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă, și care se bucură deci de prezumția de legalitate și veridicitate a unui act administrativ.
Tribunalul reține că, și în ipoteza în care specializarea reclamantului nu ar fi fost recunoscută, acesta a fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-a aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
În consecință, tribunalul constată că în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna-credință a reclamantului, acesta are dreptul de a solicita eliberarea diplomelor de licență, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.
Dată fiind interdependența obligațiilor ce revin universității și Ministerului Educației, va admite cererea de chemare în garanție și acțiunea reclamantului împotriva ministerului și va obliga acest din urmă pârât să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamant, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.”
Este de necontestat faptul că pârâtul chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a refuzat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea tipăririi de către . formularelor tipizate care să poată fi folosite de către Universitate la eliberarea diplomelor de licență. Ca urmare, dreptul absolventului reclamant de a-i se elibera diploma de licență nu poate fi realizat efectiv în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție, dată fiind interdependența între cele două obligații, în raport de competența fiecărei autorități.
Tribunalul apreciază acest refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât Ordinul nr. 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ „la distanță”, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, deci și pentru domeniul urmat de reclamant.
Acest refuz constituie un exces de putere, în condițiile în care în perioada 2005 - 2009 M. Educației sau Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), nu au derulat nicio procedură administrativă în urma căreia să se constate funcționarea în afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputată reclamantului care a acționat cu bună-credință.
În ceea ce privește solicitarea de stabilire a termenului de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, având în vedere că recursul este suspensiv de executare (art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare) și că hotărârea devine executorie numai după rămânerea irevocabilă, tribunalul a stabilit un termen de 30 de zile în vederea executării hotărârii, în temeiul art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, care va curge de la rămânerea irevocabilă, și pentru nerespectarea căruia pârâții vor plăti o penalitate de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. 5 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs chematul in garantie MEN si parata USH.
In motivarea recursului sau ,intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 C.proc.civ.,M. Educatiei Nationale , solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii principale precum și a cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiate.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a admis în mod greșit cererea de chemare în judecată și în garanție a Ministerului Educației Naționale hotărârea pronunțată de acesta fiind lipsită de temei legal fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. Haret " din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. "S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Prima instanta a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atributii exclusive ale Ministerului Educatiei Nationale.
Având în vedere acest aspect, atribuțiile și competențele M.E.N.- fost M.E.C.T.S. ¬sunt reglementate în H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr. l/2011 cu modificările și completările ulterioare precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Asadar, referitor la speta dedusa judecatii, in conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr, 288/2004 se specifica faptul ca "organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educatiei și Cercetării. "
Organizarea mecanismelor de asigurare a calitatii in invatamant sunt atributii ale ARACIS care este un organism autonom, cu atributii distincte, conform OUG nr.75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației .
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de Învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
După apariția Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplome lor, specializările care funcționează în cadrul Universității S. Haret au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau au fost acreditate, potrivit Hotărârilor Guvernului României.
Prin Legea privind înființarea Universității S. Haret din București nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 491 din 9 iulie 2002, U. S. Haret ¬constituită și functionand legal în structura Fundației România de Mâine - este definită ca "instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de invatamant".
In art.3 din Legea nr. 443/_ se statuează ca in componenta Universitatii S. Haret, intra structurile acreditate sau autorizate provizoriu.
In virtutea interpretarii speculative a prevederilor alt. 60 din Legea 84/_, respectiv interpretarea fara a se tine cont de contextul unitar al Legii 84/1995, incepand cu anul 2005, U. "S. Haret" organizeaza formele de invatamant ,,ID" si ,,FR". Organizarea formelor ID si FR la unele specializari, desi exista si forma ZI, nu excludea (si nu exclude) obligatia de confonnare in ceea ce priveste indeplinirea criteriilor si standardelor de autorizare si acreditate, implicit obligatia asigurarii reswselor umane si materiale pentru fiecare forma si locatie de invatamant in mod distinct Hotararea de Guvern nr. 676/28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea in Anexa 3 se refera la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. La pozitia 6 Anexa 3 din HG 676/2007 este precizata structura legala pentru U. S. Haret la nivelul anilor 2007.
