Pretentii. Decizia nr. 5911/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5911/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 5791/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5911
Ședința publică de la data de 02.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
JUDECĂTOR – H. P.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - H. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2256/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimatul-reclamant J. NICUȘOR și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2013, reclamantul J. NICUȘOR, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat instanței sa dispuna obligarea paratei la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 1.650,00 lei, reprezentand taxa de poluare pentru autovehicule, actualizata cu dobanda legala aferenta, de la data platii, 11.11.2008, pana la data restituirii efective, precum si anularea actului administrativ fiscal intitulat Decizie privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin Sentința civilă nr. 2256 din 25.03.2014, Tribunalul București a admis in parte actiunea, a obligat paratele sa restituie reclamantului taxa de poluare in cuantum de 1.650,00 lei și dobanda fiscală aferentă, de la data platii, 11.11.2008, pana la data restituirii efective.
Instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008 si Legea 9/2012, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
S-a mai reținut că pe rolul Curții de Justiție Europene s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române. Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Indiferent de denumirea diferita consacrata in cele trei acte normative, taxa speciala la prima inmatriculare, taxa de poluare si ulterior, taxa pentru emisiile poluante, ratiunea impunerii a fost aceeasi, dar si efectul produs prin percepere.
Concluzionand, instanța de fond a apreciat ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
S-a apreciat că, deși raportul juridic dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, este unul de drept public, in speta nu sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala, in privinta momentului de la care dobanzile sunt datorate, ci dispozitiile incidente in materie civila privind dobanda aplicabila de la data platii, avand in vedere jurisprudenta CJUE in materie(cauza I.), conform careia se impune asigurarea repararii integrale a prejudiciului produs in patrimoniul contribuabilului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.
Recurenta a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.
În acest sens, a învederat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurarii protectiei mediului si finantarii unor programe si proiecte pentru protectia mediului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.
A arătat ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal- fost Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petentă, intre organul fiscal si petent, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
In ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodata, a susținut ca motivarea instantei in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, intrucat analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214^1- 214^3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odata cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit carora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în Romania autoturismele a căror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situatie a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastra urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Recurenta a arătat ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritatile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, retinute de instanta de fond precizam urmatoarele:
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciază ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmeaza a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania si la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodata, a arătat că intimatul-reclamant nu se incadreaza nici in situatiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, a menționat ca potrivit jurisprudentei Comunitatii Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul mentionat mai sus, cat si alte acte adoptate de institutii si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a sasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere recurenta a invocat si prevederile art. 33 din Directiva a sasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilirel.
De asemenea, a precizat ca principiul " poluatorul plătește", pe care se bazeaza si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
In ceea ce privește susținerea instantei de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, recurenta a arătat că, potrivit jurisprudenței CJUE, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in Romania aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in Romania, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in Romania. In acest caz, legislația aratata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranziteaza o frontiera.
A mai susținut că departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritatile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Recurenta a arătat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizeaza in condițiile stabilite de art, 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in nîcîuna din sîtuatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodata, a menționat ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate în art.8.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul- reclamant nu se regaseste in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
In drept, recurenta a invocat dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ce privește motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive, critica formulată vizând faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatului-reclamant de a i se restitui taxa pe poluare încasată de AFP sector 1, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile potrivit cărorastabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, AFP sector 1 fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei pe poluare nu pot fi obligate la restituirea acesteia, reclamantului neputând să-i fie opusă relația subsecventă dintre recurentă și Administrația F. pentru Mediu, întrucât contribuabilul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pe poluare, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia, independent de destinația bugetară a sumelor colectate cu acest titlu.
Prin urmare, AFP sector 1 are calitate procesuală pasivă în cauză, motivul de recurs fiind neîntemeiat.
Pe fondul cauzei, se constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa pe poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Prin urmare, nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, o asemenea taxa intrând, prin caracterul ei fiscal, în regimul de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre, căci deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul taxei plătite de intimatul-reclamant pentru înmatricularea în România a unui autovehicul folosit, importat din spațiul comunitar, valoare ce nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Cum recurenta nu a adus argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimatul-reclamant contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2256/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimatul-reclamant J. NICUȘOR și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2014.
Președinte Judecător Judecător
G. A. F. H. P. C. P.
Grefier
M. H.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4040/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