Cu rea credinta si cu vadita intentie de neconformare legala, U. "S. Haret" ataca HG. Br. 676/2007 in fata instantei, fara succes.
Astfel, conform Deciziei LC.C.J. nr.4726/29.10.2009, structurile ID si FR sunt nelegale, nerespectand conditiile de acreditare impretiv prevazute de legislatia in domeniu.
În conformitate cu prevederile art.5 alin.1 si alin.4 din Ordinul nr.2284/ 28 septembrie 20071 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, nu pot elibera decat acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
In acest caz, conform prevederilor Ordinului nr.2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, U. nu avea si nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolventii unor programe de studii si forme de învătământ neautorizate/neacreditate. Acelasi Ordin_, statueaza ca raspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusive Universitatii S. Haret.
F. de mentionatele prevederi legale, putem concluziona ca reclamanta a urmat studiile unei forme de invatamant ai carei studenti nu au fost avuti in vedere in cuprinsul cifrei de scolarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
Faptul ca U. S. Haret a eliberat adeverinte care, in opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, reprezinta un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universitati.
In temeiul principiului legalitatii, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistand nici aparenta in drept atata timp cat exista norme legale imperative ce nu au fost respectate iar beneficiarul avea sau trebuia sa aiba stiinta de acest lucru, printr-o minima diligenta la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Prin cererea de recurs formulata de parata U. S. Haret ,in temeiul art.304 pct.9 si art.3041 C.proc.civ ,s-au aratat urmatoarele:
Instanta de fond a stabilit gresit ca se impune sanctiunea platii de 50 lei penalitati pe zi de intarziere, pana la eliberarea diplomei de licenta, aplicabile atat USH, cat si chematului in garantie MECTS, pornind de la termenul de 30 zile de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii, pentru ambele parti.
Avand in vedere ca obligatia USHeste subsecventa obligatiei Ministerului, recurenta considera ca nu se impune ca termenul in care trebuie sa -si indeplineasca obligatia sa coincida, ca punct de plecare cu termenul in care trebuie sa-si indeplineasca obligatia MECTS(MEN), si apoi sa curga penalitatile.
In acest fel recurenta este prejudiciată, intrucat MECTS poate sa-i aprobe tipizarea formularelor destinate diplomei de licenta in a 30-a zi de la data cand hotararea ramane definitiva si irevocabila, dupa aceasta zi penalitatile curg pentru USH.
Dupa obtinerea avizului de la MECTS, recurenta face comanda la ROMDIDAC-SA pentru tiparirea acestor formulare urmand apoi sa-i comunice reclamantului ca poate fi ridicata diploma de licenta.
Analizând recursul Ministerului Educatiei Nationale, Curtea, în majoritate, îl constată nefondat, pentru următoarele argumente:
Criticile recurentului referitoare la soluția pronunțată în cererea principală nu pot fi reținute.
Curtea subliniază că potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze similare cu cea de față, s-a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență, iar MECTS are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012).
În același sens, ÎCCJ-SCAF a adoptat la data de 28.10.2013 o soluție de principiu pentru unificarea practicii instanțelor judecătorești ierarhic inferioare,facand trimitere la argumentele prezentate in deciziile civile nr.690/2012,nr.953/2012,nr.1638/2012,nr.3302/2012.
Astfel ,potrivit considerentelor deciziei civile nr.690/09.02.2012 ,Inalta Curtea de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:
,,Conform adeverinței nr._ din 20 septembrie 2010, intimata-reclamantă a absolvit Facultatea de D. și Administrație Publică din București a Universității S.H. și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009. Acest act se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 54/2004.
În aceste condiții, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, instanța de fond a reținut judicios că U. avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007. Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare or, în condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatei-reclamante.
Instanța de control judiciar constată, de aceea, că obligația impusă Ministerului, de a aproba tipărirea formularelor, este legală și temeinică, dar soluția va fi reformată în privința celorlalte măsuri stabilite prin dispozitivul sentinței în sarcina recurentului-pârât.”
In acest context, argumentele prezentate de ICCJ in deciziile anterior mentionate sunt insusite de aceasta instanta de recurs, soluția de admitere a cererii reclamantului impunandu-se în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza B. c. României).
Cât privește soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție, odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U.S.H. București la eliberarea în favoarea acestuia a diplomelor de licență și a suplimentelor la diplomă, pentru specializarea pe care au absolvit-o, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, este întemeiată și cererea U.S.H. București de obligare a M.E.N să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și supliment de diplomă, necesare îndeplinirii de către pârâta USH a obligației stabilite în sarcina sa, în cadrul cererii principale.
În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U.S.H. București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Pentru aceste motive ,Curtea ,in temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ ,va respinge recursul ca nefondat.
F. de solutia de respingere a recursului ,Curtea ,retinand culpa procesuala a titluarului cererii de recurs ,in temeiul art.274 C.proc.civ ,va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata catre intimata-parata USH in cuantum de 620 lei ,reprezentand onorariu avocat.
In ceea ce priveste recursul Universitatii S. Haret ,Curtea il apreciaza ca intemeiat, solutia instantei de fond in sensul stabilirii obligatiei in sarcina paratei USH in termenul de 30 de zile de data ramanerii irevocabile a hotararii pronuntate fiind apreciata ca nelegala ,cat timp obligatia de eliberare a diplomei de licenta si a suplimentului la diploma este subsecventa aceleia stabilite in sarcina MEN de aprobare a formularelor tipizate.
Astfel cum in mod corect a aratat si recurenta ,dupa aprobarea tipăririi fomularelor tipizate de catre MEN, aceasta va trebui sa se adrese . tiparirea acestor formulare si abia dupa ce va intra in posesia acestora va fi in masura a-si indeplini propria obligatie de eliberare a diplomei de licenta si a suplimentului la diploma.
Prin urmare ,Curtea apreciaza ca obligatia USH de eliberare a diplomei si a suplimentului la diploma se impune a fi realizata in termen de 30 de zile de la indeplinirea obligatiei MEN de aprobare a formularelor tipizate ,in acest fel dandu-se eficienta scopului normei instituite la art.18 alin.6 din Legea 554/2004 ,anume de a garanta in mod real persoanei vatamate restabilirea dreptului sau interesului legitim vatamat .
Pentru aceste motive ,in temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ ,Curtea va admite recursul recurentei-parate USH si ,in consecinta ,va modifica în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei USH să elibereze reclamantului diploma și suplimentul de diplomă în termen de 30 de zile de la îndeplinirea obligației MEN de aprobare a tipăririi formularelor tipizate,urmand a menține restul dispozițiilor sentinței.
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE DE VOTURI
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE în contradictoriu cu recurenta-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI intimatul-reclamant R. L. D...
Admite recursul USH, modifică în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei USG să elibereze reclamantului diploma și suplimentul de diplomă în termen de 30 de zile de la îndeplinirea obligației MEN de aprobare a tipăririi formularelor tipizate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurentul MEN să achite intimatei USH suma de 620 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2014.
PreședinteJudecător,
E. C. V. B. L. Patraș
Grefier,
A. I. B.
RED. B.L.P./ 2 ex
Jud. fond F. R.
Cu OPINIA SEPARATA a jud. M. N., în sensul respingerii recursului USH, al admiterii recursului MEN, modificării sentinței recurate în sensul respingerii în integralitate a acțiunii și a cererii de chemare în garanție.
Judecător Grefier
M. N. A. I. B.
Ad. dosar nr._
OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTOAREI M. N.
Nu împărtășesc opinia celorlalți membri ai completului în privința soluționării prezentului recurs, opinând pentru admiterea recursului MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate atât a cererii de chemare în judecată, cât și a cererii de chemare în garanție, pentru următoarele considerente:
1. Pârâta U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București.
- Potrivit dispozițiilor acestei legi, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
- Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamanților, cât și la susținerea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi”.
- Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, iar conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii 88/1993 republicată.
2. Potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
3. La data înscrierii reclamantului în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializării urmată de reclamant, nu și pentru formele de învățământ urmate de acesta, „frecvență redusă” respectiv „la distanță”.
4. Faptul că există în cadrul universității intimate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
- Textul de lege invocat de reclamant, art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1005, nu poate fi interpretat în sensul invocat de aceasta, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.
Această cerință nu este unică, ci constituie doar premisa posibilității de autorizare provizorie/acreditare și a celorlalte forme de învățământ, condiționat însă de urmarea procedurii de evaluare, distinct pentru aceste forme de învățământ.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în OUG nr. 75/2005 pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării - forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
- Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
- Mai mult decât atât, extrem de importantă este, în raționamentul juridic al prezentei cauze, sentința civilă nr. 1165/09.04.2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2288/15.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin acțiunea mai sus invocată, respinsă în mod irevocabil, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.
Prin urmare, instanța a stabilit, printr-o hotărâre ce se impune cu puterea de lucru judecat, necesitatea autorizării pe forme de învățământ, dezlegând astfel o importantă chestiune de drept, esențială în raționamentul juridic al prezentei cauze.
5. Argumentele reclamantului privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare nu au nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmat, discuția din prezenta cauză purtându-se pe tărâmul dreptului public, nicidecum al celui contractual, potrivit diferențierii între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public, subliniată la punctul 1 de mai sus.
6. În ceea ce privește aplicabilitatea principiului aparenței de drept, acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, câtă vreme nu ne aflăm în prezența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al unei eventuale erori cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamanți este negat
- pe de o parte de însuși textul art. 17 din HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, text potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”,
iar
- pe de altă parte de succesiunea de Hotărâri de Guvern care au stabilit extrem de clar și de concret specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu (HG nr. 940/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009),
toate acte normative publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, reclamantul avea posibilitatea, cu o minimă diligență, de a cunoaște dispozițiile HG nr. 1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București.
7. În ceea ce privește faptul că reclamantul deține adeverință ce atestă promovarea examenului de licență, act ce nu a fost anulat sau desființat, curtea apreciază că este absolut irelevant, cât timp nu se pune în discuție în prezenta cauză nici prezentarea, nici rezultatul reclamantului la susținerea acestui examen de licență (singurele aspecte pe care le atestă o atare adeverință), ci exclusiv îndreptățirea Universității de a organiza un atare examen de licență, dar mai ales efectele unei astfel de susțineri a examenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
Ea nu are regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, potrivit căruia „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
De altminteri, singurul tip de adeverință menționat în actul normativ menționat este adeverința de absolvire a studiilor, în art. 38, potrivit căruia „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni”.
8. În ceea ce privește rațiunea și efectele adoptării OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, curtea reține că o pretinsă legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, are la bază un raționament logic profund greșit.
Legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Nu trebuie omis un aspect extrem de important în prezenta cauză, din perspectiva acestui ultim act normativ invocat, anume faptul că el a prevăzut o modalitate de „intrare în legalitate” a tuturor acestor absolvenți, în art. 3, potrivit căruia: „(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI, rațiunea art. 3 fiind, așa cum s-a arătat mai sus, aceea de a asigura acestor absolvenți posibilitatea valorificării studiilor.
JUDECĂTOR
M. N.
GREFIER
A. I. B.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6789/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2728/2014. Curtea de... → |
|---|
